Eram in pragul unei schimbari importante. Ideea respectivei schimbari asezase in mine un praf de liniste care imi facea bine si la care ma raportam ca la un semn divin. Adica, daca schimbarea nu era benefica, atunci as fi avut ceva indicii launtrice....ori linistea pe care o simteam eu anunta hotarat un pas bun. Pe de alta parte, cine nu a auzit/trait linistea dinaintea furtunii? Dinaintea prapadului? Si uite asa, ma trezesc impartita in doua..egale-cea optimista, increzatoare si cea paranoia, prapastioasa, speriata. Cele doua voci erau la un moment dat atat de puternice, incat m-am trezit incercand fara succes sa arbitrez cumva...Argumente forte de ambele parti, deci greu de arbitrat. Incarcatura emotionala mare.
Daca tot nu am gasit biciul magic din care sa pleznesc si sa se faca liniste (sa pot gandi) si nici argumente fara fisura ca vocea sabotoare sa taca, m-am indreptat catre prieteni, sperand ca, o data ce vor cunoaste situatia care impartise apele in mine, vor face galerie vocii pozitive. Dezastru si aici-egalitate de forte. De exemplu, in timp ce sotul meu preluase vocea sabotoare si nu mai obosea scotand in evidenta realele pericole pe care le presupunea schimbarea mea de drum (inoportuna, nedorita etc), o prietena imi spunea entuziasta-keep walking! nu te uita inapoi! N-ai cum sa gresesti. Si daca o sa cazi, te ridici, iti dai doua palme si mergi mai departe. Eu nu-mi dau palme, ma duc la spa...dar oricum, de retinut era partea aia cu mergi mai departe!
Nu simteam ca fac progrese, sfaturile au curs in continuare, unele m-au surprins placut prin justetea lor, altele aproape m-au doborat, cu alte ocazii am aflat cum ma vad unii (o plaja larga si aici-de la maniacala si provocatoare pana la intuitiva si cu desavarsire adorabila), dar progrese ioc, adica nu simteam ca o voce este mai puternica si cealalta a trecut supusa in subsidiar. Asa ca decizia mea privind dorita schimbare (nu de look) era doar pe jumatate luata. Asistam neputincioasa la infruntarea in mine a doua valuri puternice. Si uite asa am ajuns, in disperare de cauza, sa cer ajutorul unui coach profesionist. Antrenor pentru succes scria sub nume. Am zis-asta imi trebuie. Eu imi asigurasem galeria de sustinatori, inainte de a ma antrena pentru meci! Antrenamentul a inceput inca de la prima discutie telefonica. Am primit o injectie de entuziasm si energie. Nu numai din cauza rasului curat sau din cauza faptului ca m-a facut sa ma simt ascultata/auzita cu adevarat, ci si din cauza faptului ca am simtit nevoia, ascultand-o, sa imi iau notite. M-am uitat apoi pe ce am notat -seteaza asteptari. Nu pleca la drum pana nu ai clare asteptarile! Nu ca e un sfat bun? Imi amintesc clar-cand eram insarcinata, toata lumea ma indemna sa ma odihnesc cat de mult pot, pentru ca vor urma nopti albe multe, cu bebelusul care va urla din cauza colicilor..Apucasem sa citesc cate ceva despre colici..si aflasem ca nu sunt obligatorii, nu toti bebelusii fac colici, asa ca...mi-am setat asteptarea: al meu nu face colici! Pur si simplu nu acceptam ca ceilalti sa imi bage pe gat ideea asta cum ca va face colici. Daca colicii nu sunt la pachet cu nou nascutul, atunci al meu nu va face. Nu are motive. Nu e greu de ghicit, sper-pe Vladi nu l-a durut niciodata burtica, nu a avut colici si nici noi nopti albe. Mi-am mai amintit si exemplul dat de Florence Scovell Shinn, o doamna de la care am invatat multe despre puterea cuvantului: o mama este intrebata daca fiica ei a facut pojar. Nu inca, raspunde ea, lasand usa deschisa..pentru intamplarea cu pojarul. Care sigur, putea sa vina sau nu, indiferent ce ar fi zis ea, insa, daca ne place sa credem ca noi ne configuram viitorul cu ceea ce gandim si proiectam....atunci un pic de prudenta n-ar strica. La istoriile acestea m-a dus cu gandul indemnul coach-ului meu-seteaza-ti asteptarile! Cat poti de limpede, as adauga eu, dupa ce am vazut ca nu e usor deloc.
