Multi dintre prietenii mei nu stiu sa spuna NU. Si sufera din cauza asta. Sufera in multe feluri, unii au insomnii, altii sunt frustrati pana la lacrimi, altii se imbolnavesc de te miri ce.
Ieri, intrebam o prietena: ”nu te-a invatat nimeni sa fii egoista? Sa te iubesti pe tine? Sa te pretuiesti si sa asculti mesajele pe care ti le da disperat corpul? ”Din pacate, nu!" imi spune. Ii mai spun, pentru ca parea foarte bolnava, atat de bolnava si slabita incat am avut impresia ca se va frange la fiecare cuvant rostit in receptorul telefonului : “corpul tau agonizeaza incercand sa comunice cu tine!” “Stiu”, imi raspunde, “imi da o groaza de semnale pe care ma incapatanez sa le ignor!”
Mintea mea nu poate pricepe asta. Poate unora le place sa sufere, poate gasesc o placere necunoscuta de mine in suferinta, in autoflagelare…
O mai intreb: “ Bine, daca tu nu ai grija de tine, cine crezi ca ar putea? Cine mai are putere asupra ta? Ia-ti un concediu, esti cobza, abia te mai tii pe picioare…..dormi, roaga-te, mananca bine, asculta muzica si stai tu cu tine”. “Concediuuuuu? Exclus!”.
Nu inteleg. Nu inteleg. Nu inteleg. Respir adanc si incerc sa sondez ce s-ar putea intampla cel mai rau : se prabuseste firma? Nu. Te-ar da afara? Nu. Pe langa ca e ilegal, nici nu isi permit luxul asta. Prietena de care vorbesc are o functie manageriala importanta intr-o companie financiara. Ohhh, s-ar putea sa ai surpriza sa constati ca lucrurile merg bine acolo si fara tine? Asta da spaima! Ti-e teama sa stai tu cu tine, in liniste? Asta da frica!
Nu puteam sa ii spun toate astea, tot ce am putut face, a fost sa o conving sa plece la ora la care programul de lucru se incheie firesc, conform contractului semnat. S-a mirat singura: “n-am mai plecat niciodata la ora asta!”
Nu e usor sa te imprietenesti cu tine. Nu e usor sa te bazezi numai pe tine. Nu e usor sa ai curaj sa faci schimbari. Nu e usor sa spui Nu. Ieri, prietena mea a cedat un pic: „ok, hai sa spunem ca pe mine ma pot schimba. Dar pot schimba oamenii cu care interactionez? Nu!, raspunde tot ea.
Toti cei care va regasiti in prietena mea, intelegeti un lucru: de indata ce va veti schimba voi, tot restul se va reconfigura,la unii treptat si subtil, la altii violent si direct. Pana cand nu faceti schimbari, veti fi ca intr-un carusel: nu va veti putea da jos si o sa mai si ametiti. Nu degeaba Mahatma Gandhi spunea: fii tu schimbarea pe care o vrei in lume! Schimba-te tu, vibreaza la alt nivel si apoi in jurul tau vor fi oameni care vor vibra la un nivel similar tie. Nu e atat de greu de inteles. Incepe cu schimbari mici, oricum, orice drum, cat de lung ar fi el, incepe cu un pas. Fa pasul ala spre tine.
Nu-ul, adresat celorlati, nu TIE, va iesi greu prima data. Poate mintea va fi napadita de remuscari, de ganduri : “as fi putut sa fac totusi si asta, ce D-zeu, nu-mi lua asa mult, de ce-oi fi fost asa rea/rau?”. Contracareaza cu ganduri diferite, de generozitate fata de tine: “ei, dar in timpul asta pot sa citesc ceva pozitiv, care sa imi faca bine”. Sau “pot sa ies din cladire sa ma plimb cativa pasi” sau “pot sa imi sun familia” etc.
In copilarie, exista un raspuns care ma exaspera: de-aia. Sau o varianta mai extinsa: pentru ca asa spun eu. Contracaram si eu: "ei, foarte bine, nici eu nu fac ce mi-ai zis". "De ce?", ma interoga mama. De-abia asteptam. Ma uitam in ochii ei si spuneam raspicat: de-aia! Uneori, am luat cate o palma, pentru “obraznicie” si “ambitie prosteasca“, alteori am capatat explicatii care mi-au largit contexul si m-au convins sa fac ce mi s-a cerut, alteori s-a lasat cu taceri prelungite si greve din partea mea (cand eram in greva, nu ieseam din camera si nu mai mancam). Mereu mama se lua cu mainile de cap si ma intreba: "de ce trebuie sa fie mereu atat de greu cu tine?" Ii raspundeam: „de-aia“!. Tremuram cand spuneam asta si de frica, pentru ca mama era iute la manie, dar si de indignare ca sunt tratata asa.
