sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Recomandari articole


  1. Unde se duc sosetele cand se duc? Nimeni nu pare sa stie, asa ca, de acum, avem o solutie: pachet de trei sosete. Cand una se pierde, ai o rezerva. 




2. Cei care iau-un articol marca dr Sorina Soescu. Luam, luam mereu. Cand ne oprim, ne revin starea de energie, optimismul, starea de bine si senzatia de usurinta....

3. Viata se vede limpede atunci cand iti fuge prin fata ochilor

4. Nu cunosc niciun exercitiu mai bun in a aduce bucuria decat practicarea recunostintei

5. O lista cu filme bune- povestile unor femei care ne pot inspira

6. Copilul meu invata la scoala romano-finlandeza si multi oameni vor sa stie cum este :-) Va propun mai degraba o carte care exploreaza mai multe sisteme de invatamant (Coreea de Sud, Finlanda, Polonia-tari cu rezultate remarcabile in ultimele decenii) si decideti singuri ce si cum.

7. Doua povesti de iubire-cea dintre presedintele Mitterrand si Anne Pingeot si o alta dintre poetul St. O. Iosif si frumoasa Natalia Negru

8. Bolile, cu foarte putine exceptii, isi au cauzele in relatiile noastre

vineri, 20 ianuarie 2017

Urania Cremene-asa cum nu o stiai

Urania Cremene

Unde va grabiti asa tare, dra Andreea? Intreba politistul in timp ce se apleca spre geamul masinii sa ne vada mai bine. De surpriza, ramasesem fara grai. Stateam in dreapta si nu ii dadusem eu actele, ci Urania, care, evident, conducea. Si in paranteza fie spus, depasise si viteza legala cu putin inainte de iesirea dintr-o localitate.

Am ingaimat un spre Cluj si Urania peste mine, mai tare: mergem la Sibiu, domnule! M-am uitat la ea incruntata. Surprizele se tineau lant in seara aceea. Fara sa mai auda raspunsurile noastre, politistul a rupt-o la fuga spre masina de politie parcata in spatele nostru si a demarat in tromba trecand pe langa noi. Am apucat sa auzim cum ni se ordona prin portavoce sa ne tinem dupa el. Urania a calcat pedala de acceleratie. Era intuneric deja, masina de politie nu se mai vedea, Urania conducea concentrata, cu viteza mai mare decat cea pentru care fuseseram oprite. Crezi ca ne pandeste dupa colt si ne da amenda mai mare ? am intrebat-o eu. Urania a ras. Nu stiu, o sa vedem. Am mai tacut, am mai scrutat drumul inainte, apoi mi-am amintit: Auzi, Nia, de unde crezi ca stia tipul cum ma cheama?! A fost cam ciudat, nu crezi?

Urania a izbucnit in ras si mi-a intins permisul ei auto. Urania Dana Andreea Cremene scria acolo. Era randul meu sa rad in hohote. Pe buuuneee? Te cheama si Andreea? Ai trei prenume!

  •   Putini oameni stiu aceste detalii si multi cred ca recunosc ca numele tau-Urania, este cam neobisnuit pentru meleagurile noastre. Care este povestea numelui tau?

E una simpla: este numele bunicii mele, nascuta in Grecia, venita la studii in Romania si ramasa aici. Este un nume relativ rar si in Grecia astazi, mai degraba vechi (cum ar fi Rada la noi, astazi. Fetitele nu mai sunt botezate Rada :). Urania este muza astrologiei la greci. De aceea, cealalta Urania - mai publica decat mine, si-a luat acest nume de "scena".

Imi place numele meu, pentru ca, odata ce oamenii ma cunosc, nu ma mai pot uita. Maxim poti intreba, fara sa ma fi cunoscut "care Urania"? Aia cu parentingul, sau aia cu astrologia?"
  • Tu stii deja, copiii mei se numesc Vladimir si Miruna, am vrut sa poarte cu ei mir-ul (pacea) din numele meu de familie anterior (Dragomir, cel caruia ii e draga pacea, slavona veche). Care este povestea numelui fiului tau, Amos? Esti fan Amos Oz?

Imi place mult Amos Oz, da. Si ma bucur ca l-ai citit. Cred ca are o legatura alegerea numelui fiului meu cu acest scriitor, desi e mai mult in spate.

Mi-am dorit sa-l cheme David, ca pe bunicul meu din partea tatalui. Imi place mult numele David. Doar ca, insarcinata fiind, auzeam in jurul meu doar de Davizi. E un nume tare frecvent acum (are si de ce). Am vrut un nume care sa nu poata fi diminutivat usor si care sa insemne ceva ce rezoneaza cu mine.
Am ales Amos. Sfantul Amos este sarbatorit in calendarul ortodox pe 15 iunie. A fost un profet, care a scris "cartea lui Amos". Inseamna "cel ce-si asuma responsabilitati". Mi-a placut asta. Plus legatura cu scriitorul Oz...

  • Te vezi si in postura de mama de fetita? Ce nume ti-ar placea sa poarte? Chiar sunt curioasa. Eu aveam cateva nume preferate pentru fetita mea, insa nu a fost sa fie niciunul, Miruna s-a lipit de ea inca de cand era in burtica si asa a ramas.

Mi-am dorit un baiat si o fata. In ordinea aceasta. Se pare ca n-a fost sa fie. Cand ma pregateam sa devin mama, eram foarte sigura ca va fi baiat si asa a fost. Atunci, mi-era teama sa am o fata. Am un frate mai mare cu 5 ani si am crescut cu masinute, cablaje, catarat in copaci si jucand fotbal. Eram baietoasa. Ma incurca ideea fustitelor, papusilor, pantofiorilor de lac si ojei si credeam ca nu stiu sa gestionez asta.
Acum, cred ca mi-ar fi placut mult sa am si o fata. Am invatat multe lucruri intre timp :)

Nu m-am gandit la nume de fete. Multe ar fi o optiune, dar nu 3, ca mine :). M-a incurcat mai mereu faptul ca ai mei au ales 3 prenume.


  • Ceea ce am povestit in intro se intampla cu ani in urma, pe vremea cand noi doua faceam echipa la Achieve Global. Dupa nasterea copiilor nostri, amandoua ne-am reprofilat oarecum-eu am devenit trainer freelancer, tu ai devenit cunoscuta ca „profa de parinti”. Era mare nevoie de cineva ca tine pe piata romaneasca. Ce inseamna succes pentru tine, ca profesionist?

