Ce este o carte buna

Prima carte pe care am citit-o a fost "Paunasul codrilor". Aveam 7 ani, incepusem clasa a doua. Invatatoarea ne citea vinerea, in ultima ora, cate o poveste. Imi placea mult ora aceea, asteptam vinerea cu nerabdarea, ora aceea de povesti era precum un desert mult asteptat si pe indelete savurat. In vinerea aceea ne citise o poveste pe care nu apucase sa o termine inainte de clopotel. Inchisese cartea, spunandu-ne inca o data ca reluam lectura din Paunasul codrilor saptamana viitoare. Atat de mult! O saptamana ca sa aflu cum se termina povestea! Era un gand insuportabil. Un baietel de langa mine imi spune mandru: am si eu cartea aia acasa, o pun pe mama sa mi-o citeasca. In mine a incoltit speranta. Poate am si eu cartea aia acasa? Nu prea vazusem multe carti, erau cateva, insa nu le bagasem in seama pana atunci. Am zburat pana acasa, stapanita de un singur gand: sa gasesc cartea, da doamne sa avem cartea asta! Nu o aveam, dar mama a facut rost de ea rapid, nu stiu de unde. Imi amintesc cum citeam din ea, rar, intai fara sa inteleg nimic, ocupata doar sa silabisesc corect, apoi, la un moment dat, intelegerea venea din urma si povestea capata contur. Era ca si cand mangaiam cu degetele o cutie si brusc ea se deschidea in fata mea, sub apasarea intamplatoare a degetelor mele, dezvaluindu-si continutul fascinant. Stateam rezemata de perne si citeam captivata. Imi amintesc ca nici nu am bagat de seama ca s-a lasat seara si literele de-abia se mai vedeau. A intrat mama si a aprins lumina, uimita ca citesc pe intuneric. 
Pentru mine, literele straluceau si cartea aceea, pe care am strans-o ametita la piept, a devenit comoara mea cea mai de pret. 

De atunci citesc, din toamna aceea, cand aveam 7 ani. Nu mai stiu ce a urmat dupa Paunasul codrilor. Poate Gavroche? Poate Nina Cassian...nu mai stiu....cert e ca mama imi aducea acasa cate o carte, gasita in vreo librarie sau imprumutata asa cum alte mame aduceau ciocolata sau altceva bun. Nimic nu ma bucura mai mult. Intr-o iarna, Mos Gerila mi-a adus Heidi, fetita muntilor. O carte mare, cu poze colorate. Am citit-o pe covor, de la cap la coada, inconjurata de ambalajele cadourilor. Au trecut pasi pe langa mine, a fost galagie poate, apoi liniste, restul familiei a stat la masa, au povestit, m-au ocolit, mi-au vorbit, dar nu le-am raspuns. Am stat acolo jos, pe covor, cu cartea cea mare in brate si am insotit-o pe Heidi in povestea ei. M-am dus la culcare nemancata, cu picioarele amortite si sufletul plin. 
Prin clasa a saptea am inceput brusc sa chiulesc de la scoala. Singura, zile intregi. Gasisem un bloc care avea doua bancute de lemn pe aleea din fata, inchisa cu o portita si boltita cu vita de vie. Citeam din Vacanta mare, a lui Mircea Santimbreanu, mancam sandwich-ul pregatit de tata si marul si ma indreptam spre casa dupa pranz, cand stiam ca se termina oricum orele la scoala. Imi amintesc ca dupa cateva zile a aflat mama de absentele mele si a fost ingrozita ca m-am inhaitat cu cine stie cine, ca singura nu as fi luat decizia asta, ba ma soma, ba ma implora sa ii spun cu cine umblu si cine a avut ideea asta cu chiulul, sigur vreun derbedeu mai mare. Domne, da ce influenta, sa ma schimbe atat! Am dus-o sa ii arat banca pe care imi petreceam diminetile, citind. Nu m-a crezut, credea ca mint cu nerusinare si ca cine stie de grozavii fac eu in orele alea. Cand m-a intrebat de vorba o babuta din blocul acela si mi-a zambit prietenoasa, de-abia atunci a luat in calcul ca s-ar putea sa spun adevarul....Si il spuneam. Gaseam mai interesante povestile din cartile mele decat orele de la scoala. Pur si simplu. Nu spusesem nimanui, nici macar prietenei mele, ca sa nu imi strice nimeni placerea de a sta singura cu cartea mea.

