Mulți oameni au început să lucreze de acasă. Asta a însemnat că mișcarea s-a redus considerabil, iar orele petrecute pe scaun în fața unui computer, în posturi incorecte de cele mai multe ori, au început să lase semne-dureri de spate, ceafă, tensiuni musculare, amorțeli etc. Apoi-oboseală cronică, depresie, lipsă de speranță, de entuziasm. Mulți dintre cunoscuții mei se plâng frecvent de dureri de spate. Recent, o prietenă mămică mi-a spus că doi din cei trei copii ai ei au fost diagnosticați cu scolioză….pentru că….școală online.
Vă las aici un interviu cu Alexandra. Ea a studiat inițial Turism, pentru a prelua afacerea tatălui ei, dar apoi și-a descoperit vocația: kinetoterapia. Voi pleda mereu pentru lucrul și studiatul cu oameni pasionați de ceea ce fac. Alexandra are și o poveste aparte-trăiește în Grecia, așa că, iată, am invitat-o să ne deschidă un pic ușa casei sufletului ei și să o cunoaștem mai bine. Pentru mine, ea este un exemplu de om care își urmează cu dedicare visele. O inspirație.
Mi-ai spus că deja de la 12 ani, știai că ai în tine un suflet de grec. Cum așa? Cum ai ajuns să locuiești în Salonic, Grecia?
Da, la 12 ani am descoperit că în mine se adăpostește un suflet elen. Anii copilăriei mi i-am petrecut în Bacău, însă de la vârsta de 12 ani au fost presărați cu multe luni petrecute în Grecia – mai exact în insula Thassos. Tatăl meu avea o agenție de turism, a fost chiar printre primii care a ghidat turiștii pe insula de smarald (așa cum este numită) și eu eram fiica norocoasă, care din iunie până în septembrie, se bucura de soarele și marea Greciei. Prima iubire, cea adolescentină, nu s-a lăsat așteptată prea mult. A apărut și ea în prima vară pe care am petrecut-o în Thassos. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Eram o bombă de fericire de fiecare dată când treceam pe lângă cel care-mi furase atenția. Din fericire, după 20 de ani, suntem încă prieteni și ne amintim cu zâmbetul pe buze momentele petrecute împreună de-a lungul anilor. La acel moment, el a fost în mare parte și motivul pentru care am început să studiez limba greacă. Evident această dorință era accentuată de faptul că îmi plăcea la nebunie cum sună. Efectiv simțeam că îmi bucură auzul. Întoarsă în Bacău, am căutat repede meditații la limba greacă dar... spre dezamăgirea mea nu am găsit. Norocul meu a fost că ambii mei părinți m-au susținut mereu în ceea ce mi-am dorit să fac și au avut mereu încredere în mine. Pe scurt, au găsit varianta – meditații la limba greacă în Iași. Tatăl meu își rezerva sâmbetele, o dată la 2 săptămâni, pentru meditațiile mele. Acesta a fost începutul meu cu limba greacă și ca să fiu sinceră, a fost mult mai ușor decât mă așteptam.
Am continuat să merg în Thassos în fiecare an, toată vara, până la 18 ani. Tatăl meu a suferit un accident vascular și, din păcate, în 3 zile l-am pierdut.
Atunci s-au schimbat multe în viața mea, însă nu și iubirea mea pentru Grecia.
La 22 de ani am obținut o bursă în Iwannina – un oraș universitar din Grecia și am studiat limba și cultura greacă pentru 11 luni.
Acela a fost momentul în care am știut sigur că voi trăi în Grecia la un moment dat. Am continuat să vin în fiecare an, am făcut o pasiune pentru Salonic, mă simțeam ca acasă ... si mi-am promis că voi locui aici. Zis și făcut.
La 30 de ani, după multe gânduri și planuri, m-am mutat în Salonic.
Ce iubești cel mai mult la Grecia?
Încerc să pun într-o anumită ordine tot ceea ce iubesc la Grecia, dar este destul de dificil.
În primul rând aici mă simt acasă.
Acesta a fost și motivul pentru care am hotărât să fac cel mai important pas din viața mea de până acum și să mă mut în Salonic.
De asemenea, rezonez foarte bine cu oamenii de aici, cu felul lor de a fi, de a comunica, de a se relaxa, de a se distra.
Iubesc marea, soarele, muzica grecească îmi umple sufletul de bucurie și de cele mai multe ori mă lasă cu „piele de găină”. Îmi aduc aminte că acum câțiva ani, am ascultat pentru prima dată o melodie, pe care nici nu o înțelegeam foarte bine și am început să plâng... motivul nu îl știu nici acum.
Ai o mâncare grecească preferată? Care ?
