Simț enorm, văz monstruos

In lumea vie a povestilor-Explorari constiente. Invitatie la un atelier de.. poveste

2012-02-02T07:45:00.002+02:00

Cum am fi fost fara povesti?

Cat datoram, din ceea ce suntem, povestilor auzite de-a lungul timpului?

Avem nevoie ca adulti de povesti? Ce pot aduce povestile unui adult?

Ne lasam prinsi in magia povestilor doar cand devenim parinti? Sau traim atat de ancorati in povestea vietii de zi cu zi, incat am uitat de ceea ce ne hranea candva imaginatia?

Daca ti-e dor de povesti,

Daca vrei sa petreci o seara de iarna printre oameni care iubesc povestile ca si tine,

Daca vrei doar sa asculti povesti cu talc si sa visezi cu ochii deschisi,

Daca iti place sa povestesti,

Daca esti satul de povestile grozave legate de criza, rate la banci, sefi stresati sau stresanti,

Daca cauti putina magie, caldura si prietenie,

Atunci locul tau este alaturi de noi! Fa un pas pe taramul povestilor. O dupa amiaza tihnita de iarna cu muuulte povesti. Vino cu tolba plina, cu urechile palnie si neaparat, cu sufletul deschis!

Ne relaxam, ne cunoastem, invatam cate ceva despre mesajele povestilor si mai ales…spunem povesti, care mai de care: despre cea mai nostima intamplare din copilarie, povestea numelui, povesti cu talc, povesti despre oameni reali, povestea unei pierderi si a unei regasiri, povestea unei bijuterii speciale si povesti inventate.

Ce zici? Suna bine? Recapitulare si ultima strigare: cine vrea sa dea putina culoare si caldura unei sambete de iarna alba geroasa, cine vrea sa spuna sau sa auda o poveste, cine vrea sa desluseasca tainele si rosturile povestilor pe lume sau sa isi completeze colectia de povesti, este asteptat pe 11 februarie, la casa Rawz, intre orele 15.00-19.00.

Victor ne va invata despre tainele si rosturile ascunse ale povestilor, iar eu voi scotoci prin tolba mea cu povesti adunate de-a lungul timpului si le voi spune cui va avea urechi sa le auda!

Numar de locuri-maxim 15.

Cost: 40 Ron/persoana

Inscrieri si rezervari locuri- andreea@rawz.ro (Andreea Pomana, Dep. Evenimente Casa Rawz, tel. 0731.372.305) .

The way I feel

2012-01-24T23:38:00.002+02:00

Sa ne primenim sufletele cu povesti

2012-01-24T21:18:00.000+02:00

Iubesc povestile de cand ma stiu.

Simt inca in nari parfumul de regina noptii si trandafiri al serilor de vara in care stateam la poarta, in satul bunicilor olteni, ascultand povesti pana tarziu.

Cerul spuzit de stele, lumina lunii pe care o zaream printre ramurile dudului batran sub care ne adunam in fiecare seara de vara, greierii neobositi, parfumul florilor din gradini si vocile celor dusi azi din aceasta lume povestind cate si mai cate….povesti despre facerea lumii, despre treburile lui Dumnezeu si ale sfantului Petru, despre plantele medicinale care odata au fost tineri feciori si mandre domnite, transformati prin farmec in plante…povesti care imi inghetau sangele in vene despre strigoi si tigani si caini salbatici sau serpi care iti intra in gura daca adormí pe camp ( !!) sau povesti despre magarul lui nea Gheorghe, vecinul care ma deochea de cate ori ma privea, povesti despre tatal lui Cornelus, tata disparut undeva in lumea larga, prea larga sa o pot eu cuprinde si intelege ceva din ea…povesti din razboi, povesti de viata adevarata…

Le ascultam cu nesat, vrajita de farmecul neasemuit al lumii in care traiam, le ascultam imbatata de frumusetea firului narativ, impresionata de talcul lor rascolitor, le strangeam cu patima pe toate in sufletul meu de copil, stiind, poate, ca, iata, din ele, candva, voi continua sa ma hranesc si sa cresc.

Tremuram de nerabdare - cinam in curte, eu cu bunicii, in jurul masutei scunde rotunde, ne primeneam si netezeam hainele pe trupurile spalate de colbul zilei cu apa de ploaie incalzita de soare, apoi, cand noaptea devenea ca cerneala, imi strecuram mana in mana bunicului meu si ne indreptam solemni spre poarta, asa cum ai merge spre biserica….Incercam sa imi potrivesc pasii cu ai bunului meu slabit de boala, mi se parea ca merge prea incet, insa ma straduiam sa imi stapanesc tremurul, ciuleam urechile sa aud orice soapta de poveste…ma temeam mereu ca vor incepe fara mine! Ne asezam sub dudul batran si povestile incepeau firesc….

Pe toate mi le amintesc …ele traiesc inca in mine, mi le mai spun uneori singura, sa nu le uit.

Povestile pe care ni le spunem astazi sunt despre criza, munca, stres, trafic, revolte, crime, nedreptati..si uneori...povesti despre copiii nostri, povesti cu care ne mai descretim fruntile. Unde si cand am pierdut sirul povestilor de altadata, povesti din care invatam cu mic cu mare, povesti cu miez si talc profund, povesti cu parfum de caise coapte si miros de iarba cruda?

Mie mi-e dor tare de povesti adevarate. Si m-am saturat sa le citesc. Ieri am postat pe facebook-vreau o poveste, stie cineva o poveste. Din cei aproape 300 de oameni-prieteni, doar unul mi-a dat un link catre o carte de povesti, 350 de pagini de povesti! Nimeni nu s-a incumetat sa scrie macar un inceput de poveste.....Vreau sa aud povesti, sa spun povesti, sa ma las invaluita in panza lor fermecata.

Vreau sa merg prin frigul iernii acesteia catre primavara care va veni cu sufletul primenit si infrumusetat de povestile cele noi care isi vor gasi locul in mine.

Daca dorul meu de povesti spuse prin viu grai s-a cuibarit si in sufletul tau, da-mi de stire. O sa gasim un loc si cateva ore de tihna sa bem un ceai, sa ne cunoastem si sa povestim.

Am sa revin curand cu mai multe detalii.

2012-01-24T12:29:00.000+02:00

Sa nu uitam niciodata!

2012-01-20T10:20:00.001+02:00

Inima, cu bataile ei, aplauda existenta. (Lucian Blaga)

Despre vise implinite si recunostinta

2012-01-16T19:03:00.000+02:00

De la Zana Norilor, am aflat cum mor visele. Sigur, sunt mai multe modalitati prin care un vis isi incheie existenta, insa cel mai frumos dintre toate este cel in care visul devine realitate.

Dau mai bine cuvantul Zanei sa explice, cu gratia ei desavarsita, cum se intampla cu visele si realitatea in care traim (care este de fapt, un fel de lumea de dincolo a viselor) : "...ce s-a intamplat cu visul? A "murit", deci a trecut "dincolo", adica aici unde suntem noi si manifestam. Realul este "viata de dincolo" a unui vis. Suntem aici unde ele traiesc." Daca cititi tot articolul (o excursie in nori te va incarca pozitiv, iti promit, deci cauta Zana si vezi tu singur!) veti intelege mai bine.

Poate as fi uitat observatia aceasta atat de magica si plina de revelatii, daca nu mi-ar fi "murit" si mie un vis sambata trecuta. A murit frumos, in aplauze, inconjurat de inimi calde, ochi stralucitori si zambete. Un vis mai vechi a trecut in lumea reala, implinindu-se splendid, asa cum de altfel se cuvine unui vis bine articulat si plin de culoare.

L-am visat cu curaj, i-am dat drumul in lume, stiind ca va "muri", cu teama si ezitare. De fapt, cei care ati fost alaturi de mine sambata dupa amiaza la Casa Rawz, unde am vorbit despre cum sa gandim pozitiv, stiti prin ce chinuri am trecut inainte de a avea indrazneala de a permite visului meu sa se implineasca. S-a implinit cu ajutorul vostru, 24 de fiinte de lumina, oameni minunati. Am stiut ca e un vis frumos, un vis reusit-prezenta voastra mi-a confirmat asta. Am stiut ca e un vis care va gasi de acum singur o cale de a exista si chiar de a genera alte vise, in alte inimi.

Va multumesc din toata inima si va indemn sa visati cu indrazneala! Eu cu asta ma ocup chiar acum, cu visatul cu ochii deschisi. Si desigur, ca orice om cu scaun la cap, nu uit sa ma gandesc si la moarte!

Adica la moartea visului, la trecerea lui fericita in lumea reala.

Toate locurile ocupate

2012-01-10T22:32:00.000+02:00

Am deschis fiecare mail de la voi cu emotie, cu bucurie, cu recunostinta, cu uimire.

Va multumesc!

Toate locurile la workshopul de sambata sunt ocupate. Ne vedem sambata dupa amiaza la Casa Rawz.
Pana atunci, va las sa va bucurati de versurile unuia dintre poetii mei de suflet: Rabindranath Tagore:

am dormit si am visat ca viata este bucurie
m-am desteptat si am vazut ca viata este inchinare
am pus-o-n fapta si am observat ca inchinarea este bucurie.

Vino la workshop !

2012-01-06T09:54:00.005+02:00

Auzim adesea indemnul de a gandi pozitiv. Daca chipul tau exprima ingrijorare, deja un binevoitor iti va spune incurajator: "hey, gandeste pozitiv, totul va fi bine!"

Mai nou, in anunturile cu oferte de locuri de munca apare si cerinta de a fi un om cu gandire pozitiva.
Printre "abilitati de comunicare" si "disponibilitate pentru program prelungit", se strecoara si cerinta de a dovedi ca esti "o persoana energica, cu gandire pozitiva".

Toata lumea foloseste aceasta sintagma, dar daca intrebi si ce presupune ea, multi ridica din umeri: "stii tu, sa vezi partea plina a paharului !".

Cum sa faci asta, e treaba ta!

Work-shop-ul "Gandire pozitiva" vine sa raspunda la intrebarea CUM.

Cum sa gandesc pozitiv?
Cum sa imi mentin un tonus psihic bun?
Cum sa gasesc forta sa vad partea plina a paharului?
Cum sa inlocuiesc gandirea negativa cu una pozitiva?
Cum sa ma pregatesc pentru o viata complet schimbata, o viata in care debordez de energie si in care armonia si orientarea spre lucruri pozitive sa predomine ?
E sanatos pentru mine sa gandesc numai si numai pozitiv?

Nu putem controla atmosfera din lume, dar pe cea din mintea noastra da!

Te astept la un workshop energizant pe 14 ianuarie, la Casa Raw'z, str Elena Cuza nr 8 (zona Unirii/Tineretului) intre orele 16.00-19.00.
Numar de locuri-max 22, rezervarea locurilor se va face in ordinea inscrierilor.
Pret - 40 RON/persoana.
Inscrieri: aici pe blog sau via mail, pe adresa adragomir@web.de
Trainer- Andreea Burdalescu, trainer motivational certificat.

Te astept cu nerabdare si multa bucurie!

Alles beginnt mit der Sehnsucht

2012-01-04T23:42:00.000+02:00

Totul incepe cu dorul. (Nelly Sachs)

Am citit cateva poeme frumoase semnate de ea...habar n-aveam de existenta ei, insa acum, ca stiu, sunt mai bogata. Si da, totul incepe cu dorul. Totul.

Fericita

2012-01-04T20:40:00.000+02:00

Simt ca s-a deblocat o energie grozava, ca am invatat si trecut cu bine de o lectie foarte grea, incarcata cu o energie urata care venea din urma si care mi-a adus lacrimi de deznadejde in ultimele doua luni.
Stiam ca se va termina la un moment dat, insa nu stiam si cum...Puteam sa trec cu bine, cum s-a si intamplat sau puteam sa las sa ma guverneze ego-ul si atunci sa sufar iar si iar, pentru ca lectiile acestea grele se tot configureaza....la un nivel si mai dificil decat inainte.

Stiu pur si simplu ca s-a terminat. Mi-e greu sa dau detalii, fac parte din calatoria mea interioara, insa vreau sa impartasesc asta cu voi, bucuria intelegerii si a eliberarii !
Rugaciunea face minuni, aveti credinta atunci cand va rugati, iar si iar.

Imaginea este luata de aici.

pe rand

2012-01-02T23:28:00.005+02:00

Eram in pragul unei schimbari importante. Ideea respectivei schimbari asezase in mine un praf de liniste care imi facea bine si la care ma raportam ca la un semn divin. Adica, daca schimbarea nu era benefica, atunci as fi avut ceva indicii launtrice....ori linistea pe care o simteam eu anunta hotarat un pas bun. Pe de alta parte, cine nu a auzit/trait linistea dinaintea furtunii? Dinaintea prapadului? Si uite asa, ma trezesc impartita in doua..egale-cea optimista, increzatoare si cea paranoia, prapastioasa, speriata. Cele doua voci erau la un moment dat atat de puternice, incat m-am trezit incercand fara succes sa arbitrez cumva...Argumente forte de ambele parti, deci greu de arbitrat. Incarcatura emotionala mare.

Daca tot nu am gasit biciul magic din care sa pleznesc si sa se faca liniste (sa pot gandi) si nici argumente fara fisura ca vocea sabotoare sa taca, m-am indreptat catre prieteni, sperand ca, o data ce vor cunoaste situatia care impartise apele in mine, vor face galerie vocii pozitive. Dezastru si aici-egalitate de forte. De exemplu, in timp ce sotul meu preluase vocea sabotoare si nu mai obosea scotand in evidenta realele pericole pe care le presupunea schimbarea mea de drum (inoportuna, nedorita etc), o prietena imi spunea entuziasta-keep walking! nu te uita inapoi! N-ai cum sa gresesti. Si daca o sa cazi, te ridici, iti dai doua palme si mergi mai departe. Eu nu-mi dau palme, ma duc la spa...dar oricum, de retinut era partea aia cu mergi mai departe!

Nu simteam ca fac progrese, sfaturile au curs in continuare, unele m-au surprins placut prin justetea lor, altele aproape m-au doborat, cu alte ocazii am aflat cum ma vad unii (o plaja larga si aici-de la maniacala si provocatoare pana la intuitiva si cu desavarsire adorabila), dar progrese ioc, adica nu simteam ca o voce este mai puternica si cealalta a trecut supusa in subsidiar. Asa ca decizia mea privind dorita schimbare (nu de look) era doar pe jumatate luata. Asistam neputincioasa la infruntarea in mine a doua valuri puternice. Si uite asa am ajuns, in disperare de cauza, sa cer ajutorul unui coach profesionist. Antrenor pentru succes scria sub nume. Am zis-asta imi trebuie. Eu imi asigurasem galeria de sustinatori, inainte de a ma antrena pentru meci! Antrenamentul a inceput inca de la prima discutie telefonica. Am primit o injectie de entuziasm si energie. Nu numai din cauza rasului curat sau din cauza faptului ca m-a facut sa ma simt ascultata/auzita cu adevarat, ci si din cauza faptului ca am simtit nevoia, ascultand-o, sa imi iau notite. M-am uitat apoi pe ce am notat -seteaza asteptari. Nu pleca la drum pana nu ai clare asteptarile! Nu ca e un sfat bun? Imi amintesc clar-cand eram insarcinata, toata lumea ma indemna sa ma odihnesc cat de mult pot, pentru ca vor urma nopti albe multe, cu bebelusul care va urla din cauza colicilor..Apucasem sa citesc cate ceva despre colici..si aflasem ca nu sunt obligatorii, nu toti bebelusii fac colici, asa ca...mi-am setat asteptarea: al meu nu face colici! Pur si simplu nu acceptam ca ceilalti sa imi bage pe gat ideea asta cum ca va face colici. Daca colicii nu sunt la pachet cu nou nascutul, atunci al meu nu va face. Nu are motive. Nu e greu de ghicit, sper-pe Vladi nu l-a durut niciodata burtica, nu a avut colici si nici noi nopti albe. Mi-am mai amintit si exemplul dat de Florence Scovell Shinn, o doamna de la care am invatat multe despre puterea cuvantului: o mama este intrebata daca fiica ei a facut pojar. Nu inca, raspunde ea, lasand usa deschisa..pentru intamplarea cu pojarul. Care sigur, putea sa vina sau nu, indiferent ce ar fi zis ea, insa, daca ne place sa credem ca noi ne configuram viitorul cu ceea ce gandim si proiectam....atunci un pic de prudenta n-ar strica. La istoriile acestea m-a dus cu gandul indemnul coach-ului meu-seteaza-ti asteptarile! Cat poti de limpede, as adauga eu, dupa ce am vazut ca nu e usor deloc.

A trecut ceva vreme de la discutia telefonica si eu inca nu am reusit sa fac ordine in asteptari. Ba resimt teama (cum spunea cineva, ne e frica de propria stralucire), ba un gand lenes de genul las ca merge si asa, ba...stai ca am pus schimbarea aia mare in cui si mai adun motive sa o fac sa se intample cu adevarat, ba si iarasi ba...Daca am vazut ca am dileme si aici (prost obicei sa impart firul in paispe), am zis sa aproximez, sa fac cercuri mai largi, adica sa incep cu chestii mai mici, mai personale si incet incet sa ma apropii de miezul tare care imi da asa batai de cap. Si daca am zis miez, am si vizualizat miezul fierbinte al pamantului, metale topite. Pana la el insa, sunt de parcurs straturi straturi...asa ca am decis sa o iau si eu de la firul ierbii, ca sa zic asa.

Adica in 2012 sa incep eroic cu un plan de 100 de zile, menit sa imi incarce organismul cu energie (energie in plus e un obiectiv bun, prin care pot sa ating altele). In plus, daca arat si ma simt bine, altfel abordez variile situatii cu care ma provoaca viata. Maretul meu plan se rezuma deci la a prepara si consuma zilnic un green smoothie, inspirata de aici. Sa o vedeti pe Victoria cum arata in cea de-a 100 zi! Ca o diva..

De maine ma apuc. Mai vad eu pe parcurs ce idei mai imi vin.
Cine mai vrea sa calatoreasca cu mine, e binevenit. Indiferent daca ai un scop mai mare, asa ca mine, sau doar ai chef sa arati/te simti mai bine sau tot nu te mai provocase nimeni cu nimic....

PS A doua zi din planul de 100 zile....Ma disciplineaza, asta pe langa infuzia de clorofila :-)

Un 2012 special pentru noi toti

2011-12-31T22:39:00.000+02:00

Va urez un an plin de iubire, frumusete si bogatie!
Sa ne bucuram de el si de transformarile pe care le va aduce, cu credinta si intelepciune!

Multumesc 2011 pentru toate darurile!!

Un dar

2011-12-30T10:39:00.000+02:00

deschide aici, scrie-ti numele si bucura-te de dar!

Pronunta divin Andreea....iata singurul barbat care imi scrie numele cu petale de trandafiri...si nu numai!

Un strop de iubire pentru o poeta

2011-12-30T10:26:00.000+02:00

Aseara am recitit cateva pagini din jurnalul Constantei Buzea, Crestetul ghetarului. I-am simtit, parca si mai acut ca la prima lectura, singuratatea de atunci, lacrimile inghitite, senzatia de sufocare intr-o casnicie tumultuoasa (cu Adrian Paunescu) care o priva de iubirea si increderea de care avea nevoie ca de aer...

M-am intrebat ce mai face oare...si-o fi gasit fericirea si linistea dupa divort? Mi-ar placea sa cred ca da. M-au induiosat paginile despre Ioana si Andrei, copiii ei..ce frumos le urmarea cresterea, ce frumos ii descrie, cu cata luciditate si iubire! Ioana s-a stins anul acesta, ce durere mai mare pentru o mama? Una si asa greu incercata!

Am simtit compasiune pentru Constanta, pana la cer si inapoi si m-am rugat pentru ea sa fie fericita, inspirata si rasfatata de soarta!

Exersez recunostinta si iertarea.

2011-12-30T08:02:00.001+02:00

Minunea mea de coach (din ianuarie incep sa ma vad cu o doamna raraita care este coach, unul care iti infuzeaza energie pozitiva transformatoare instant) insista sa practicam recunostinta, constient. Asa ca ma straduiesc sa tin minte si sa nu mai ratez niciun moment fara sa imi manifest recunostinta. Nu e greu deloc, mai ales ca motivele sunt la tot pasul.