Ma bucur ca mi-ai reamintit episodul cu pricina! A fost o experienta frumoasa. Terminand eu povestea inceputa de tine (sa nu lasam curiozitatea nesatisfacuta), imi amintesc ca politistul primise prin statie o informatie despre un sofer care fugise de la locul unui accident - sau refuzase sa opreasca si politistul nostru a plecat in urmarire, cu actele noastre in masina.

Intorcandu-ma la intrebarea ta (care presupun ca tine de zona profesionala), succes inseamna sa faci ceea ce-ti place - si esti bun la ceea ce faci, ai parte de crestere continua (pe multe planuri) si motivatia ramane, aproape consant, in spectrul optim. Intern.

Succes inseamna sa poti contribui la imbunatatirea vietii cat mai multor oameni, inclusiv la a ta, pastrand un echilibru intre toate celelalte zone ale vietii. Degeaba ai succes profesional, daca fizic, emotional, relational, spiritual, financiar,vocational, esti oriunde, numai in echilibru, nu.

  • Sunt curioasa, unde cauti tu inspiratie? Ce fel de caractere, ce fel de femei te inspira ?

Uite un cliseu: ma inspira femeile puternice, care reusesc sa imbine partea profesionala/cariera cu celelalte roluri ale lor, care nu-si pierd feminitatea si nici pe ele insele, pe drum.

Sa raspund serios acum (nu ca n-ar exista femei extraordinare, care sa se potriveasca descrierii de mai sus): CARACTERELE nu au sex. Calitatile, valorile pe care eu le admir intr-o persoana, sunt uniforme, pentru ambele sexe. Un OM este un om si nu m-am uitat niciodata la cei din jurul meu, ca fiind purtatori ai unul sex-sau altul, atunci cand mi-am ales mentorii, muzele, profesorii.

O sa-ti marturisesc ceva: imi place foarte mult sa stau de vorba cu oameni despre care nimeni nu stie nimic, care par ca nu conteaza, pe langa care trecem, fara sa-i vedem. Vorbesc cu taximetristi, cu oameni pe care-i intalnesc in avion, pe plaja, la magazin, vorbesc cu casierite, cu vanzatori, cu baiatul care vinde flori, cu copii in parcuri, cu oameni in varsta (iubesc sa vorbesc cu batranii). De-aia imi si place, cand calatoresc singura: neavand pe cineva cu mine care sa se simta neglijat, pot discuta cu oricine. Este incredibil ce povesti de viata am ascultat, ce sfaturi si ce filosofii de viata, in doar aceste scurte interactiuni.

Inspiratia este peste tot, nici macar nu trebuie s-o caut, trebuie doar sa fiu prezenta si ea apare, mereu. Cand gasesc o sursa care ma face sa vibrez (macar ca este un autor), incerc sa sap mai mult in jurul acelui autor (citesc alte carti scrise de el), sau subiectului pe care il abordeaza.


  • Cum iti incarci bateriile cand esti obosita? Si ce te ajuta cand esti stresata? Sper sa ma inspire si pe mine metodele tale, ale mele sunt superuzitate :-))

Eu functionez ca...marea. Ca valurile ei, mai exact: am nevoie "sa intru" intre oameni si apoi, am nevoie sa ma retrag. Solitudinea, este cea care ma incarca, cel mai mult. Am nevoie sa inchid o usa in spatele meu si sa fac "ce vreau eu" :). Chiar daca inseamna sa stau cu o carte in mana, mancand seminte (ma desconspir. Mananc seminte, da).
Apoi, am nevoie "sa intru in oameni" langa care pot fi cu totul eu insami, care ma stiu, asa cum sunt, care ma iau asa cum sunt, in preajma carora pot discuta despre orice. Sunt binecuvantata sa am astfel de oameni langa mine si sunt mereu, aceia langa care reusesc cel mai bine sa ma incarc, macar si pentru ca imi permit solitudinea.
Beau un pahar cu vin. Vorbesc cu un om drag, care are umor si reuseste sa-mi schimbe starea. Dorm. Dorm. Dorm. :). Cand sunt odihnita, nu prea existe multe lucruri, care sa ma faca sa-mi schimb starea.

Pana acum 2 ani, sportul ar fi fost optiunea 1. Acum, a trecut pe alt plan, pentru ca fac sport mult mai putin, decat inainte :(

  • Am citit aceasta intrebare intr-un interviu luat Ninei Cassian si am retinut-o: Exista intamplari frumoase netraite la care visezi? La ce viseaza Urania cu ochii deschisi intr-o zi de iarna?

Nu sunt o visatoare, draga Andreea. Macar si pentru ca sunt Capricorn, creierul meu functioneaza pe baterii analitice :). Organizare. Planificare. Eficienta. Decizii. Acum. Sunt foarte mult, in prezent. Iar cand fac planuri, ele nu sunt visuri, ci chiar fac ceva, pentru a ajunge acolo. La mine, lucrurile se fac cu totul: cand muncesc, muncesc, cand ma distrez, ma distrez. Daca visez la ceva, fac.

N-am o structura ludica, creativa in sensul colorat. La mine, ludicul a fost invatat, odata cu fiul meu. Cand am nevoie sa fiu creativa, urmez procese de stimulare a creativitatii, sau invit langa mine oameni creativi. As face orice, in loc sa iau o pensula in mana si sa pictez. Daca m-as apuca sa visez, piticul-soldat din capul meu, mi-ar da una peste acea sinapsa si m-ar trimite la munca. Cred ca realizezi ca ma iau singura peste picior :). Umorul ma salveaza, de fiecare data. Oamenii care au umor, pot sa nu aiba spirit ludic? Da, eu pot :)

Uite, am un singur vis - viziune: ca existenta mea pe aceasta planeta sa fie legata de constientizarea parintilor ca AU DE INVATAT, pentru a fi parinti.
Invata, pentru a fi parinte. Daca asta se intampla, se cheama ca iernile din viitor vor fi mai putin aspre. Daca intelegi ce vreau sa spun...

  • Care este relatia ta cu Dumnezeu? Stiu multe despre tine, dar asta chiar nu :-)


    Sunt o fiinta profund spirituala, fara sa fiu una religioasa. Crecuta fiind (si) de un tata colonel, resping visceral dogmele, mai cu seama cele care nu au sens.