O alta cale era sa explorez consecintele: si daca nu fac, ce mi se intampla? Intrebarea asta i-a luat de multe ori pe nepregatite pe ai mei. Insirau o serie de privatiuni, eu evaluam cam cat de tare ma ating si decideam apoi daca fac sau nu ce mi s-a cerut.
Gasisem o cale de comunicare. :-)
Aceeasi metoda poate fi aplicata acum. Daca stii ca nu poti spune NU si ca din cauza asta, esti din ce in ce mai impovarat(a) si mai frustrat(a), evalueaza ce ti se poate intampla cel mai rau.
Pentru orice problema ai avea, aminteste-ti ca exista solutii. Nu o solutie, ci solutii. Tine tot de verbul magic, A ALEGE, sa decizi apoi care e cea mai potrivita pentru tine.
Ieri, intrebam o prietena: ”nu te-a invatat nimeni sa fii egoista? Sa te iubesti pe tine? Sa te pretuiesti si sa asculti mesajele pe care ti le da disperat corpul? ”Din pacate, nu!" imi spune. Ii mai spun, pentru ca parea foarte bolnava, atat de bolnava si slabita incat am avut impresia ca se va frange la fiecare cuvant rostit in receptorul telefonului : “corpul tau agonizeaza incercand sa comunice cu tine!” “Stiu”, imi raspunde, “imi da o groaza de semnale pe care ma incapatanez sa le ignor!”
Mintea mea nu poate pricepe asta. Poate unora le place sa sufere, poate gasesc o placere necunoscuta de mine in suferinta, in autoflagelare…
O mai intreb: “ Bine, daca tu nu ai grija de tine, cine crezi ca ar putea? Cine mai are putere asupra ta? Ia-ti un concediu, esti cobza, abia te mai tii pe picioare…..dormi, roaga-te, mananca bine, asculta muzica si stai tu cu tine”. “Concediuuuuu? Exclus!”.
Nu inteleg. Nu inteleg. Nu inteleg. Respir adanc si incerc sa sondez ce s-ar putea intampla cel mai rau : se prabuseste firma? Nu. Te-ar da afara? Nu. Pe langa ca e ilegal, nici nu isi permit luxul asta. Prietena de care vorbesc are o functie manageriala importanta intr-o companie financiara. Ohhh, s-ar putea sa ai surpriza sa constati ca lucrurile merg bine acolo si fara tine? Asta da spaima! Ti-e teama sa stai tu cu tine, in liniste? Asta da frica!
Nu puteam sa ii spun toate astea, tot ce am putut face, a fost sa o conving sa plece la ora la care programul de lucru se incheie firesc, conform contractului semnat. S-a mirat singura: “n-am mai plecat niciodata la ora asta!”
Nu e usor sa te imprietenesti cu tine. Nu e usor sa te bazezi numai pe tine. Nu e usor sa ai curaj sa faci schimbari. Nu e usor sa spui Nu. Ieri, prietena mea a cedat un pic: „ok, hai sa spunem ca pe mine ma pot schimba. Dar pot schimba oamenii cu care interactionez? Nu!, raspunde tot ea.
Toti cei care va regasiti in prietena mea, intelegeti un lucru: de indata ce va veti schimba voi, tot restul se va reconfigura,la unii treptat si subtil, la altii violent si direct. Pana cand nu faceti schimbari, veti fi ca intr-un carusel: nu va veti putea da jos si o sa mai si ametiti. Nu degeaba Mahatma Gandhi spunea: fii tu schimbarea pe care o vrei in lume! Schimba-te tu, vibreaza la alt nivel si apoi in jurul tau vor fi oameni care vor vibra la un nivel similar tie. Nu e atat de greu de inteles. Incepe cu schimbari mici, oricum, orice drum, cat de lung ar fi el, incepe cu un pas. Fa pasul ala spre tine.
Nu-ul, adresat celorlati, nu TIE, va iesi greu prima data. Poate mintea va fi napadita de remuscari, de ganduri : “as fi putut sa fac totusi si asta, ce D-zeu, nu-mi lua asa mult, de ce-oi fi fost asa rea/rau?”. Contracareaza cu ganduri diferite, de generozitate fata de tine: “ei, dar in timpul asta pot sa citesc ceva pozitiv, care sa imi faca bine”. Sau “pot sa ies din cladire sa ma plimb cativa pasi” sau “pot sa imi sun familia” etc.
