Mana de fier in manusa de catifea. Eu, ca mama (III)


Scriind, am realizat cat de greu este sa cuprind in cuvinte toate deciziile bune de care azi sunt multumita, ale caror rezultate le-am vazut...Nu este usor sa scriu despre toate clipele de prezenta petrecute cu copiii mei, despre toata tihna si  preaplinul inimiii pe care le traiesc de cand sunt mama-mi se par sarace cuvintele, ating, dar nu contin toata bucuria, tot greul, tot firescul si toata dulceata rolului de mama. 

Pentru mine, a fi mama este despre a servi, in sensul cel mai crestinesc al cuvantului. Dezideratul tuturor credintelor, acel iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti mi se parea greu spre imposibil de pus in aplicare. Ca mama, am aceasta sansa sa experimentez tipul de iubire cel mai apropiat de ceea ce cere Creatorul de la noi. 

Cand m-a intrebat fiul meu cum a venit el pe lume, i-am spus ca mami a fost ca un topogan intre Cer si Pamant. Nu am niciun merit aparte, cu exceptia permisiunii pe care i-am dat-o cu toata increderea, cu speranta si cu iubire. 

Intotdeauna, cand m-am gandit la mine, ca mama, am avut fie aceasta imagine, cu trupul meu-topogan, fie m-am imaginat ca pe un arc bine intins, nici nou, nici vechi, un arc din mesteacan alb elastic, din care tasnesc cu putere in lume copiii mei-sageti.

Copiii mei daruri, caci intr-o zi eu nu voi mai fi aici. Ei sunt darurile mele pe care le ofer lumii intregi. Atunci cand facem un cadou cuiva, avem grija ca ambalajul sa fie frumos, apoi continutul sa fie ceva pe placul celui care il primeste, ceva frumos si util, daca se poate. In privinta lor, eu sunt linistita partial-au chipuri placute, frumoase, oamenii ii plac imediat. La ce este inauntru, lucrez cu iubire si dupa puteri. 

Continui numerotarea ideilor prezentate in primele doua postari. Iat-o pe a saptea :-)


rutina de dinainte de culcare include putin teatru cu Miruna si confidente cu Vladi

7. Am creat o rutina de seara pe care o iubim si o respectam toti. Ora de culcare este 20.30 pentru cei mici. La 7 se trezesc natural, fara nicio trezire peste noapte. Pe la 20, incepem sa strangem jucarii, copiii se spala pe dinti, isi iau pijamalele, eu le pun uneori muzica de leagan ori harpa. Pana acum trei ani, il aveam doar pe Vladi, asa ca am sa povestesc avandu-l pe el personaj principal. Ii mangaiam fruntea cu degetele cautand punctele de presopunctura care relaxeaza si aduc somnul. Se linistea cu un suspin, isi incolacea manutele in parul meu si atunci povesteam cu el. Ce ti-a placut azi cel mai mult? Tacea. Vrei sa iti povestesc ce mi-a placut mie cel mai mult? il intrebam. Dadea din cap ca da, asa ca ii povesteam cu vocea soptita. Ii spuneam si ce m-a ranit si de ce cred ca am trait acea intamplare. Era numai ochi si urechi. Chiar? mai ma intreba uneori curios. Apoi imi povestea el, la fel soptit. Nu o data am fost surprinsa de alegerile lui, de modul in care povestea, de modul in care vedeam ca se contureaza lumea lui interioara...Alteori, pastra intrebarile grele pentru aceste momente de seara. Eu ce am sa fac cand tu o sa mori? Mami, si tu o sa te faci o babuta? Mami, daca am un vis urat, mi se face frica sa mai dorm, ce sa fac? Mami, eu nu vreau sa plec in tabara fara voi! De ce vrei tu sa ma duc? 
Vorbeam soptit pana cand somnul ii ingreuna pleoapele. Cand era semiadormit, incepeam ceea ce sotul meu numea "descantecul de seara"-ii mangai usor chipul, in timp ce ii soptesc: tu esti bucuria mea si dragostea mea! Iarta-ma daca gresesc, daca uneori tip la tine, iarta-ma daca ma pierd cu firea uneori! Esti un copil iubit, pana la stele si inapoi, un baietel bun, cald, atat de generos, de cuminte! Sunt atat de mandra de tine, de recunoscatoare ca sunt mama ta!  Adormea senin, simtindu-se iubit...In alte seri, ii citeam putin, apoi spuneam rugaciunile, eu un pic, el continuarea si tot asa. Uneori ma lasa pe mine, alteori dorea sa spuna el. Ne rugam mereu pentru copiii care nu au parinti, pentru copiii bolnavi internati in spitale, pentru pace ori pentru bunicii lui. De cateva ori a izbucnit in plans sensibilizat de rugaciune si constientizand poate ca nu toti au sansa lui, sa creasca ocrotit si sanatos. I-am sters lacrimile, l-am imbratisat, m-am bucurat ca simte, l-am incurajat sa se roage cand doreste si isi aminteste el-este ajutorul pe care el li-l da din nevazut, tot ce poate face bun pentru ei.
Acum doar trec sa il invelesc, sa il sarut pe frunte,  este de acum baietel mare-citeste, isi stinge singur lumina. Dupa nasterea Mirunei, cand el insusi era inca micut (avea patru ani) tatal lui a preluat acest rol-statea cu el povestind despre ce le-a placut in ziua care se incheia, citeau, radeau in pat. Uneori, cand lui Vladi i se face dor de mine, ori vine si se strecoara langa mine, ori facem schimb-tati sta cu Miruna, eu merg la Vladi pentru o reconectare ca pe vremuri. 