Am crescut si cartile m-au insotit mereu. Nu am luat pauza niciodata, absolut niciodata si nici nu imi imaginez viata fara carti. In vacanta dintre anul intai si anul doi de facultate am zacut la pat cateva luni, grav bolnava. Ma topeam pe picioare si niciun medic nu imi putea pune un diagnostic. In perioada aceea, Magda si Marcel imi citeau. Veneau zilnic langa patul meu si imi citeau cate o poveste, o revista...mentinand vie relatia mea cu universul fascinant al cuvintelor. 

Ce este o carte buna, ma intreaba prietenii de la libris. O carte buna este aceea 

  • care are puterea de a subtia comunicarea cu lumea reala, o carte care te absoarbe in universul ei. O carte care adaposteste o poveste rotunda, completa, uimitoare. Poate fi doar o poveste captivanta, cum a fost cea din Limbajul florilor sau Middlesex sau Jocurile foamei, ca sa citez doar cateva titluri care mi-au placut in ultima vreme sau poate fi o carte care, fara niciun avertisment, iti schimba traiectoria vietii, te determina sa faci niste schimbari, sa iei niste decizii, asa cum personal mi s-a intamplat dupa Amintiri, vise, reflectii, a lui Jung, dupa Cercul revelatiei, de Olga Kharitidi sau Scoala zeilor, de Stefano Ellio D' Anna.
  • care te lasa cu intrebari si cu dorinta ca autorul sa te surprinda cu o continuare, cum mi s-a intamplat cu 1Q84, a lui Murakami. Murakami-san, nu vreti sa ne mai spuneti ce se mai intampla cu Tengo si Aomame, cu micuta faptura, cu crisalida pe care oameni mici o tes folosindu-se de Ushikawa? Mai sunt doua luni pe cer? Dar cu Tamaru cum ramane? Fukaeri? Mai stiti ceva de ea? :-)
  • o carte buna este aceea cu care dai de pamant intr-o secunda, indignat de comportamentul unui personaj, pentru ca in clipa urmatoare sa reiei lectura, manat nemilos de cuiozitate. Asa mi s-a intamplat cu Luni de fiere, Pascal Bruckner sau Ratacirile fetei nesabuite, Llosa.
  • o carte buna este aceea care iti ramane vie in memorie; poti gasi oricand un pasaj anume, stii dupa ani numele personajelor si te surprinzi gandindu-te la ele in cine stie ce situatii. Am conversat de curand cu cineva pe facebook, o persoana care are un bistrot virtual numit Bistro Margot, numit dupa Margareta lui Bulgakov
  • o carte buna este aceea pe care o citesti oriunde si oricand, fara sa incapa scuza ca nu ai timp. E ca si cand ai spune ca nu ai timp sa mananci....insa de cel putin trei patru ori pe zi ne gasim timp sa luam masa...si tocmai asta e problema, ca ne hranim trupurile, uitand ca si sufletul trebuie hranit...
  • o carte buna este aceea care iti dezvaluie detaliile si nuantele altei culturi, facand sa te simti familiarizat rapid cu ea, introducandu-te in casele oamenilor, facandu-te partas la istoria unei tari, la zbaterile si bucuriile unor oameni de care de-abia ai auzit de la tv. Asa mi s-a intamplat cu cartile minunat scrise ale lui Khaled Hosseini, care mi-a dezvaluit un Afghanistan despre care nu stiam nimic, cu Ayaan Hirsi Ali, care m-a purtat in Somalia, cu Zeruya Shalev, cu care am impartit zbaterile sufletesti in Tel Aviv sau cu cartile indiencelor Anita Desai, Kiran Desai sau Anuradha Ray.
  • o carte buna este aceea care te determina sa faci sapaturi demne de un detectiv- dupa ce o inchizi sau in timp ce o citesti, cauti pe net orice fel de informatie legata de ea. Incepi cu autorul: sa vezi cum arata, cine este, ce biografie are. Un interviu, un video. Apoi citesti recenzii, sa vezi daca si altii au vazut si au gustat aceleasi lucruri. Apoi imagini...multe imagini. Azi dimineata de ex, cu Miruna in brate, leganand-o, cautam pe google imagini cu capitala afgana. Tastam: images from Kabul, Kabul before and after war, people from Afghanistan....si uite asa, o carte devine o poarta imensa catre o alta cultura si o alta lume....o bogatie de informatii.
  • o carte buna este aceea care te surprinde. Incepe banal si apoi te trezesti ba razand, ba lacrimand, mormaind mama ei de viata, ba plangand . Singura carte care m-a facut sa plang in hohote in perna, dupa ce am inchis-o a fost Coliba unchiului Tom, in copilarie. De atunci nu am mai plans asa tare, insa ceva lacrimi tot am avut in ochi citind anul trecut Vanatorii de zmeie, de Hosseini. 
  • O carte buna este cea pe care o oferi cuiva care iti cere o carte buna, fara sa ii poti spune un cuvant despre ea. Despre ce e? te intreaba. Citeste-o si vezi tu, raspund eu, fara sa vreau sa fiu misterioasa. Sunt doar incapabila sa cuprind in doua trei cuvinte bogatia, frumusetea si farmecul povestii. Mi s-ar parea nedrept si sa incerc macar. Dau cartea si sper in taina ca i se va parea la fel de buna cum mi s-a parut mie. 
As putea sa povestesc si mai mult despre ce inseamna pentru mine o carte buna. Ma opresc aici, nu de alta, dar fetita mea doarme si langa ea ma asteapta deschisa cartea Si muntii au ecou, de Khaled Hosseini

