 |
| Andreele |
Nu aveam copii cand am jucat prima data jocul acesta....
M-a durut atunci, m-a intepat inima. Sa va povestesc.
Era la mine in vacanta nepotica mea, fetita Cristinei, sora mea. O cheama Andreea, ca pe mine (bineinteles ca are o poveste numele acesta) si nu numai ca o cheama ca pe mine, ci mai imi si seamana foarte mult.
Locuieste si s-a nascut in Madrid, vorbeste romaneste binisor, cand are emotii mari doar in spaniola se poate exprima, ceea ce e foarte comic pentru noi, are multe din gesturile si apucaturile mele (gen nu suporta puloverele cu guler rulat ori sa doarma cu cineva in pat) si intre noi exista o conexiune uluitoare.
Acum este un mic om de stiinta pasionat de matematici si univers. Aici nu mai seamana cu mine :-)) Ce repede zboara timpul!
 |
| Cu vaporasul pe lac in Herastrau |
Toata lumea spune ca Miruna seamana cu mine, dar nu a cunoscut-o pe Andreea!
Eram la Brasov cu ea, era ora de nani, terminasem povestea. Asteptam sa adoarma sa o sterg de langa ea, cand mi-a propus un joc. Tu esti Andreea mica, eu sunt Andreea mare. Aha, am zis eu. Si ce facem? A ras un pic si apoi a inceput: dormi! Nu te mai foi atat! Inchide ochii si respira! Șșșșș, sa nu mai aud nimic. Eu am inceput sa fac ce facuse ea mai devreme. Sa ma intorc de pe o parte pe alta, sa oftez, sa pun intrebari, sa ma joc cu degetele....Dormi! Acum! m-a inghetat ea o secunda.
Ai, ai asa fac? Asa se simte? ma intrebam. Era ciudat, pentru ca ma simteam ....foarte ea. Parca as fi vrut sa ma inteleaga, sa ma ia in brate, sa simt caldura, sa ma mangaie pe obraji, nu sa mi se tot dea ordine reci si sa ma simt pazita. Am mai oftat, am auzit iarasi șșș.
In zilele urmatoare, ne-am mai jucat de cateva ori asa, de-a schimbul de roluri. Am experimentat singuratatea, neintelegerea, graba, presiunea. Dar si veselia, joaca, grija, tandretea. Dar parca mai multe erau cele negative, ma dureau mai tare. Este un joc minunat, o oglinda pe care copiii sunt capabili sa ne-o puna in fata foarte fidel. Aveti curaj sa incercati?
 |
| In Toledo, Spania |
Cand Vladi a inceput clasa pregatitoare, ne-am jucat asa cu el, si eu si tatal lui, ca sa aflam cum decurge o zi la scoala pentru el. Eu eram o fetita de la el din clasa, tati un baietel, ne asezam pe canapea si ne inchipuiam ca stam in banca si el era Alexandra, invatatoarea lui. Hmm, cate lucruri am putut afla asa! Ce le spunea Alexandra cand ei nu erau linistiti, cum decurgea o ora, cum preda, pentru ca el intra foarte bine in rol.
Cu copiii mici este de multe ori cea mai buna cale de a afla lucruri, pentru ei este dificil sa povesteasca intamplari trecute, insa le pot pune in scena foarte bine.
Comentarii