Cum este pentru noi si de ce am ales scoala romano-finlandeza (I)

Cadrele didactice SRF.
 Invatatoarea lui Vladi, Alexandra, poarta camasa cu broderie florala.
 Este foarte tanara si extraordinar de calma

Fiecare dintre noi, atunci cand alege ceva, raspunde, constient ori mai putin constient, la intrebarea: ce anume vreau sa obtin? 

Atunci cand am ales scoala, noi stiam deja: ne doream si ne dorim un copil echlibrat emotional, neagresat in vreun fel, linistit, care sa descopere lucruri noi intr-un mediu placut. Ne doream un mediu in care Vladimir sa nu fie bruscat, sa nu fie disciplinat prin autoritate si pedepse, prin constrangeri, ci prin discutii. Ne doream ca anii de scoala sa fie bogati in experiente diverse, sa isi faca prieteni, sa il vedem ca progreseaza in ritmul lui, cat mai echilibrat si linistit cu putinta. 

Inainte de scoala, am ales (nu tocmai inspirat) doua gradinite-una de stat, care s-a dovedit un cosmar (l-am retras dupa cateva luni de nefericire), apoi una foarte scumpa, unde am simtit ca am aruncat banii pe fereastra literalmente (a mers doar trei zile, apoi a bolit o luna si noi pe langa el, insa banii au fost achitati integral pe luna respectiva plus taxa de inscriere, o suma deloc de neglijat). Am vrut apoi sa il inscriu la gradinita germana (eu vorbesc germana, insa locatia nu era aproape de casa), pentru ca in cele din urma, cand deja avea patru ani si doua luni si o surioara nou nascuta, sa alegem o gradinita la cateva case distanta de noi, ascunsa la capatul unei alei pietruite. S-a dovedit a fi locul perfect pentru el-nu era bucurie mai mare pentru noi decat sa il luam seara fericit, sa il privim cum canta si se joaca pe drumul spre casa. Si-a facut prieteni (si acum pastreaza legatura cu ei, desi unii, dupa plecarea primei lor educatoare, au plecat catre alte gradinite), a invatat multe lucruri, a avut parte de multe experiente si calatorii. Au fost ani linistiti si ne doream ca si scoala sa fie o experienta la fel de plina si valoroasa. 


Pana la cei patru ani si doua luni a stat doi ani cu mine, zi de zi, fara abatere, apoi un an cu o bona, cat eu m-am intors la birou, apoi am incercat cele doua gradinite, pana am ramas insarcinata a doua oara, mi-am dat demisia si am stat eu cu el pana cand s-a nascut Miruna. Cand aveam proiecte, chemam vechea bona ori statea tatal lui cu el. 


Cu cateva luni inainte de a implini 6 ani, am inceput discutiile despre scoala. Prima optiune, era, evident, scoala Sf Andrei. Aici ar fi fost repartizat pe criteriul proximitatii. Este o scoala cu reputatie buna, la care merg multi dintre copiii vecinilor nostri. Un gand care ma bucura era ca ar fi putut nimeri in clasa cu copiii cu care a crescut pe strada noastra. Am vizitat-o. In timp ce o vizitam, nu puteam ignora sentimentul de disconfort din interior, senzatia ca nu progresam, ca ma intorc in timp-aceleasi holuri, clase, banci din lemn, aceeasi atmosfera. Imi doream un mediu mai colorat, mai familiar, mai intim pentru el. 

Am intrat pe un forum al parintilor de la aceasta scoala. M-a luat durerea de cap-normal, scoala de stat ar trebui sa fie gratuita, insa in realitate, se cer bani pentru atatea, incat, cand tragi linie, constati ca iti poti permite o scoala privata. Imi aminteam bine si experienta gradinitei de stat-dadeam bani pentru-angajare portar, computer, zugravirea salii de clasa, materiale didactice, jucarii noi, sapun lichid, servetele, hartie igienica, pungi, fotografii de nu stiu care, optionale. Pe langa taxa lunara. In plus, traiam cu stres ca nu mananca, ca nu il insoteste nimeni la toaleta pentru ca nu au personal suficient, ca invata expresii si gesturi care nu se regaseau in mediul nostru. 
Am facut atunci un calcul intr-o luna si am decis ca mai punem 2-300 ron si il mutam la privat. 

Cam asa parea sa fie si la scoala de stat. In plus, pentru ca termina orele la pranz, am fi avut nevoie fie de un after school separat, fie de o bona, deci costuri suplimentare. Contabila mea are baietelul mai mare cu un an ca Vladi si imi povestea necajita ca zilnic copilul ei era agresat la scoala. I se fura mancarea, era lovit, umilit de copiii mai mari, speriat, amenintat, venea cu caietele si cartile distruse acasa. Era nefericit si somatiza din plin. Am fost ingrozita. 
Timpul se scurgea si eu incepusem sa imi ocup timpul numai cu articole despre scoli ori homeschooling. 