    Incerc sa caut sens, in tot ce fac si l-am gasit, intr-un fel sau altul, in foarte multe religii. Fiind deschisa catre diferenta si toleranta la valori si principii diferite, am citit despre mai toate religiile. Imi place sa inteleg. Stiu, Dumnezeu este despre "a crede". Eu sunt in faza in care "inteleg"
    Inteleg ca suntem aproape 8 miliarde de oameni pe aceasta planeta, dintre care doar 2,1 miliarde, crestini. Inteleg ca nimeni nu este superior si inferior nimanui si ca Dumnezeu, imbraca multe forme. Inteleg ca religia iubirii, cea propovaduita de Isus, a imbracat forme, care n-au nicio legatura cu iubirea. Si m-as opri aici :)

  • Fiului mei ii place sa discutam uneori despre superputeri. Eu mereu aleg teleportarea, tare mi-ar placea doar sa ma gandesc la un loc si sa fiu deja acolo! Tie ce superputere ti-ar placea? Una egoista, te rog! :-))

Super egoista! :-) sa pot trai in pielea oricarei fiinte vii de pe aceasta planeta. Sa fiu crocodil, delfin, gandac, meduza si, mai ales, pasare. Si sa tin minte, toate aceste experiente. Sa stiu cum se simte sa-ti tesi panza si sa astepti prada, cum se simte sa respiri prin branhii si sa depui un ou :)))

  • Exista vreo carte despre care ai putea sa spui ca ti-a schimbat viata?

Eu nu cred in carti, care sa-ti schimbe viata. Cartile sunt lanterne, lumina. Ele doar scot din intuneric un sambure care era deja acolo, uitat, si-l fac sa creasca. Sau planteaza unul, pe care o alta carte - sau mai multe, il vor face sa creasca. O carte minunata te face sa vibrezi si te impinge catre a explora mai mult, sau pentru a actiona acum, intr-o directie pe care nu o vazusei, sau o uitasei. O carte buna poate fi cel mai bun psiholog - pentru ca te face sa te uiti la tine mai bine decat ai face-o dupa multe sedinte de terapie, poate fi un foarte bun prieten - care povesteste despre el fara masti. O carte buna cere o alta carte buna.

Nu o carte mi-a schimbat viata, ci toate cartile pe care le-am citit. Si, mai mult decat ele, toate experientele mele, CE-AM FACUT cu ce-am citit.

  • Apropo de carti, ce citesti acum?


  • Spre surpriza mea, tu ai debutat cu carti pentru copii, insa tu scrii de mult timp beletristica si mereu am sperat ca te vei indura si vei scoate din sertar toate paginile scrise de-a lungul timpului. Zi-mi ca se va intampla curand, te rog! Mai scrii? Altceva decat literatura pentru copii si multe mail-uri? :-)

O spui de parca toata lumea ar sti ca eu scriu. De fapt, scriam :)
Cred ca scrisul are nevoie de stare, de timp si de exercitiu. Cred ca acum, vorbesc mai bine decat scriu. Tocmai pentru ca scriem emailuri, mesaje scurte, ciuntim limba, scurtand distanta dintre substantive si verbe, renuntand la "joaca" cu cuvintele si urmarind esentialul, exercitiul scrierii are nevoie sa fie reamintit.

Pe ceea ce pui lupa, aia se va dezvolta. Am citit atat de mult despre parenting, am depus atat de multa atentie inspre ceea ce inseamna educatie, incat o carte - ca cea la care te referi tu acum, nu si-ar mai gasi locul acum, desi am multe de povestit :)

Cine stie..peste ani...
Am multe ciorne in jur :)

  • Imi place la nebunie sa citesc despre ritualurile de scris ale scriitorilor. Tu ai vreun ritual ? Cauti o stare anume, ai un colt in casa dedicat ori lucrurile sunt mult mai prozaice?
Lucrez si scriu bine, oriunde este liniste, pot sa ma misc in voie si am in fata mea un geam, nu un perete. Inchid orice sursa de intrerupere. Ma izolez, chiar daca doar pentru 4 ore.

  • In linii mari, ce planuri ai pentru 2017?

Lucrez la dezvoltarea catorva cursuri de parenting axate pe subiecte specifice si provocatoare - pentru parinti. Sper sa reusesc sa-mi maresc echipa si sa ajungem astfel, la si mai multi parinti decat acum. Mi-am facut mai mult spatiu pentru cercetare si sunt multe materiale care ma asteapta.

In rest, 2017 este doar continuarea planurilor incepute cu 3 ani urma si doar un pas catre urmatorii ani, catre aceasi viziune: Invata, pentru a fi parinte.
E valabil, desigur, si pentru mine :)
  





Cu ce intentie te-ai trezit azi?


"Orice lucru este creat de doua ori. Mai intai in mintea ta, apoi in realitatea ta." Buddha

Cu ani in urma, mi-am cumparat cartea Experimentul intentie, de Lynne McTaggart-o carte in care autoarea exploreaza ideea de intentie-ce este, cum actioneaza, cat de mult poate INTENTIA sa influenteze lumea materiala in care traim. Suntem interconectat intr-un urias camp de energie cuantica. Gandurile noastre sunt si ele energie, o energie palpabila prin care ne putem influenta viata, pozitiv si negativ. Orice imbunatatire adusa lumii personale, aduce cu sine implicit o imbunatatire a lumii tuturor. 

Ideea nu este noua, de curand am gasit pe pagina Adinei un discurs al lui Neil Nightingale, datand din 1956 - se refera si el la forta gandurilor noastre, forta de care nu prea suntem constienti si pe care nu stim sa o folosim. 



De cand am citit cartea, am fost atenta la orice material ori informatie care aducea in prim plan puterea intentiei
De ex, dupa fiecare nastere, am facut cateva sesiuni de acupunctura pentru a-mi intari energia rinichilor si a echilibra energia in corpul meu. Imi amintesc ca Irina, doctorita mea, imi povestea ca tocmai revenise din China, unde participase la un stagiu de formare. Avusese sansa acolo sa ajunga acasa la un maestru in varsta, acupuncturist. A observat ca in nu stiu ce punct, maestrul nu introdusese acul inclinat spre dreapta, cum invatase ea si l-a intrebat de ce. I s-a raspuns ca, in realitate, conteaza prea putin daca e inclinat sau nu. Ceea ce conteaza cu adevarat este intentia cu care a fost introdus. 


 De cativa ani, de cand mi s-a activat punctul din inima, studiez Kabbalah Doua au fost lectiile mele mari care m-au impactat la inceputul studiului: Nu exista nimeni si nimic in afara de EL (Dumnezeu, Creatorul) si a doua-Dumnezeu nu ne aude rugaciunile, ci citeste intentiile din inima noastra. Daca cu prima ideea m-am luptat o vreme si am dezbatut in sinea mea pro si contra mult, pana am acceptat-o ca fiind cat se poate de adevarata, a doua mi s-a parut atat de logica si de simpla, incat ar fi trebuit sa ma gandesc si singura ca asa se explica multe lucruri. 