Acum ceva ani, obisnuiam sa mananc foarte frugal, niciodata gatit. In casa mea mirosea mereu a bete de santal si lumanari parfumate. Pana intr-o zi, cand mama mi-a pregatit o oala cu sarmale, mi le-a trimis congelate cu rugamintea sa le fierb eu. Ca sa fie sigura ca nu le arunc, m-a anuntat ca in wk vin si ei, asa ca sa fac bine sa le pregatesc. Le-am pus la fiert...si mirosul de sarmale incepea sa invadeze casa...Degeaba am pus eu felii groase de cartofi deasupra lor, sa absoarba mirosul...degeaba am deschis toate geamurile...Suportam greu mirosul de mancare, nu stiu sincer ce aveam, eram eu intr-o faza mai zen cred. Ei, si cand nu mai stiam ce sa fac, ma pomenesc la usa cu un prieten. Il poftesc jenata in casa, explicandu-i tarasenia cu sarmalele, cand imi dau seama ca el nici nu ma asculta-amusina aerul pofticios, cu mustata lui carunta zbarlita si sprancenele intrebatoare, cu ochii lui albastri scanteind fericiti:"ah, miroase si la tine, in sfarsit, a casa de om!! " Am ras amandoi.

Aseara, am ajuns acasa...acasa, unde mirosea a casa, nu de om, ci de oameni- Lucioasa se intrecuse pe sine - facuse sarmale pentru mine cu ciuperci, orez si soia (inimaginabil de bune) si placinta aurie cu branza si caise (o minunatie si asta). Mancand, mi-a trecut prin cap un gand-ce bine sa fii barbat, deci asa se simt ei...vin acasa, gasesc copilul curat, hranit, jucandu-se frumos, oalele aburinde pe foc, vasele spalate...se aseaza si mananca bine, pupa nevasta....si gata. Ce viata! Doamne, stiu ca am venit femeie acum pentru ca am acumulat merite deosebite in alta viata, dar, dupa cum bine vezi, in viata asta, nu fac eu prea multe, asa ca tine cont de asta si trimite-ma data viitoare barbat!! Chiar si femeie fiind totusi, stai sa revin la sentimente mai bune, tot sunt recunoscatoare-pentru tot ce am, pentru tot ce primesc, chiar si pentru lectiile dureroase care m-au facut sa ma zbat navalnic in mine. Cei din jur...doar isi joaca magistral rolurile, ma ajut sa desavarsesc tesatura destinului meu. Recunostinta, doar ea sa imi scalde inima! O luasem pe aratura, nu e nimic simplu in exercitiile astea!

Si ca tot am ajuns aici, alt exercitiu cu care ma pregatesc de trecerea dintre ani, este cel al iertarii. Mi l-a trimis Monica Visan, de la editura For You si spune in mare cam asa: "daca eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un prizonier al gandurilor mele". Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si, mai devreme sau mai tarziu, se va comporta in asa fel incat sa-mi confirme perceptia despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinta a ceea ce gandesc despre ea si trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana. Este esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire. Propozitiile magice care trebuie repetate cu credinta, vizualizand persoana careia ii cerem iertare sunt urmatoarele:

Te rog, iarta-ma ca te-am facut prizonierul gandurilor mele.

Imi pare rau ca ceva din mine a creat acest lucru in tine.

Imi pare rau.

Te binecuvantez si te las sa pleci.

Te iubesc."

Cu unele persoane vizualizate, am reusit sa ajung pana pe la imi pare rau si apoi le trag un pumn! Respir adanc, le rechem in fata mea, ma straduiesc sa le mentin, fara sa le pulverizez in univers, si o iau de la capat. Am zis, nu e usor deloc.

Eu exersez. Si ma rog sa imi dea Dumnezeu suficienta smerenie si intelepciune sa imi invat lectiile.

Nobody knows me at all.....

2011-12-28T22:25:00.000+02:00

2011-un an pe care nu stiu cum sa il definesc

2011-12-28T22:00:00.004+02:00

Am incercat sa gasesc un cuvant care sa defineasca cumva atmosfera anului care se apropie de finish..m-am invartit printre cuvinte gen dificil, greu, normal, cu bune si rele…parca cu mai multe coborasuri decat suisuri, cu mai multe intoarceri umile in adancuri reci si umbrite, decat cu tasniri spre inaltul senin si insorit…

A debutat cu ceva nelinisti strecurate perfid in linistea zilelor mele petrecute acasa cu vladi- imi amintesc ca imi spuneam –ah, anul acesta o sa ma intorc la servici! Da, mai erau sase luni, insa pentru mine ele treceau ca un ceas, insuficiente sa imi linistesc fricile. Cu cine las copilul acasa, prea mic pentru gradinita? Cum o sa ma urc eu la volan, daca nu am deloc experienta? Cum sa gasesc timp si energie sa studiez? Asa au trecut ianuarie, februarie, martie….cautam, adunam informatii..In aprilie l-am dat pe Vladi la gradi si ceva s-a frant iremediabil in mine. A fost primul esec pe 2011-Vladi a racit rau, apoi si noi….toata luna aprilie am fost raciti toti. Tot in aprilie au intrat in viata mea doua femei speciale, la care tin enorm-Carmen M., si Dr Irina Vornicu, care mi-a facut cunostinta cu acupunctura.

In mai am inceput sa caut bona…nici nu vreau sa mai imi amintesc emotiile si gandurile de atunci. La inceputul lui iunie, deja ma simteam vlaguita, din ce in ce mai palida, mai stresata, mai speriata de perspectivele care se conturau. Se apropiau si examenele de final de master…faceam eforturi sa ajung si la spitalul Obregia pentru interviuri cu pacientii, se apropia si data reintoarcerii la servici…si de aici…alte ganduri si framantari…Cu doua zile inainte de data la care trebuia sa revin la birou, a sunat la usa o femeie blonda, energica, un taifun de energie, emanand siguranta si hotarare. Era Lucioasa, bona lui Vladi. Luci ne-a cucerit rapid, Vladi s-a atasat de ea…Ne bazam pe ea si ii multumim pentru tot ce face pentru noi. Gratie muncii ei, putem sa ne vedem de treburile noastre fara stres suplimentar. Cand a intrat ea in vietile noastre, eu renuntasem….eram disperata pur si simplu, insa renuntasem sa mai caut. Mi-am spus atunci ca poate asta este cheia-sa renunti, sa (te) abandonezi si abia atunci vei primi.

Am vandut vise.
Am cumparat si eu unul-mi-am cunoscut tatal natural. Intalnirea cu el mi-a adus linistea si a imprastiat unele fantezii/reminiscente din copilarie-gen tatal meu bun e asa si asa si cand o sa vina el o sa...Tatal meu e un om simplu, modest, bun, tatar la origine, cu niste ochi verzi superbi, pe care nu i-am mostenit (nu stiu pe ai cui ii am, ca nici ai mamei-caprui-verzui-aurii nu s-au lasat imprumutati). Ma privea cand ca pe o fetita, cu caldura si iubire, cand intimidat de femeia straina care statea in fata lui. La un moment dat a scos o poza cu mine dintr-un album, a privit-o o vreme, apoi mi-a dat-o si mie. Din poza ma privea o fetita cu ochi mari, seriosi, rochita scurta alba si doua codite strambe. Pe fetita din poza aceea o imbratisez adesea in gand si ii spun ca toate trec...toate si ca nu e singura niciodata si ca e iubita peste poate, sa creada asta..
Intre lumea lui si lumea mea sunt granite bine trasate, e greu sa aruncam punti. Nu ne-am apropiat, insa ne-am intalnit si asta a inchis in mine un cerc important.

Tot in iunie, am terminat formarea in psihanaliza cu bine. Se putea si mai bine…insa pana la urma, ramane bucuria calatoriei alaturi de niste oameni superbi..La mijlocul lunii am revenit la serviciu, un ghem de emotii, dublate de stresul de a conduce masina..In doua saptamani ma simteam oarecum in largul meu si la volan si la servici.

Apoi…zilele s-au rostogolit iarasi…calatorii, zboruri, oameni, povestile lor, cursuri, impresii, mici lectii, condus masina din ce in ce mai bine, calibrat relatia cu bona…carti bune, care s-au asezat frumos in mine, indoieli si framantari....putin timp cu Vladi care creste repede…si mai putin timp cu sotul meu…(marea restanta a anului este poate relatia noastra..). Rutina, mici bucurii, multe lacrimi si intrebari fara raspuns….normalul unei vieti. O mica vacanta in strainatate, prima dupa multa vreme. Mici zvacniri din dorinta de a ordona cumva lucrurile care prea se rostogoleau repede…

Ultimele doua luni mi-au adus multa suferinta emotionala, multa furie, multe lacrimi, insomnie, dar si sfaturi bune, surprinzatoare, inclusiv o invitatie de a-mi vindeca copilul interior care sufera din cauza singuratatii si neincrederii cu care este tratat. Ce tema grea pentru final de an! De cata putere am nevoie sa cobor in mine sa imbratisez fetita care am fost si care s-a confruntat dintotdeauna cu singuratatea si cu neincrederea! Ce povara sa fii diferit, fara sa poti defini ce inseamna diferit!

La birou mi se spune de ani de zile Ghimpe. De cate ori sunt interpelata asa, imi spun in gand-da, Ghimpe, pentru ca sunt un trandafir. Cine mai are ghimpi?....

Sunt un trandafir rosu ca sangele. Un trandafir inghetat, neinflorit complet, cu ghimpi. Iti trebuie indemanare si determinare sa te apropii de mine. Daca te intepi, nu este vina mea….Eu…doar sunt. Nu fac nimic. Exist.

2011, ma bucur ca treci.
In 2012 o sa alerg spre mine. Unde am intalnire cu toata lumea.

Mongolia Ucai Marinescu

2011-12-21T13:23:00.002+02:00

In perioada 19-23 decembrie, la Sala de expozitii a Bibliotecii Academiei Romane (Calea Victoriei nr. 125), poate fi vizitata expozitia de fotografie "Mongolia astazi. Mongolia Interioara. Samanii si zone energetice ale Pamantului" - serie de imagini din cea mai recenta dintre calatoriile profesoarei Uca Marinescu.

Un gest mic conteaza enorm.

2011-12-13T13:06:00.004+02:00

Putem sa ajutam!

Saptamana aceasta, pana pe 16 decembrie ora 24.00, puteti face un simplu gest care-l ajuta, trimiteti un SMS sau sunati la numerele de mai jos:

SMS 2 euro/sms – 848
0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel

www.viatacudba.blogspot.com

Ii urez mamicii lui Bibi multa putere si credinta. Am incercat sa ma pun in locul ei....este atat de dureros, incat n-am reusit nici in imaginatie...

Intâlnire pe Lună

2011-12-05T14:39:00.000+02:00

2011-12-03T18:44:00.002+02:00

Noaptea lupului - noaptea Sfantului Andrei

2011-11-29T17:17:00.001+02:00

Urmariti filmuletul, o sa fiti cuceriti, daca nu de poveste, macar de vocea care nareaza....:-)

De ce purtam bijuterii. O explicatie posibila?

2011-11-28T23:50:00.001+02:00

" Când pe degete există inele, aceasta înseamnă că într-o oarecare măsură frânează fără voie funcțiile lor. Ca atare, atașamentul față de aptitudini și de intelect scade. Cerceii, de asemenea, în plan subtil înjosesc omul care îi poartă. Nivelul mândriei scade. Aceasta este util pentru femei. Probabil că acesta este motivul pentru care femeilor le place să poarte inele și cercei." ( S.N. Lazarev, Diagnosticarea karmei, Ed.Stanpress)

Ajutată să înțeleg

2011-11-28T23:06:00.000+02:00

Este dificil să povestesc despre semnele care tot apar, ghidandu-ma-sunt destule si genereaza furtuni interioare, revelatii personale greu de povestit cursiv. Din cand in cand insa, pot sa va arat cate ceva - asa cum este filmuletul de mai sus-el a venit, via facebook, ca raspuns la neputinta mea de a experimenta in tacere emotii (negative) intense.

Am cerut calauzire, am calauzire. Oameni care deslusesc pentru mine mecanisme simple, filme care pun degetul pe rana cu blandete, intalniri de poveste...Nu stiu unde ma va duce calatoria aceasta, stiu doar ca e si frumos si greu...

Un exercitiu imposibil

2011-11-24T17:45:00.002+02:00

Maine dimineata plec in Belgia, iar Vladi merge cateva zile la bunici. Toate bune pana aici, bunicii sunt acum pe drum spre noi, acasa bagajul este facut…insa eu…eu cea care am planificat totul si care am gandit- mmm,ce experienta buna pentru Vladi-isi va consolida legaturile cu familia lui extinsa, va invata multe lucruri noi, va fi o experienta benéfica pentru noi toti, eu si tati avem nevoie de o vacanta, suntem obositi rau, Vladi are nevoie de experienta aceasta, bunicii se bucura din inima de venirea lui…eu simt ca ma prabusesc si sunt pe punctul de a renunta la orice plecare, numai sa nu se schimbe nimic, Vladi sa isi petreaca seara asta cu noi si totul sa fie ca de obicei- rasete, tipete, rugaminti, joaca, oboseala si FERICIRE.

Gandul ca in cateva ore casa va fi goala, fara el, imi umple ochii de lacrimi. Din nou mintea nu ma ajuta….oricate beneficii ar mai inventa, prapastia dintre ea si inima este netarmurita! Am incercat un exercitiu, il stiam de mult si l-am mai practicat, mai ales pentru dureri fizice. Inchid ochii cand ma ard la mana, cand ma tai, zgarii, impiedic si trec viteaza prin durere. Dureaza foarte putin, apoi simt pace si durerea este diminuata. Acest exercitiu l-am regasit acum in cartea lui Brandon Bays, Calatoria, insa se refera la durerile sufletesti. Nu il pot face!! Nu il pot duce la capat, durerea este insuportabila, este un hau adanc acolo in care refuz sa pic!!

Daca reuseste cineva, sa ma invete si pe mine cum! Eu am plans si simt ca mai am ceva de plans, ca sa zic asa.......

Autoarea de care va vorbeam, Brandon Bays, a participat la un curs unde a adresat urmatoarea intrebare: “Ce trebuie sa fac daca simt o emotie foarte intensa? Cum imi pot gasi pacea interioara in aceste conditii? Instructoarea i-a raspuns: Nu te misca. Scufunda-te in totalitate in emotia ta si fii constient de ea. Intampin-o cu bucurie. Daca este o emotie negativa, nu fugi de ea. Nu alerga la frigider pentru a manca ceva, astfel incat sa o acoperi cu senzatiile tale fizice. Nu da drumul la televizor pentru a-ti distra mintea si a o face sa uite de ea. Nu-ti suna la telefon prietenii pentru a-i dispersa energía vorbind despre ea. Pur si simplu, opreste-te si simte-o. Accept-o in momentul prezent. Daca nu vei incerca sa fugi sau sa uiti de ea, ori inca si mai rau, sa i-o pasezi altcuiva, vei descoperi chiar in esenta ei starea de pacea interioara. De aceea, daca simti o emotie puternica, las-o sa se manifeste si constientizeaz-o. NU TE MISCA! Accept-o. “

Ei bine, eu nu pot. Poate trebuia sa incep cu emotii mai mici? Poate ramanem acasa toti.

Intrebari cu raspunsuri nenascute

2011-11-24T09:49:00.000+02:00

Ieri am condus o parte din drum cu frana trasa....mi se parea grea masina, de parca avea balast.....cand mi-am dat seama, am fost stupefiata! E prima oara cand mi se intampla, gesturile sunt automate, nu stiu cum a fost posibil.

M-am intrebat apoi-oare asa merg si eu prin viata? Cu frana trasa? Asta vrea sa insemne? La asta ma invita sa ma gandesc? Ce inseamna concret a merge cu frana trasa?

Poate am pus intrebarile corecte..ele au rasarit in mine ...insa nu am raspunsuri. Sau mi-e teama de raspunsuri. Mi-e teama, mi-e teama, desi...schimbarile ar face lumina, ar usura greutatea, ar inlatura balastul, stiu, dar confruntarea cu raspunsurile, care acum sunt incerte si neclare..nu e usoara.

Imi promit sa lucrez. Inca nu stiu cum.

Semne

2011-11-23T18:24:00.001+02:00

In ultima vreme m-am simtit obosita, greoaie, somnolenta. Am simtit cum freamata in mine un val de nemultumire profunda. Am incercat sa o reprim, pentru ca nu gasesc cu mintea constienta motive pentru nemultumirea care fermenta in mine-imi place jobul meu, mi-e draga casa in care stam, imi iubesc sotul si imi ador copilul, bona face deja parte din familie, sunt complet linistita in privinta ei, sunt sanatoasa, sunt privilegiata sa cunosc mereu oameni superbi….deci de unde nemultumirea asta? Tot reprimand-o, iritata de aparitia ei, m-am ales cu dureri de cap surde, care m-au epuizat. Cand n-am mai putut sa ignor semnalele si sa continui munca, am cerut un concediu medical. Mi-am zis, in naivitatea mea, clar, imi da tarcoale o gripa, trebuie sa ma odihnesc putin inainte sa ma inhate. Am plecat miercuri, saptamana trecuta spre casa, tremurand de oboseala, luptam cu starea de greata si durerea de cap. Bona lui Vladi m-a invelit, mi-a masat mainile si tamplele, mi-a facut ceai, mi-a spus povesti. A doua zi, cum durerea de cap nu vroia sa ma slabeasca, mi-am zis ca mai mult ca sigur, am probleme cu magneziul sau calciul. Am facut cuminte analize, care, surpriza, au iesit perfecte. Doctorita mea mi-a scris atat de frumos-“draga Andreea, analizele tale arata cat de minunata esti si in interior!”.

Si totusi, nu ma simteam deloc minunat(a)! Acesta este primul nivel, cel fizic-cauti sa vezi ce nu merge si eu ma pricep la asta foarte bine, am de regula cateva raspunsuri pregatite-sigur nu am magneziu (uite ca e ok), poate nu am dormit destul (uite ca am dormit destul, mai multe ore ca de obicei, cu vladi cuibarit in bratele mele), poate m-a ajuns oboseala….si tot fabric raspunsuri si apoi ascult in mine …uf, nu e nici asta, nici asta, cauta mai adanc…

Nu vreau sa caut mai adanc. Nu stiu de ce, nu vreau sa ma uit, sigur nu e ceva placut. Daca ma uit in urma, recunosc ca mereu am sperat ca e ceva la nivel fizic, usor de indreptat. Niciodata nu a fost asa simplu, dar eu tot sper. Mi-am luat liber cateva zile, fara un plan clar. Am fost usor descumpanita pentru ca analizele au iesit bine si pentru ca am si dormit mai mult ca de obicei, deci nu mai aveam de ce sa ma agat. Atunci, am apelat la planul B, la care apelez din copilarie cand nu vreau sa ma confrunt cu ceva.

Citesc. Cartea lui Ben Akri, Drumul infometat, ma doare, o citesc greu, e halucinant sa traiesti intre doua lumi, cea de aici si cea a spiritelor. Asa ca am devorat Yalom, Privind soarele in fata, apoi o carte despre moarte a lui Deepak Chopra (gata cu cartile despre moarte, anul asta cel putin), apoi Fii demn, a lui Dan Puric. Apoi liniste, n-am mai citit nimic, desi mai aveam. Mi-am dat seama ca imi fur caciula si ca fug de ceva, dar de ce? Corpul ma obliga sa ma opresc din tot ce faceam si sa ma ocup de acel ceva. Printre randurile cartilor devorate zilele acestea, mi se inserau flashuri din trecut. Amintiri din urma, cand experimentam bucuriile intalnirii cu Sinele in meditatie si rugaciune. Mi s-a facut un dor teribil de pacea aceea fara margini, de echilibrul si satisfactia pe care le traiam candva. Nu imi amintesc cand am renuntat, probabil treptat, pe nesimtite, angrenandu-ma in diverse activitati exterioare.