Stiam deja ce ne doream pentru el si cu invatamantul de stat avusesem deja o prima experienta nefericita, nu doream sa ne mai incercam norocul. 

In perioada aceea, am fost in Harghita intr-o tabara de bodyart (un sport care combina miscari din hatha yoga, pilates si stretching) impreuna cu Diana Segarceanu, care a infiintat si care conduce scoala Avenor. Intr-o seara, la un pahar de vin cu Diana, am stiut ca imi doresc ca fiul meu sa primeasca o educatie ca cea despre care vorbea Diana. Imi doream o scoala condusa de un om ca Diana-deschis, destept, asumat, uman, cald, apropiat de copii. Scoala Avenor este departe de noi, practic in partea opusa a orasului, iar taxele ne-ar fi dezechilibrat serios veniturile, insa macar acum stiam cam ce cautam. 

Nu stiam de scoala romano-finlandeza, insa, tot in perioada aceea, niste buni prieteni de-ai mei din Piatra Neamt si-au luat fetitele si s-au mutat in Finlanda. Povesteam cu ei adesea despre toate schimbarile din viata lor, despre cat de repede se adaptau fetitele lor la scoala (internationala) si la gradinita finlandeza, despre pasiuni si job-uri. Imi amintesc ca am vrut la un moment dat sa aflu mai multe despre scoala finlandeza si am cautat pe google. 

Printre alte rezultate, am gasit si scoala romano- finlandeza din Bucuresti! Cand am vazut unde este localizata (3, 5 km distanta de noi), am stiut ca am gasit locul potrivit. 

Inainte sa ii povestesc sotului meu, am facut doua lucruri-am sunat la scoala si am intrebat care erau conditiile de inscriere si daca ii pot vizita, apoi am cautat pe facebook si am gasit repejor o mamica care avea copilul inscris acolo. Am vorbit cu ea, fara exagerare, aproape trei ore intr-o dupa amiaza. Ii voi fi mereu recunoscatoare pentru disponibilitate si rabdare. Fetita ei era clasa a treia si venea zilnic la scoala de la o distanta maricica-parcul Carol. Mi-a spus ce ii place, ce temeri are, cum se descurca fetita ei, mi-a raspuns la intrebari de ordin practic, mi-a dat detalii si exemple. 


Acest mesaj al directoarei scolii ne-a facut sa simtim si primele emotii-scoala era o realitate, se apropia. Primeam si o veste buna-obtinusera acreditarea si copiii puteau ramane in SRF pana in clasa a opta inclusiv. 

va urma

Daca aveti intrebari specifice, va rog sa le lasati aici, ma vor ajuta sa structurez materialul urmator. 