Mâncarea grecească este delicioasă, trebuie să recunosc asta, dar... destul de grea pentru gusturile mele de zi cu zi. Evident, nu ratez nicio ocazie să mă bucur de ea, atunci când ies la renumitele taverne grecești. Îmi place foarte mult caracatița la grătar, îmi plac scoicile saganaki, feta în crustă cu susan și miere, kalamari prăjiți, chiftelele de dovlecei, tzatziki... deja îmi este dor de mâncarea de la taverna.
Am și un desert preferat (ador dulciurile) – karamelopita – dacă vă place caramelul și ajungeți pe aici, vă recomand să o încercați.
Te mai vezi trăind în România ?
Niciodată să nu spui niciodată, însă în acest punct al vieții mele, nu. Nu mă mai văd trăind în România. Sigur, nu știu ce îmi va rezerva viitorul, dar acum simt că locul meu este aici.
Cum ai ales kinetoterapia? Erai o fire sportiva, interesată de bunăstarea corpului?
Povestea mea cu kinetoterapia a început la vârsta de 21 de ani, când am descoperit că am o tasare de vertebre la nivel toracal. Am ajuns evident la kinetoterapeut, care mai mult decât atât, este și chiropractor. Am fost absolut fascinată de ceea ce am văzut că face și de felul în care eu mă simțeam după terapiile cu el. Mi s-a părut minunat faptul că ajuta oamenii să își recapete mersul, mișcările libere și nedureroase, rutina zilnică. În viziunea mea, le oferea iar posibilitatea de a trăi fără dureri și limitări fizice. Am știut încă de atunci că asta îmi doresc și eu să fac, însă la acel moment îmi era greu să renunț la ceea ce credeam că și-ar fi dorit tatăl meu să fac – Turism. Prima facultate pe care am absolvit-o este cea de Economie a Turismului Intern și Internațional.
Pâna la vârsta de 22 de ani nu am fost cea mai sportivă persoană, ba chiar eram prea rotunjoară pentru vârsta mea și acesta a fost încă un motiv pentru care nu am fost tocmai hotărâtă să pornesc spre profesia de kinetoterapeut. La 27 de ani însă, am hotărât să fac acest pas și am început Facultate de Kinetoterapie și Motricitate Specială, simultan cu o formare de 3 ani în Terapii Manuale Mixte.
Mereu am fost interesată de bunăstarea corpului, deși nu făceam mare lucru pentru asta. Ambii bunici din partea tatălui au fost medici și cumva, am fost în contact cu partea de sănătate.
Povestește-ne puțin ce este kinetoterapia? Ce cursuri se fac la facultatea de sport, specializarea kineto?
Mi-a rămas întipărită în minte o definiție a kinetoterapiei pe care am auzit-o chiar în prima zi de facultate și o voi împărtăși aici:
„În mod normal, creierul îi transmite corpului ce mișcări trebuie să facă și cum să le facă. Atunci când din diverse motive nu se mai întâmplă asta, prin kinetoterapie intervenim „din afară” și reeducăm creierul să facă din nou mișcările care sunt limitate.”
Sunt multe ramuri ale kinetoterapiei și ale recuperării, dar în principiu, prin kinetoterapie reeducăm creierul și corpul să se miște fiziologic, sau cât mai aproape de modul fiziologic. Cursurile de la facultatea de sport, din punctul meu de vedere sunt destul de echilibrat structurate.
Sunt predate multe sporturi – teorie și pracitcă – volei, baschet, handbal, înot, gimnastică – deși poate părea ciudat pentru unii, eu consider că este important ca un kinetoterapeut să treacă și prin acestea, să simtă într-o oarecare măsură efectul mișcărilor pe propriul său corp.
Eu, de exemplu, înainte să recomand un program kinetic, fac fiecare exercițiu, să văd exact cum se simte pe corpul meu și abia apoi ajunge și la pacient.
Totodată am avut multe ore de anatomie, fiziologie, neurologie, pediatrie, cardiologie, endocrinologie, biomecanică a mișcărilor, evaluare musculară, articulară. A fost o programă de care eu am fost mulțumită, însă completată de mult studiu pe cont propriu și multe ore de practică la fel, pe cont propriu pentru că din păcate, nu au fost foarte multe ore oferite de facultate.
Cine apelează la kinetoterapeut? Oamenii care, de ex, au suferit un accident și au nevoie de ajutor în recuperare (eu recunosc că în acest context am întâlnit acest cuvânt) sau oricine, oricând?