Am simtit dezolare, oricat am cauta in afara, oricat ne-am stradui sa ne gasim echilibrul in ceva din exterior-mancare, carti, bunuri pur si simplu dureaza prea putin, apoi goana reincepe. Reflectiile acestea amare mi-au trecut ieri prin minte, intr-un bus plin cu chipuri triste….chipuri pe care le-am privit cu foame, am inregistrat detalii sfasietoare pana cand m-am intunecat atat de mult, incat am ajuns sa imi spun-nu mai avem nicio sansa, ce sa facem, suntem pierduti, prea tristi, prea nefericiti, prea departe de adevarul nostru, de calea noastra. M-am intrebat la un moment dat, contempland tristetea si neputinta din mine, daca nu cumva sunt in pragul unei depresii? Mai merg la brat cu ea, ca noi toti pesemne, insa nu am simtit-o vreodata cuibarita in sufletul meu. Acum ma indoiam, poate ca se strecurase pe nesimtite? Nu am televizor, dar aerul tulbure al lumii ajunge la mine si fara aceasta palnie uriasa de negativitati care este televizorul.

Apoi, mi-a trecut prin cap-mi s-a imbolnavit sufletul. De aici, relele se pot ramifica ametitor, te poti cauta la doctori pentru aia si ailalta, bantuind pe piste false, frumos construite, tot de tine..Daca accept ideea asta, ca mi s-a imbolnavit sufletul, sau, hai, sa nu fie prea dur, ca nu e hranit, multumit, impacat, atunci, ce pot face sa il ajut? Mintea constienta iar s-a facut ca nu aude, asa ca nu mi-a raspuns. Am tacut si eu, nestiind ce urmeaza sa fac.

Apoi , o idee s-a ivit in mine-sa fiu atenta la semne, sa le urmez. Sa fiu atenta la impulsuri, la vise, la intuitii. Sa revin in interior cat de des pot. Nemaifacand asta de ceva vreme, e destul de greu. Ma ajuta sa aprind un bat de santal, sa ascult putina muzica de meditatie, sa ma gandesc la maestrii mei interiori-Ramana Maharishi, Isus, Quan Yin, Mattieu Ricard. Ei mereu ma inspira si ma ajuta sa gasesc repede drumul pana in centrul meu linistit. Nici n-am terminat gandul, ca am simtit nevoia de a reciti ceva din Mattieu Ricard. Am stiut ca am gasit ce trebuia, dupa bucuria care s-a instalat. O sa postez mai tarziu paragrafele care m-au ajutat mult.

Azi dimineata am revenit la serviciu, fara sa simt ca am rezolvat tema, motiv pentru care iar am experimentat durerea de cap, nemultumirea, starea de greutate fizica. Mi-am reamintit sa fiu atenta la semne- capatul meu de ata, care ma va conduce spre lumina . Am luat liftul spre etajul la care este biroul meu, gandindu-ma cum va trece oare ziua de azi, simtind deja dorul de Vladi si de lumea lui curata…agatandu-ma de gandul ca voi avea multe mailuri, multe de la oameni dragi si ca mai scap de mine asa…cand, am remarcat ca absolut toti care coborau (si liftul a oprit la fiecare etaj in parte, eu mergand pana la ultimul) imi urau: zi usoara. Parca era o parola pe care toti o rosteau constiinciosi…Initial, am simtit iritare, mi-am zis clar e o zi grea, de imi ureaza toti zi usoara (doar zisesem ca sunt atenta la semne), apoi o voce din mine m-a intrebat-dar daca ei doar certifica ceea ce este? Adica o zi usoara? Am simtit iar cum teama si iritarea slabesc stransoarea, semn ca vocea din mine avea dreptate. A fost o zi usoara.

Aseara am primit pe mail o carte. Azi am citit putin in pauza de masa si am zambit recunoscatoare-e ceea ce imi trebuia. Se numeste Calatoria, de Brandon Bays, aparuta la editura Adevar Divin. Alta carte, rezervata pe net, pentru ca nu era in stoc, va ajunge la mine marti. Este o carte care mi-a facut mult bine candva, dar pe care nu o aveam in biblioteca. Cei de la Ed Mix (tot din Brasov ca si Adevar Divin, e un semn si aici? Brasovul mereu m-a vindecat de stiute si nestiute) m-au sunat sa imi reaminteasca de rezervare si de faptul ca ei doresc sa mi-o expedieze...

Apoi, tot azi, cand ma intrebam ce sa mai fac pentru mine, sa imi impac sufletul, au rasarit trei raspunsuri-meditatii de iertare si sa iau legatura cu doi oameni. Nu stiu de ce m-am gandit la ei, insa intuitia imi spune ca ei detin piese importante din puzzle-ul care este calatoria mea interioara. Inca nu i-am contactat, e ciudat putin, ce sa le spun? Imi apareti in minte cand ma gandesc ce as mai putea sa fac?

Continuarea maine…urmez semnele cu incredere si bucurie. Sunt pe drumul cel bun, simt asta. Calatoria nu se termina niciodata, drumul nostru personal catre noi insine este mereu in noi, uneori iese clar la iveala, alteori doar il banuim, alteori primim semne, unul dupa altul. Eu am dormit adanc, prinsa de vraja lumii. Ma trezesc, ma doare capul ca dupa un somn greu, fara vise, prea lung, insa incet incet incep sa inteleg - trebuie sa ma reintorc la mine. Pas cu pas, urmand semn dupa semn.

Construind vise

2011-11-15T14:00:00.005+02:00

Ţes vise cu salbaticie, incapatanata, increzatoare, provocand orice sceptic cu un why not, mai ales scepticul din mine….Nu aduce anul ce aduce ceasul….doar am experimentat de atatea ori….

Le imprumut viselor mele din energia mea de zi cu zi, ca si cum as hrani cu grija copii subnutriti, urmarind cu atentie cum se intremeaza, se contureaza in fata mea pana cand ajung sa umble singuri si sa ma surprinda cu realitatea lor. Visele mele tremura acum nehotarate, prea plapande pentru a ma putea duce in lumea lor, insa zi de zi le injectez doza de energie si credinta, pentru ca ele sa se intrupeze intregi si captivante, oferindu-mi experienta de a le trai..cu ochii deschisi.

Un mare vis al meu este cel legat de deșert. Pe sub pielea mea, doarme nisipul unui deșert fara nume, este auriu, fierbinte, traversat de oameni negriciosi tacuti, intelepti, barbati si femei cu o alcatuire interioara fabuloasa, ce nu se lasa descifrata cu una cu doua. Se misca in tacere, traversand desertul, atenti la chemarea din sufletul lor, la sunetul care ii calauzeste fara gres acolo unde multi s-ar pierde, macar cu firea, daca un altfel. Alaturi de oamenii acestia vreau sa merg, sa invat tacerea, rabdarea, setea, insuportabila sete, dramuirea, nisipul si fierbinteala, iubirea robusta de viata si pamant, unitatea, frumusetea aspra a vietii de nomad, sa invat despre mine, limitele mele, dorurile si chemarile mele misterioase, sa invat sa ma intorc la mine in liniste. Pe lista mea de vise, deci, desertul. Eu in desert, o luna, doua, trei. Acesta este un vis pe care il hranesc cu dragoste si rabdare. E un vis plapand, pe care il hranesc si apoi il desfiintez, sunt mama buna si mama rea pentru el, iar acum il expun in toata fragilitatea lui, sperand si sa reziste in mine si sa piara si sa imi dea o aparenta, falsa liniste. Puteti deci sa ma incurajati sau sa ma descurajati, iata, sunt pregatita.

Un alt vis pe care il cresc in mine este cel legat de o casa, o casa simpla, din lemn si piatra, sus, pe un munte. O vad atat de clar, incat sunt sigura ca o voi recunoaste cand o voi vedea. Ma vad petrecand acolo saptamani, savurand aerul, apa limpede, racoarea noptilor, zgomotele si fosnetele padurii si paraului din preajma, bogatia revarsata a anotimpurilor….Ma vad acolo tesand alte vise, poate pentru cei care nu au curaj sa viseze….in cazul acesta, e de visat, nu gluma, as fi tare ocupata!

Doua vise mari, importante pentru mine. Tu ce visezi? Mai viseaza cineva desertul, tuaregii si oazele lor?

Ceasca de cafea se bea impreuna cu ceasca de cultura

2011-11-15T08:03:00.000+02:00

"Dar viata - este ea mai mult decat atat?

O intamplare de dragoste, daca vreti si una cu foame, cu sete, cu sport si cu somn. O traim direct, fara nici un calcul, prinsi de intriga ei care e intriga noastra, consumand-o pana la capat cu pofta, citind-o febril si zilnic, pe ea, romanul nostru de toate zilele.

Doamne, da-ne romanul nostru cel de toate zilele - ca sa putem trai." C-tin Noica, Intamplari cu dragoste, via Ceasca de Cultura.

Sunt mijlocie, deci echilibrata

2011-11-13T21:00:00.001+02:00

Kris Radish si Cliff Isaacson, in cartea lor Influenta ordinii nasterii sustin (nu numai ei, de fapt) ca faptul ca esti copil unic, fratele/sora mai mare, mijlociul sau mezinul isi pune puternic amprenta asupra caracterului tau. Prima oara am auzit despre asta de la psihologul Anda Pacurar.

Eram la un workshop si ea ne-a cerut sa ne grupam in echipe. O echipa era formata din copii unici, alta din frati mai mari, alta din mezini, alta din mijlocii. Cu totii aveam de pregatit o petrecere cu un buget dat. Apoi, am prezentat modul in care am ales sa se deruleze petrecerea si modul in care am organizat-o. Ceea ce a rezultat a fost grozav, practic se verificau rezultatele studiilor psihologice care spuneau in felul urmator: primul nascut are calitati de lider, este realist, organizat, pragmatic, atent la detalii, eficient. Este perfectionist si ii displac surprizele. Mijlociul este maleabil, adaptabil se intelege bine cu toata lumea, generos si impaciuitor. Are reale aptitudini de negociator, cu atat mai mult cu cat nu agreeaza conflictele. Analizeaza lucrurile din mai multe puncte de vedere si ia in calcul si ce ar putea merge bine si ce nu, venind cu planuri de rezerva. Mezinii sunt sociabili, prietenosi, se integreaza usor, le place sa riste, dand uneori dovada de lipsa de maturitate, se plictisesc repede, au nevoie de multa atentie.Va ramane mereu un pic copil. Cam dezorganizat, obisnuit sa depinda de altcineva. Copilul singur la parinti este matur, echilibrat, constiincios, isi asuma responsabilitati. Fiind unica speranta a parintilor lui, el trebuie sa reuseasca. Poate fi egoist, nefiind obisnuit sa imparta nimic-camera, jucariile, banii de buzunar sau afectiunea parintilor. Mai multe aici

Atunci cand se formau echipele, imi amintesc ca eu si un baiat, V., am avut momente de ezitare, lucru care a atras atentia psihologului-cum adica, voi nu stiti al catelea sunteti nascut? Mda, pai stiu, dar soarta a vrut sa joc toate rolurile in viata mea de copil-am fost mezina, nascuta la 4 ani dupa fratele meu, Dan. Am jucat rolul acesta cativa ani. Apoi, parintii au divortat. Dan cu tata, eu cu mama. Inca cativa ani, copil unic. Apoi s-a nascut sora mea, asa ca m-am trezit copilul mai mare. Peste ani, ne-am reunit, eu devenind mijlocia, intre Dan si Cristina, fratii mei….Asa ca se explica ezitarea mea initiala. La V. situatia era un pic comica-avea 20 de ani cand s-a nascut fratiorul lui, despre care spunea ca este “cantitate neglijabila”, deci el intra in echipa unicilor sau a fratilor mai mari?

Desi la prima vedere greu poti gasi, ca si copil, avantaje in divortul parintilor, iata, ca peste ani, se reliefeaza tot felul de beneficii insemnate. Rolurile pe care le-am jucat, intai ca mezin, apoi copil unic mi-au adus o baza emotionala sanatoasa, afectiune, libertate si atentie, apoi rolul de copil mai mare- m-a responsabilizat, m-a maturizat, mi-a dezvoltat spiritul pedagogic si matern, de ce nu, terminand in echilibru, ca si mijlociu, capabil sa inteleaga toate taberele si sa medieze intre ele.
De curand, mi-a spus cineva in pauza unui curs ca simte ca am in mine un nucleu echilibrat si puternic-iata acum si geneza lui…Asa mi-am amintit de jocul propus candva de Anda, cu impartirea pe rolurile din familie.
Inteleg ca mai este o carte interesanta pe acest subiect: Ordinea nasterii. Ce spune pozitia din familie despre caracterul tau, Linda Blair. Nu am citit-o, insa daca o gasiti si aflati detalii interesante, povestiti-mi si mie.

Voi ce rol jucati? Ce v-a adus, cu bune si rele? Credeti ca este importanta ordinea aceasta, adica ne ampreteaza atat de puternic felul de a fi? Am in minte pe cineva drag, copil unic, nascut si la oarece etate a parintilor, rasfatat si obisnuit sa primeasca totul usor. Eram cu toii in casa unui prieten si taiam un pepene. Unicul nostru a decupat frumos miezul cu aerul cel mai firesc din lume si se pregatea sa il savureze, in timp ce noi ne uitam perplecsi. Imi amintesc ca l-am aparat atunci, intelegand brusc ca omul toata viata lui primise miezul rosu, fara samburi...Nu era rau intentionat sau bruta egoista cum ii tipau prietenii nostri, ci doar...copil unic. Prietenii pot tine loc de frati mai mici sau mai mari? Pana in ce punct? Adica, ce nu te invata fratii, te pot invata prietenii, cum s-a intamplat in povestea pe care v-am spus-o? Imi mai amintesc de I., o alta prietena, careia i-am oferit intr-o seara de iarna o portocala. Ea una, eu una. Mi-a spus mai tarziu ca a fost prima portocala din viata ei pe care n-a impartit-o cu nimeni, mai ales cu sora ei, asa cum se intampla in familie. Si nu pentru ca nu aveau doua portocale, ci pentru ca asa fusese educata. Acum ma intreb-oare eu am reminiscente puternice din perioada mea de unic? ...sau ma activez pe roluri, in functie de contexte? Stiu doar ca nu imi trecuse prin cap sa desfac doar o portocala...si sa o impart!

PS Mie, rolurile jucate mi-au adus si o doza sanatoasa de egoism. :-)

Un altfel de aprilie. Interviu cu un medic acupuncturist

2011-11-12T08:42:00.004+02:00

Luna aprilie a acestui an va rămâne în memoria mea ca luna cea mai dificilă trăită vreodată, la nivel fizic mai ales.

A debutat năvalnic, Vladimir începuse grădiniţa, avea atunci un an şi opt luni (am scris aici), iar eu luptam să îmi găsesc echilibrul interior între schimbările care se prefigurau. În a treia zi de grădi m-a sunat Miss Geo, educatoarea lui Vladi, să îmi spuna că e mârăit si ii curge puţin năsucul. Pe la 11 l-am luat acasă....am crezut că il supara dinţisorii, erupeau atunci cate doi o dată. Nu era de la dintisori, in trei zile starea lui se inrautatise, febră, retracţie costală – diagnosticul - bronsolita. Am inceput tratamentul, aerosolii...siropelul, aspiratorul nazal care il ingrozea etc. Mamicile stiu cat de greu e sa administrezi medicatia unui copil atat de mic! Cand parea ca biruim bronsolita, am racit si eu. Eram si in sesiune atunci (munceam cu pasiune, parcurgeam cursurile unei scoli pe care am caracterizat-o ca fiind cea mai bogata si mai hranitoare din cate urmasem).Tuseam pana simteam ca îmi crapă sternul. Bronşită. Fiind şi eu răcita, vindecarea lui Vladi mergea mai lent. Apoi a facut conjunctivita. Pe care am luat-o si eu si soţul meu. Ne tratam cu Tobradex....îmi amintesc încă senzaţia de pumn în ochi pe care o simţeam când îmi puneam picăturile. Oboseală îşi făcuse culcuş în mine... Ca treaba să fie treabă, mi-au apărut niste noduli în obraji. Primul, mi-a îngheţat sîngele în vene într-o seară-mă dădeam cu cremă şi masând obrazul stâng, am dat de el. Tare, gogoloi, se simţea bine la palpat. Nu se vedea, nu vă imaginaţi că îmi ieşise din obraz! Al doilea a apărut simetric pe obrazul drept, a doua zi, iar al treilea pe linia maxilarului. Bronşită, conjunctivita care nu ceda deloc, acum noduli. Am mers la doctor, care m-a încurajat mult şi care mi-a făcut analize, eco, mi-a dat tratament...erau probabil ganglioni limfatici, corpul meu lupta cum putea cu oboseala şi starea de rău. În interior, deşi urmam un tratament, trăiam o stare de descurajare atroce, simţeam că pierd bătălia, nu mai vroiam să fac nimic, decât să zac, lupta nu mai era de mine. Poate asta şi era indicat, dar cine avea timp. Sesiunea, copilul înca bolnav, se apropia Paştele....

Cum Dumnezeu lucrează prin oameni....în una din zilele acelea de aprilie, drumul mi s-a intersectat de câteva ori cu Irina, medic acupuncturist şi, din fericire, vecina mea. Nu vrei să încercăm şi cu acele? M-a întrebat într-o seară în garaj, în timp ce îmi palpa îngrijorată nodulii încăpăţânaţi (noduli care mă făcuseră foarte anxioasă, în treacăt fie spus. Bronşită şi conjunctivită mai avusesem la o adica, dar noduli nu). Aşa a debutat întâlnirea mea cu acupunctura. Mi-era prea rău să pun întrebări atunci, însă recunosc că mi se învârteau în cap diverse curiozităţi şi atunci. Am rugat-o pe Irina să răspundă acum la câteva şi aleg să vă împărtăşesc informaţiile, în speranţa că vreodată, vă vor fi de folos.

Poate ar mai trebui să vă dezvălui ceva-în perioada aceea începusem să mănânc raw, crud adică şi cumva mă aşteptam la o detoxifiere serioasă, care, ştiam, uneori se manifestă ca o răceală zdravănă. Irina m-a lecuit şi de ambiţiile mele raw, explicându-mi faptul că introducând numai alimente reci în organism, până la urmă îl fragilizez şi îl predispun la răceli. Nu e cu siguranţă valabil pentru toţi care mănâncă raw, însă, dacă ştiţi despre voi că preferaţi supele fierbinţi şi mâncarea la cuptor, aburindă, atunci poate ar fi bine să luaţi în calcul doar un procent raw, nu 100%. Cu alte cuvinte, cred că e mai sănătos să îţi asculţi corpul....

După o introducere atât de lungă, iată interviul cu dr Irina Vornicu, ale cărei ace bine înfipte, mi-au grăbit vindecarea la finele unui aprilie ameţitor.

Î. Irina, ştiu că ai terminat Medicina, aici, în Bucureşti. Cum şi când ai realizat că vrei să te specializezi în acupunctură? Ce ştiai despre acupunctură atunci când ai spus: ok, asta vreau să fac?

Raspuns: Nu stiam mai nimic despre Medicina Traditionala Chineza, studenta fiind. Insa l-am cunoscut pe dr.Bagu la un congres, unde prezentase niste studii de caz tratate cu ace si mi-am zis ca ardeleanul :”Asta ori e ceva, ori merge undeva!” Nu stiam pe atunci nici cate facuse dumnealui pentru dezvoltarea Acupuncturii la noi in tara. M-am interesat si am aflat ca pot studia acupunctura la Centrul de Perfectionare Postuniversitara a Medicilor si Farmacistilor. La noi Acupunctura e la nivel de Competenta, sper sa ajunga in putin timp la nivel de Specialitate asa cum e in multe tari europene.

Î: Ce a presupus specializarea în acupunctură? Au fost dezamagiţi ai tăi, că nu ai ales drumul clasic, mai sigur, poate, al unui medic generalist?

