Am citit undeva, nu imi amintesc unde, ca unele femei sunt mame foarte bune pentru bebelusi. Altele se descurca excelent cu adolescentii, iar de perioada de bebelusie nici nu mai vor sa isi aminteasca.
Eu am fost o mama foarte buna pentru copiii mei mici-am avut bebelusi fericiti, sunt sigura. Dupa ce am citit, mi-am facut griji - daca voi fi praf in celelalte etape? Mama mea, de exemplu, la fel, a fost o mama foarte buna pentru mine mica, insa cand am crescut, am avut multe dificultati - firea ei retrasa, lipsa de deschidere emotionala, lipsa apetitutului pentru stat de vorba, pentru impartasit povesti, critica si incapacitatea de a-si arata vulnerabilitatile m-au facut sa sufar ca adolescenta. Ca mama de scolar in plina formare, ma simt adesea pe teren nesigur. Este orgolios, sensibil, puternic, tandru - un amestec sfasietor. Un suflet cu multe nuante, multe ape, o combinatie paradoxala de intelepciune, maturitate si puritate, inocenta.
Cand mi se face frica ca nu voi fi o mama buna in celelalte etape ale vietii lor, ma gandesc la cateva lucruri:
1. nu sunt singura, sotul meu ii iubeste foarte mult si e apropiat de ei, stie sa fie cu amandoi foarte frumos (daca l-ati auzi cum canta cu Miruna ori cum executa rolurile pe care i le da ea cand se joaca de-a teatrul, cum il asculta pe Vladi si cat de liber pare sa fie el in prezenta tatalui sau!)
2. ii iubesc si singura mea grija e ca tot ce fac sa fie cu si din iubire. Asa, chiar daca voi mai face greseli, ei vor simti iubirea mea, vor sti ca am mereu intentii bune. Mereu ne vom intoarce la baza aceasta solida.
3. fac tot ce pot si pot multe. Sunt recunoscatoare ca sunt sanatoasa, am vazut si cum e sa nu poti face nici dus fara ajutor...
Si mai ma ajuta ceva sa fiu o mama buna: recunostinta ca sunt in viata.
Mi s-a prezis ca voi muri la 42 de ani, inainte de a-i implini. Adica in primavara anului viitor. O prostie, am zis, o prostie veti zice si voi si sunt total de acord. Mi s-a spus aiureala asta acum cativa ani, cand Vladimir era foarte mic. Am zambit ironic, o prietena astrolog imi explicase ca nimeni nu poate sti, iti poate spune cel mult cand ai o harta incarcata negativ, cu potential de pericole, insa clipa cand vei parasi scena nu o poti cunoaste....Si totusi, persoana care mi-a spus parea destul de sigura-nu stiu ce careu astrologic va fi pe harta mea natala, am uitat detaliile-careu care inseamna un singur lucru-persoana paraseste scena vietii. Cam devreme, asa-i?
Poate fi maine, poate fi azi ori in primavara anului viitor- orice este posibil. Chiar si sa ajung la 100 de ani ori mai multi.
Insa in clipele de liniste, m-am gandit: cum ar fi? Cati ani ar avea copiii mei? Am calculat. Prea mici! Mi-e greu gandul asta, imi aduce lacrimi in ochi. Cati ani parintii si fratii mei. Ce regrete am pana acum. Ce as fi vrut sa fac? Ce puteam sa fac? Cat de pregatit imi este sufletul pentru intalnirea cu Dumnezeu? Sunt zile cand imi arde inima de dor si iubire de Dumnezeu, zile cand sunt atat de implicata in jocul vietii, incat nu trimit niciun gand catre el....nicio rugaciune, nicio bataie de inima.
Mi-am dat seama in timp, ca am trecut prin toate fazele- am fost ironica si am negat, apoi m-am gandit si am suferit, apoi am acceptat ca posibil, apoi mi-am imaginat cum ar fi si ce am face, ce ar face familia mea.
Stiu ca este ceva la care unii nu va ganditi nici picati cu ceara. Dar eu va invit sa o faceti, cu lux de amanunte. La ce va ajuta?
Pe mine m-a ajutat sa nu mai pierd timpul- nu, nu am tot timpul din lume. M-a ajutat sa fiu mai dragastoasa si mai blanda cu copiii mei. Mai rabdatoare, mai prezenta, mai implicata. Mi-am simplificat mult viata. Imi imaginam ce se va intampla cu lucrurile mele, le vedeam peste tot in casa, ma intrebam care obiect le va amintit mai degraba de mine? O carte, ceainicul meu rosu, cana mea de cafea? Un balsam de buze ori crema de ochi? Sandalele mele cu talpa joasa? Ce ii va face sa zambeasca, ce le va aduce lacrimi in ochi? Voi lasa datorii in urma? Le va fi greu sa umble in urma mea sa inchida conturi si sa rezolve chestiuni nerezolvate? Vor putea anunta pe toata lumea? Cine imi va sterge conturile de e-mail ? Ce secrete vor iesi la iveala despre mine? Ce sanse sunt ca sotul meu sa se recasatoreasca, aducand o alta mama pentru copiii mei? Ii va iubi? Te implor, draga femeie, sa ii iubesti din rasputeri si sa ai grija de ei!
Sa nu credeti ca am gasit vreo placere in aceste ganduri. Am plans mult si am lacrimi si acum in ochi, cand scriu. Nu imi imaginez un viitor in care nu sunt langa copiii mei! Aceste ganduri insa au dus la actiuni concrete:
- am putine haine, am dat multe, am simplificat. Practic, tot ce am, cu tot cu haine de iarna, intra lejer in doua valize si vad ca ma descurc de minune!
- am un prieten bun pe care l-am socat intr-o zi cu un email cu toate parolele mele. a inteles ce ii cer, dar atat de socat a fost, incat creierul lui a refuzat informatia. Nu ma lungesc cu povestea asta :-)), dar stiu ca ma pot baza pe el, va sti ce sa faca cu urmele mele in online.
- un an am muncit doar ca sa imi platesc datoriile la banci-carduri de credit pe care le tot goleam. Motivatia mea majora a fost exact acest gand-pot muri oricand, vreau sa las, pe cat posibil, ordine in urma mea.
- am un alt prieten care va duce cenusa mea in Piatra Craiului. Mi-a placut mult de el- a primit misiunea calm, fara fasoane si fara sa faca vreo figura tragica. Este om de munte si stie cat de fina este linia dintre viata si moarte.
- i-am spus sotului meu ce optiune am ales dupa moarte-incinerarea.
Nu sunt morbida. Am doar bun simt si fac ceea ce cred ca ar trebui sa faca toti-ordine in viata. Nu vreau sa traiesc egoist gandindu-ma doar la mine, vreau sa iau in calcul cum ii impacteaza pe cei din jur prezenta/absenta mea.
Mi se pare dovada de maturitate sa ne putem gandi fara fasoane si frici la acest subiect.
Rasplata este ca vom simti mai des bucurie-inca o zi cadou!
Vom fi mai prezenti, mai vii, nu vom mai irosi timpul fara sa ne gandim de doua ori inainte, vom fi mai atenti la sanatatea noastra, la ce isi doresc de la noi cei dragi. Mai dornici sa daruim si sa fim buni.
Ma iertati daca v-am tulburat cu aceste randuri. Mi s-au parut tare necesare, prea traim ca si cand niciodata nu am muri.....
Comentarii