Am citit astazi undeva o intrebare care m-a scos din apatia din ultimele zile (o apatie nu fizica, ca nu stau mai deloc, ci una a gandurilor, nu stiu, dar nu m-am mai gandit la nimic-mint, m-am gandit la ce meniu sa pregatesc pentru prima aniversare a feciorasului meu-vrea cineva idei?)-cum iti crosetezi echilibrul?!
Nu stiu daca se adresa si barbatilor, insa pe mine si pe suratele mele m-am vazut crosetand deja de zor cu fir de matase sau poate de casmir un echilibru aparent fragil, dar rezistent, ceva gen panza de paianjen-o panza in care se lipesc toate bucuriile mele mici si neinsemnate, dar care una peste alta, reunite in aceeasi panza cu grija crosetata, ma fac suficient de fericita, incat sa nu lezez pe nimeni . Nici cu excesul de indispozitie, nici cu excesul deranjant de fericire. Ma rog, sunt in oaresce echilibru, doar ca pot sa jur ca nu am folosit croseta, ci propriul suflet, propria minte, propria vointa.
Daca nici voi nu detineti niste crosete magice cu care sa va crosetati un echilibru din acesta de care scrie la revista.....atunci poate va ajuta cateva idei (la mine functioneaza):
Rugaciunea inimii
Fara stiri si ziare –revistele sunt permise (ma incarca cu vise si energie pozitiva-Dilema, Tango, Casa Lux, Domus, Dilemateca, Formula As...)
Exercitiile de imaginatie activa și planurile nesfarsite de viitor
Orice tine de ingrijire si dieta cruda
Blogurile calatorilor – ma relaxeaza grozav si ma fac sa visez
Ganduri de genul: toate-s vechi si noi is toate......plecam goi de aici, doar cu experienta acumulata ca individ....una peste alta, se putea si mai rau...sunt sanatoasa tun si iubita de Dumnezeu etc din astea...cred ca fiecare are propria banca de ganduri...
In copilarie, am locuit la un moment dat intr-un apartament vechi, la etajul patru al unui bloc. Un dormitor avea peretii plini de igrasie...asa ca nimeni nu locuia acolo, camera aceea devenise un fel de debara, una cu o masa in mijloc pe care calca uneori rufe mama. Cand mi se inecau mie corabiile, intram acolo seara, ma intindeam pe masa aceea si priveam in tavan, imi imaginam camera aceea ca o cutie de chibrituri, inclusa in alta cutie mai mare care era apartamentul, apoi blocul, apoi cartierul, apoi orasul, judetul, tara etc...pana ajungeam in univers.....si ma vedeam de acolo mica, in a nu stiu cata cutiuta......zambeam ...si ma dadeam jos de pe masa cu alt tonus....
La ce bun sa te concentrezi pe ce nu ai? Sau pe datorii? Nu esti singura/singurul care are rate la banci...la ce bun sa te compari, sa visezi ce frumos vei trai intr-o zi....cand vei castiga la loto sau nu stiu ce ti se va mai intampla...cand aici si acum te poti inconjura cu fericiri mici si vii, doar ale tale, doar tu cu tine (bine, tu cu tine si dumnezeu, ca nu esti nicioadata singur(a)). Stiu oameni care spun ca existenta nu are niciun sens, ca suntem un accident si ca totul este inutil, nimanui nu ii pasa daca traiesti frumos sau urat.....ii stiu, i-am auzit de multe ori si am simtit compasiune. Cred ca am mai relatat aici imaginea scafandrilor care coboara curajosi in adanc, acolo unde este intuneric si apele sunt reci....si pentru ca se termina oxigenul, nu mai pot urca....se adapteaza la viata de pe fundul oceanului...si uita ca undeva deasupra este lumina, caldura, aer, viata....este lumea lor reala.....Asa suntem noi aici, pe pamant.....am venit curajosi si am uitat ca e posibil sa traim si altfel, ne-am obisnuit cu greul, cu lipsa de speranta si de lumina...putini zvacnesc in sus, atinsi de amintiri fulgurante....putini cauta drumul inapoi si si mai putini chiar il gasesc, reusind sa lase in urma tot balastul greu acumulat. Tanjim dupa stabilitate, insa totul e in miscare, in transformare.