" Cel ce cugeta-n tacere si-n sinea lui o crima,  a  si savarsit prin asta o nelegiuita fapta" (Juvenal)


 Pentru a avea forta, intentia trebuie sa fie limpede, curata, clara, sa aiba intensitatea unei hotarari fara echivoc si sa fie ancorata in prezent. Mi s-a intamplat nu o data sa setez corect o intentie, in ciuda circumstantelor aparent potrivnice si apoi...universul sa se conformeze si sa o duca la indeplinire. Orice ezitare sau indoiala din partea mea, nu a facut altceva decat sa devieze cursul sagetii/intentiei. 

Probabil ca autorul brazilian Paulo Coelho a testat cu succes puterea intentiei, din moment ce a afirmat ca atunci:
                            "Cand iti doresti ceva cu adevarat, Universul conspira." 


 De cateva zile experimentez mai constient puterea intentiei-imi setez intentia inca dimineata, inainte de a ma da jos din pat. E ca si cand arat directia unei intregi mase de energie, care altfel ar fi influentata de tot felul de alte forte. Prefer sa o directionez eu :-) Nu numai ca o setez,  ci caut si sa ma simt "ca si cand..." Ma trezesc apoi de tot si imi incep ziua in forta, stiind ca printr-un act simplu, am dat un imbold si un semnal energiei zilei sa imi aduca ceea ce am setat. 
Atentia se duce acolo unde ne-am setat intentia.  Fix ca in proverbul indian care spune ca daca un hot se va intalni cu un sfant, tot ceea ce va vedea hotul vor fi buzunarele sfantului.

Ne concentram prea mult pe ceea ce nu dorim sa ni se intample si prea putin pe ceea ce ne dorim. Si cand facem totusi asta, apar indoieli-merit eu asa ceva? de ce as fi mai bun ca altii?, apare vinovatia, care ne saboteaza, apare nesiguranta....si tot asa, pana renuntam si ne concentram din nou pe ceea ce stim mai bine: pe ce nu vrem sa ni se intample.
Sa incercam si altceva, fara ezitare, cu incredere. Spor la setat intentii clare, pozitite si spor la potrivit in voi cocktailul de emotii care sa le sustina!


joi, 19 ianuarie 2017

Un film de vazut-Floarea desertului

Un film tulburator, sensibil, bazat pe povestea adevarata a fotomodelului de origine somaleza Waris Dirie. Waris ("floarea desertului" inseamna numele ei) parcurge un drum lung-de la fuga ei la 13 ani de casatoria impusa de tatal ei, pana la cine este azi-fotomodel, ambasador ONU si activita care militeaza prin fundatia ei impotriva mutilarii genitale -un abuz criminal, inca practicat cu cruzime in zilele noastre (!) in unele parti ale lumii. 

Scena in care micutei Waris i se face asa ceva (taierea clitorisului cu o lama ruginita, a labiilor mici si mari si coaserea vulvei, sangerarea, infectia, febra de dupa) a fost insuportabila pentru mine. Avea trei ani, exact ca si Miruna mea acum. 


Safa, fetita care joaca rolul lui Waris-copil este de altfel chiar prima fetita salvata de FGM (Female Genital Mutilation) prin intermediul fundatiei Floarea desertului. 

Safa


Filmul este inspirat de autobiografia ei, tradusa si la noi. Cartea se poate comanda de aici.

O alta somaleza celebra este Ayan Hirsi Ali, recomand calduros cartea ei, Necredincioasa
O carte care va va atinge inimile este semnata Suad, se numeste Arsa de vie
Iar daca nu ati auzit inca de Khaled Hosseini....nu stiti ce ati pierdut. Cartile sale sunt traduse in limba romana. 

miercuri, 18 ianuarie 2017

De la bancher, la cofetar

Si ce cofetar!


Dati-mi voie sa va fac cunostinta cu o moldoveanca de exceptie. Este frumoasa de pica, desteapta foc,   talentata, curajoasa, are clasa si multa putere de a visa si de a munci pentru a-si vedea visele intrupate.

Am cunoscut-o la Iasi, cu ani in urma, la un curs pe care l-am tinut pentru banca la care lucra. Am remarcat-o imediat in sala, v-am zis deja de combinatia de frumusete si inteligenta, da? Imi amintesc ca mi-a recomandat atunci o carte, pe care am cumparat-o din prima librarie care mi-a iesit in cale in Iasi. Pentru ca pe 11 februarie voi fi la Iasi din nou, am contactat toti cunoscutii mei din zona sa ma ajute sa fac cat mai vizibil evenimentul pe care il gazduiesc. Asa am aflat ca Georgiana, in anii in care nu ne-am vazut, a parcurs un drum incredibil: de la excel-uri si bugete, videoconferinte si targete (conducea sucursala unei banci), la dulciuri delicioase si o afacere pe cont propriu, sustinuta de familie si prieteni. 
Ce sa zic, fericiti cei care o au in preajma! 


Pe 11 februarie, dulciuri iesite din mana ei vor fi si pe mesele mele de curs. Nu aveam buget pentru delicii incluse, insa cine le poate rezista?....
N-am avut nicio sansa. 

praline de ciocolata neagra cu interior de jeleu cu pere si ghimbir

Ii dau ei cuvantul, nu inainte de a va spune ca ciocolata si biscuitii se pot comanda si livra oriunde in tara. De restul delicateselor-prajituri si torturi se pot bucura cei din Onesti si imprejurimi...

Cantuccini cu migdale si scortisoara


"Se spune ca oamenilor le place cel mai mult sa vorbeasca despre ei. Pare usor, dar sa scriu despre mine mi s-a parut o provocare dificila. As fi preferat sa fac o pajitura ca sa exprim astfel ceea ce simt. Asa cred ca incepe povestea mea cu dulciurile… incapabila sa imi exprim emotiile, nedorind sa ii incarc pe cei dragi cu grijile mele, am inceput sa le exprim in dulciuri. Probabil fiecare om are un fel al sau de a refula : unii compun, unii picteaza, altii sculpteaza…, iar altii fac prajituri. Prajituri in care pun suflet si dragoste si le impart apoi celor dragi, astepand in schimb un zambet. Dupa 15 ani de lucru in domeniul bancar, la 30 si ceva de ani in drum spre 40, ma intrebam din ce in ce mai des, eu ce vreau eu sa fac in viata ? Stii filmul The Kid (cel cu Bruce Willis- in care el se intalneste cu el copil ?). La fel ma gandeam si eu, ce mi-as raspunde daca m-as intalni cu mine copil? Daca intrebi un copil ce vrea sa se faca cand va fi mare, nici unul nu iti va spune ‘ Imi doresc sa fiu angajat’ sau nici macar ‘imi doresc sa fiu angajatul anului 2017 in cutare institutie’. Copiii au vise adevarate, reale si realizabile, doar ca, in drumul lor spre maturitate, supusi si unor factori externi de influenta, acestea se estompează putin cate putin, se transforma intr-o rutina zilnica… insa uneori revin.