R: Specializarea a presupus cateva module intensive de-a lungul a doi ani, timp in care am inceput sa pun ace la rude si prieteni. Am ochit la curs un lector, dr. Razvan Ionescu, care fusese in China la studii si mai mergeam la cabinetul dansului si al sotiei, sa ma uit cum pune ace. M-a lasat sa imi aduc pacienti-prieteni pe care sa ii intep sub indrumarea lui, ceea ce am si facut. Intr-o zi mi-a zis ca am talent si ca nu imi ramane decat sa ma hotarasc si sa lucrez serios. Apoi mi-a propus sa lucrez cu ei. Iti dai seama ce noroc! Am asteptat sa termin rezidentiatul in medicina de familie, ca sa pot sa dau examenul de competenta. Practic acolo am invatat ceea ce stiu. Dr. Ionescu avand multa intuitie si simt clinic, am invatat multe in 9 ani, mai ales ceea ce nu gasesti prin carti. Cat despre ai mei? Dezamagiti? Din contra, bucurosi, dar nu mi-am pus niciodata problema sa aleg in functie de dorintele lor.

Î. Ce alte specializari ai? Sau interese? Ma gândesc acum la chestii gen terapiile florale Bach sau nu ştiu, ceva de genul acesta.

R: Mi-am luat competenta in Homeopatie, alt fel de a vedea Omul, foarte interesant si mult de studiu, mare arta. Am ales acupunctura, consider ca mi se potriveste mai bine. Am mai facut o formare de 4 ani in Somantanaliza, o scoala franceza de Psihoterapie si probabil o sa studiez cat de curand si Terapie florala Bach ce spui tu, am auzit multe lucruri bune despre ea. Am mai facut un an de meditatii la desen si un an de design la UNARTE cat sa ma lamuresc ca nu sunt genul care poate trai linistit din arta si sa nu am regrete ca nu am urmat o cariera artistica.

Î. Nu ştiu prea multe despre acupunctură, aşa că ai voie să râzi dacă întrebările mele îţi par naive! :-) Acupunctura, ea singură, vindecă, sau vine ca tratament complementar?

R: Depinde de afectiuni, poate vindeca o sciatica sau o durere de cap sau o insomnie, poate ameliora altele mai grele si mai vechi. E in functie si de resursele celui ce vine la tratament, de varsta, de alte boli asociate si de competenta medicului acupunctor.

Î. Îţi mai aminteşti primul pacient în care ai înfipt ace? Scuze, am o imagine gen darts acum, deşi ştiu bine că nu e aşa!

R: ...sa stii ca nu imi mai amintesc...cred ca era o matusa pe care am cam chinuit-o! Aveam alta „mana” pe atunci. Dar m-am bucurat de primele feedback-uri . Mi-a spus ca s-a trezit mergand mai repede decat prietenele cu care se intorcea duminica de la liturghie, de unde pana atunci o asteptau ele. Ha-ha! Si asa si-a dat seama ca functioneaza acupunctura!

Î Cum ajung oamenii la tine? Cum îşi motivează alegerea? Mă gândesc, majoritatea aleg să meargă la medicul traditionalist...

R: Unii au mai facut acupunctura si stiu, altii vin dinspre cei care s-au tratat la mine, altii vor sa incerce altceva, altii s-au saturat de medicamente...altii au vazut in telenovelele coreene...etc

Î Pe parcursul unui tratament cu aceeaşi persoană, acele se înfig mereu în locuri diferite, aşa cum mi-ai făcut mie sau se merge mereu pe aceleaşi puncte? Cum ştii ce să faci şi unde să le plasezi? Mie mi-ai pus la un moment dat unul în creştetul capului, nu l-am uitat încă...

R: Nu se infig mereu la fel, depinde cum gandesti strategia in functie de ce gasesti cand vine prima oara si apoi de cum evolueaza de la sedinta la sedinta. Gasirea „punctului” pe corp e cea mai usoara treaba de fapt, cu asta te obisnuiesti, cel mai dificil e diagnosticul si cum alegi punctele.

Î Ştiu că ai şi cunoştinţe de psihosomatică. Discuţi cu pacienţii tăi implicaţiile emoţionale ale afecţiunii lor?

R: Vezi tu, obisnuinta de a vedea omul ca intreg, gandirea sintetica a medicinei chinezesti (nu analitica cum am fost invatati in facultate) te ajuta sa observi si sa deduci problemele de ordin emotional, chiar daca nu ti le spune de la inceput pacientul. Aici imi foloseste mult si lucrul personal din anii in care iti spuneam ca am facut formarea in psihoterapie. Cand vad ca e loc, da, spun ce cred si ce ar fi indicat din punct de vedere al medicinei chinezesti, dar caut sa fac asta lasand libertate omului din fata mea. El alege. Am doi-trei colegi psihoterapeuti cu care colaborez bine, in cazul in care cineva doreste sa isi abordeze problema fizica si din punct de vedere psihologic.

Î. Ce afecţiuni răspund cel mai bine-uşor la tratamentul neconvenţional cu ace? Sau nu există o asemenea clasificare?

R: Exista variabile, mi s-a intamplat sa tratez cu succes o tiroidita urata la cineva si sa am dificultati la o raceala pe timp de vara la altcineva. Se poate spune in mare ca pe afectiuni reumatismale, neurologice, endocrine sunt efecte mai bune, dar repet , depinde de la om la om.

Î. Ai putea spune despre tratamentul cu ace că este mai ieftin sau mai scump decât un tratament medical tradiţionalist? Vorbim de o zonă elitistă a medicinei sau din contră?

R: Nu as putea spune ca e nici mai ieftin nici mai scump. In nici un caz nu e o zona elitista! Partea buna e ca poti face PREVENTIE cu acupunctura. Dupa cum probabil stii, inainte vreme, doctorul chinez trebuia sa tina oamenii sanatosi , nu sa ii trateze cand se imbolnaveau. Primavara si toamna veneau la cate o cura de ace pentru a ajuta organismul sa se adapteze mai usor. Dar in societatea noastra „de consum” nu intereseaza asta , ci ce medicament sau vaccin sa mai inventam si caror parametrii biologici sa le mai modificam intervalele de „normalitate” ca sa vindem mai mult si sa facem mai multi bani. Si cu cat mai multi bolnavi ”cronici”, cu atat mai bine! De ex exista doctori in China care vindeca diabetul cu acupunctura si fitoterapie chineza! La noi asta e o utopie…

Î Ce ai învăţat, de-a lungul timpului, de la pacienţii tăi?

R: Oooo! Multe: ca nu sunt doi oameni la fel, ca e important sa ii „ascult” fara sa ma grabesc sa le pun repede o eticheta, ca trebuie sa le las libertate in felul in care le vorbesc despre problema lor medicala si depre ce ar mai fi de facut, ca unii nu isi cunosc prea bine corpul si nici nevoile, ca unii ar vrea sa te „agate” si sa ramana agatati ca niste copii de parinte. Am invatat mult si despre limite...pana unde pot eu interveni, ce tine de mine? Cat e vorba de competenta mea si cat tine de pacient, ce parte e a lui in vindecare? Intrebarile astea ultime sunt mereu in mintea mea. Cred ca mai sunt si altele.

Î Pe tine foloseşti acele? Dacă nu sunt indiscretă, în ce situaţii?

R: Eu mie nu imi pot pune ace, dupa cum bine zicea Creanga „mila mi-e de altii, dar de mine mi se rupe inima!” Apelez la colegii mei....dar sunt dintre pacientii „dificili”!

Î Ai mai mulţi pacienţi femei decât bărbaţi? Ai remarcat cumva? Te întreb asta pentru că groaza bărbaţilor faţă de ace este antologică deja. Soţul meu bunăoara a refuzat să mă vadă cu acele înfipte peste tot. Îţi aminteşti, se refugia la mansardă şi spunea că dacă coboară la noi, îl adunăm cu făraşul de jos! Ca el sunt majoritatea bărbaţilor când vine vorba de ace. Se verifică chestia asta în cabinetul tău?

R: Nu am o statistica, cred ca vin si barbati si femei in procente similare. E adevarat ca vreo doi barbati mi-au cerut un pahar cu apa ca simteau asa ceva ...ca un mic lesin....dar asta in peste 12 ani de cand pun ace.

Î Am citit de curând ceva legat de acupunctura facială, menită să diminueze ridurile. Poţi să îmi spui mai multe? Mie şi tuturor fiicelor Evei care citesc acum interviul cu tine :-).

R: Da, spun ca functioneaza. Ace simple sau chiar infiltratii cu ac fin de produse homeopate sau extracte naturale special fabricate pentru asta. Aici o recomand pe colega mea dr. Dana Filip care e mai atrasa decat mine de partea estetica a acupuncturii si are deja rezultate, iti poate spune ea mai multe. Noi lucram la cabinet si cu produse injectabile Guna, care se pot utiliza atat in scop terapeutic cat si estetic.

Î Ce planuri de viitor, din punct de vedere profesional, are un medic acupuncturist? Te gandeşti, de exemplu, să ajungi în China să înveţi mai multe?

R: Era cat pe ce sa ajung la o bursa frumoasa acum vreo 2 ani , dar erau 2 locuri si noi eram 3. Asa ca l-am rugat pe dl de la ambasada Chinei sa dea cu banul. Eu am ramas acasa! Ma rog, nu chiar acasa, ca am ajuns in India in excursie…ha! Dar sper sa imi fac timp sa plec cu cativa colegi care au mai fost, la un curs mai bun, cu profesori mari. Macar o luna doua.

Î Ştiu că practici Tai Chi. De ce Tai Chi? Stiu, e o întrebare personala, însa nu ma pot abtine, tinand cont de faptul ca si Tai Chi-ul vine din aceeasi zona, prea putin cunoscuta noua, romanilor...

R: Cand l-am vazut pe finul dr.Razvan practicand Taijiquan odata in curtea cabinetului, mi s-a parut asa de frumos si am simtit ca e ceva acolo, ceva ce tine de Esenta. Acum stiu ca asa e. Centrul, alternanta yin/yang, plin/gol, minte/trup. „Spiritul si energia conduc muschii si oasele!”

Î Daca nu ar fi fost acupunctura, ar fi fost.....? Ce specializare te tenta?

R: asta a si fost problema mea la un moment dat, ca nu imi dadeam seama ce ma atrage, cert era ca nu vroiam spital si vroiam sa imi folosesc mainile! Din totdeauna am simtit o placere sa lucrez cu mainile, sa repar chestii, iale, radioatoare, sa desfac, sa ma uit in aparate si sa raman cu piese, sa sculptez in sapunul de casa al bunica-mii... Si ti-am spus, l-am auzit pe dr Bagu cu acupunctura si asta a fost!

Î Ca încheiere, iată câteva întrebări de la cei din jurul meu, cărora le-am povestit că pregătesc un interviu cu tine. Acupunctura ajută la slăbit? Dar în tratamentul hemoroizilor? Mai ales când soluţia ultimă, dată de medicul de specialitate, este operaţia! Poate înlătura migrenele care se declanşează spontan de câţiva ani? Hmm, dacă răspunsurile tale vor fi afirmative, cred că te vei alege cu câţiva pacienţi, toţi prieteni cu mine!

R: Acupunctura poate ajuta la slabit, dar numai daca se umbla la obiceiurile alimentare (dieta) si cu sport. Eu personal am vazut reclame cu slabitul cu ace, dar daca intrebi, afli ca nu e doar asta. Ideea e ca acupunctura nu e magie, dar poate fi de folos in slabit. In caz de hemoroizi merge, depinde iar de gravitatea lor. Eu personal recomand orice se poate face inainte de orice interventie chirurgicala in organism. Unde ai taiat, unde ai scos organe, taiat ramane. Depinde de stadiu. Uneori e necesara operatia, daca organismul nu mai poate singur sa isi rezolve problema. In migrene as spune ca e de electie acupunctura, ori vindeca ori amelioreaza.

Î. Unde te pot găsi cei interesaţi?

R: La cabinetul din strada Grigore Alexandrescu nr.40, zona Piata Victoriei, in spatele spitalului de copii cu acelasi nume. Lucram doar cu programare la tel 0724 156 825 . Alte informatii sunt pe pagina de facebook a CENTRULUI DE ACUPUNCTURA .

Multumesc,

Dr.Irina Vornicu

La ce se gândesc bebeluşii?

2011-11-11T12:38:00.001+02:00

Detalii aici.

Impresiile Lalei

2011-11-10T17:27:00.001+02:00

Acum am primit un mail şi de la Lala, care a participat la sesiunea de dimineaţă a workshop-ului. Las mailul ei integral, alegând doar să inserez cu altă culoare ideile sau sugestiile mele.

"...acum am citit la tine pe blog. Doamne, nu-mi vine să cred cât de diferiţi suntem!! Zici că am fost la două seminarii diferite :))

Îmi place cu ce a rămas Ioana din seminar, poate e ceva mai înalt decât cu ce am rămas eu :)
Să nu uiţi că sunt însărcinată şi atenţia mea e cam distrată :) (Lala aşteaptă un frăţior pentru frumoasa Adora) :-)

Referitor la ce ai scris pe blog, am şi eu câteva poveşti asemănătoare: am simţit să dau unei bătrânele cocoşate care nu cerşea, ci mergea aşa gârbovită de ani, 5 lei şi am găsit 5 lei de trei ori în perioada următoare.

Apoi am simţit să dau unei prietene care ştiam că are probleme cu banii 100 de lei, dar am avut o reţinere şi nu i-am dat şi când am plecat de la ea m-a oprit poliţia (pentru prima oară în viaţa mea) şi le-am dat şpagă ...cât crezi?

Altă dată m-a rugat o prietenă să o împrumut cu 5oo de lei şi, deşi aveam, nu i-am dat cu gândul că dacă eu voi rămâne fără bani până la sfârşitul lunii şi ...peste câteva zile mi-a fost ridicată maşina de unde o parcam de obicei când mergeam la control la spital, adică de unde o parcasem de foarte multe ori şi a trebuit să dau o amendă de aproape 500 lei + amenda de circulaţie.

Referitor la seminar, cred că am fost puţin influenţată de postul tau cu trucurile pentru a avea bani care m-au ajutat mai mult decat seminarul, sincer. Influenţată pentru că mă aşteptam să fie ceva de genul ăsta, dar nu a fost. S-a bazat mai mult pe partea psihologică, în timp ce trucurile tale sunt mai mult pe partea energetică, subtilă. practica, mai degrabă :-)

Ce mi s-a părut interesat a fost că s-a vorbit despre "programările" şi "programele" noastre vechi şi despre harta mentală, dar nu s-a intrat în amănunt (poate la workshop), aici m-ar interesa ceva personalizat, sau voi putea eu să identific ce pattern-uri am şi cum pot să le schimb. Foarte bun este şi cursul de la mindmasters.ro, wealthy mind, pentru cine este interesat.

Eu cu gândul ăsta am rămas: că am foarte mult de lucru la mine, că trebuie să mă adun, să-mi pun pe hârtie cum sunt şi cum să mă schimb, pe paşi. Adică, în timp ce aplic trucurile tale pe orbeşte, să fiu cu ochii larg deschişi pe psihicul meu şi sa-mi urmăresc atitudinea şi gândurile legate de bani şi de energia lor.
La workshop se va discuta despre: cum să identifici ce te blochează, hărţile mentale din Romania,(asta mi se pare interesant) cum să gândeşti în rezultate, să ştii ce vrei, 7 strategii pentru a "vedea" banii, 5 reguli pentru a obţine ceea ce vrei, ce lipseşte din formula "the secret" (partea spirituala, desigur. Un articol interesant, aici).

Repet, pe mine m-a ajutat mai mult postul cu trucurile tale, adică sunt mai la obiect. Seminarul a fost ceva foarte generalizat. Interesant, amuzant, te ţinea în priză, mi-am notat multe lucruri, dar la nivel concret, tot eu trebuie sa mă adun şi să acţionez pe paşi."

Mulţumesc, Lala. Nu e fain să ştii că, exact cum se aplică legile rutiere, pentru a asigura fluxul normal al masinilor pe strazi, la fel, si pentru bani, există nişte legi, care, o dată cunoscute şi aplicate, ne feresc de accidente şi suferinţă? Spre deosebire de străzi însă, unde fluxul poate fi atât de mare încât circulaţia să sucombe ore bune, în ce priveşte banii asta nu se va întampla vreodată. Motivul? Trăim într-un univers al abundenţei şi asta este reconfortant de ştiut.

Impresiile Ioanei

2011-11-10T14:57:00.002+02:00

Ioana, prietena mea, mi-a trimis tot ce si-a notat in timpul workshop-ului Trezeste banii….

Pentru ca nu a avut timp sa le ordoneze intr-un text coerent, imi permit sa fac eu pentru voi o selectie a catorva idei.

Intai, totul pleaca de la modul in care privim lucrurile, de la credintele noastre interioare, de la convingerile noastre. Eu le spun celor pe care ii intalnesc in sala ca, pana la urma, convingerile noastre interioare sunt platformele pe care/din cauza carora se configureaza realitatea noastra. Si ca sa evidentiez puterea convingerilor, le spun adesea urmatoarea poveste: un om, musafir in casa unor oameni, se trezeste in toiul noptii, pentru ca simtea ca avea nevoie de aer curat. Nu gaseste intrerupatorul de lumina, bajbaie pe intuneric dupa fereastra. Cand o gaseste, constata ca nu reuseste o sa deschida. Simtind ca se sufoca, a decis sa sparga geamul, fie ce-o fi, cu gandul ca a doua zi se va ocupa sa puna altul nou. Il sparge, inspira multumit aerul rece al noptii si se culca multumit. A doua zi, constata stupefiat ca sparsese..geamul bibliotecii.

Alte doua chei importante sunt bucuria si recunostinta. Nu insist aici, am scris mult despre asta, ultima oara atunci cand v-am povestit de calugarul David Steindl Rast. Recunostinta exersata in fiecare zi poate fi un instrument care sa ne imbogateasca calitativ si semnificativ vietile, atragand multe alte beneficii. Ca sugestie, o lista, mentala, daca pentru una scrisa nu avem timp, a lucrurilor pentru care suntem recunoscatori. Va fi o lista lunga, va asigur!

Pe scurt, te poti gandi la sistemul emotiional ca la un adevarat GPS, care sa te ajute sa mentii linia dorita. Ioana si-a mai notat: la fiecare salariu sa pui 10% deoparte no matter what.

Eu completez si adaug-sa pui in circulatie sub forma de donatii 10% din ce castigi. Aceasta e legea zeciuielii si ea functioneaza magnific.

Povesteam despre asta cu o cursanta la Sibiu, la inceputul lui septembrie. Imi spunea ca ea a descoperit ceva sange evreiesc in familia ei si asa a decis sa se apropie mai mult de obiceiurile poporului din care simtea ca si ea face parte, legitim. Asa a aflat de legea zeciuielii si a inceput sa aplice.
Intr-o luna, a dat banii cu inima stransa, ii cam trebuiau si a ezitat mult pana sa aleaga ce sa faca. I-a dat totusi, hotarata sa respecte aceasta lege. Nu mare i-a fost uluirea-i se citea si pe chip, cand imi povestea- sa gaseasca, in fata blocului in care locuia, aceeasi suma de bani, pe care tocmai o daduse.. Mi-a spus ca din acel moment nu a mai ezitat niciodata sa aplice legea zeciuielii. Despre beneficiile aceste legi, promit sa revin cu un material separat.

S-a mai discutat despre economisirea, chiar sub forma de depozit. Nu insist, v-am mai povestit despre asta in articolul Trucuri…
O idee care mi s-a parut interesanta a fost urmatoarea: sa investim mereu in noi, caci fiecare plus la noi, se va reflecta si in exterior.
E logic, nu? :-)

Ioana a mai plecat cu o recomandare de carte.
Am intrebat-o ce va aplica ea din ce a invatat acolo. Raspunsul ei:

Sa lucrez la atitudine constant
Sa imi contorizez cheltuielile si sa incep sa gandesc altfel banii decat pe niste frunze imprastiate ici-colo!
Mi-am facut deja pusculita.
Sa stiu, in urma contorizarii cheltuielilor, exact cat am de cheltuit si sa nu ma intind mai mult.
Sa fiu un exemplu care sa o poata da invatatura mai departe – cu dovada atasata (eu).

Vesti

2011-11-10T12:42:00.001+02:00

Astept impresiile prietenelor mele care au fost la workshop-ul despre bani, apoi va urma o poveste si un interviu cu un medic acupuncturist.