Cu Miruna, ritualul este mai feminin. Seara incepe cu ea instalata in pragul usii de la baia mea. Un pic de crema si pe nasul ei, teatru cat cuprinde (daca va ajunge actrita, nu ma voi mira deloc). Cand ii zic-fuga in pat, vin si eu!, ea imi arunca priviri ghiduse si striga: babaaa coantaaa! Eu o amenint-stai ca vin eu, sa vezi ce iti fac :-)) Ea sta ascunsa, eu ma prefac ca o caut peste tot, ea rade galgait. O gasesc, o duc pe sus in pat. Este mult mai neastamparata decat Vladi, asa ca sunt mult mai ferma cu ea. In unele seri aprind o lumanare pe noptiera si facem figurine pe pereti. Ii place mult sa ii cant cantecele de leagan. Se intinde pe mine, ii cant incetisor, ii mangai usor obrajorii. Cand adoarme, o basculez in pat usor. Nu prea are rabdare sa ii citim, am vazut insa ca daca ii citeste Vladi, asculta. Ne bazam pe el :-)


8. I-am invatat sa respire adanc, din abdomen. Ca sa se linisteasca, ca sa se invioreze ori ca sa diminueze durerea. Prima data cand i-am vorbit lui Vladi despre respiratie, a fost cu ocazia unei recoltari necesare de sange. Nu tolereaza deloc bine durerea, oricat de mica ar fi ea, asa ca incepuse sa planga de acasa. Stiam ce urma-la clinica ar fi devenit irational total, s-ar fi zbatut si ar fi urlat ca din gura de sarpe. L-am intrebat: stii ca este ceva ce te-as putea invata si care te-ar ajuta sa faci fata? A fost curios, am exersat impreuna, i-am aratat cum se face, i-am povestit despre beneficii. L-am convins cumva sa se agate de respiratie, sa se concentreze pe ea. La clinica s-a uitat in ochii mei si impreuna am respirat. Dupa, mi-a zis ca de fapt a uitat sa respire cum i-am zis, insa m-am uitat la el altfel decat ma uit de obicei si ...n-a mai continuat. Si pentru mine experienta a fost ca o transa, l-am privit intens, cu iubire ca sa il iau de pe scaunul acela si sa il duc intr-un loc linistit. Am reusit. Respirand eu, cum altfel :-)

9. I-am invatat sa mediteze. Am plecat de la povesti cu oameni care leviteaza (a vazut el niste clipuri youtube), povesti cu calugari budisti, am vazut clipuri cu copiii care meditau, capatand putere interioara, limpezime si liniste. Le-am spus ca eu sunt asa puternica si magica (vad ce fac ei fara sa ridic privirea, mana mea alina rapid durerile, ii pot face sa simta diverse senzatii-practic reiki ca sa ii ajut sa se vindece mai repede cand racesc, toata lumea ma asculta (!)) pentru ca meditez. Ascultam acelasi album, pentru ca mintea sa nu stea la panda de noi linii melodice ori cuvinte. Sunt mici, nu rezista acum concentrati mult timp. Uneori ii bufneste rasul, ca in poza de mai jos- singura pe care am facut-o cu ei meditand- pentru ca ii simteam cum fac eforturi sa nu rada, alteori stau seriosi minute bune si deschid ochisorii senini...




10. I-am invatat posturi yoga. Miruna spune "goga". Lumanarea, cosuletul, statul in cap (Vladi este maestru), cobra si altele, pe toate ei le executa cu usurinta si entuziasm. Se amuza foarte tare cand vad cat de rigida am ajuns eu. Le spun atunci sa faca toata viata lor, sa nu ajunga ca mine rigizi si intepeniti, sa nu se poata apleca. Le-am aratat clipuri video cu persoane ajunse la varste venerabile facand yoga cu gratie, dar si cu copii care practica in scoli ori acasa. Am cateva carti cu asane yoga, in care sunt explicate beneficiile pentru trup si minte ale fiecarei asane. Vladi de exemplu, sta zilnic in cap pentru ca, din tot ce i-am citit despre aceasta asana, a retinut ca cine sta zilnic in cap nu mai imbatraneste

Miruna, in postura cobra


11. Ii invat despre recunostinta. Vladi are tendinta sa se supere repede, dramatic pe te miri ce, asa ca mi s-a parut necesar sa il invat sa se concentreze pe recunostinta. Pe blog am scris adesea despre recunostinta. 