Incepeam incet, incet sa simt ca nu imi mai gasesc locul in institutia in care lucram, insa nu stiam pe ce drum sa apuc, ce vreau sa fac. Am decis ca este momentul sa ies din sistem, atat pentru a putea sa acord mai mult timp fiului meu si familiei, dar si pentru a putea sa-mi construiesc eu un alt drum. Dorinta de a pleca din banca era de mai demult, insa in momentul in care m-am decis nimic nu mai putea sa ma intoarca din loc. M-am bucurat enorm de suportul familiei si mi-a usurat acesta decizie. Si pentru ca atunci cand ‘se aliniaza planetele’ toate lucrurile merg intr-un anumit sens, intamplarea face ca, in momentul in care imi anuntam plecarea din banca, sa ma intalnesc cu o amica si din vorba in vorba, sa descoperim ca avem aceeasi pasiune. Am decis sa mergem impreuna la cateva cursuri, sa vedem cum este. Am descoperit ca ne intelegem foarte bine, ca ne putem completa si sustine reciproc. Cred ca este foarte important, in tot ceea ce facem, sa avem langa noi oameni cu care putem colabora, cu care sa ne intelegem din priviri, care sa stie ce vrem sa spunem inainte de a incepe sa vorbim. Cam asa este la noi. 


Georgiana si Oana, L Amande

Si in plus amandurora ne place sa cautam, sa incercam, sa descoperim gusturi si combinatii noi. Astazi, Oana si cu mine, suntem cele doua jumatati L’amande care asteapta cu nerabdare finalizarea propriului lor laborator. Ce vrem sa facem in acest laborator ? In primul rand, dulciuri naturale (fara coloranti, arome si produse sintetice), dulciuri raw-vegan, dulciuri pe baza de indulcitori naturali hipoglucidici pentru cei care vor sa duca un alt stil de viata sau au probleme de sanatate...in general, totul cat mai natural.
De ce ? Pentru ca absolut nimic nu se compara cu gustul natural ! Nici o esenta nu va reproduce aroma adevarata. In plus, atunci cand gustul este natural, si cantitatea de zahar folosita se reduce. Zaharul trebuie sa evidentieze aroma naturala, nu sa o acopere.
A …. si ciocolata ! Nimic nu se compara cu gustul unor praline sau trufe de ciocolata proaspat facute ! Ne dorim sa invatam oamenii sa aprecieze gustul natural, calitatea in locul cantitatii.
Sa gaseasca la noi un cadou pentru cei dragi, o cutie cu ciocolata facuta special pentru o anumita persoana.


Visul meu ar suna cam asa : "vreau sa fiu managerul firmei mele, care sa produca produse premium handmade". Eu zic ca este cam acolo ! 

Pentru ca fiecare produs este unic, este facut manual si pentru ca vrem sa punem calitatea pe primul loc." 

marți, 17 ianuarie 2017

Chestii funny din sala de curs









Ar trebui sa le notez cand le aud, insa unele faze sunt atat de savuroase, incat se topesc cumva in fiinta mea si greu le mai recuperez sa le si povestesc. Oricum, rupte din context sunt poate mai greu de inteles si de savurat, dar eu tot las aici, pentru aducere aminte si zambet cateva momente amuzante. 
Rog fostii cursanti sa contribuie cu propriile amintiri in comentarii! 

O participanta la un curs de-al meu isi expune la un moment dat punctul de vedere. Totul  pe un ton normal. Incheie argumentatia si pana sa ne dezmeticim, tonul se schimba brusc,  devine amenintator, agresiv, la fel si  nonverbalul: si acum nu dati cu pietre, ca stau prost cu nervii! Ce a urmat a fost si mai comic-ceilalti s-au uitat la mine surprinsi, cu ochii mari, apoi la ea nevenindu-le sa creada. Ea inca pastra mina incruntata si o privire gen "indrazneste numai!" Am ras in hohote si i-am spus admirativ-uite ce efect ai avut! Trebuie sa ma inveti si pe mine sa fac asta! S-a uitat in jur, a zambit strengareste si atmosfera s-a detensionat rapid.


La un alt curs-oamenii se prezentau si spuneau cateva lucruri despre ei. Ajunge randul la un tip si el deschide bratele teatral si spune: Eu sunt un ocean de iubire. Si zambeste larg, cu bratele sprijinindu-se de spatarele scaunelor vecine. Liniste, apoi ceva chicoteli si eu intreb zambind: atat? Si el: ti se pare putin? Inainte sa raspund, il aud: noi doi o sa ne mai intalnim. Esti o alga acum, se misca cum vrea oceanul. Asta mi-a dat ideea unui joc frumos, de-a alga si oceanul, despre incredere unul in celalalt si despre interconexiune. In ce priveste numele lui, o fata a sarit si a spus: lasati ca va spun eu tot despre el. Il cheama...am intrerupt-o si am decis ca imi place numele lui, doar ca e prea lung si ca ii voi spune tot restul cursului mai simplu: iubire. A parut foarte multumit si timp de doua zile i-am spus cu toate tonurile posibile "Iubire", lucru care a dus la multe momente vesele.


Eram in Poiana Brasov, in pauza de masa, cu un grup de cursanti. Unul dintre participanti ma intreaba curios: sunteti casatorita? Eu spun ca da. Si vreti copii? Eu raspund din nou afirmativ. La care el cu naduf: si cum vreti sa ii faceti/cand daca toata ziua buna ziua sunteti plecata de acasa?  Eu inghit mancarea si spun: de fapt, sunt insarcinata chiar acum. 10 saptamani. Liniste la masa, schimb de priviri ca la mesele de jocuri de noroc. La alte mese incepe foiala-ce-a zis, ce-a zis? Am ridicat paharul cu apa si am spus zambind: am spus ca voi avea un bebe anul viitor la vara! S-a lasat cu urale si pofta buna. Nu mai trebuie sa spun ca tipul asta m-a pazit vigilent apoi tot restul cursului. Usor cu dulciurile! Ce faceti, vin? Nu aveti voie alcool! Domne, trebuie sa va invat eu! Pai cine a venit aici sa invete, eu sau Dvs? L-am lasat sa se desfasoare, rolul il prindea de minune si noi toti ne amuzam. In ultima zi la plecare mi-a mai facut o ultima recomandare pe acelasi ton: lasati tocurile, o sa va doara spatele de nu o sa puteti ridica copilul de jos!