De asemenea, in partea dreapta a blogului, am adaugat o rubrica noua-Acum citesc-, unde puteti vedea care sunt cartile pe care le citesc. Asta pentru ca multi imi scrieti ca sa imi cereti impresii, recomandari despre carti sau sa ma intrebati pur si simplu ce mai citesc acum. Ambele carti pe care le am acum deschise sunt fermecatoare, captivante. V-ar placea mult, cred (plec de la premisa, desigur, ca, daca hoinariti pe aici, aveti gusturi similare cu ale mele).

Stati pe aproape, urmeaza lucruri frumoase!

2011-11-08T10:38:00.000+02:00

Nu ajung în această seară la seminarul Trezeste banii din viata ta, însă vom avea impresii de la prietenele mele, Lala şi Ioana. Lala va fi în sală în sesiunea de dimineaţă, adică acum, de la 11, iar Ioana diseară.

O zi ca un bob de strugure albăstriu-întunecat

2011-11-07T16:25:00.001+02:00

Azi m-am trezit cu o oră mai târziu ca de obicei-Vladi mă striga precaut ma-ma, ma-ma! Când am deschis ochii, a început să chicotească. Smotoceala de dimineață e smotoceală, azi cu atât mai mult cu cât am decretat că e duminică. O duminică doar pentru mine.

Am început tacticos cu o cafea băută pe îndelete la povești cu bona, un suc verde din spanac, morcovi, mere de la țară și puțină lămâie, joacă cu Vladi și o mică excursie în oraș, de unde mami a venit cu unghii colorate și băiețelul tuns scurt ca un proaspăt recrut.

Micul soldat doarme acum, bona se bucură și ea de puțin timp liber, iar mami savurează un ceai, contemplând liniștită ziua asta întunecată. Parcă locuiesc într-un bobuț de strugure dolofan și albăstriu. Un bob cald și straniu, bun și odihnitor.

Ce poate fi mai bun de atât?

Confesiune

2011-11-04T09:21:00.003+02:00

Uneori, când carnea doare de viaţă,
Când mâinile n-au linişte împletind aşteptări,
Când ochii privesc fără să vadă,
Duhul ce mă locuieşte zâmbeşte;
Zâmbesc cu milă şi îngăduinţă, privindu-mă.

Ochii cei limpezi privesc la cei tulburaţi
De iluziile ancorate-n secunde şi ore.
Zâmbetul blând şi eliberator continuă
În timp ce gura se zbate-ntre râs, plâns şi cuvinte.

Ce e de făcut cu mine? Ce e de făcut cu tine?
E de zâmbit, de privit, de îngăduit...

Ana Ioana Macaria

Care toamna? .....

2011-11-03T08:25:00.001+02:00

Scrie-ne o poveste de toamna. Am zambit si am spus scurt: bine. Apoi…..m-am trezit intrebandu-ma-care toamna?

N-am simtit-o….poate ca ea m-a incercat in fel si chip, insa n-am fost prezenta total. Cam ca atunci cand observi pe cineva cu coada ochiului, insa nu il privesti in fata …Am doar flash-uri, mici momente in care toamna acestui an a reusit sa treaca de panza mea de ganduri…Un sal albastru, gros, cumparat din centrul Sibiului, intr-o seara de la inceputul lui septembrie….eram in rochie cu bretele…si salul calduros mi-a permis sa imi continui plimbarea pe stradutele orasului..Poate atunci a venit toamna? Nu stiu. Apoi, iar o pauza mare….pana intr-o noapte cu ploaie si vant…atunci i-am cantat copilului bate vantul frunzele….se-nvartesc moristile….si ne-am dus la geam sa ii arat cum face vantul cu copacii…poate mi-am zis atunci, uite, a venit toamna…insa nu am simtit…n-am fost prezenta total.

La piata nu am ajuns…sa vad, ca in alti ani, bogatia de roade de toamne-prunele, perele, gutuile, nucile. Au poposit ele in casa noastra, trimise de bunici…insa tot n-am simtit. Le-am distribuit pe toate, ca o gospodina eficienta, insa nu m-am bucurat de mirosul gutuii, nu am descantat-o cu privirea multumita ca in alti ani. Nu stiu de ce. Am fost pe repede inainte. In natura….nici atat…
Aeroport, taxi, hotel sala de curs, taxi, aeroport, acasa, birou, masina, garaj. Cand sa vad eu toamna?

Natura……m-am bucurat saptamana trecuta de drumul de la aeroportul din Iasi pana in oras-serpentine, coborare pe un deal, in stanga si-n dreapta padure ruginie. N-am avut vreme, mi-am intiparit imaginea in minte, print screen, poza…ca sa mai ma uit mai tarziu…conversam cu soferul.

Am cumparat catina, sa fac suc din ea, cu miere, trimisa tot de bunici..A venit toamna, e bine sa bem suc de catina! Il beau mecanic, ma si cam stramb, parca nu mai imi place asa mult gustul. Lui Vladi nici atat. In congelator ma asteapta o cutie cu macese….cine sa aiba timp sa le culeaga de pe campul care se intinde din fata casei? Le-am cumparat de la supermarket. Si catina tot de la supermarket era. Daca voi avea vreme, la iarna dezghet cateva macese si imi fac un ceai bun…Daca voi avea vreme. Daca nu, am un sertar plin cu pliculete de ceai. Inclusiv de macese.

Acum beau un ceai parfumat-Vis de iarna. Promit sa nu ratez si iarna. O sa fiu mai saraca daca se intampla asta.

Dacă mă întrebaţi pe mine....are dreptate!

2011-11-02T14:25:00.001+02:00

„E mai greu să iubeşti decât să mori“, spune tatal lui Azaro.

O nouă mare dragoste

2011-11-01T08:40:00.001+02:00

pe numele lui Mike Oldfield, despre care am citit în autobiografia lui Richard Branson.
Azi l-am şi ascultat.....dă dependenţă, mi-e clar.

Dacă simţi fiori în tot corpul, asculţi iar şi iar, taci şi eşti într-un soi de transă, atunci mă tem că mi te alături mie şi milioanelor de fani din lumea întreagă!!

Eu şi banii

2011-11-01T08:00:00.000+02:00

După ani în care nu am știut mai nimic despre bani (în mare pentru că nu îi aveam), am ajuns acum să am o relație destul de bună cu ei-celor care participă la cursurile mele le mai povestesc uneori trucurile pe care le-am aplicat de-a lungul timpului și care au functionat. Curând am să fac un post separat despre asta.

Pe 8 noiembrie merg la un seminar numit Trezește banii din viața ta. Poate n-ar fi rău să ne vedem acolo :-), cu atât mai mult cu cât seminarul este gratuit....Trainerul are cu siguranță ceva secrete de împărtășit.

Pentru mine, am senzația că va fi un fel de recapitulare finală. Am nevoie de așa ceva, comprimat, pentru că drumul meu de la om mai mereu cu buzunarele goale, incapabil să negocieze financiar, a trecut prin punctul în care banii veneau (ceva ceva făceam bine), însă mă scuturam de ei ca un câine de purici la punctul în care mă aflu acum, când relația este sănătoasă și destul de echilibrată.

P.S. Aceste legi, aplicate, mi-au schimbat radical viziunea asupra banilor. Nu-mi amintesc din păcate dacă ele au fost notate și puse în circulație de Deepak Chopra sau de către altcineva..m-am bucurat însă să le găsesc pe net, semn că și altora le-au fost de folos. Apreciez şi folosesc în mod deosebit legea zeciuielii şi legea vidului, pe care le voi exemplifica într-un post viitor.

Trucuri testate pentru a avea mai multi bani

2011-10-31T21:00:00.002+02:00

1. Poate cel mai important-abtine-te sa spui in jur-nu am bani, am ramas fara un chior, munca multa, bani putini etc. Iti faci rau singur (a). Poti inlocui cu altele, mai sugubete si mai pozitive: daca nu curge, pica, fac ce fac si am bani, nu raman eu fara bani etc. Personal, tac si fac (bani).

2. Cand mergi pe strada, nu lasa mintea sa hoinareasca libera, da-i de lucru-spune mantre precum-atrag multi bani; sunt un magnet pentru bani (cumpara-ti o pusculita daca spui asta, vei gasi multe monede pe jos!!), banii vin catre mine pe cai nebanuite, atrag abundenta si prosperitatea etc. Nu protesta, te rog, inainte de a experimenta o vreme!
Anul trecut, intr-un wk, am ramas fara bani. Ni se intampla rar....asa ca eram frustrati si destul de uimiti si contrariati. Cum conturile erau goale, am decis sa cerem unui prieten. Eram in parc cu Vladi, dimineata, in jurul orei 9, nemultumiti de perspectiva de a cere niste bani imprumut. Am inceput sa spun in gand-vin catre mine bani pe cai nebanuite...(caci numai nebanuite puteau fi...nu vedeam cum si de unde, insa ..pe de alta parte, stiti voi, nu aduce anul ce aduce ceasul...). Mi-a sunat telefonul-nr necunoscut, cat pe ce sa nu raspund. Un barbat se interesa de un aparat pe care il pusesem pe un site spre vanzare...cu un an in urma! Erau zeci de aparate similare pe site-ul acela, asa ca nu mi-am pus mari sperante sa il dau..Vroia sa il cumpere, m-a intrebat in ce zona locuim. In 20 min suntem la Dvs daca e ok. Da, sigur, veniti cu suma fixa! am mai apucat sa precizez inainte de a inchide. A venit la ora stabilita, un cuplu care efectiv au intrat in casa cu banii in mana. Imi statea pe limba sa ii intreb cum de au ales anuntul meu....cum de s-au decis asa repede...dar la ce bun? Banii vin uneori pe cai necunoscute...:-)Ai doar incredere.

3. Cumpara-ti un portofel scump, frumos. O sa intelegi de ce. Eu am unul superb, corai, de la Musette. Rosu si nuantele de rosu semnifica bogatia, stiti probabil deja.

4. Gaseste un loc in casa unde sa pui mereu bani la pastrare-eu am un vas ceramic rosu, in care am pus: banii dati imprumut de care am uitat, asa ca atunci cand mi-au fost restituiti au aterizat acolo, restul de la casa…ce gasesc prin buzunare si portofel si care nu au nicio destinatie clara, bonuri de masa, macar unul doua…Ii pun in plicuri inchise, asa ca habar nu am cati bani sunt acolo, insa in caz de nevoie, adica 0 bani in cont, ma bucur mult cand deschid un plic. Faptul ca am mereu bani in casa, imi da siguranta si confort si ma ajuta sa ma concentrez pe ce am, nu pe lipsa. Fondul de urgenta.

5. Schimba in euro, la fiecare salariu, chiar si 2 euro daca nu iti permiti mai mult. Cu alte cuvinte economiseste, oricat de putin. Te vei simti altfel, vei vedea.

6. Vinde tot ce nu mai folosesti. Pune pe okazii.ro sau pe alte site-uri de specialitate haine, bijuterii, carti etc de care nu mai ai nevoie, dar care sunt intr-o stare buna.

7. Schimba-ti toate parolele cu unele legate de bani si abundenta-de genul-ammEreubani, atragmultibani12 etc., mai ales parolele la internet banking.

8. Daruieste fara regrete si retineri o parte din venitul tau. Donez lunar sume de bani. Acum am un mic protejat orb, care m-a cucerit afirmand ca el adoarme mereu imaginandu-si ca are superputeri. :-)

9. Poarta-te ca si cum. Ca si cum ai bani, imagineaza-ti in fiecare zi ce atitudine ai avea, cum te-ai purta si mai ales cum te-ai simti in interior. Mie mi s-a spus adesea ca par a avea multi bani sau ca par a face bani usor. Ma bucur, inseamna ca aplic bine punctul acesta.

10. Aplica legile universale ale prosperitatii. (v. Deepak Chopra). Cartea este tradusa si la noi si pentru mine a insemnat un mare pas inainte.

11. Aplica regula: sunt prea sarac pentru lucruri ieftine. Adica cumpara-ti lucruri de calitate, mai scumpe poate, dar mai putine si mai trainice. Fii selectiv si pretentios.

Scrie-mi daca iti surade macar o idee de aici. Dupa seminarul Trezeste banii din viata ta, la care voi merge, am sa completez, sper lista :-)

Exemplu de conştienţă..

2011-10-31T16:19:00.003+02:00

”Cu cât sunt mai veselă şi mai elegantă, cu atât atrag în jurul meu oameni veseli, eleganţi şi cu totul excepţionali. Am început să scriu în fiecare zi ce motive am avut să fiu recunoscătoare Cerului în ultimele 24 de ore. Şi în fiecare zi sunt din ce în ce mai multe. În realitate ele erau dintotdeauna acolo, dar eu nu le vedeam...Acum îmi ocup mai tot timpul observând şi minunându-mă de lucrurile frumoase din viaţa mea. Iar pe cele neplăcute încerc să le iau ca pe nişte lecţii necesare. Dacă pot, le înţeleg, dacă nu, le las să treacă nestingherite. Nu le mai reţin din drum...Şi nu mai încerc să controlez eu tot Universul. Când simt că mă apucă iar disperarea şi redevin "control freak", respir adânc şi îmi amintesc începutul rugăciunii de bază: "Facă-se voia ta..." (Roxana Iliescu pentru revista Tango)

Legea rezonanței

2011-10-31T02:26:00.001+02:00

Am primit pe mail un link către un film interesant-despre legea rezonanței. Mulțumesc, Dana!
De văzut aici.

Despre inima noastră, care produce cel mai intens câmp de energie, am mai postat aici.

La treabă, cu mânecile suflecate și pasiune!

2011-10-30T14:32:00.001+02:00

Două femei și un bărbat care mă inspiră: Isabel Allende, Eve Ensler și Richard Branson.

Cineva mi-a recomandat de curând autobiografia lui Branson. Se numește Pierderea virginității și recunosc că m-a prins. Sunt fan mama lui :-)).

Despre tristete, altfel

2011-10-30T01:14:00.000+03:00

Am frunzărit azi una dintre cărțile cumpărate de curând.
Mi-a rămas în minte o afirmație interesantă - Tristețea este răutate neputincioasă. (Luule Viilma, in cartea aceasta).
O să mă gândesc-cum altfel, decât analizând tristețile mele....câte or fi fost...

Sunt curioasă, vouă ce vă iese la socoteală? Are sau nu dreptate autoarea?

2011-10-29T23:19:00.000+03:00

Am să scriu mai des. Zilele trecute am recitit, gratie unor comentarii nou apărute, doua postări mai vechi. Unul dintre posturi mi-a readus în prim plan o zi minunată, pe care am retrăit-o cu multă bucurie. Dacă nu o descriam, dacă nu găseam de cuviință să îi fac loc aici..s-ar fi pierdut poate definitiv. Am putut simți din nou liniștea si frumusețea acelei zile, mirosul primei mele plăcinte de mere, căldura și liniștea din casă, puritatea băiețelului meu cuminte ....

Am avut mereu dificultăți în a-mi reprezenta "publicul"-pentru cine scriu? De fapt, cu cât mai gândeam mai mult la asta, cu atât mă blocam mai tare. Nu mi-a fost clar niciodată cu adevărat pentru cine scriu. S-au decupat din mulțime, de-a lungul timpului, câteva chipuri frumoase, care s-au apropiat și dezvăluit, așa, ca mici indicii-uite pentru cine scrii...însă tot n-am fost convinsă.

Uneori, trebuie să străbați țara pentru câte un răspuns. Vorba vine. Zilele trecute, la Iași, o prietenă (adusă în viața mea de blog), mi-a răspuns mirată-cum pentru cine scrii? Scrii pentru tine. Punct. Mă pregăteam să dezbat, cred de fapt că i-am și mărturisit că mai fiecare post avea, în mintea mea, un adresant sau altul...și asta părea că funcționează întotdeauna. Rețeta asta funcționează de minune și pentru nume mari, precum Elisabeth Gilbert, care mărturisește în cartea "Și am spus da" că a avut dificultăți în a scrie această carte, date fiind așteptările mari generate de "Mănâncă, roagă-te, iubește". (v. op. cit, p.12-13). "În final, am descoperit că singura modalitate în care puteam scrie din nou era să limitez drastic-cel puțin în imaginația mea-numărul persoanelor pentru care scriu." (E. Gilbert, Si am spus da, p.13).

La asta mă gândeam în timp ce contemplam Iasiul de la fereastra unui restaurant. Pe de alta parte, prietena mea rostise cu atâta siguranță-cum pentru cine? Pentru tine scrii! - încât mi-am spus că trebuie să fie ceva mai mult de atât. Și atunci mi-am amintit de Debbie Ford, am retrăit uluirea în fața cuvintelor ei care spuneau, cu aproximație, că toți suntem unul și același. In diferite forme. "Tu ești oglinda mea și eu sunt oglinda ta. " (D. Ford.)

Și atunci da, are sens-scriind pentru mine, scriu și pentru tine. Oricine ai fi.

2011-10-20T11:21:00.002+03:00

Change is inevitable.
Growth is optional.

Despre recunostință, bucurie și experiențe cu Brother David Steindl-Rast

2011-10-02T22:50:00.001+03:00

Am avut ieri bucuria și privilegiul să mă aflu în preajma unui om special-călugărul benedictin David Steindl-Rast. Cuvintele sale sunt hrănitoare și luminoase. Energia sa este blândă și puternică totodată. Prezența sa este simplă, jucăușă, discretă.

Mi-aș fi dorit să fie acolo cu mine, în preajma lui, mulți cunoscuți de-ai mei care încă mai cred că viața este o luptă, că trăim într-o junglă, unde esențiale sunt zbaterea și suferința. Viața ca slalom printre griji, necazuri și suferințe de tot felul! Nu înțelegeți greșit, nu cunosc pe nimeni a cărui viață să fie doar o înșiruire mirobolantă de minunății-toți cădem, ezităm, alegem prost uneori, dăm cu capul în pragul de sus, ceea ce face diferența însă este cum ne revenim, ce luăm din experiența trăită.

A vorbit cu căldură despre experiență și bucuria de a experimenta, despre încrederea în viață, în fluxul ei natural. Abandon, predare. Bucuria de a fi. Recunoștință pentru tot ceea ce este. Avem atâtea pentru care să fim recunoscători! Sentimentul de recunoștință, trăit conștient și plenar este ambrozie, hrănește și regenerează sufletele noastre..

Punctul de plecare al vieții tale spirituale, indiferent ce religie ai avea, a spus David Steindl Rast, este bucuria. Ar trebui să te întrebi mereu-ce îmi aduce cea mai mare bucurie în viața mea? Și să urmezi cu încredere bucuria, pentru că asta ne face mai sănătoși, mai umani, mai deschiși, conectați la Sinele divin. Când simțim frică, furie, teamă, durere atunci suntem conectați la ego-ul nostru, nu la Sinele nostru. Little sparks of light, asta suntem. Uităm însă și avem nevoie de oameni ca acest om care să ne vorbească, să ne hrănească cu înțelepciunea și bunătatea cuvintelor sale. Mergeți să îl întâlniți, este greu să redau ceea ce a spus...nu s-au așezat nici la mine pe deplin, energia sa încă lucrează în mine și partea asta, cu efectul post întâlnire, este una dintre cele mai surprinzătoare pentru mine.

Am iubit un anume moment petrecut la începutul întâlnirii cu el. Mi s-a părut extrem de emoționant, atât de emoționant, încât am preferat să asist decât să mă implic. Ne-a cerut să fim un mare stup care zumzăie. Exact. Mmmmmmmm...Zumzăiam, în timp ce ascultam atât propriul sunet cum reverberează în cutia toracică, cât și sunetul din sală...

Apoi...momentul de grație - am cântat. Adică ceilalți au cântat, eu am urmărit fascinată și emoționată întregul proces. Viva la musica-cuvintele acestea, cântate în trei maniere distincte. Mai lin, mai ritmat, mai plin de forță. La început am îngânat eu ceva, în timp ce mă întrebam de ce facem asta.
Apoi am înțeles, privind în jur-cântau la început doar câțiva-firile copilăroase, care intră în orice joc cu plăcere și ușurință și cei care au venit la întâlnirea cu David plini de speranță. Ceilalți, mulți, s-au urnit mai greu sub conducerea blândă a călugărului. Urmărind ce se întâmplă, am înțeles că folosea cântecul așa cum luptătorii din vechime foloseau berbecele să spargă și să deschidă porțile. Cântecul-berbece fisura iar și iar baraje de teamă, nesiguranțe, frici închistate, măști și garduri de protecție. Cum ne-ar fi putut primeni cu vorbele sale dacă nu ne deschideam? Dacă nu renunțam la judecată, critică, teamă? Când am lăsat cântecul să țâșnească clar și curat și puternic din inimile noastre, de-abia atunci s-a așezat și ne-a vorbit.