Viata este frumusete, lumina, armonie, e nevoie doar de prezenta noastra ca sa o celebram in miile de bucurii zilnice.
Cand sterg mobila de praf, imi spun in gand ca sterg grijile din mintea mea, cand ma infurii, intru in baie, strang ochii inlacrimati si ma rog si ma rog, asteptand linistea aceea nepamanteana pe care numai rugaciunea o aduce, cand ma surprind uitandu-ma la stiri de nimic, compensez luand o carte frumoasa din biblioteca si citind cateva randuri, cu speranta ca vor lua locul mizeriilor care mi-au incarcat sufletul, cand e prea liniste si din unghere ma pandeste tristetea sau nostalgia, dau drumul la muzica clasica, cand merg pe jos, rostesc mantre care ma incarca pozitiv. Nu am pomenit nimic de Vladimir....ma tulbura miracolul existentei lui....el il face pe Dumnezeu mai prezent ca oricand. De exemplu, zilele acestea a dormit mai mult, doua somnicuri lungi pe zi....are ceea ce se numeste un varf de crestere....si ma uit la el cand doarme si ma gandesc ca poate chiar acum Dumnezeu lucreaza in tihna si cu bucurie asupra lui....doar se schimba de la o zi la alta. E posibil sa ne pastram echilibrul...numai sa vrem. E posibil fara diazepam, fara doctori, fara cearcane. E posibil cu cateva schimbari mici, e posibil daca cautam neincetat lumina si gratia si frumusetea acestei lumi.
LE-am gasit ceva frumos, referitor la subiect..
”Mergînd pe calea lumii lucrurile se acumulează,
Mergînd pe Calea Tao lucrurile se împuţinează.
Prin împuţinare se ajunge la nimic, la sursa.
Prin mişcare lucrurile sunt scoase din starea lor firească.
Efortul-i necesar de a le echilibra.
Pe Calea Tao lucrurile sunt deja în echlibru.
Acţiunea nu este astfel necesară.” (Tao-te ching, cap. 48, versiunea Octavian Sărbătoare)
Nu stiu daca se adresa si barbatilor, insa pe mine si pe suratele mele m-am vazut crosetand deja de zor cu fir de matase sau poate de casmir un echilibru aparent fragil, dar rezistent, ceva gen panza de paianjen-o panza in care se lipesc toate bucuriile mele mici si neinsemnate, dar care una peste alta, reunite in aceeasi panza cu grija crosetata, ma fac suficient de fericita, incat sa nu lezez pe nimeni . Nici cu excesul de indispozitie, nici cu excesul deranjant de fericire. Ma rog, sunt in oaresce echilibru, doar ca pot sa jur ca nu am folosit croseta, ci propriul suflet, propria minte, propria vointa.
Daca nici voi nu detineti niste crosete magice cu care sa va crosetati un echilibru din acesta de care scrie la revista.....atunci poate va ajuta cateva idei (la mine functioneaza):
Rugaciunea inimii
Fara stiri si ziare –revistele sunt permise (ma incarca cu vise si energie pozitiva-Dilema, Tango, Casa Lux, Domus, Dilemateca, Formula As...)
Exercitiile de imaginatie activa și planurile nesfarsite de viitor
Orice tine de ingrijire si dieta cruda
Blogurile calatorilor – ma relaxeaza grozav si ma fac sa visez
Ganduri de genul: toate-s vechi si noi is toate......plecam goi de aici, doar cu experienta acumulata ca individ....una peste alta, se putea si mai rau...sunt sanatoasa tun si iubita de Dumnezeu etc din astea...cred ca fiecare are propria banca de ganduri...