* Acest`articol este raspunsul la provocarea Libris.ro. Ce este o carte buna, concurs cu premii in carti.

Comentarii

Anonim a spus…
http://vremurivechisinoi.blogspot.ro/2013/09/adoptia-unui-bebelus-considerat.html
nu prea are legatura postarea de azi, dar citind acest articol m-am gandit la ceea ce sustii si tu uneori pe blogul tau,tu , de asemenea fiin unul din acei oameni frumosi si pe interior si la exterior...bucura-te de aceasta zi de toamna superba!
Felicia
Andreea a spus…
Doamne, ce poveste! Citisem undeva ca cei care aleg sa vina la noi cu malformatii fizice o fac din doua motive: unii dintre ei sunt lucratori in lumina si au nevoie sa nu fie implicati in viata de zi cu zi, astfel incat sa isi poata face lucrarea de taina si un al doilea motiv, ei le ofera celor care ii igrijesc posibilitatea de a-si arde/curata multa karma grea, negativa, pacate grele prin suferinta intensa si prin actul de daruire si slujire. Aleg sa sufere, sa vina cu malformatii pentru a-i ajuta pe cei din familia respectiva...Ma intreb, daca asa stau lucrurile, ce karma si-au acumulat cei care l-au abandonat pe Adam....sarmani saraci cu duhul..Si cata bucurie si har au primit cei doi tineri atat de curajosi si plini de iubire!
Andreea a spus…
Si multumesc! Pentru cum ma vezi..:-)
Anonim a spus…
Buna dimineata Andreea! da, te vad absolut frumoasa, de cativa ani de cand am descoperit blogul tau...de multe ori mi-ai luminat diminetile la cafea...sa fii iubita si sanatoasa,impreuna cu ingerasii tai! ...P.S. da, ai dreptate cu curatarea karmei....dar e atat de greu de la vorbe la fapte...rezultatul e ca , in loc sa fi murit acel copil mai traieste, datorita dragostei primite.
Felicia
Andreea a spus…
:-) Multumesc!
Simona Husaru a spus…
Foarte frumos articolul!! Ce poveşti minunate ai împărţit cu noi!!
Andreea a spus…
Ma bucur ca ti-au placut :-) Multumesc pentru vizita si pentru aprecieri!
filedinpoveste a spus…
Acum că-ţi citeam articolul mă gândeam că o carte bună ar fi aceea pe care n-ai putea-o descrie indiferent de cât de multe cuvite ai folosi.
O carte bună te lasă mut, fără cuvinte, doar cu mii de gânduri.
Felicitări!