12. Le prilejuiesc intalniri cu oameni creativi, luminosi, dar si experiente diverse:

Vladi cu muzicianul Alexandru Nuca
Cu scriitorul Iulian Tanase


13.  Ne petrecem vacantele in natura





14. Sport, mult sport, chiar si competitii-ocazii bune de a exersa si aborda esecul, succesul, bucuria procesului in sine. Vladi a facut inot, tenis, acum merge la scrima si la fotbal. Miruna are o ora de zumba pe saptamana. Plus yoga acasa, toti avem biciclete (mint, pe a mea am vandut-o, nu imi placea, vreau alta). 



Asa tata, asa fiu



14. Vladi face parte din organizatia Cercetasii Romaniei

imbratisare frateasca

15. Ajuta amandoi la treburile casei-amandoi aduna rufele uscate de pe uscator, strang jucarii, sterg praful, ajuta la gatit







16. Joaca afara in natura




17. Vizite la muzee, in galerii de arta, restaurante, concerte

Miruna si tatal ei in Hard Rock Cafe-masa si un concert de jazz

In vizita in Iasi, am intrat cu Vladi intr-o galeria de arta
la muzeul de istorie
18. Le incurajam prieteniile :

Vladimir si David, prietenul lui

Miruna si Anastasia



Ar mai fi poate multe de povestit. Sper din suflet ca cele insirate mai sus sa fie sursa de inspiratie si putere pentru voi. 

Va las cu o sugestie de lectura - cartea Scanteia, scrisa de Kristine Barnett-o mama pe care o admir si care ma inspira. 





Comentarii

vavaly2007 a spus…
partea asta trebuie sa o aprofundez, sa merg pe linkuri si sas aflu mai multe :)
ritualul de culcare mi se pare foarte important pentru somn linistit si pentru intarirea legaturilor. desi imi este mjult mai greu acum sa am discutii cu el seara, avand in vedere ca treb sa ma ocup si de cel mic, tot ne luam ragaz in unele seri sa povestim, sa vedem de c eo zi a fost asa si alta altfel.
ma uit la voi si la cate faceti si imi confirm mie ca e ok asa, ca un copil trebuie expus unui mediu divers, ca sunt foarte importanti oamenii cu care intra in contact.
cand am fost vineri seara la atelierul de incondeiat oua o doamna mi a spus ca poate Dante nu e prea bine pentru ca nu sunt copii. el insa era ok acolo, cu cei mari, nu ar fi fost la fel la atelierul ptr copii . era doar serios, curios, cu ochii mari deschisi catre ce vedea.
in vara vreau sa il inscriu si pe el la cercetasi, mi se pare mult mai fain decat sa bata maidanul, mai ales ca avem in oras o echipa grozava de ccercetasi si o coordonatoare foarte priceputaa.
te felicit pentru sinteza pe care ai facut o cu aceste articole si sperr sa ajunga la mintea si sufletul cat mai multor mame, mai ales la cele aflate la inceput de drum.
Raluca POPA a spus…
Vai...nu te cunosc si nu te-am citit pana acum, insa m-ai emotionat pana la lacrimi cu cele 3 postari, m-ai sensibilizat, m-ai ambitionat, m-ai relaxat...Si cred ca te voi citi din scoarta in scoarta de acum inainte.
Felicitari!
Andreea a spus…
@Multumesc mult, Valeria!
Eu sunt pentru expus in medii diverse, pentru vorbit cu el inainte, pentru creat constient amintiri! Nu lasa doar viata sa i le creeze, se va intampla si asta oricum. Sarbatorile acasa, prietenii parintilor, anturajul-toate acestea si le vor aminti peste ani. Vladi a cunoscut o prietena de-a mea din strainatate si era mic, mic, dar asa impact a avut asupra lui, cu infatisarea ei exotica, si acum ma intreaba de ea. A, si pentru ca ne-a auzit vorbind in engleza si germana cu prietenii nostri, a inteles de timpuriu cat de important este sa inveti o limba straina-un baietel din clasa lui sustinea in pauze ca el vrea sa stie doar romana, ca asta e importanta si Vladi a argumentat foarte frumos de ce este bine sa inveti engleza. Asa cum a inteles el: sa vorbesti cu prietenii din alte tari!

La cercetasi l-am inscris anul trecut-citeam blogul lui Andrei Samoila, un tip foarte fain. El a fost cercetas si se vede in caracterul lui, ii formeaza foarte frumos. Mi-am dorit sa ii fie validate si intarite si din afara valorile primite in familie. Poate si Miruna va merge mai tarziu, daca nu va fi ocupata cu alte lucruri :-), daca o auzi cum spune: a io meg a cecetaci! :-)
Andreea a spus…
@ Raluca, cuvintele tale au avut acelasi afect asupra mea! M-ai emotionat foarte tare, le-am citit si recitit, cu atat mai mult cu cat le primeam dupa un atac furibund in privat.
Efectul pe care il descrii l-a avut asupra mea cartea Scanteia, de Kristine Barnett. Kristine este o mama incredibila, care ma inspira. Recomand calduros cartea.
Si pentru un week-end ori o vacanta, cartea Tatal celuilalt copil, de Parinoush Sainee-asta ca sa invatam "parenting" din beletristica...:-)
Multumesc, esti binevenita oricand pe blog!