Comentarii

Anonim a spus…
Buna, eu as vrea sa te intreb cat de apropiata este educatia scolii de religie. Din vreo doua surse am auzit ca copiii se intorc acasa cu tot felul de idei legate de religie si noi chiar nu ne dorim ceva de genul asta.
Multumesc!
Andreea a spus…
Multumesc pentru mesaj. Raspund in urmatoarea postare.
A fost si temerea noastra si prima ezitare majora.
Anonim a spus…
Si eu am trecut prin aceleasi "incercari" cu fetita mea. A fost la o gradinita de stat (educatorea = painea lui Dzeu), clasa zero la o scoala de stat de unde am plecat la SRF (nu cred ca mai trebuie sa spun de ce ne-am mutat). Clasa intai la SRF cu o doamna invatatoare deosebita, Raluca Racabol, dar din anul scolar 2016-2017 lucrurile s-au schimbat. Invatatoarea a plecat de la SRF (neintelegeri cu conducerea) si conducerea nu a stiut sa gestioneze "criza". Cert este ca deja intr-un singur semestru, copiii au trecut prin doua invatatoare si am inteles ca din clasa a3a vine alt dascal. A fost cu mult tam tam, lucru resimtit si de copii. Invatatoarea noua nu avea pregatirea de dascal clasele 0-4. Copilul a inceput sa refuze(ceea ce mi-a dat serios de gandit) sa mearga la activitatile extra de la scoala - abia am convins-o sa mearga la Serbarea de Craciun, unde venea Mosul. Si alti copii simteau lucrul acesta. Se schimbase ceva. Copilul nu mai venea de drag la scoala. Parintii simteau ca deja calitatea era data pe cantitate, din pacate! Cu tot respectul pentru Alina, directoarea scolii, si ceilalti din conducere, daca vor sa continue ceva frumos trebuie sa-si schimbe total managementul scolii. Si eu am prieteni in Finlanda, dar SRF-ul e departe de ceea ce inseamna invatamant finlandez. Am avut mare incredere cand ne-am mutat aici, contrar parerilor din cercul nostru de apropiati. Asa ca, iata-ne din semestrul al-II-lea cum ne-am mutat la alta scoala, de stat, unde dascalul este altceva fata de ce stim noi ca se intampla in scolile de stat! Fata noastra nici nu mai vrea sa auda de SRF (tricourile de scoala cu emblema SRF ne-a zis sa le ardem). Concluzia mea este ca dascalul sfinteste locul indiferent ca e privat sau stat. (Cat despre religie - in SRF nu se preda ora de religie; copiii nu sunt influentati in acest sens, dar multi dintre dascali apartin de cultul penticostal). Spor in toate si ascultati-va copiii!!!
Anonim a spus…
Buna ziua, copilul meu se afla la SRF, în aceeași clasa menționată anterior. Confirm cursul evenimentelor, insa nu sunt de acord cu generalizarea. Îmi dau seama ca este o problema de percepție vis-a-vis de gestionarea unei crize, pe care inclusiv părinții ar trebui sa știe sa o gestioneaze. Faptul ca plătim o taxa, nu ne exonereaza de posibilitatea apariției problemelor și implicit de rezolvarea lor. Cum o vedem noi, nicidecum starea generala din clasa nu este una tensionata, dimpotrivă. Copilul meu este super încântat de aceasta școală și merge cu drag la toate activitățile paralele. Se dezvolta armonios și echilibrat și, cel mai important, departe de toate problemele învățământului de stat. Și aici nici nu ma refer la dascăl. El este o parte importantă, insa nu poate compensa singur, în totalitate, un sistem deficitar. Într-adevăr, sunt câteva probleme care au fost adresate, insa overall cred cu tărie ca scoala, care poate ca se afla departe de învățământul finlandez, sigur se afla la ani lumina de învățământul de stat. Situații particulare pot apărea în orice sistem, indiferent de nivelul de performanta al acestuia. Legat de religie, nici vorba de vreun pericol. Și eu am avut aceasta temere. S-a risipit după primele săptămâni.
Multa bafta!
Andreea a spus…
Da, si eu cred ca omul sfinteste locul.
Copiii sunt diferiti, pentru unii sistemul de stat chiar este potrivit.

Cu religia, da, nu se preda. Are si Vladi diverse intrebari, insa e normal, copiii discuta in pauze, isi confrunta ideile :-)
Ioana Marinescu a spus…
Unul din marile mele regrete este ca nu am putut alege o scoala privata pentru Ana. Am auzit numai de bine despre scoala finlandeza. Daca nu ar fi la capatul pamantului de noi, ar fi o treaba :-)
Ma bucur pentru voi ca sunteti linistiti din punct de vedere al educatiei, e mare lucru
Andreea a spus…
Da, suntem linistiti. In ultimii ani, si Miruna si Vladi si-au gasit locurile, sunt iubiti, echilibrati, merg cu bucurie, au prieteni.

Noi locuim intr-o zona de case, in drumul taberei oficial, insa pe camp-nimic nu este aproape de noi, nici macar mega image ori vreo statie de autobuz (cu mersul meu, pe jos, fac cam 15 minute pana la autobuz). Iti imaginezi ca eram pregatiti cumva pentru distante. Si totusi, cu scoala am avut o mare sansa, cu masina ajungem in 7-8 minute, in conditii de trafic normal, fara ambuteiaje. Pe Vladi il ia soferul in fiecare zi la 7.20 si ajunge la timp la scoala.
Anonim a spus…
Buna tuturor,
Si noi avem copilul inscris la SRF si iata cum vedem noi lucrurile:

1.Intr-adevar, nu exista nicio tenta religioasa in programa copiilor. Sa remarcam totusi ca peste 80% din personalul didactic si administrativ sunt alesi din cadrul Bisericii Penticostale, asta inseamna ca selectia NU se face pe criterii de performanta ci in primul rand pe aparteneneta la un cult. Ce inseamna asa? Inseamna ingradirea performantei si implicit afectarea actului educational pentru ca imi e greu sa cred (si e deja dovedit in SRF) ca toti membrii cultului penticostali sunt performeri in educatie

