randuri din jurnal. ganduri razlete

Imi sunt datoare mie insami sa ma simt bine.

Sunt in baie. Baia cu faianta colorata (mi-e imposibil sa retin cate culori si care) si prosoape albe a rezervei unui spital. Este cald acolo, o caldura placuta, de cuib. As putea adormi in picioare, scaldata in lumina aurie, rezemata de perete....Am intrat sa imi usuc parul, sunt transpirata. In rezerva este o altfel de caldura, una rea, care da dureri de cap. Efectul de sticla si beton. Nu se deschid geamurile, dar exista aer conditionat. Nu exista in baia asta mica si colorata uscator de par. Nici nu mai imi trebuie-pijamaua albastra subtire, uniforma de spital, se usuca pe mine, la fel si parul ud de transpiratie. Imi trec mana pe ceafa. Uscata. Tin usa baii deschisa, sa aud orice miscare care vine din patutul copilei. Stau in mijlocul baii, fara niciun gand anume. Cand nu am ganduri, imi aud corpul. Si el implora dupa atentie, fiecare muschi este dureros si cere atingere blanda, masaj. Ochii ma dor, parca am cioburi de sticla sub pleoape. Ma uit in oglinda. Sunt putin umflati, rosii si obositi. Nu i-am mai inchis de multa vreme. Nu imi amintesc de cand. Ma spal pe fata cu apa calduta. Ma sterg. Iau peria de par apoi si imi perii incet parul, apasand scalpul cu perii tari. Inchid ochii si simt din nou  sub pleoape senzatia de arsura. Las peria jos, imi desenez in palme simbolul reiki si imi tin palmele putin pe ochi. Apoi apare gandul. Tasneste limpede, oprind lacrimile. Eram gata sa plang, de oboseala, descurajare. Cumplite ganduri avem cand sunt obositi.....cumplite. Imi dau seama brusc ca mi-as plange de mila si ca oricum nimic nu s-ar schimba, m-as simti doar si mai extenuata. Si mai trista. Imi sunt datoare mie insami sa ma simt bine. Un gand puternic, care imi da forta. Nu va veni nimeni sa imi faca masaj sau imi ofere o masa sau o pauza in care sa ies afara putin din spitalul asta. Inteleg si accept asta. Ma simt mai bine instant, ca si cand as sti ce am de facut. Sa nu mai astept, in primul rand. 
Spital-sticla si beton amestecat gretos cu tipete si plansete de copii suferinzi. Ma intorc in rezerva. Inca doarme. Imi atarn pijamaua-uniforma de clanta, imi strang bine parul si intru la dus. Prin peretele subtire al cabinei de dus ma vad in oglinda. Am mai slabit, arat bine. Imi zambesc. Merit un zambet. Imi sapunesc corpul cu un sapun rotund gasit acolo. Miroase a nuca de cocos. Mi-as spala si parul. Am doar sampon, fara balsam. Fara uscator de par. Renunt, nu arata inca rau. Deschid dusul la putere maxima si las apa sa imi biciuiasca corpul cu putere. Simt cum imi creste energia. Inchid ochii si imi imaginez cum apa imi curata, imi perie cu putere aura. Toxinele se scurg prin scurgerea de la dus. Un prosop mare, alb si lipa lipa inapoi in rezerva. Inca doarme. Nu mai pot imbraca pijamaua aceea. Nu o mai suport. As putea cere una curata, dar nu vreau. Imi iau din bagaj o rochie usoara, din in moale. Lenjeria curata, miroase vag a levantica. Imi desfac parul si il perii din nou, incet, masand scalpul. Doua trei picaturi de crema pe fata. Arat si ma simt mai bine. Imi masez fata, apoi gatul si apoi mainile si degetele de la maini. Casc. Ma intind apoi bine. Da, mi-e mult mai bine, clar.

Inapoi in rezerva. Citesc pe kindle Oscar si tanti Roz. O mai incepusem candva, insa nu m-a prins. Citesc si un gand mirat sta acolo, in spatele cuvintelor. O sa tin minte mereu probabil ca am citit la spital, pe un pat cu musama rece sub cearceaful subtire, Oscar si Tanti Roz. Scot din geanta un covrigel. Fad, fara gust, tare. De-abia il inghit. De iesit de aici nu poate fi vorba. Ies pe hol si intreb daca ne pot pasa la bucatarie doua fructe. O banana si o nectarina. Se poate, fara probleme. Cer si o cana. Primesc una din metal, imi aminteste de santierele arheologice din adolescenta. In cateva minute, o asistenta imi aduce piureul de fructe intr-un pahar de plastic acoperit cu o folie. Vars continutul in cana de metal si apoi torn apa. Amestec cu o lingurita de plastic. Termin povestea lui Oscar, in timp ce sorb din smoothie-ul meu special. Este prima mea masa in ultimele 48 de ore. Usor si bun. Un copil plange rau in rezerva de alaturi. Ma uit ingrijorata spre patut. Plange inainte de a deschide ochii. O iau in brate, o mangai, o consolez pana isi lasa capsorul pe umarul meu. Mai doarme asa cu degetelul in gura inca cateva minute. Poate pana cand isi termina visul....