David Steindl-Rast, aici. Și un interviu cu el, aici.

Viva la musica, viva la vida!

Eu și îngerii

2011-09-30T08:25:00.000+03:00

În unele dimineti, respir iubire și liniște aici.

2011-09-16T22:28:00.000+03:00

"Cand canta, ti se pare ca auzi glasul zeitei Geea, mama-pamant, inganand o litanie pagana. Guturala si totusi duioasa, sfasietoare, dar deloc stridenta, salbatica, febrila, melancolica, vocea Lhasei e una a pasiunii profunde, ce vine, nu stii de unde, poate din lumea de dincolo, caci din pieptul ei costeliv sau din gatul ei fragil si subtire, nu poate fi vorba."

Un articol citit in 2005...si de atunci, o mare dragoste: Lhasa.

Pina sau cautarea..

2011-09-15T23:42:00.001+03:00

"Sunt tanara! Urechile mele aud promisiuni! Ochii mei vad vise! Mintea mea inseamna putere! .. "
(o dansatoare din compania Pinei)

Am vazut Pina....si m-am reconectat. Dansul ca expresie a suferintei, durerii, frumusetii, solitudinii, fragilitatii si a fortei interioare. Tulburator.

"Continuati sa cautati! " le spunea Pina dansatorilor ei. Ce anume? Nu erau siguri. Dar cautau, cu toata fiinta lor.
Marea preoteasa a teatrului-dans, pornografa a durerii, coregrafa a sufletelor...asa i s-a spus si in multe alte feluri. Toate acestea simt ca ii definesc doar partial fiinta alcatuita din intrebari, cautari si miscare.

Mergeti sa vedeti Pina...recomand filmul, mai ales prietenilor mei barbati. Am mai multe motive, desigur.

2011-08-30T22:41:00.001+03:00

În infinitatea vieţii în care mă găsesc,

Totul este perfect, întreg şi complet.

Cred într-o putere mai mare decât mine.

Care trece prin mine în fiecare moment al fiecărei zi.

Mă deschid către înţelepciunea interioară, ştiind că

există o singură Inteligenţă în acest univers.

De la această Inteligenţă vin toate răspunsurile.

Toate soluţiile, toate vindecările, toate creaţiile.

Am încredere în această putere şi Inteligenţă

Ştiind că tot ceea ce am nevoie să ştiu îmi este dezvăluit

Şi tot ceea ce am nevoie să am vine la mine acolo unde trebuie,

În ordinea în care trebuie, la momentul potrivit.

TOTUL ESTE BINE ÎN LUMEA MEA.

Louise Hay, în cartea sa ”Îți poți vindeca viața”.

Dacă o vrea cineva, în format electronic, scrieți-mi și o trimit cu plăcere!

Până atunci, bucurați-vă de energia minunatei Louise Hay (și nu numai a ei) aici.

Dialogul interior

2011-08-11T15:18:00.000+03:00

La Nuit Sacree

2011-08-09T01:16:00.000+03:00

Un tunisian ....Dhafer Youssef, pe muzica căruia se înfiripă curajoase visele mele...

Sper să plouă...

2011-08-09T00:47:00.000+03:00

   pentru ca atunci toate se aseaza in mine frumos, ceaiul devine brusc mai aromat, lumea mai pasnica, eu mai impacata cu ce sunt si mai ales, cu ce am.


   Descantec de ploaie

Ana BLANDIANA

Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfirsit,
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Imi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, inalta,
Imi place sa le rup firele si sa umblu cu ele in dinti,
Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
Stiu ca-i urit sa spui Sint cea mai frumoasa femeie ,
E urit si poate nici nu e adevarat,
Dar lasa-ma atunci cind ploua,
Numai atunci cind ploua,
Sa rostesc magica formula Sint cea mai frumoasa femeie .
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
Si-mi sta bine cu franjurii ploii in par,
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vint
Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
Esti departe plecat si eu te astept,
Sint cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
Si totusi astept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
Toti trecatorii sint indragostiti,
Si eu te astept.
Doar tu stii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei...

Invitatie

2011-08-08T23:58:00.001+03:00

Duminica 14 august

ora 19

Fly me to the moon

Muzica si poezie

in Cuhnia Palatului Mogosoaia

Irinel Anghel (voce), Sorin Romanescu (chitara, electronics)

si actrita Ioana Flora

Intre EA si EA o aleg pe EA

versuri: Constantin Virgil Banescu

Conceptul vizual: Raluca Ghideanu

prezinta poetul Dan Mircea Cipariu

Organizator: Centrul Cultural Palatele Brancovenesti

Intrarea libera

Dialog imaginar

2011-08-06T18:18:00.000+03:00

Toate raspunsurile sunt incomplete. Nu te descurajeaza asta?

Nu, ma provoaca sa ma dau jos din pat si maine. Stiu ca nu o sa ma plictisesc, nu o sa stau degeaba, o sa cer si o sa primesc, sigur, nu tot, ci atat cat pot sa duc.

Ce este rutina?

Este o peltea lipicioasa, o ata bine intinsa si tu o margica care aluneca invariabil intre cei doi poli. Asta e rutina, pentru un adult. Pentru un copil, rutina este un petec senin de cer. Lor le ajunge, pentru ca inca au multa imaginatie.

De ce e greu sa ne schimbam?

Pentru ca nu stim in ce. Ne blocam pe ideea de schimbare, dar nu ne e clar si unde/cum vrem sa fim...Uneori schimbarea e mai aproape de cat am crede-doar schimband radical lungimea parului, poti sa aduci briza revigoranta a schimbarii in viata ta. O vizita la frizer sau evitarea sistematica a frizerului...si te-ai ales cu un drum nou, un destin nou, intamplari incredibile. Imagineaza-ti!

Daca ai avea o superputere care ar fi aceea si ce ai face cu ea?

Aici m-am (de)blocat, cer timp de visare!

Daca ai scrie o carte, cum s-ar numi?

Alunec. M-am gandit cateva minute bune. E un titlu bun.

Serios? De ce?

Pentru ca alunec, toti alunecam (cuvantul asta are miros de aluna cruda de padure). Alunecam atrasi de cuvinte, oameni, idei, teorii, scoli etc. Ca nu alunecam de tot in marele neant, ne infasuram in toate astea ca in bandaje, ne lipim diplome si etichete pe frunte, uite cu cat spor am alunecat, ne e frica sa stam pe loc, asa ca alunecam, zicem noi, discret, de fapt cu mare zarva, ca sa para ca ne distram, dar nu ne distram deloc, sufletele noastre vor doar sa zaboveasca putin in natura, sa se imbibe bine de frumusete si sens. Noi prindem asa, din alunecarea noastra bine trasata, franjuri de frumusete lumeasca, precum ciulinii Baraganului pungi goale....

Pana la urma, despre ce ar fi cartea?
Habar n-am, s-ar scrie singura, ar aluneca si ea spre un sens sau altul. Ce alta sansa are?

Ultima poezie citita?
Constantin Virgil Banescu:
”Intre ea si ea
O aleg pe ea.”

E vorba de mine si my sis.
Asa zice ea si o cred. El, poetul, scrie pentru ingeri acum, s-a sinucis din dragoste. De fapt, cred ca nu scrie nimic momentan, inca e certat acolo sus.

Mai ai intrebari?
Nu, ma cam sperii.
Mda.

2011-08-06T17:27:00.002+03:00

Oameni ape, oameni cantec, oameni rate, oameni ploi, oameni culoare, oameni inimi umblatoare, oameni usi, de toate felurile, inchise, deschise, intredeschise, vechi, noi, scorojite, din sticla, lemn, cel mai des din lemn, silentioase, scartaitoare, oameni scoici, care au sufletul perla netezita de necazurile-nisipurile care i-au incercat, oameni vartejuri si scorburi, oameni fir de ata, oameni din gheata, oameni din lut fierbinte, oameni mozaic.
Azi am cunoscut o femeie apa casatorita cu un om cantec.

Poate sunt putin autista?

2011-07-24T23:28:00.000+03:00

The Dalai Lama, when asked what surprised him most about humanity, answered: "Man. Because he sacrifices his health in order to make money. Then he sacrifices money to recuperate his health. And then he is so anxious about the future that he does not enjoy the present; the result being that he does not live in the present or the future; he lives as if he is never going to die, and then dies having never really lived."

Pure joy

2011-07-19T14:00:00.000+03:00

Pentru week-end

2011-07-16T00:13:00.002+03:00

pentru toate darurile si reamintirile, multumesc TerrAna.

Mantra este foarte frumoasa!

2011-07-15T15:05:00.000+03:00

Citiţi şi David Servan Schreiber sau superba generozitate a unui rămas bun

Despre moarte-a doua mare certitudine din viata noastră

2011-07-15T13:49:00.001+03:00

Motto:

”Tocmai conştientizarea morţii i-a făcut pe oameni să creeze artele și ştiinţele, filosofiile si religiile. Căci nimic nu te pune mai puternic pe gânduri decât gândul ce pare să pună capăt gândurilor” . Alan Watts

Vă gândiți la moarte vreodată?

Nu la cea văzută la televizor, cea care se întâmplă mereu altora, desigur, ci la a voastră, proprie și personală. Nu mă refer nici la sinucidere, Doamne ferește de așa păcat, ci la momentul, de neevitat, în care vom muri.

În ultimele luni m-a preocupat intens subiectul acesta. Punctul de plecare a fost cred o relatare despre o doamnă care l-a vizitat pe Jung pentru a-l consulta cu privire la reprezentările lui despre moarte și o posibilă viață după moarte. Jung i-a răspuns : ” Nu vă va fi de niciun folos pe patul de moarte, să vă amintiți ce cred eu despre moarte. Dumneavoastră trebuie să aveți propriile gânduri ca răspuns la aceste întrebări.” (Im Umkreis des Todes- Archetypische Erfahrungen in der Nähe des Todes, Marie Louise von Franz, Daimo Verlag, 1984)

Ne gândim puțin la moarte, vorbim prea puțin despre ea....e ceva ce se întâmplă mai curând la televizor sau, în cel mai rău caz, altora, nu nouă. Este a doua mare certitudine din viața asta și o tratăm cu negare, teamă, angoasă. ”Teama de moarte ne împiedică să trăim cu adevărat”, afirmă Dr Kübler- Ross pe coperta cărții sale ”Moartea-stadiul final al evoluției”. Moartea este tabu pentru mulți dintre noi. Îmi amintesc povestea profesoarei mele de lingvistică care pregătea studenții străini la limba română: aveau de conjugat verbul a muri și unul dintre ei începea mereu cu persoana a doua singular: tu mori, el/ea moare etc. Era corectat și rugat să reia, până când studentul a izbucnit, punând accentul pe: tu mori, eu nu. Deci, tu mori, el/ea moare ș.a.m.d., dar nu eu! Apoi, îmi vine în minte, apropo tot de tabu, bunica mea paternă. Ea a evitat toata viața cuvântul ”moarte”, de frica că aceasta va veni să o ia. A rostit totuși cuvantul-tabu, cu ocazia unui revelion – tata, puțin amețit, a ridicat-o pe sus din fotoliu ca să o ia la dans, iar ea speriată, la cei 85 de ani ai ei, a exclamat: ”Uhh, lua-m-ar moartea, păi eu mai poci să dansez?”. În următoarea secundă am vazut-o cum s-a schimbat violent la față, înțelegând că nu mai are mult de trăit….cuvântul tabu, nerostit nici în gând o viață întreagă, tâșnise de pe buzele ei, exprimând poate ceea ce sufletul dorea cu adevărat. Două săptămâni mai târziu, în ianuarie, s-a stins liniștită cu toată familia în jurul ei. Aveam 15 ani pe atunci. Probabil că acest episod care îmi revela într-un mod straniu ce putere au cuvintele și credințele noastre interioare, a contribuit major la alegerea studiilor mele ulterioare-Litere, cu o lucrare de diplomă despre ”Tabu-ul lingvistig în limba română”….

Scriu despre viață de fapt, cum veți vedea, căci până la urmă ce este moartea? Un sfârșit? Fizicienii ne spun că nimic nu se sfîrșește, ci se transformă. Un început? De ce nu? Și nașterea este sfârșit și început. Ne place să ne gândim la ea mai degrabă ca la un început, dar este și sfârșitul unei vieți trăite în totală simbioză cu mama. Naștere și moarte, cei doi poli ai existenței noastre. La unul ne gândim cu duioșie și speranță, la celălalt…cu teamă, repulsie. Sau nu ne gândim deloc, ratând seninătatea unei existențe trăite plenar, realist.

”Negarea morții este responsabilă parțial de goliciunea și lipsa de sens a vieții unora, pentru că dacă trăiești ca și cum ai trăi pentru vecie, e foarte ușor să amâni lucrurile pe care știi că trebuie să le faci. Îți trăiești viața pregătindu-te pentru ziua de mâine sau aducându-ți aminte de ziua de ieri, iar între timp, pierzi ziua de azi. Pe când, dacă înțelegi pe deplin că fiecare zi poate fi ultima, îți faci timp să crești și să devii din ce în ce mai mult ceea ce ești cu adevărat și să te apropii de ceilalți.” (dr. Elisabeth Kübler-Ross, Moartea-stadiul final al evoluției, Ed Elena Francisc).

Modul în care privim moartea cred că influențează decisiv modul în care trăim, modul în care nuanțăm existența noastră. Deși în trecut moartea lua un tribut mare de vieți omenești și poate într-un mod mai violent, astăzi ea a devenit mult mai macabră, mai dezumanizată, mai singuratică și mai mecanică. (mă gândesc acum la cei care mor în spitale și care rareori mai sunt tratați ca ființe omenești, cu emoții și sentimente. Ei sunt doar mașinarii care trebuiesc repuse în funcțiune…). Pe de altă parte, avem știrile-necroloage, anunțate fără emoție de o voce de crainică neutră, ceea ce ne întărește cumva convingerea interioară că moartea este ceva ce ori s-a întâmplat demult, doar am învățat la istorie despre asta, ori că se întâmplă, însă altora, numai și numai altora. ”Este de neconceput pentru inconștientul nostru să ne imaginăm un sfârșit real al propriei noastre vieți, aici, pe pământ, iar dacă această viață a noastră, trebuie să se termine, sfârșitul este întotdeauna atribuit unei intervenții rău intenționate, venită din afară sau aparținând altei persoane. În termeni simpli, în concepția formulată de psihicul nostru, noi nu putem fi decât omorâți, este de neconceput să mori de cauze naturale sau de bătrânețe. Așadar, moartea în sine este asociată cu un act rău, cu o întâmplare înspăimântătoare..” (E. K. Ross, Despre moarte și a muri, Ed. Elena Francisc). La imaginea aceasta contribuie din plin știrile și imaginile cu care suntem bomdardați în media.

Ce este deci moartea și care este locul pe care i l-am oferit în viața noastră de zi cu zi?

Pentru a şti ce este moartea, este necesar să știm ce este viața. Nu puteam răspunde mai răspicat și mai bine la întrebările mele de mai sus....decât a făcut-o deja J. Y. Le Fevre, în compania căruia vă las acum:

”Înainte de toate astea, viaţa este o energie care se manifestă conform a două polarităţi: spirit şi materie. Viața, pentru a se manifesta, are nevoie de un Tată și de o Mamă. Spiritul este energia vieții la nivelul său vibratoriu cel mai înalt. Materia este aceeași energie la nivelul său vibratoriu cel mai jos. Din întâlnirea spiritului cu materia apare conștiința. Forma este soția spiritului, iar din acest mariaj se naște conștiința care trebuie să facă legătura între sus și jos, să reconstituie unitatea primă care a fost despărțită. Este alchimia permanentă a vieții. Viața este așadar triplă în manifestarea ei: ea este spirit, materie și conștiință sau suflet. Ce este sufletul? Este ceea ce animă forma și face legătura între spirit și materie. Scopul sufletului este să ridice materia la cer.Ce este moartea? Nimic altceva decât viața care se eliberează din închisoarea formei. Există moarte când sufletul se decide să se dea jos din vehiculul pe care l-a împrumutat, pentru a face această lungă călătorie către sursă, rădăcina vieții. Moartea, cel mai adesea, pedepsește sfârșitul capacității noastre sau voinței noastre de a învăța, de a evolua, de a ne transcede. Dar moartea poate fi, de asemenea, un mesaj pe care sufletul nostru decide să-l adreseze din dragoste celor care rămân. Din punctul de vedere al sufletului, moartea este o eliberare, căci unitatea centrală, spiritul, este prizonierul formei. Coaja trebuie spartă, pentru ca nucleul să poată transmite viață sau hrană. Moartea cedează locul vieții, din nou, pentru ca viața să conducă evoluția fiecăre forme la acel nivel de perfecțiune în care este reflectată splendoarea realității sale interioare, spiritul. Dar forma este destinată uzurii și învechirii, ea este crucificată de timp și spațiu..Problema morții, este, bineînțeles, pierderea continuității și individualității de conștiință. Când moare individualitatea, omul se gândește că este sfârșitul vieții, când de fapt, nu este poate decât sfârșitul unei etape. În dimensiunile lumii cauzelor, viața este mereu prezentă în rădăcina sa și sufletul, care este rodul acestei întâlniri între spirit și materie, va continua lunga muncă de șlefuire care îl va transforma din carbon în diamant. Moartea ar trebui să îl facă pe om să se întrebe asupra sensului trecerii sale pe Pământ: dacă viața este rezultatul unei voințe, adică al unei judecăți și nu fructul unui hazard, atunci și viața mea este rezultatul unei judecăți, al unei voințe. În această lungă ucenicie care va face poate din om un zeu pe Pământ, care este sensul acestei etapem a acestei existențe prezente? Am venit aici ca să fac, să învăț, să înțeleg ce? C se așteaptă de la mine? La ce servim și, mai precis, pe cine servim? Suntem servitorii vieții sau din contră, suntem supușii dorințelor noastre de viață? Care este obstacolul pe care trebuie să îl trec în această etapă a ascensiunii mele către spirit, către divinul creator, către Tată? Recunoașterea caracterului iluzoriu al morții nu trebuie să ne ducă la un fatalism leneș sau resemnat. Ar trebui să ne ducem această viață ca și cum ar fi singura și să murim gândindu-ne la ceea ce avem de înțeles și făcut în următoarea viață.

Moartea trebuie să ne facă să ne arătăm demni de oportunitatea pe care ne- dă nașterea. Moartea ne obligă să căutăm fără încetare, să înțelegem misiunea noastră, scopul nostru. Asta înseamnă să dăm sens vieții noastre. Pentru a intra în această acceptare a morții care nu oprește viața, ci doar o formează, trebuie să ne deschidem muzicii sufletului nostru care vibrează în inima noastră, să ascultăm această voință subtilă care se înfățișează liberului nostru arbitru și să facem în așa fel încât această voință să o punem în practică, și nu pe cea a dorințelor individualității noastre muritoare. Moartea ne obligă să alegem viața. Când hrănesc forma și materia, hrănesc şi moartea. Când hrănesc spiritul, regăsesc rădăcina vieții, care este veșnică.

Moartea reflectă viziunea noastră despre viață: unei vieți superficiale, fără suflet și spirit, îi corespunde o moarte fără sens ce ajunge pe tragicul sordid al neantului. De aceea, moartea, astăzi, este, mai mult decât altădată, foarte angoasantă și deranjantă. Moartea nu mai face parte din viață și nu-și mai are locul printre valorile fondatoare ale societății noastre. Moartea-permanentă insultă a valorilor modernității-ea face iluzorie lumea aparenței, a lui ”a avea”, a progresului, a individualității egocentrice. De aceea, nu mai suntem capabili să privim moartea ca pe o eliberare, ci doar ca pe un dușman care trebuie combătut. Ea nu mai este o plecare, ci o sosire, un terminus. De la sfârșitul Evului Mediu și al marilor epidemii care l-au devastat, moartea este reprezentată într-un mod hidos și ridicol, ca un schelet înarmat cu o coasă ce duce cu sine, într-un dans infernal, toate clasele sociale. Nicio seninătate, în această simbolică, nicio eliberare, ci doar un mesaj de teroare. Toată societatea noastră este construită pe dominarea formei, materiei, cuantificabilului și, în cele din urmă, a virtualului. Credem că nu este nimic dincolo de lumea acesta fizică pe care credem că o cunoaștem. Problema, atunci când mizezi pe formă, este că aceasta este destinată morții. Moartea nu privește spiritul și, doar într-o mică măsură, sufletul. Sufletul nu dispare decât atunci când conștiința s-a identificat cu rădăcina sa vitală, spiritul: de altfel, nu e o moarte, ci o fuziune.