De obicei, apelează persoanele care au o problemă – accident, dureri, diverse afecțiuni degenerative. Sunt însă și cazuri fericite, care apelează la kinetoterapeut pentru prevenție – pentru că înțeleg rolul nostru și își doresc părerea unui specialist înainte să înceapă să facă exerciții pentru durerile pe care le au, sau înainte să înceapă un program de exerciții care poate nu este potrivit pentru corpul lor. Totodată sunt și persoane care își doresc să își mențină corpul relaxat și aliniat și fac terapii în mod regulat, fără a avea o anumită problemă.
Trei motive pentru care cineva ca mine ar face bine să apeleze la un kinetoterapeut:
Ai grijă de corpul tău, este singura ta casă pe parcursul acestei călătorii numită viață!
Când spui ca tine, probabil te referi la o persoană care nu are probleme. Tensiuni musculare însă, cu toții avem. Fie că ne supără, fie că nu, ele există. O postură deficitară, fără să ne dăm seama, cu siguranță o adoptăm pe parcursul zilei. Mișcări greșite sau bruște, mai mult ca sigur facem. Corpul este foarte rezistent, dar totodată poate deveni extrem de fragil dacă nu avem grijă de el și de nevoile pe care le are. Așa cum îmi place mie să spun „Oferă-i corpului tău o pauză, înainte să și-o ia singur” .
Cu alte cuvinte – cele trei motive sunt:
✔️prevenție,
✔️detensionare musculară,
✔️realinierea coloanei vertebrale.
In Grecia sunteți în lockdown, clinicile si studiourile sunt închise. Cum ai făcut față acestei perioade? Financiar, fizic, emoțional.
Da, în Grecia, din noiembrie și până în prezent, suntem în al doilea lockdown. Ce-i drept, a fost mai provocator decât primul. De primul pot spune că m-am bucurat din plin. Am făcut mult sport, am lucrat mult pentru a trece online cu toate programele de la zenconnect (institutul de sănătate pe care l-am înființat în Salonic, împreună cu prietena și asociata mea Roxana Badea – psiholog clinician), am scris articole, am înregistrat podcast-uri, m-am relaxat, am început să practic yoga și am început să lucrez și individual online. De asemenea m-am și retras în afara orașului și m-am bucurat de multă liniște. Pe scurt, am fost productivă și m-am gândit să dau tot ce-i mai bun, căci... probabil nu mă voi mai întâlni cu o perioadă în care să am atât de mult timp pentru mine.
M-am înșelat totuși. În noiembrie a început al doilea lockdown aici și contrar primului, acum am încercat să îmi păstrez un ritm cât se poate de normal. Deși activitatea la zenconnect nu ne-a mai fost permisă, am fost destul de ocupată cu alte proiecte – cursuri online, workshop-uri online, ședințe individuale. Sunt o fire foarte sociabilă, așa că am continuat să îmi fac plimbările și alergările pe malul mării și m-am întâlnit atât cât s-a putut cu oamenii dragi. Am râs mult, dar mi-am dat voie să și plâng atunci când am simțit că este prea mult și am dat un sens cât se poate de pozitiv acestei situații... încă visez la o vară normală...
Am avut grijă să îmi ocup timpul frumos și productiv, atât pentru mine, cât și pentru oamenii din jurul meu, am avut grijă de mine – acum chiar am început un nou program de o lună de detox + yoga și m-am ținut cât s-a putut de departe de discuțiile legate doar de pandemie.
Ca mulți dintre noi, ești nevoită să te muți în online. Aplaud și apreciez ceea ce faci, am văzut deja filmări, multe postări interesante, catchy. Ce avantaje și ce dezavantaje vezi raportat la munca ta în online?
Mulțumesc, mă bucură feedback-ul tău.
Da... trebuie să recunosc faptul că a fost provocator pentru mine, pentru că marea mea iubire din domeniul kinetoterapiei sunt terapiile manuale, pe care din păcate, nu le pot face online.
Am apelat însă la a doua mea mare iubire – exercițiile terapeutice, care sunt foarte importante în rutina fiecăruia dintre noi, mai ales acum, când orele la birou nu mai sunt delimitate măcar de o plimbare până acasă, ci se desfășoară chiar acasă. Eu am învățat multe pe plan profesional din această trecere în online – începând de la a fi mai atentă la persoana cu care lucrez, pentru că nu pot pune mână pe ea, însă o pot urmări și o pot ghida cu atenție, multă informare, pentru a putea oferi la rândul meu o ghidare potrivită și evident faptul că acum pot fi alături de oricine, indiferent în ce colț al lumii se află.
Dezavantaj, lipsa contactului uman și lipsa intervenției directe asupra musculaturii și asupra corpului.
Cum ai adaptat munca ta în online și cum anume lucrezi cu oamenii acum?