2.Cel mai ingrijorator, deranjant si jenant aspect este ca intreg SRF-ul lucreaza la cultul personalitatii doamnei Cirja, aceasta femeie omniprezenta, deranjanta, agresiva (nu in sensul fizic), care a stiut sa se inconjoare de membrii comunitatii pastorite exact de Dl.Ceuta, tatal doamnei. Ma deranjeaza si tuturor li se pare complet exagerat modul in care isi manifesta prezenta la orice eveniment, in orice email, in orice se intampla in SRF. Si la ziua europei am regasit-o tavalita pe scena, tratand de cele mai multe ori bietii copilasi cu spatele. O regasim la absolut orice eveniment, canta, zbiara, danseaza, recita, este in orchestra, dirijeaza, filmeaza, regizeaza, taie bilete la intrare, ne-am saturat pana peste cap. La inceput radeam cu totii uitandu-ne la ea cum se da in spectacol, acum am realizat ca este vorba de boala

3.Au inceput sa taxeze serbarile scolare, evenimentele derulate de copii pentru copii, acest SRF a ajuns tarlaua de joaca a dnei Cirja si nimeni nu are puterea sa o trezeasca la realitate

4.Dovada cumplita a delirului o vedem in fiecare zi in spatele scolii, in acea contructie vesnic neterminata. Va aduceti aminte cum in urma cu 2 ani ne prezenta proiectul ca fiing gata in 1 an ??? Ei bine, iata ca suntem in al 3-lea an si ne uitam cum macaraua se odihneste. Inca o minciuna SRF

5.Ne-au chemat la zeci de intalniri cu parintii, ne-au cerut opinii, sugestii, le-am spus ce trebuie imbunatatit, s-a notat, s-a facut PPS de prezentare si ??? Ati vazut ceva schimbat? In continuare copii PUT a mancare, in continuare se circula cu 50 km/h in curte, in continuare exista posibilitatea ca orice copil sa-si cumpere 10 cafele/zi de la automatul de la intrare, in continuare este praf, mizerie, baltoci

6.Testele compare, pisa, cangurasul, etc. Care sunt rezultatele ??? Gasiti pe net siteuri centralizatoare si puteti vedea ca SRF este in coada clasamentului !!!! Daca noi parintii vedem asta, comunitatea penticostala SRF nu se sesizeaza ?? Sau e preocupata doar sa o venereze pe dna.Cirja ?? Pana la urma, asa masori performanta copiilor, nu ?

7.Ce ma doare cel mai mult: promovarea copiilor. Am remarcat ca in contexte diferite vad permanent aceeasi copii. Cei care sunt in cor, canta si in trupe, sunt permanent fotografiati, sunt in echipa de redactie, in echipa de fotabal, handbal, mereu in lumina pe scena, mai nou sunt adusi si prin clase sa predea ?!?!?! aceleasi figuri, aceleasi povesti, fetita cu caramida care si-a donat alocatia, etc. Jur ca e penibil insa cel mai frustrant e pentru restul copiilor care nu inteleg unde au gresit. E greu pentru un parinte sa-i explici copilului de ce e defavorizat chiar daca e cel putin la fel de bun ca ceilalti.

8.Si inca una: cum doamne sa fi informata ca-ti pleaca copiii din scoala pe capete, mutandu-se la alte scoli si tu sa spui 'nu-i nimic, sunt altii la usa care asteapta' ?!??!?! atitudine manageriala de exceptie, right ?

Of, ma opresc aici desi as mai avea multe de scris.
Concluzia este una singura, inainte sa luati o decizie privind investitia in educatia copilului, dialogati direct cu parintii din acea scoala, nu luati de buna doar promovarea pe net

Si vad ca nu sunt singura cu astfel de probleme:
https://forum.softpedia.com/topic/1085251-scoala-si-gradinita-romano-finlandeza/

Andreea a spus…
Am citit si eu si sotul meu cu zambet comentariul-aveti suficienta dreptate in tot ce spuneti. Cred ca mai trebuie remarcat si faptul ca cea mai mare parte dintre copii provin tot din mediul penticostal, banuiesc ca un procent mic dintre scolari sunt din alte medii.

Si de la fiul meu din clasa pleaca copii si am fost si noi tentati sa il retragem. Ieri insa am completat contractul pentru prelungirea anului scolar-tinem cont ca este inca fericit, atasat de colegii lui si progreseaza totusi frumos in ciuda inconvenientelor de tot felul.

Eu imi fac multe griji in privinta performantei, stiu ca sunt codasi la teste. Am simtit la profesori atitudinea asta de genul- cainii latra, ursul merge, o anumita relaxare, insa deocamdata V. este inca mic, abia clasa intai.
Daca nu vedem schimbari reale, puternice si noi schimbam, cu regret.