A trecut ceva vreme de la discutia telefonica si eu inca nu am reusit sa fac ordine in asteptari. Ba resimt teama (cum spunea cineva, ne e frica de propria stralucire), ba un gand lenes de genul las ca merge si asa, ba...stai ca am pus schimbarea aia mare in cui si mai adun motive sa o fac sa se intample cu adevarat, ba si iarasi ba...Daca am vazut ca am dileme si aici (prost obicei sa impart firul in paispe), am zis sa aproximez, sa fac cercuri mai largi, adica sa incep cu chestii mai mici, mai personale si incet incet sa ma apropii de miezul tare care imi da asa batai de cap. Si daca am zis miez, am si vizualizat miezul fierbinte al pamantului, metale topite. Pana la el insa, sunt de parcurs straturi straturi...asa ca am decis sa o iau si eu de la firul ierbii, ca sa zic asa.
Adica in 2012 sa incep eroic cu un plan de 100 de zile, menit sa imi incarce organismul cu energie (energie in plus e un obiectiv bun, prin care pot sa ating altele). In plus, daca arat si ma simt bine, altfel abordez variile situatii cu care ma provoaca viata. Maretul meu plan se rezuma deci la a prepara si consuma zilnic un green smoothie, inspirata de aici. Sa o vedeti pe Victoria cum arata in cea de-a 100 zi! Ca o diva..
De maine ma apuc. Mai vad eu pe parcurs ce idei mai imi vin.
Cine mai vrea sa calatoreasca cu mine, e binevenit. Indiferent daca ai un scop mai mare, asa ca mine, sau doar ai chef sa arati/te simti mai bine sau tot nu te mai provocase nimeni cu nimic....
PS A doua zi din planul de 100 zile....Ma disciplineaza, asta pe langa infuzia de clorofila :-)
Daca tot nu am gasit biciul magic din care sa pleznesc si sa se faca liniste (sa pot gandi) si nici argumente fara fisura ca vocea sabotoare sa taca, m-am indreptat catre prieteni, sperand ca, o data ce vor cunoaste situatia care impartise apele in mine, vor face galerie vocii pozitive. Dezastru si aici-egalitate de forte. De exemplu, in timp ce sotul meu preluase vocea sabotoare si nu mai obosea scotand in evidenta realele pericole pe care le presupunea schimbarea mea de drum (inoportuna, nedorita etc), o prietena imi spunea entuziasta-keep walking! nu te uita inapoi! N-ai cum sa gresesti. Si daca o sa cazi, te ridici, iti dai doua palme si mergi mai departe. Eu nu-mi dau palme, ma duc la spa...dar oricum, de retinut era partea aia cu mergi mai departe!