Eram la Timisoara. In sala de curs, un domn cu parul alb. Cred ca a ridicat privirea din pamant abia a doua zi. Statea cu capul mult plecat, strangea tare pixul. Am decis sa il mai observ o vreme, sa nu il tulbur prea tare. Ii stiam povestea. O viata intreaga muncise in acelasi loc si apoi schimbase macazul. Probabil nu ii era usor. M-am straduit sa presar cursul cu tot felul de incurajari. O singura data spusese ca pentru sine-dincolo era mai usor! Dincolo, la cealalta banca la care lucrase el. I-am spus proverbul german Aller Anfang ist schwer/ Orice inceput este greu si a schitat un zambet. La finele cursului vine cu un buchet de flori. Cand sa mi-l dea, se zapaceste de tot-si incepe o discutie cu sine insusi: cum se tine? in sus sau in jus? Nu. Nu. Roteste ametitor buchetul, apoi ma priveste cu o expresie de panica. Nuu, zburati cu avionul, era mai bine ghiveci. Imi arunca florile in brate la propriu si fuge cu un Ma intorc imediat! S-a intors cu un mic ghiveci de violete, pe care le am si acum. In avion, pe scaunul gol de langa mine am pus buchetul si ghiveciul si am zambit ori de cate ori le-am vazut. Violetele le am si acum si imi amintesc mereu de omul acela la inceput de drum...


La un hotel, aveam curs. Ca niciodata, ajung cu cateva minute inainte de ora de incepere. Intru in sala, scot laptopul, montez, sala se linisteste. Ridic privirea-sala pare cam mare, participantii nu pareau din lumea mea, dar ....deja vorbeam in timp ce analizam de zor informatiile pe care le primeam.  Apucasem sa ma prezint si sa le spun ce vom face, cand  a intrat in sala adevaratul lor trainer, un domn mai in varsta. Am dat mana, am ras amandoi de incurcatura, mie imi ardeau obrajii in timp ce imi impachetam laptopul. Mai aveam cativa pasi pana la usa, cand am auzit din sala cateva voci: dar ramaneti, ne placeati deja! Unde ziceati ca aveti curs? Mai primiti cursanti? Intamplarea mi-a servit ca ice-breaker la grupa mea :-) 

luni, 16 ianuarie 2017

Poveste de noapte buna

Seara, in jurul orei 20, ii trimit pe copii sa se spele pe dinti si le spun sa se pregateasca de culcare. Pe la 20.30, inchid muzica si ii trimit sus, in camerele lor. Si de aici incepe ritualul si joaca lor: li se aprind lumini ghiduse in ochisori si, in timp ce eu mai strang una alta prin bucatarie, ei striga Baba Cloantaaaaa si apoi o rup la fuga pe scari. Se face liniste la etaj. Dar nu pentru ca s-au culcat, ci pentru ca s-au ascuns. Au aceleasi locuri mereu....nu stiu de ce, ma induioseaza detaliul acesta, inocenta lor....Ii gasesc, tipa, chiuie, alearga, cadem in pat imbratisati. Apoi incep rugamintile-Vladi, du-te in patul tau, promit ca vin mai tarziu la tine. Nu vreau, vreau sa dorm cu tine. Este perfect langa tine, intelegi? Per-fect! si zambeste strengareste. Te iubesc, mami! zice si se lipeste tot de mine. A io te besc, mami! Esti fumoasa mea, mami a mea! nu se lasa nici Miruna mai prejos. Mi-e drag...stau intre ei, un picior de-al lui vladi peste picioarele mele, manutele Mirunei in jurul gatului meu si fetisoara ei dulce fata in fata cu a mea. O mana pe unul,  o mana pe altul. Respiram in liniste si le simt trupusoarele cum se destind. Nimeni nu reuseste sa ii adoarma mai repede ca mine. 

Am inima si bratele atat de pline! 

Dupa cateva clipe de liniste si tihna, Miruna cere o poveste. Nu o refuz niciodata, oricat de obosita as fi. Cu ce sa fie povestea Miru? Cu miau miau maleee. Cu o pisica mare adica. 

A fost odata ca niciodata, ca de nu ar fi, nu s-ar povesti. A fost o pisica, pe nume....Eu spun, eu spun sare Miruna. Zambesc si imi potolesc cu mana bataile inimii speriate. Asa face mereu, ii place sa aleaga ea numele. Uneori radem de ne prapadim cand face asta, alege nume caraghioase. Cum s-o cheme pe pisica, Miru? Mimi? Nu. Fifi? Nu. Pisi? Nu. Lili? Daaa. Bine, era o pisicuta Lili. Era foarte ingrijita si cocheta, ii placea sa fie curata, ii placeau funditele (Miruna da din cap pe intuneric, semn ca si ei). Ei, Lili avea stapani foarte bogati care o iubeau si o ingrijeau cu drag. Daaar, stiti voi vorba aceea, inimii nu ii poti porunci? Ai auzit-o Vladi? Nu, zice el, ce inseamna? Asteapta. Inseamna ca Lili era indragostita tare de Tom, un motan golan (rad amandoi de rima), un motan care manca din tomberoane si isi facea veacul pe acoperisuri. Si Lili era tare indragostita de el, obisnuia, de grija lui, sa manance doar jumatate din portia sa si sa ii opreasca lui jumatate...Ii pansa ranile, il oblojea, il astepta pe pervaz uneori zile intregi. Se gandea des la el si vorbea numai despre el. Dar Tom? Venea cand avea chef si in plus, el o placea foarte mult pe Maia, pisicuta-prietena si vecina cu Lili. 

