Fa tot ce poti

Eu sunt marea. Valuresc incetisor, valuri mici si blande, culmi domoale. Ma respecta multi, imi simt puterea si adancimile. Sunt si multi prosti care scapa numai pentru ca viata lor e insignifianta pentru mine. Nu as castiga nimic daca m-as mania si i-as plezni. Plutesc prin viata asa cum plutesc pe suprafata mea crengi uscate de copac. Ce sa le mai fac si eu?
Uneori stau nemiscata si concentrata. De concentrare, apele mele se limpezesc straniu, poti vedea atunci pietrele din adancimi. Ma gandesc daca sa fac tot ce pot. Daca sa imi folosesc la maxim potentialul. Sa dau lumii in dar tot ce pot! Stiu ca am forta ! Ma ia ameteala cand ma gandesc cate as putea face ! Valuri mici si repezi incretesc suprafata mea, simt fiorii deja! Apele mele devin cenusii si intunecate, ma incrunt-as putea matura totul in jur, as putea amesteca si invarti totul, as putea fi ca o nebuna despletita care baga in gura tot ce intalneste in cale!
Apele mele devin verzi-albastrii: sau as putea iriga pamantul tot, sa il fertilizez, sa dau de mancare oamenilor.
I-as putea urma pe strazi, prelingandu-ma supusa si stergand lacoma urma pasilor lor, i-as urma si dincolo de pragul casei lor, mi-as incovoia valurile ca sa ii ajut sa ajunga in locurile de sus, unde nu ajung, i-as legana ca sa adoarma si le-as racori talpile cand se dau jos din pat, as fi oglinda lor cand s-ar uita in jos...I-as urma peste tot s i-as servi cu forta, cu umilinta, cu siretenie, cu caldura, cu raceala, cu inocenta si cu supusenie. Mai ales cu supusenie. Pasii lor mi-ar dicta drumul.
"Nu trebuie sa faci nimic. Doar fii !", imi zambeste soarele care se inalta ca tras de franghii invizibile.
Apele mele se fac roz, apoi rosii, apoi albastre ca cerul. Ce simplu e! Nu trebuie decat sa fiu. Nu trebuie sa ma simt vinovata de nimic. Nu trebuie sa mai ma gandesc la potentialul meu. La forta mea. Incep sa valuresc fericita. Valuri mici, mii si mii, imi gadila suprafata si eu ingan fericita un cantec. Un cantec inchinat vietii, pamantului, soarelui. Nu trebuie sa fac nimic, doar sa fiu….Ce usurare….
Eu sunt marea. Tu, omule, care privesti ganditor apele mele…..tu, ai menirea sa faci tot ce iti sta in puteri. Tu ai menirea sa schimbi in bine semenii tai. Tu ai menirea sa faci mereu tot ce poti mai bine, sa nu te eschivezi, sa nu vegetezi, sa nu alegi sa nu te implici.
Daca azi simti ca puteai sa faci mai multe, ca puteai sa (te) daruiesti mai generos, ca puteai sa te implici cu mai multa convingere si forta, ca puteai schimba drumul unui om doar cu o vorba buna si o privire atenta.....nu mai sta pe ganduri: fa tot ce poti tu! Doar atat.
Seara, cand apele tale se zbat usor, obosite, sa adormi multumit ca ai facut tot ce puteai tu sa faci.