In copilarie, am locuit la un moment dat intr-un apartament vechi, la etajul patru al unui bloc. Un dormitor avea peretii plini de igrasie...asa ca nimeni nu locuia acolo, camera aceea devenise un fel de debara, una cu o masa in mijloc pe care calca uneori rufe mama. Cand mi se inecau mie corabiile, intram acolo seara, ma intindeam pe masa aceea si priveam in tavan, imi imaginam camera aceea ca o cutie de chibrituri, inclusa in alta cutie mai mare care era apartamentul, apoi blocul, apoi cartierul, apoi orasul, judetul, tara etc...pana ajungeam in univers.....si ma vedeam de acolo mica, in a nu stiu cata cutiuta......zambeam ...si ma dadeam jos de pe masa cu alt tonus....
La ce bun sa te concentrezi pe ce nu ai? Sau pe datorii? Nu esti singura/singurul care are rate la banci...la ce bun sa te compari, sa visezi ce frumos vei trai intr-o zi....cand vei castiga la loto sau nu stiu ce ti se va mai intampla...cand aici si acum te poti inconjura cu fericiri mici si vii, doar ale tale, doar tu cu tine (bine, tu cu tine si dumnezeu, ca nu esti nicioadata singur(a)). Stiu oameni care spun ca existenta nu are niciun sens, ca suntem un accident si ca totul este inutil, nimanui nu ii pasa daca traiesti frumos sau urat.....ii stiu, i-am auzit de multe ori si am simtit compasiune. Cred ca am mai relatat aici imaginea scafandrilor care coboara curajosi in adanc, acolo unde este intuneric si apele sunt reci....si pentru ca se termina oxigenul, nu mai pot urca....se adapteaza la viata de pe fundul oceanului...si uita ca undeva deasupra este lumina, caldura, aer, viata....este lumea lor reala.....Asa suntem noi aici, pe pamant.....am venit curajosi si am uitat ca e posibil sa traim si altfel, ne-am obisnuit cu greul, cu lipsa de speranta si de lumina...putini zvacnesc in sus, atinsi de amintiri fulgurante....putini cauta drumul inapoi si si mai putini chiar il gasesc, reusind sa lase in urma tot balastul greu acumulat. Tanjim dupa stabilitate, insa totul e in miscare, in transformare.
Viata este frumusete, lumina, armonie, e nevoie doar de prezenta noastra ca sa o celebram in miile de bucurii zilnice.
Cand sterg mobila de praf, imi spun in gand ca sterg grijile din mintea mea, cand ma infurii, intru in baie, strang ochii inlacrimati si ma rog si ma rog, asteptand linistea aceea nepamanteana pe care numai rugaciunea o aduce, cand ma surprind uitandu-ma la stiri de nimic, compensez luand o carte frumoasa din biblioteca si citind cateva randuri, cu speranta ca vor lua locul mizeriilor care mi-au incarcat sufletul, cand e prea liniste si din unghere ma pandeste tristetea sau nostalgia, dau drumul la muzica clasica, cand merg pe jos, rostesc mantre care ma incarca pozitiv. Nu am pomenit nimic de Vladimir....ma tulbura miracolul existentei lui....el il face pe Dumnezeu mai prezent ca oricand. De exemplu, zilele acestea a dormit mai mult, doua somnicuri lungi pe zi....are ceea ce se numeste un varf de crestere....si ma uit la el cand doarme si ma gandesc ca poate chiar acum Dumnezeu lucreaza in tihna si cu bucurie asupra lui....doar se schimba de la o zi la alta. E posibil sa ne pastram echilibrul...numai sa vrem. E posibil fara diazepam, fara doctori, fara cearcane. E posibil cu cateva schimbari mici, e posibil daca cautam neincetat lumina si gratia si frumusetea acestei lumi.
LE-am gasit ceva frumos, referitor la subiect..
”Mergînd pe calea lumii lucrurile se acumulează,
Mergînd pe Calea Tao lucrurile se împuţinează.
Prin împuţinare se ajunge la nimic, la sursa.
Prin mişcare lucrurile sunt scoase din starea lor firească.
Efortul-i necesar de a le echilibra.
Pe Calea Tao lucrurile sunt deja în echlibru.
Acţiunea nu este astfel necesară.” (Tao-te ching, cap. 48, versiunea Octavian Sărbătoare)
Comentarii