Ce parere ai Vladi, de situatia asta? Il intreb pentru ca il simt ca asculta cu atentie. Stiu si ca spera sa ofer eu rezolvarea, dar nu o fac. Daca ai fi Lili, ce ai face? Dar daca ai fi Tom, cum ar fi corect sa procedezi? Daca ai fi Maia? Si prietena ta ar fi indragostita de cel care te iubeste pe tine, cum ai proceda? Nu stiu, nu stiu suna din ce mai speriate raspunsurile lui. Gandeste-te, pui, nu e graba. Inchidem ochii acum si dormim si vedem maine....Miruna doarme deja...Vladi ofteaza, stiu ca ar vrea retete si raspunsuri....eu insa imi doresc sa aplice in tot si toate, fara ezitare, valorile pe care ne straduim sa i le insuflam. Si sa le constientizeze de mic, de aceea si exersez cu el asa, sub forma povestilor. 

Temele care ii sunt neclare revin, reluate sub alte povesti, alte personaje si ite dintre cele mai provocatoare...Am vorbit, plecand de la povesti inventate pe loc despre bullying, despre conflicte, despre comportamente care deranjeaza, despre familie. Mereu il provoc sa se gandeasca, il incurajez, nu critic si nu judec. Ce ai face daca.....? Cum te-ai comporta cand....? Daca ai fi locul lui....ce ai alege? De ce? Uneori sunt surprinsa de raspunsuri si atunci pun intrebari din nou: de ce ai ales asa? Cum de te-ai gandit la asta? Si in raspunsurile lui razbate inima lui buna, pasiunea lui pentru viata, dorinta de a fi bun. Atunci cand ma anunta ca asta e, asa cred eu ca este cel mai bine, il intreb cum stii ca este cel mai bine asa? Asa simt eu, imi spune. Gandeste-te, ce anume din tine iti spune ca e totul bine? Poti sa imi spui? Ma simt, asa, nu stiu cum....se gandeste el. Apoi se supara putin pe mine. Imi pui numai intrebari grele! E vremea pentru imbratisare, alint ...il privesc in ochi si il rog sa ma ierte, daca poate sa raspunda bine, daca nu, nu. Nu ma supar. Si atunci raspunde cu ochii in ochii mei: stiu pentru ca simt eu asa, ceva, ca o bucurie in mine, de acolo stiu ca e bine! 

Mi se umezesc ochii. Nu trebuie sa il invat nimic. Doar sa ii pun din cand in cand intrebarile potrivite. Raspunsurile sunt in el, mereu au fost. 

Noapte buna! Sa fiu mama lor este un privilegiu si o binecuvantare si sper sa ma dovedesc demna, la final, de aceasta dulce si grea responsabilitate...




marți, 10 ianuarie 2017

Din iubire

Mi-au atins inima astazi cateva cuvinte,  le las si aici sa ne fie inspiratie :

"Iubeste si fa ce vrei. Daca pastrezi tacerea, sa fie din iubire; daca strigi sa fie din iubire; daca indrepti, indreapta din iubire; daca ierti, iarta din iubire. Radacina interioara sa fie cea a iubirii, din aceasta radacina nu poate iesi decat bine"

Sf Augustin




Zoot.ro

duminică, 8 ianuarie 2017

Imbracamintea de iarna (P)


Ati auzit vorba aceea care spune ca nu exista vreme rece, ci haine nepotrivite? 


Eu am auzit-o din copilarie, dar de inteles cu adevarat s-a intamplat abia mai recent. In adolescenta si in tinerete (doamne, am zis eu asta, cum suna!) mai important pentru mine era sa arat bine (conform canoanelor mele inchipuite), apoi sa ma simt confortabil afara. Sa imi fie cald era optional. Asa ca ieseam afara la o ora dupa ce imi spalam parul (iarna), fara caciula, nu mi se parea deloc cool sa port doua trei bluze pe mine, iar maieuri-le si ciorapii grosi ori combinatia de ciorapi grosi si pantaloni pe deasupra ma faceau sa fug mancand pamantul. De fapt, purtam maieu sau o bluza de corp (imi cumpara mama unele albe, flausate, moi) doar cand eram racita si stateam in casa. Nu am purtat papuci de casa pana acum cativa ani-mereu desculta, fara sosete, fara papuci. 



Vorba pomenita mai sus si-a facut loc spre mine pe la mijlocul unui  octombrie rece. Sosisem dintr-o vacanta in Grecia-plecasem acolo la sfarsitul lui septembrie-era inca placut in Brasov si aterizasem (vorba vine am ajuns cu masina si cu bacul) pe Thasos, Grecia o insula care fusese la acea data recent data in circuitul turistic, prea putin cunoscuta turistilor. Inceputul de octombrie in Grecia a fost insorit-26 de grade, plaja, baie in mare, seri racoroase, cat sa pun pe mine un cardigan subtire si in picioare balerini. Cand am revenit in Bucuresti, am avut un mic soc-era foarte frig, ninsese si pana la ora cand pleca trenul nostru spre Brasov mai era jumatate de zi de asteptat. Tot ce aveam eu mai gros era o jacheta subtire. Am luat un taxi si ne-am dus in magazinul Unirea, de unde am iesit imbracata bine-caciula si fular, pantaloni grosi si o geaca portocalie care imi venea ca turnata. Genul de haina calduroasa in care puteam iesi iarna in Brasov avand doar o bluza pe sub ea, nu trei patru, ca in anii anteriori. 

                                                 Geaca portocalie pe care am purtat-o multi ani si in care nu am stiut ce este frigul.
Am donat-o de curand :-)
In fotografie, sunt in exercitiul functiunii-conduc un team-building pentru o companie din Bucuresti.


Intai geaca aceasta. Apoi am descoperit cat de bine este sa ai picioarele calde ( la Brasov am avut un vecin sas, Herr Gross, care imi spunea, ori de cate ori ma prindea racita-iar ai dormit desculta!) zi si noapte. Pana la sosetele de lana, fine si extraordinar de calduroase a mai fost un pas. Am uitat cum este sa ajungi acasa si sa ti se para parchetul cald, pentru ca propriile talpi sunt atat de reci si de inghetate din cauza sosetelor si incaltarilor inadecvate! Le am pe cele pe care le-am pus in link si le recomand din toata inima. 

Am descoperit ca sunt mult mai chic atunci cand merg relaxata si ma simt bine, relaxata, protejata de o caciula calduroasa si draguta, un fular bun si incaltari potrivite, decat atunci cand fac concesii dureroase "modei" si ajung la destinatie stacojie de frig. 