Nu simteam ca fac progrese, sfaturile au curs in continuare, unele m-au surprins placut prin justetea lor, altele aproape m-au doborat, cu alte ocazii am aflat cum ma vad unii (o plaja larga si aici-de la maniacala si provocatoare pana la intuitiva si cu desavarsire adorabila), dar progrese ioc, adica nu simteam ca o voce este mai puternica si cealalta a trecut supusa in subsidiar. Asa ca decizia mea privind dorita schimbare (nu de look) era doar pe jumatate luata. Asistam neputincioasa la infruntarea in mine a doua valuri puternice. Si uite asa am ajuns, in disperare de cauza, sa cer ajutorul unui coach profesionist. Antrenor pentru succes scria sub nume. Am zis-asta imi trebuie. Eu imi asigurasem galeria de sustinatori, inainte de a ma antrena pentru meci! Antrenamentul a inceput inca de la prima discutie telefonica. Am primit o injectie de entuziasm si energie. Nu numai din cauza rasului curat sau din cauza faptului ca m-a facut sa ma simt ascultata/auzita cu adevarat, ci si din cauza faptului ca am simtit nevoia, ascultand-o, sa imi iau notite. M-am uitat apoi pe ce am notat -seteaza asteptari. Nu pleca la drum pana nu ai clare asteptarile! Nu ca e un sfat bun? Imi amintesc clar-cand eram insarcinata, toata lumea ma indemna sa ma odihnesc cat de mult pot, pentru ca vor urma nopti albe multe, cu bebelusul care va urla din cauza colicilor..Apucasem sa citesc cate ceva despre colici..si aflasem ca nu sunt obligatorii, nu toti bebelusii fac colici, asa ca...mi-am setat asteptarea: al meu nu face colici! Pur si simplu nu acceptam ca ceilalti sa imi bage pe gat ideea asta cum ca va face colici. Daca colicii nu sunt la pachet cu nou nascutul, atunci al meu nu va face. Nu are motive. Nu e greu de ghicit, sper-pe Vladi nu l-a durut niciodata burtica, nu a avut colici si nici noi nopti albe. Mi-am mai amintit si exemplul dat de Florence Scovell Shinn, o doamna de la care am invatat multe despre puterea cuvantului: o mama este intrebata daca fiica ei a facut pojar. Nu inca, raspunde ea, lasand usa deschisa..pentru intamplarea cu pojarul. Care sigur, putea sa vina sau nu, indiferent ce ar fi zis ea, insa, daca ne place sa credem ca noi ne configuram viitorul cu ceea ce gandim si proiectam....atunci un pic de prudenta n-ar strica. La istoriile acestea m-a dus cu gandul indemnul coach-ului meu-seteaza-ti asteptarile! Cat poti de limpede, as adauga eu, dupa ce am vazut ca nu e usor deloc.
A trecut ceva vreme de la discutia telefonica si eu inca nu am reusit sa fac ordine in asteptari. Ba resimt teama (cum spunea cineva, ne e frica de propria stralucire), ba un gand lenes de genul las ca merge si asa, ba...stai ca am pus schimbarea aia mare in cui si mai adun motive sa o fac sa se intample cu adevarat, ba si iarasi ba...Daca am vazut ca am dileme si aici (prost obicei sa impart firul in paispe), am zis sa aproximez, sa fac cercuri mai largi, adica sa incep cu chestii mai mici, mai personale si incet incet sa ma apropii de miezul tare care imi da asa batai de cap. Si daca am zis miez, am si vizualizat miezul fierbinte al pamantului, metale topite. Pana la el insa, sunt de parcurs straturi straturi...asa ca am decis sa o iau si eu de la firul ierbii, ca sa zic asa.
Adica in 2012 sa incep eroic cu un plan de 100 de zile, menit sa imi incarce organismul cu energie (energie in plus e un obiectiv bun, prin care pot sa ating altele). In plus, daca arat si ma simt bine, altfel abordez variile situatii cu care ma provoaca viata. Maretul meu plan se rezuma deci la a prepara si consuma zilnic un green smoothie, inspirata de aici. Sa o vedeti pe Victoria cum arata in cea de-a 100 zi! Ca o diva..
De maine ma apuc. Mai vad eu pe parcurs ce idei mai imi vin.
Cine mai vrea sa calatoreasca cu mine, e binevenit. Indiferent daca ai un scop mai mare, asa ca mine, sau doar ai chef sa arati/te simti mai bine sau tot nu te mai provocase nimeni cu nimic....
PS A doua zi din planul de 100 zile....Ma disciplineaza, asta pe langa infuzia de clorofila :-)
Comentarii