Problemele sufletului, ale conştiinței au fost lăsate în seama poeţilor, credincioşilor, eventual a psihiatrilor. Or, poezia se vinde greu, psihiatrii nu au de spus nimic despre moarte şi, lucru curios, nici religiile. Ele nu ne vorbesc despre moarte, ci despre ceea ce se întâmplă după moarte, pentru a ne promite ca recompensă un paradis.

Omul de astăzi, lăsând să îi fie furată moartea, își lasă furată viața. A devenit un pitic care atinge pământul, când, de fapt, poate este un gigant care ar putea atinge cerul.” (“Moartea face parte din viață”, articol semnat Jean Yves Le Fevre în volumul Moartea astăzi).

Ce e până la urmă fericirea?

2011-07-15T11:34:00.001+03:00

Fiu al unui celebru filosof francez şi al unei pictoriţe, Ricard a obţinut o diplomă în genetică moleculară, pentru ca ulterior să îşi abandoneze cariera şi să îşi devoteze viaţa studiului religiei budiste. El trăieşte acum ca şi călugăr la o mănăstire din Himalaya. Interesul său pentru ştiinţă a rămas viu, fiind implicat în cercetari asupra efectelor neurologice ale meditaţiei.

Citeşte mai multe despre el aici

Matthieu Ricard la TED:

Cărţile sale, traduse şi la noi, le găsiţi aici şi aici
Eu aştept acum cu nerăbdare cartea/albumul despre Buthan.

Dăruieşte un zâmbet!

2011-07-13T15:07:00.001+03:00

Prietena mea, Monica Brânduşescu, a devenit de puţin timp ambasadoarea unui proiect frumos, greu, nobil.
Citeşte mai jos rândurile ei şi află povestea. Dacă vrei şi poţi să dăruieşti un zâmbet, nu ezita!

"Titlul articolului nu este doar o simpla sintagma exclamativa formata din trei cuvinte si menita sa te previna in legatura cu subiectul textului pe care tocmai il citesti, ci este un real indemn la actiunea de a darui un zambet. Ce spui despre asta? Tu cand ai daruit ultima oara un zambet? Indiferent cat de rar sau des faci asta, sper sa iti aduc acum un motiv in plus de a o face:)

Mai intai, sa-ti spun cum a inceput totul. Se intampla ca, fix in toiul unei perioade in care simteam intrucatva plutind in jurul meu uitarea multora dintre cei care obisnuiau sa-mi fie destul de apropiati pe vremea cand viata mea profesionala era inca pe primul loc, sa primesc, oarecum din senin, o invitatie extrem de onoranta pentru mine – aceea de a deveni ambasadoarea unui proiect deosebit de frumos, desfasurat chiar sub sloganul ”Daruieste un zambet!”. Sincer, pe cat de mult m-a uimit si m-a emotionat aceasta invitatie, pe atat de tare m-a pus in incurcatura – caci nu mi s-a mai intamplat inca sa ocup o astfel de functie si nici nu-mi dau seama prea bine ce fac pentru a da tot ce-i mai bun in aceasta noua calitate ce mi-a fost atribuita. Asa ca am sa fac si eu tot ce pot in conditiile date, incepand cu a-ti povesti tie despre ce este vorba si bizuindu-ma pe bunavointa ta de a-ti anunta si prietenii in legatura cu surprizele pe care le pregatim in cadrul acestui proiect unor copii care cu siguranta au nevoie si de zambetul tau si al lor si ai cat mai multor oameni care inca mai sunt conectati la copilul interior din ei insisi.

Pe scurt, proiectul este organizat de catre absolventii Young Professional Academy II, acestia propunandu-si asa daruiasca un zambet copiilor bolnavi de cancer de la spitalul Marie Curie. Pe 16 iulie 2011, absolventii vor merge la spital si le vor copiilor spune povesti, se vor juca cu ei si vor incerca astfel sa le aduca un mic zambet. Scopul absolventilor YPA este sa le aduca un strop de voie buna atat copiilor bolnavi, cat si parintilor. Astfel, timp de cateva ore atmosfera va fi animata de clovni, baloane colorate, jocuri, povesti si, bineinteles, cadouri si obiecte de stricta necesitate. Tinerii au creat acest proiect cu scopul de a aduce cateva momente de bucurie in viata unor copii greu incercati de soarta.

Este vorba de 30 de copii, cu varste cuprinse intre 3 luni si 17 ani, care sufera de diverse tipuri de cancer. S-au alaturat acestei initiative fundatia Sensiblu si Diverta care doneaza cateva produse (jucarii si carti). Avem cu noi si 2 firme de organizari de evenimente pentru copii. Timp de 3 ore ne vom juca cu acesti copii, folosindu-ne fiecare imaginatia si creativitatea pentru a-i face sa uite de suferinta lor, macar in rastimpul pe care il vom petrece impreuna.

Pentru ca in timpul tratamentelor din spital acesti copii nu au cu ce sa se joace, orice contributie de jucarii sau produse (inclusiv contributie financiara) este mai mult decat binevenita. Prin urmare, daca aveti jucarii (mai ales de plus), carti sau jocuri in stare foarte buna si vreti ca acestea sa ajunga la ei, va rugam sa luati legatura cu Cristina PETREA, manager de proiect, criss.petrea@gmail.com – 0727.321.406.

Nevoia cea mare a copiilor este sa zambeasca, sa se joace, sa petreaca timpul altfel atunci cand sunt la tratment. Daca vrei sa vii chiar tu sa petreci timp cu ei, te astept cu drag, sambata 16 iulie, incepand cu ora 10.00 la etajul 5 al spitalului Marie Curie, sectia Oncologie Pediatrica.
Detalii despre proiect: http://www.youngprofessionals.ro/proiect/daruieste-un-zambet http://www.facebook.com/pages/Young-Professionals-Academy/178708508814727

Cartea de pe noptiera-Beatriz si corpurile ceresti, de Lucia Etxebarria

2011-06-30T14:54:00.000+03:00

"In lumea asta, există milioane de perechi care şi-au construit o relaţie prin voinţă şi prin mici renunţări. Există milioane de fiinţe care nu pretind din partea celuilalt o compatibilitate de sută la sută în gânduri şi în gusturi.
Obsesia perfecţiunii, setea de absolut, frica de obişnuinţă, dorul nesfârşit pentru ceea ce nu poţi avea, refuzul constant de a ne accepta aşa cum suntem si de a-i accepta pe ceilalti aşa cum sunt, acestea ucid dragostea."

Recomandare articol

2011-06-24T13:19:00.000+03:00

M-a smerit, m-a invatat si mangaiat. Click aici.

16 iunie

2011-06-16T10:07:00.002+03:00

16 iunie este gravat de jur împrejurul inimii mele. Este data la care, acum doi ani, s-a materializat iubirea mea în lume, sub forma unui băiețel cu ochii negri ca murele.
La mulți ani, Vladimir!

În culise, pregătiți să vindem vise...

2011-06-08T18:17:00.000+03:00

2011-06-04T19:21:00.001+03:00

Nu mă simt în stare de nimic. Aș conduce până când starea asta ar ameți și ar cădea ca o haină gri lălâie. Aș conduce fără gânduri, spre un asfințit de soare care să incendieze orizontul. Și poate aș asculta asta:

sau asta:

Recomandări

2011-05-29T16:17:00.001+03:00

Citește și reflectează.

Am încercat azi câteva exerciții Emotional Freedom Technique. Mi-au plăcut și mi-au făcut bine. Mai găsiți filmulețe pe youtube.

Inconfundabilul Allan Pease.

Lăsați cărțile să vină la mine :-)

2011-05-25T13:05:00.001+03:00

Ceașca de cultură și librăria Libris, vă mulțumesc pentru premiu!

Am ales Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen, semnată Mircea Mihăieș și o carte pentru Vladimir.

Un alt concurs aici .

2011-05-24T09:43:00.001+03:00

Mă binedispune :-))

Luni dimineața

2011-05-23T09:45:00.000+03:00

M-am trezit brusc, cu pieptul zvâcnind de vise. Ochii limpezi. Gata să cerceteze tot ce se va ivi din dansul minutelor zilei.

O nouă zi este o nouă naștere. Exuvii. Noi șanse. Pot alege cum să mă simt, am nevoie doar de puțină concentrare, închid ochii și potrivesc cadrele, lumina, energia. Clocotește viața în trupul ăsta de 1,60. O temperez, să nu fac risipă. Vin idei, nebunești. Mă lupt cu rațiunea-mașteră să nu le alunge. Să mă lase măcar să le notez, să nu se piardă. M-am decis să experimentez, de toate, până și durerea de care fugeam desnădajduită până acum. M-a ros un pantof, durerea la călcâi e vie, pulsatilă, nu fac nimic să o vindec, doar sunt acolo, în călcâiul meu suferind, o las să mă străbată și ghici ce? Se estompează și dispare. Când trupul e slăbit, spiritul devine puternic. Nu la toți.

Oameni cu miez bun, hrănitor. E bine să ai în preajmă astfel de oameni și aici eu sunt norocoasă, am cunoscut câțiva. Cu ei alături, chiar și în gând, e tare bine.

Cu ei, pot visa, pot pune la cale ”șotii”, pot să tac zile întregi, pot să râd în hohote, pot să vorbesc sau să mă joc. Cu ei, rămân optimistă. ”Oricum, să încerc să fiu orice altceva, ar fi inutil.” (W. Churchill).

2011-05-22T09:37:00.002+03:00

Pentru cei care au fost spectatori și cumpărători de vise aseară, iată aici povestea :-))

În ”Vânzătorii de vise”

2011-05-21T22:39:00.005+03:00

Sorin Romanescu

Irinel Anghel

Mâineeeee....

2011-05-20T22:06:00.000+03:00

am examen de dimineață! ....Iar după amiază, joacă la Operă!

”Maine la Opera Nationala Bucuresti avem feerie-cabaret: Sorin Romanescu cântă la automobil, coloanele din Aida își dau mâna cu oglinzile din Alba Ca Zăpada, scaunele sunt așezate în copaci și tortul din Hänsel și Gretel se transformă în SONeerie....nimeni nu știe ce se va întampla.....e real?....nu e real?.....nici nu contează....cum spunea Raluca Ghideanu: conteaza ca e frumos....” Irinel Anghel

Ne vedem mâine seară. Ora 19, esplanada Operei.

Veniți să auziți ce nu ați mai văzut

2011-05-05T14:17:00.002+03:00

Pe 21 mai va începe festivalul Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, festival de care se ocupă cu pricepere, eleganță, entuziasm, veselie și pasiune Irinel Anghel...(v-am mai povestit de ea, acum un an, grație visului ei, am trecut prin ceva încercări în pădurea înCântată..).

În deschiderea festivalului, pe 21 mai, la ora 19.00, pe esplanada Operei Române sunteți invitați să veniți să auziți ce nu ați mai văzut, fără nicio exagerare - o feerie cabaret minunată, Vânzătorii de vise.
Dintotdeauna m-am priceput să vând vise, așa că se justifică, sper, prezența mea profană, dar entuziastă, printre performeri. :-)

Avem întâlnire, nu uitați: 21 mai 2011, ora 19.00, esplanada Operei Române.

Recomandare film documentar: Molecula spiritului

2011-05-05T13:44:00.000+03:00

Un film documentar aici.

2011-05-05T09:01:00.000+03:00

Iubirea începe cu tine

2011-05-04T15:45:00.000+03:00

Găsește aici detalii despre ocazia oferită de Anando de a-ți rescrie scenariul personal.

Nu ajung la acest curs, însa rezonez puternic cu mesajul lui, acesta fiind motivul pentru care am ales să îl promovez.

Cum m-a afectat nunta regală

2011-05-01T10:44:00.001+03:00

Când Kate Middleton intra în catedrală, eu treceam pragul unei clinici medicale pentru niște investigații.

În timpul acesta, acasă, băiețelul meu dormea ostenit de joacă, iar bona, îmi imaginam eu, respiră liniștită. Mă gândeam chiar cu satisfacție la liniștea pe care îmi imaginam că o savurează, la faptul că e curat și că nu are nimic de făcut.....

Asta era în mintea mea. Ajunsă acasă dupa aproximativ trei ore, găsesc o bonă nervoasă, care îmi cere să deschid laptopul (încercase și ea diverse parole, dar nu merseseră) ca să vadă rochia, mireasa, nunta,- cuvintele astea ieșeau pe bandă din gura ei ! Am zâmbit, noi nu avem televizor, i-am înțeles curiozitatea și i-am deschis laptopul să vadă. Chiar și eu mă oprisem la clinică pe un hol unde se adunase tot personalul medical pentru a o admira pe frumoasa Kate. Nu prea mai erau imagini cu mirii, rămăseseră cucuvelele bârfitoare prin studiori să comenteze, să deșire, să despice firul în patru și să împărtășească prețioasele lor impresii despre nuntă. În timpul acesta, puneam întrebări – dacă vrea să mâncăm împreună, dacă Vladimir a adormit greu fără mine etc., fără să observ norul negru de pe fața ei. Mi-a cerut voie să plece și plecată a fost, ezitândă și încărcată de resentimente-tocătura fină a nunții bănuiesc că se servește instalat confortabil acasă cu o cafeluță și o vecina alături eventual......Ne vedem luni, vă așteptăm cu drag......eu, cu ceva nelămurit în interior, dar cu gândul mai mult, recunosc, întors către durerea și anxietatea pe care le trăiesc din cauza unor noduli. Poate că dacă n-aș fi fost obosită și întoarsă mai mult decât firesc către mine, poate aș fi avut și azi bonă. Poate aș fi gestionat mai bine momentul ei de frustrare că a ratat evenimentul cel mai comentat de pe glob. Știrile de seară cred că au fost ca ciorba reîncălzită, lucru care i-a revelat probabil ce pierde....așa că ieri, sâmbătă, m-a sunat să mă anunțe rece că nu mai vine, că s-a gândit mai bine, că programul nu îi convine, că vrea de fapt să stea cu familia ei, plus că l-a plecare i s-a părut că nu îmi convine că pleacă și că am străpuns-o cu privirea. Partea asta cu privirea m-a făcut puțin să râd....cum o fi plecat ea străpunsă de privirea mea....adevărul e că am cercetat-o o secundă atentă, pentru că vag simțeam că ceva nu e în regulă.. ...A, și că îi pare rău, că se atașase de Vladimir, că e un scump, dar că gata, ea e gata să uite și să meargă mai departe!! (chiar cuvintele ei)... Și că două ore jumătate cât a dormit copilul a simțit că înnebunește...Ce experiență terifiantă, să fii tu cu tine, în liniște...

Ce să mai zic? Cred că lipsa televizorului va fi proba de foc în trierea viitoarei bone. Auzisem tot felul de povești cu bone și părinți și mă gândeam că sunt unii mai nevrozați ca alții....pare-se că am intrat în horă, numai că nevroza mea cu nevroza bonei nu s-a potrivit. Mai încercăm. Dacă cunoașteți pe cineva....dornic să lucreze ca bonă, let me know. Absolut esențial, nefumătoare și să reziste eroic fără televizor. Adio telenovela preferată, adio noră pentru mama sau mai știu eu ce. Doar Vladimir, casă, parcuri, joacă.....Cine are curaj?

Ar fi comic să cedez eu curând și să cumpăr naibii un televizor....:-))

2011-04-29T10:12:00.002+03:00

“Descopăr că toate gîndurile mele se rotesc în jurul lui Dumnezeu, precum planetele în jurul Soarelui, fiind, ca şi acestea, atrase în mod irezistibil de el. Simt că aş comite cel mai mare păcat dacă aş opune rezistenţă acestei forţe”.
C. G. Jung

Formula magică

2011-04-27T06:58:00.002+03:00

Ieri am experimentat din nou miraculosul. Sau mai degrabă normalul. Poate miraculos e doar modul în care reușim să ne descurcăm singuri, de capul nostru, uitând că ni s-a spus cândva „nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu....” (Filipeni).

Facă-se voia Ta. Nu a mea. Eu cer, cum bine spunea cineva, tufișul, în timp ce Tu ești gata să îmi oferi pădurea. Uit mereu ce plăcut(ă) este abandonul, capitularea. Ce mai poți face după ce ai încercat tot ce îți stătea în puteri? Poți să rămâi încordat, simțind cum crește frustrarea și neputința sau te poți relaxa, uitând chiar de probleme, predându-te cu încredere.
Facă-se voia Ta! Formula magică. Experimentați.

Recunostinta

2011-04-23T18:00:00.000+03:00

Dead can dance, The Host of Seraphim

pentru tot ce am, pentru ca intr-o zi s-a nascut Iisus, care m-a invatat atatea, recunostinta pentru ca duc o existenta plina de lumina, bucurie si speranta.

Rugăciune

2011-04-22T12:01:00.001+03:00

”Lasă-mă să nu mă rog pentru adăpost din calea primejdiilor, ci să fiu neînfricat în înfruntarea lor.
Lasă-mă să nu mă rog pentru ostoirea durerilor mele,
ci ca inima-mi să fie în stare să le învingă.
Lasă-mă să nu caut aliați pentru a duce
bătăliile vieții, ci să-mi găsesc propriile puteri.
Lasă-mă să nu implor salvarea, scăldat în temeri si neliniști,
ci să sper că voi avea răbdarea de a-mi câștiga libertatea.
Dă-mi siguranța că nu voi fi un laș, ce simte
doar mila ta oglindită în succesele mele,
ci lasă-mă să simt mâna ta și la originea greșelilor mele.”

Rabindranath Tagore, Culesul fructelor.

Să aveți Paște plin de lumină și bucurie!

Gânduri

2011-04-20T23:45:00.002+03:00

Înconjurată de Irine.....(gr. irina-pace). Asta e bine...

Azi, îngerul păcii (adică Irinel Anghel) mi-a adus vestea că pe 21 mai e posibil să ne dăm în spectacol. Adică eu, ea se dă mereu. Nu am detalii...nu mi-au trebuit. Cu Irinel, e bine să lași lucrurile să curgă. Curg, curg, mai domoale sau mai repezi și se revarsă în Magicland, în poveste, în necovențional. Am nevoie de asta.

Tagore, cu dragostea și dorul lui de Dumnezeu, de Acasă...sună banal...citind azi Gitanjali, am simțit din nou arsura din inimă....Mă joc eu aici pe pământ ce mă joc...dar mereu aștept cu inima plină de dor..chemarea. Știu, vă dau fiori unora...citiți Tagore, Gitanjali în special, el vă va molipsi cu iubirea lui...

”În ziua când moartea îţi va bate la uşă ce-i vei dărui?

Oh, i-oi pune dinaintea musafirei vasul plin al vieţii mele – n-oi lăsa-o niciodată să plece cu mâinile goale.

Tot dulcele cules al tuturor zilelelor mele de toamnă şi nopţilor de vară, toate agoniselile şi secerăturile harnicei mele vieţi le voi pune în faţa ei la finele zilelor mele când moartea îmi va bate la uşă.” R. Tagore

Distanța dintre mine și birou, dintre mine și încartiruirea în program, reguli, sistem...se micșorează. Îmi iubesc munca, am colegi superbi, cu care nu m-am plictisit nici măcar o zi-discuții spumoase, râsete, idei bune....și totuși, și totuși....caut febrilă căi să prelungesc perioada de grație lângă copilul meu....Câteva prietene mai curajoase au pornit pe cont propriu și eu le admir și le susțin. Vezi, de exemplu, in dreapta paginii mele, la secțiunea SUSȚIN, Cadouri...E mare lucru să îți găsești singur locul sub soare, nu să te pună cineva-tu stai aici, nu prea îmi pasă cine ești și ce știi să faci cu adevărat, eu am nevoie de asta de la tine, dă-mi! Hmm, ce știu eu să fac cu adevărat?? Exist, mă pricep la asta și aș vrea să aprofundez. Mă lăsați? :-)
Răsfoit ”Terapia destinului”, de Vasile Andru. El spune: ”Într-o zi nu vom mai spune: am un suflet, ci sunt un suflet”.