Toata lumea ar trebui sa aiba in garderoba de iarna haine termice si haine din merinos. Copiilor le-am cumparat de aici

Pe astratex gasiti multe lucuri de calitate-vizitati si cumparati cu incredere. Un procent de 8% din valoarea comenzii se duce in pusculita si ii veti putea folosi ca reducere la urmatoarele achizitii. Eu am descoperit magazinul cu sapte ani in urma, cand cautam sutiene de alaptat. Am revenit de nenumarate ori, am multe produse de la ei-haine de casa, sport, halat baie, pijamale si camasi de noapte, caciuli, fulare si manusi, lenjerie intima, termica, sosete lana.

                               astratex.ro

Comunicarea, vitală pentru vindecare. De vorbă cu celulele

Terapeut si translator, Silvia Toma-un om minunat
Sunt bucuroasă să vă pot prilejui întâlnirea atât cu o carte deosebită, cât și cu un om special-Silvia Toma, terapeuta cu care mi-am început anul 2016 si ale carei mâini magice m-au ajutat să fiu bine eu cu mine, echilibrată și limpede într-o perioadă dificilă profesional.
Rândurile de mai jos îi aparțin. Eu vă invit să citiți cartea, dar și să faceți cunoștință cu terapia craniosacrală de care Silvia este pasionată. 
Dacă aveți întrebări pentru Silvia, le puteți lăsa în comentarii, va raspunde cu drag fiecăruia în parte. 



De curând, mi-a picat în mână o carte deosebită: „Cell Talk”, sau, „De vorbă cu celulele”, de dr. John E. Upledger. Deși dr. Upledger îmi este „prieten bun”, pentru că de șase ani m-am îndrăgostit de terapia craniosacrală, creată de el, „Cell Talk” merge ceva mai departe decât ceea ce citisem până acum. Pe lângă partea emoțională și anatomia sistemului craniosacral, „Cell Talk” implică întregul corp, în componentele sale cele mai mici, privite atât cu ochii omului de știință, cât și cu cele ale spiritului.

Doctorul Upledger a început ca mulți alți medici, cu o viziune de cauză-efect și cu scepticism față de metode alternative. Cu toate acestea, atunci când medicina convențională nu i-a oferit răspunsuri convingătoare, nu s-a resemnat, ci a dorit să le caute mai departe. Poate că această curiozitate i-a permis să creeze, pe baza osteopatiei craniene, terapia craniosacrală. Era în timpul unei operații de îndepărtare a unui chist cervical: el trebuia să țină membrana Dura mater nemișcată, și nu a reușit, deoarece această membrană meningeală avea o minimă mișcare la intervale regulate, de 7-8 secunde. Chirurgul nu l-a crezut, pentru că nu cunoștea așa ceva din studiile sale. Însă dr. Upledger descoperise, „pe viu”, ritmul craniosacral, creat de circulația lichidului cefalorahidian în interiorul sistemului de membrane și oase craniene și vertebrale care ne înconjoară sistemul nervos central – un ritm despre care nu auzise la facultatea de medicină, deși osteopații americani îl numeau „mecanism respirator primar”.

De aici a început aventura care l-a dus la crearea unei forme de terapie centrată pe capacitatea corpului de auto-vindecare, și nu pe boală. Inițial, s-a concentrat pe sistemul craniosacral, care are într-adevăr capacitatea de a regla și ameliora cam toate celelalte sisteme ale corpului, atunci când este liber și vital. Însă curând, dr. Upledger a observat că această formă blândă, noninvazivă, de a se conecta la corpul pacientului, ducea la o eliberare spontană a unei emoții negative. A văzut că atingerea blândă, care spune, tacit, „sunt aici ca să te susțin, ajută-mă să te ajut”, stimulează ceva mai mult decât doar o „reparație” mecanică a corpului. Deseori, apăreau lacrimi, furie, tristețe, supărare, care, odată exprimate, făceau pacientul să se elibereze de tensiuni, țesuturile să devină calde, moi și „vii”, fața să se lumineze și boala să se vindece. Încetul cu încetul, dr. Upledger a început să folosească întrebări simple, deschise, prin care pacientul însuși ajungea mai aproape de cauza problemei sale de sănătate. Prin imaginație și joc, oricine putea accesa ceea ce nu era în regulă cu propriul corp, sau cu propria viață, pentru a schimba ceva în această privință.

Ceea ce îmi place cel mai mult la abordarea doctorului Upledger este că s-a considerat facilitator pentru „medicul interior” al pacientului – fie că acesta este sistemul imunitar, înțelepciunea corpului, conștiința sa, sufletul – indiferent de crezul său sau al pacientului, Upledger a ajuns să aibă încredere în faptul că omul se vindecă singur, atunci când ajunge în contact cu acea parte din sine.

Pe baza acestei filosofii, „Cell Talk” duce terapia craniosacrală mai departe, la nivelul în care putem vorbi cu celulele imunitare, cu cancerul, cu timusul sau ficatul sau orice alt organ implicat în boală și vindecare. Pentru că vindecarea poate să apară, acolo unde există comunicare – fie ea verbală sau non-verbală, sub forma colaborării între celulele noastre. Cell Talk prezintă inclusiv diferitele părți ale creierului nostru, nu doar din punct de vedere fiziologic, ci și cu „personalitatea” lor, cu partea de sarcini „metafizice”, pe care le au. De exemplu, spune despre cerebel că este una dintre cele mai vechi părți ale creierului, iar ca un bătrân înțelept, poate deveni „ursuz”, dacă nu este luat în considerare, în timp ce deseori, lobii frontali sunt ușor „aroganți”, crezând că ei știu totul mai bine – dar fiecare are contribuția sa importantă pentru ca noi să funcționăm bine. Și deseori, au nevoie de spațiu, pentru ca lichidul cefalorahidian să poată circula bine, hrănind și curățând structurile atât de sensibile din sistemul nervos central. 

Mișcarea este viață pentru corp, la fel cum o minte deschisă către nou, către inspirație și ghidare din emisfera dreaptă, este cel mai bun aliat pentru o viață fascinantă.


În altă ordine de idei, „Cell Talk” ne duce în miezul corpului, până unde găsim sufletul. Iar pentru oricine este pasionat de anatomie, este o lectură fascinantă, care te ajută să îți imaginezi mai bine ce se întâmplă în corpul nostru. 

Pentru „laici”, vă avertizez că este o lectură destul de grea, cu mulți termeni anatomici, și nicidecum o carte spirituală despre corp, ci mai curând o carte de anatomie privită cu deschidere față de viața conștientă din celule, din corp. Cât despre terapeuții de orice fel, mi-aș dori ca într-o bună zi această carte să fie un must have, pentru că le poate aduce atât de multă înțelegere și respect față de corpul pe care îl ating zilnic.