In copilarie, exista un raspuns care ma exaspera: de-aia. Sau o varianta mai extinsa: pentru ca asa spun eu. Contracaram si eu: "ei, foarte bine, nici eu nu fac ce mi-ai zis". "De ce?", ma interoga mama. De-abia asteptam. Ma uitam in ochii ei si spuneam raspicat: de-aia! Uneori, am luat cate o palma, pentru “obraznicie” si “ambitie prosteasca“, alteori am capatat explicatii care mi-au largit contexul si m-au convins sa fac ce mi s-a cerut, alteori s-a lasat cu taceri prelungite si greve din partea mea (cand eram in greva, nu ieseam din camera si nu mai mancam). Mereu mama se lua cu mainile de cap si ma intreba: "de ce trebuie sa fie mereu atat de greu cu tine?" Ii raspundeam: „de-aia“!. Tremuram cand spuneam asta si de frica, pentru ca mama era iute la manie, dar si de indignare ca sunt tratata asa.
O alta cale era sa explorez consecintele: si daca nu fac, ce mi se intampla? Intrebarea asta i-a luat de multe ori pe nepregatite pe ai mei. Insirau o serie de privatiuni, eu evaluam cam cat de tare ma ating si decideam apoi daca fac sau nu ce mi s-a cerut.
Gasisem o cale de comunicare. :-)
Aceeasi metoda poate fi aplicata acum. Daca stii ca nu poti spune NU si ca din cauza asta, esti din ce in ce mai impovarat(a) si mai frustrat(a), evalueaza ce ti se poate intampla cel mai rau.
Pentru orice problema ai avea, aminteste-ti ca exista solutii. Nu o solutie, ci solutii. Tine tot de verbul magic, A ALEGE, sa decizi apoi care e cea mai potrivita pentru tine.
Comentarii
Unele lucruri ne hranesc sufletul, ne intretin vie flacara din noi, altele ne sufoca, chiar daca sunt frumoase si admirabile, iar altele ne atrofiaza pe dinauntru pur si simplu.Bun, sper ca m-am exprimat clar pana aici.
Predarea este abandonul, renuntarea la a mai face ceva, la a mai cauta, testa, experimenta. Iti doresti sa iei o pauza, ia-o! Daca nu o iei tu, nu ti-o va putea oferi nimeni (decat tot tu, printr-o boala, doamne fereste. Bolile de multe ori sunt modalitati prin care corpul nostru ne obliga sa luam o pauza). Pentru mine, cel mai important lucru pe care il fac atunci cand ma predau, este sa ma pun in mainile lui Dumnezeu (ii zic cu voce tare asta, ca sa fiu sigura ca ma aude:-)): Faca-se voia TA! De acum, eu nu mai fac nimic, ma las din acest moment in mainile Tale, cu incredere si stiind ca tu actionezi pentru binele meu cel mai inalt.
Nu o data mi s-a crispat stomacul de teama in fata greutatilor: uneori nu am avut locuinta, alteori mancare, alteori orbecaiam pe tot felul de cai spirituale...etc..De fiecare data, cand oboseam sa mai lupt si nu mai stiam ce sa fac, epuizasem toate optiunile..am ales sa ma abandonez asa. Dupa asta, lucrurile luau o intorsatura fascinanta. Primeam mai mult decat cerusem, mai mult dcat visasem. Acum, de cate ori ma confrunt cu o problema, zic direct: faca-se voia ta, spre binele meu cel mai inalt !
Nu e mare lucru, nu e greu, nu e nevoia sa devii religios, fanatic, bisericos sau mai stiu eu cum. E nevoie doar de incredere (credinta) si de dorinta sincera, din inima.
Nu spun cu asta ca ajunge sa te rogi asa si toate problemele dispar sau se rezolva de la sine si tu nu mai trebuie sa faci nimc, niciodata.
Ci doar ca din cand in cand avem nevoie sa experimentam "predarea".
Pe vremea razboiului, un orfelinat condus de maicute se confrunta cu lipsuri si saracie. In ziua in care le-a vizitat preotul, copii si maicutele tocmai luasera ultima lor masa, preparata din ultimele rezerve de hrana. Nu se intrevedea niciun ajutor, de niciunde. Era razboi, foamete si vreme urata. Discutand cu preotul despre situatia in care se aflau, o maicuta isi aminteste ca ea are un ban de argint care ar putea fi vandut. Nu ar fi destui bani pentru a asigura masa copiilor, dar, oricum, ar fi mai mult decat nimic, a gandit ea. Preotul i-a cerut sa aduca banutul de argint. Bucuroasa ca poate fi de folos, maicuta aduce banul, i-l da preotului si acesta il arunca hat pe geam! Maicutei uluite preotul ii spune: acum, in sfarsit, ne putem lasa in mainile lui Dumnezeu si faca-se voia lui! Cum maicuta era inca incruntata (ca unii dintre voi acum :-)) el mai adauga: vapoarele ajung la tarm cand marea este calma.
In cateva ore, un detasament militar a cerut gazduire in manastire pentru o perioada scurta. Au adus cu ei lazi de alimente, pe care le-au lasat la plecare orfelinatului . Abia atunci a inteles maicuta ce inseamna sa te increzi in Dumnezeu, nu in banutul din palma ta.