Eu spun dintotdeauna așa, sunt un suflet, dacă nu citeam asta, nici nu-mi dădeam seama că exista și varianta cealaltă! M-a mai surprins o idee din cartea asta-vorbește de două feluri de asceză, cea monahală și căsătoria. Căsătoria ca formă de asceză....cu un scop mai înalt. Foarte, foarte interesant. O să recitesc pasajul acela și o să revin cu întreg contextul. Până atunci, imaginează-ți cum ar fi dacă nu ar exista căsătoria și înfrânarea, puternică, care decurge de aici....S-ar putea să îți placă imaginea....până îți faci o idee de cum e dincolo de văl..Posibil așa ? M-a izbit imaginea Umbralului, purtam cu mine din copilărie o astfel de imagine a locului în care ajung sufletele sinucigașilor! Bunica mea obișnuia să îmi spună că aici, oricâte necazuri ai avea, tot e mai bine ca acolo...Am fost șocată să descopăr deci Umbralul din film, corespundea perfect cu ce îmi imaginasem eu...Uneori, mă gândesc că cei cărora le-am greșit, cu voie sau fără voie și cărora nu am apucat să le cer iertare, mă vor aștepta acolo...și atunci repar, repar, scriu, sun, vorbesc, meditez și repar cumva.

Vladimir, foarte drăgăstos, râde fericit din orice. Aseară l-a tuns cineva, e mai chipeș ca oricând. Vladi, mereu uimire în fața minunii care este și reamintire - să fiu recunoscătoare.

2011-04-20T23:11:00.000+03:00

”Dacă îți propui să fii fericit, o bucățică de fericire ajunge și la tine..” Marin Moraru, în interviul de mai sus...

”Un film profund realist”, cu Marin Moraru și Octavian Cotescu. Este un filmuleț pe care l-am folosit uneori la cursul de comunicare, un filmuleț pe care îl savurez mereu!

Mulțumesc, Oana Pellea, pentru că mi-ai amintit de minunea de om care este Marin Moraru!

2011-04-16T10:20:00.000+03:00

I used to say

I'm ready show me the way
Then another year or two
Would pass me by....

Semne

2011-04-16T01:17:00.001+03:00

De ceva vreme mă zbat ca peștele pe uscat. Caut calea de mijloc între a fi și a face. Ni se cere cel mai adesea să facem, nu să fim, cum bine punctează Elena Francisc în interviul luat minunatului John Welwood.

Vladimir m-a învățat picătură cu picătură să fiu, nu reușesc mereu, învățată să fac și să desfac, așa că ba ”am fost”, senină și prezentă, ba am alunecat în angoasa celui care stă pe margine, este out din business etc, biciuită de imperativul lui a face. Acum, culmea, sunt pe punctul de a înclina decisiv balanța către a fi, însă ceasul ticăie...sistemul așteaptă să mă aspire în imensul lui angrenaj, aducător de satisfacții mentale, mai degrabă, decât sufletești...

Am început să mă rog, să primesc semne, să știu care e calea care mă face fericită, care mă conectează la sursa de vitalitate și împlinire interioară deplină...și de câteva zile, primesc semne...Unul este acest interviu.
”Facem “ce trebuie”, nu “ce simțim”. Asta ne face nefericiti. Avem nevoie de o revolutie a inimii la scara planetară." (John Welwood) .

Dacă aleg să fac ce simt, voi cădea precum soldații din prima linie? Dacă îmi ascult inima, ce se va întâmpla cu mine? Niște exemple și povești personale încurajatoare ar fi binevenite.

Alt semn...am scos din raft o carte citită demult; e vorba de Grație și forță, scrisă de Ken si Treya Killam Wilber. Pasaje întregi, cu gândurile Treyei, pe marginea aceluiași subiect...a fi/a face. Iată unul: ”Abandon versus preluare a controlului-este, desigur, doar o altă versiune a lui a fi versus a face, acea polaritate primordială a lui yin și yang, care capătă o mie de forme diferite și nu se epuizează niciodată. Nu este vorba că numai yin sau numai yang este corect, că a fi este mai bine decât a face, este o chestiune de găsire a echilibrului, de descoperire a armoniei naturale dintre yin și yang, pe care chinezii o numeau Tao. Descoperirea echilibrului dintre a fi și a face, control și acceptare, rezistență și deschidere, luptă și capitulare...”

Vreau să fiu, vreau să îmi simt inima bucuroasă, plină, să nu mai simt strângerea aceea rău prevestitoare și totuși să fie nevoie să fac...
Tare sunt singur, Doamne, și pieziș....

Gânduri ...de copil

2011-04-16T00:26:00.000+03:00

eu, pe la 6 ani

În copilărie, credeam că un scamator este un om care adună scame. Nici mai mult, nici mai puțin. Am înțeles foarte greu ce este de fapt un scamator, cu ce se ocupă și în continuare mi se pare cumva neverosimil. Până la urmă...un scamator poate fi totuși omul care adună scame. Din sufletele oamenilor. Din aceeași gamă - îmi amintesc că l-am întrebat pe tata ce înseamnă ceaprăzărie, treceam noi cu mașina prin dreptul unei firme pe care scria așa și după ce mi-a explicat, am zis ”nu se poate” și l-am privit apoi cu milă și interes (ceva de genul, chiar te descurci pe planeta asta?!). Asta până când am primit aceeași explicație și de la mama. Judecata ei n-am prea îndrăznit să o pun la îndoială, citea și gândurile!
Nu am putut pronunța multă vreme corect numele italienilor Romina și Albano Power. Mamei îi plăceau, așa că o anunțam mereu cu sufletul la gură că iar cântă Albina și Romano Power....
Nu puteam să pronunț ”sfeclă” și ”mediteraneană”. Transpiram instant când vedeam cuvintele astea...Fesclă și meditarană sau așa ceva...
Îmi plăceau mult poeziile lui Arghezi, îmi plac în continuare, însă cu ”tare sunt singur, doamne, și pieziș! ” nu o scoteam la capăt. Și în ziua de azi, când aș putea scrie un eseu despre frumusețea și sensul acestui vers, simt că dacă zăbovesc prea mult asupra lui și îl citesc o dată, de două ori, reîncepe socoteala și sfada, analiza din care mereu simt că îmi scapă ceva, e o nemulțumire care nu-mi dă pace, este în el ceva cunoscut și respingător, este..ah, am reînceput! Versul ăsta e un fel de râie pentru mine, nu mai scap până nu îl deșir în cele mai subțiri vinișoare, până când nu obosesc cumplit, invidiindu-i pe cei pentru care e clar și limpede.

Eram nou venită la o școală și la ora de română am fost scoasă în fața clasei să citesc o compunere. Mi-era grozav de rușine, stăteam acolo expusă și vulnerabilă, în fața noilor mei colegi și citeam fără să ridic privirea, pe nerăsuflate, ca să scap; la final, învățătoarea i-a întrebat ce au de zis, dacă au întrebări și nimeni nu zicea nimic, era o tăcere care îmi îngheța sângele, 35 de suflete care se uitau lung și eu care vroiam să intru în pământ. Sună clopoțelul și învățătoarea conchide ușor ironică: ”Ce, mă, v-a luat maul?” Câteva râsete, parcă și da-uri vesele...și sufletul meu s-a înnegrit de supărare...Începusem prost de tot viața la noua școală...Le luasem ceva important, pare-se, că mă evitau toți. Abia mi-am târât picioarele până acasă....tristăăă! Când a auzit mama povestea, a râs în hohote. Era de bine să iei maul cuiva, fusesem vedetă și mă simțisem mizerabil! Expresia asta mă enervează și în ziua de azi. Oricum, ce e maul ăsta, de unde vine?
Altă expresie care îmi dădea dureri de cap- dacă bunica uita să pună sare în mămăligă, toată lumea dădea din cap împăciuitoare cum că a trecut Dumnezeu peste casă, de-aia! N-am priceput niciodată cu adevărat cum stă treaba.
Că am pomenit de bunica-îmi spusese ea odată că Dumnezeu i-a dat fiecărui om un număr de respirații și când le termină, moare. Așa se face că din ziua aia n-am mai alergat nici dacă ardea, evident, pentru a nu-mi consuma respirațiile inutil, prea repede și, în plus, ca să îmi asigur o viață lungă (cam până pe la 30 de ani; mi se părea foarte mult pe atunci), obișnuiam să îmi țin respirația cât mai mult posibil și îi antrenam și pe alți copii să facă la fel. Cert e că făceau, se luau la întrecere și eu mă gândeam cât bine le fac, le prelungesc viața și ei nici nu știu-lucru care mă făcea să mă simt foarte bine în pielea mea.

Mi-am amintit astea și alte câteva azi, privindu-l pe Vladimir cum se străduiește să articuleze...vorbește mult, fluent, pe limba lui, desigur, și mami înțelege..Va veni vremea când lista lui, similară cu a mea, va debuta și se va lungi, se va lungi....până în ziua în care se va uita amuzat în urmă și va zâmbi ca mine acum. :-) Promit să le țin minte pentru el, din orgoliu masculin s-ar putea să vrea să le uite..

Muzica acestei dimineți

2011-04-13T10:26:00.000+03:00

Free bird

2011-04-12T15:03:00.004+03:00

„Trebuie să cunoaştem ceea ce suntem, şi nu ceea ce vrem noi să fim. Căci numai ceea ce există poate fi transformat, şi nu ceea ce dorim noi să existe.” – Krishnamurti

Autocunoaștere, transformare, reinventare, regenerare- la asta am visat în ultimul timp. De asta e atât de frumoasă viața, pentru că pot să modelez totul-corpul meu, mintea, sufletul, realitatea din jur. Pot avea o siluetă splendidă, o minte din ce în ce mai antrenată și mai rafinată, un suflet din ce în ce mai senin și scăldat în ape curate, proaspete, pot manifesta recunoștință pentru tot ce e în jurul meu, chiar și pentru lucrurile pe care pe moment le consider rele. Ele îmi aduc daruri prețioase, chiar dacă, din ignoranță, le resping. Zilele trecute am văzut într-un film cum o femeie manifesta recunoștință față de o tumoră pe care o avea și care o purtase într-o călătorie interioară fabuloasă, o schimbase și îi deschisese noi drumuri. Câți dintre noi avem puterea asta, de a vedea, dincolo de aparentul rău, binele nostru? Sunt răcită cobză acum și dacă mă întrebați ieri ce bine găsesc aici....aveam eu una alta de zis...:-P, însă azi m-am dat un pas înapoi și am văzut altfel lucrurile! Se întâmplă mai multe chestii interesante- am mâncat 90% raw săptămâna trecuta, lucru care a declanșat detoxifierea, mai rapidă ca la alții probabil, pentru că mănânc vegetarian de zece ani. Febră, dureri de cap, transpirații, frisoane, etc. Apoi, o dorință scoasă timid la lumină-vroiam să se mai topească câteva kilograme-răceala a fost promptă la datorie-după câteva zile de ceai, cântăresc cu două mai puțin. Și ar mai fi, mă opresc aici, sigură că ați priceput cum funcționează- una caldă, alta rece, lumină-întuneric, sus-jos...Cei care acum sunteți în situații urâte, grele, bucurați-vă, noaptea este întotdeauna neagră înaintea zorilor. În plus, nu aduce anul ce aduce ceasul, este? Nu obosiți jucându-vă rolul, nu cedați, rigizi în fața vieții care curge, nu vă pierdeți bucuria și entuziasmul. Dacă se întâmplă asta, aveți leacul potrivit-rugăciunea.

Mă văd obligată (Jung folosea des sintagma asta, ”mă văd obligat/constrâns”, dar nu se referea la cineva din exterior, nu l-ar fi putut obliga nimeni din exterior să facă ceva, ci la forul lui interior care îi impunea un drum propriu) să mă cuibăresc înapoi pe canapea cu o supă dulce de morcovi cu ghimbir și tăiței, adică să îmi tratez răceala cu respectul cuvenit, așteptând cuminte alte răspunsuri și bucurii. :-)
Fiți buni cu voi!

Dear woman

2011-04-06T17:22:00.000+03:00

Numai mami să nu fii

2011-04-04T15:38:00.002+03:00

Mă simt ca un drumeț obosit, care a ajuns cu bine unde vroia să ajungă, dar care e atât de obosit că abia mai schițează un zâmbet. A ajuns în locul în care poate lăsa cu grijă greaua și dulcea povară care i-a umplut brațele atâtea și atâtea zile și nopți de drum..Își poate continua drumul, mărind pașii chiar, știind că partea din el cea mai de preț, comoara purtată cu iubire și abnegație, este pe mâini bune și atente.

E așa de greu ! Brațele s-au obișnuit să fie pline, urechile ciulite în permanență, gata să capteze orice sunet care ar veni dinspre el, ochii se odihnesc doar iepurește, încununați cu cearcăne, mintea caută mereu răspunsuri....Acum....,cu brațele goale și sufletul plin, încep să îmi croiesc drum înainte. Noi și noi experiențe. Pentru mine și pentru el, băiețelul meu care azi a mers pentru prima dată la grădiniță. Ne vom revedea în fiecare zi, fiecare dintre noi purtând cu el și în el amprentele celor care ne vor îmbogăți clipele. Ni se ramifică drumul, eu pe unul, el pe altul, însă mereu ne va uni bucata de drum lată și luminoasă pe care tocmai am lăsat-o azi dimineață în urmă.

Ce dimineață grea! Inima și rațiunea au refuzat să facă pace...Mă agățam de cuvintele de îmbărbătare ale celor din jur cu speranța că ele vor ține lacrimile înăuntru, măcar până ajung acasă, mă agățam sperând să rezist, însă, vai, cuvintele toate erau doar crenguțe fragile care se rupeau sub greutatea dorului meu. Am plecat de la grădi ezitândă, știiind că poarta s-a închis, însă fantazând despre cum îl iau înapoi acasă, să dansăm pe ich bin dein gummibaer, să curățăm fructe și să le savurăm, apoi să ne jucăm cu Vlăduț, vecinul nostru...Biata rațiune, înăbușită de fantasme care mai de care, gen, gata, îmi dau demisia, vreau să fiu mamă cu normă întreagă, nu-mi pasă de nicio carieră și nici de ce am eu de dat lumii sau de luat....Hotărât lucru, să fii femeie și mamă nu e cel mai ușor lucru! Îmi spusese cineva că trebuie să fi avut multe merite în altă viață, ca să vii ca femeie în cea de aici, însă acum mă întreb dacă n-a spus-o în glumă...O să îmi cheltuiesc toate meritele în viața asta, precum punctele de pe cardurile de la farmacie, numai să nu mai vin femeie....sau dacă vin tot femeie, să-mi fie sufletul scăldat în mai puține ape, să fiu frumoasă peste poate și să fie suficient doar să exist ca să primesc totul.

Doarme acum obosit, puiul meu de om...un pui în care întrezăresc când și când bărbatul chipeș care va fi, bărbatul echilibrat și bun și deștept, la a cărui desăvârșire lucrez cu iubire, ajutată de acum și de cei de la grădinița Nicholas, cărora le mulțumesc din suflet!

eu și Vladimir, după nicio lună de uimire continuă

2011-04-02T13:40:00.001+03:00

Clepsidra, o sculptură semnată Ion Irimescu

Și eu vreau să fiu, nu doar să trăiesc...

In treatment

2011-03-25T23:34:00.000+02:00

File dintr-o carte nescrisă. De data asta, am scris diferit, n-aș ști să îmbrac în cuvinte acest ”diferit”, am creionat doar povestea plecând de la cuvântul inaniție. Ceea ce este mai jos este drumul pe care m-am lăsat dusă de acest cuvânt. Mă distrez de mulți ani așa, țesând povești care pleacă de la un cuvânt dat. E desigur, material psihanalitic aici, la greu, însă n-o să cădem în păcatul identificării autorului cu personajele sale, nu?

”Sufăr de inaniție. Nu, n-am mers la niciun specialist care să constate doct asta. Mi-am dat seama singură. N-a fost greu să înțeleg. Știi, uite acum îți zic din cărți, ”în metabolismul de inaniţie predomină autofagia, ceea ce însemnă că organismul se devorează pe sine pentru a-şi asigura elementele necesare vieţii, cu prioritate, proteinele.

Când se instalează un asemenea tip de metabolism, apare maldigestia şi malabsorbţia generalizată, ceea ce înseamnă, că cele mai multe substanţe nutritive, chiar dacă sunt introduse în alimentaţie, nu mai pot fi absorbite şi metabolizate.”

Lipsă cronică de hrană....inaniție....asta e boala mea, boala secolului pare-se. Nu o lua măi adlitteram, of, ce tare de cap esti, unde dreac vezi tu că am inaniție, arăt eu a schelet ambulant? Știi câți se culcă seara..nehrăniți? Miliarde, mai mulți decât ăia nehaliți la propriu. Neiubiți de nimeni. Mi-e foame de iubire....niciodată destulă sau necondiționată, niciodată la timp...asta cu la timp e chiar tare, numai mie mi se putea întâmpla! El, the one pare-se, a priceput rapid ce fiară mă devorează pe dinăuntru. A priceput, măi, nu știu cum, și n-a fugit. M-a ținut în brațe...m-a iubit și când am făcut boroboațe....și când am plâns, și când am vomitat și când am urlat la el sperând să renunțe, să îi cadă mai repede masca...doar toți cedaseră la un moment dat, nu? El nu. Ei, ghinionul meu și karma mea neagră! Ai auzit ce ți-am citit mai devreme, da? Am venit cu cartea, că bănuiam că n-o să pricepi! ”Cele mai multe substanţe nutritive, chiar dacă sunt introduse în alimentaţie, nu mai pot fi absorbite şi metabolizate” ! Exact, asta e explicația! Degeaba mă iubește și pe mine cineva acum, degeaba îl duce mintea să îmi dea cu lingurița, degeaba rabdă lângă mine până nu îl mai rabd eu....nu mai pot să primesc. Gata, s-a închis, m-am aricit, nu mai dau, nu mai iau, finish!!

Ți-am zis că ești tare de cap, cum nu prea înțelegi ce e aia inaniție? Hai că îți citesc iar de aici, că apoi zici că vorbesc eu prea nu știu cum și te ia amețeala. Uite ce scrie: inaniție – slăbiciune fizică provocată de o nutriție insuficientă. Vrei să te plimb iarăși prin toată viața mea? M-a iubit pe mine mama? Nu, că altfel nu mă abandona. M-a iubit pe mine vecina la care m-a lăsat? Nu, că altfel ....știi tu, nu vreau să mai vorbesc de asta. M-a iubit Franz ăla cu care m-am culcat prima oară? Nu, eram doar apetisantă, ca o budincă. Când mi s-a pleoștit entuziasmul pentru el, s-a cărat. Mai vrei? Inaniție. Ăsta e cuvântul. M-am ridicat mereu de la masă flămândă. Ce să zic, și mesele erau sărăcăcioase....Ce să iei, ce să păstrezi, cu ce să te hrănești cu adevărat?
Auzi, de ce te plătesc eu pe tine? Că văd că înțeleg și singură ce și cum. Ce zici tu să fac? Nimic? Cum adică nimic? Să mă las iubită? Fără să mai mă gândesc la nimic și să mă bucur de clipa prezentă? Ete, că ești și zen d-ăla, te mirosisem eu....

Mda, s-ar putea să ai dreptate, ete o să încerc, să-ti dau ție satisfacție, nu mai mă gândesc la nimic, iau, cum i-ai zis mai devreme, o atitudine pasivă, feminină, receptoare, bla, bla și mai văd eu cum e cu foamea asta după vacanța propusă de El...Hai, să-mi trăiești, că-mi trebuiești. Mi-ai mâncat ficații! ”

”Creativitatea este schizofrenie bine temperată”

2011-03-24T17:08:00.001+02:00

o definiție simpatică dată de psihoterapeutul Mugur Ciumăgeanu.

Urmăriți interviul aici.