Am vorbit cu mulți prieteni care lucrează în domenii diferite – de la antreprenori, IT, corporații, până la profesori, antrenori de fitness și chiar kinetoterapeuți. Am pus cap la cap informațiile pe care mi le-au oferit referitoare la nevoile lor, le-am combinat cu ideile pe care deja le aveam eu și am creat 6 programe online individualizate 1 la 1 și programe de grup – pe care le țin în fiecare sâmbătă dimineață la ora 10AM – 40’ de stretching pentru relaxare musculară și energizare.
Obiectivele celor 6 programe sunt:
*ameliorarea durerilor musculare
*ameliorarea durerilor articulare
*corectarea posturii
*trecerea de la o viață sedentară la una activă
*exerciții pentru proaspete mămici
*activarea sistemului limfatic și digestiv
Fiecare program începe cu o scurtă evaluare (un chestionar), astfel ca eu să pot să mă adaptez la nevoile fiecărei persoane în parte și în funcție de obiectivul fiecăruia, începem programul de 4 ședințe (sau 8 – asta hotărâm împreună). Ședințele sunt stabilite de comun acord, ne întâlnim pe google meet, whatsapp sau messenger și timp de 50 de minute facem împreună exerciții terapeutice pentru a ajunge la obiectivul dorit.
Deoarece consider că informarea este foarte importantă, după fiecare ședință trimit un e-mail personalizat cu video, articole, imagini informative în legătură cu ședința pe care am făcut-o.
Am avut rezultate foarte bune online și am fost foarte plăcut suprinsă de implicarea persoanelor cu care am lucrat.
Dacă într-adevăr îți dorești să faci o schimbare și rezonezi cu persoana din fața ta, distanța chiar nu mai este un impediment.
Ce calități crezi că trebuie să aibă un kinetoterapeut bun?
Să iubească ceea ce face și să respecte pacientul și limitele pacientului pe care îl are în față sau în mâini. Îmi amintesc că la una dintre formările pe care le-am făcut, trainerul ne-a spus ceva ce mie mi-a rămas întipărit în minte și sunt sigură că mi-a influențat toate terapiile pe care le-am făcut:
„Când lucrați cu un pacient, nu vă imaginați că îi atingeți musculatura, o relaxați și atât! Imaginați-vă că prin terapiile pe care le faceți, le influențați chiar și celulele din corp”.
Tot la fel de important, să nu se oprească niciodată din studiat și să își dorească mereu să devină mai bun!
Sțiu că mutarea în Salonic s-a bazat pe angajarea la o clinică unde ai lucrat cu diverși pacienți. Ai avut vreo experiență memorabilă, aparte în lucrul tău cu vreun pacient?
Da, când m-am mutat în Salonic am lucrat la Centrul de recuperare Evexia – este singurul din Grecia recunoscut internațional și la care apelează mulți pacienți din alte țări. Am lucrat pe parte de recuperare neurologică, în mare parte cu pacienți cu paralizii suferite în urma accidentelor vasculare, amputații, boli autoimune, parkinson, paralizii cerebrale.
Pe lângă experiența profesională, pentru mine a fost o experiență de viață!
Au fost mulți pacienți de care îmi amintesc cu zâmbetul pe buze, cu unii chiar păstrez legătura și mă bucur să văd cât de frumos s-au recuperat și cum au reușit să își reia cursul normal al vieții.
Experiența memorabilă de la Evexia a fost „Domnul meu C.”
Un domn care suferise 2 accidente vasculare, suferea de Parkinson și cancer de piele. În fiecare dimineață mă întâmpina cu zâmbetul pe buze și pus pe șotii și pe muncă. Bucuria lui și dorința de a fi bine, de a merge iar în parc cu prietenii lui, mă inspira în fiecare zi și continuă să mă inspire. Il vizita mereu prietenul lui cel mai bun. După câteva luni de lucru împreună, urma să fie transferat pe secția de oncologie, pentru a începe chimioterapia. La ultima noastră ședință mi-a spus zâmbind „am de făcut 20 de ședințe de chimioterapie... nu știu dacă o să reziste corpul meu, dar te rog, când o să afli că nu mai sunt, să nu te superi tare și să nu plângi mult, să îți aduci mereu aminte cum îmi spuneai să îndrept spatele când mă ridic din cărucior și să zâmbești” Abia mi-am ținut lacrimile, ne-am îmbrățișat și l-am condus în camera lui. Am păstrat apoi legătura, îl sunam doar să îi aud vocea și să-i mai povestesc ce se întâmplă prin oraș, până într-o zi când mi-a răspuns prietenul lui cel mai bun și mi-a spus că domnul meu C. nu mai este. M-am întristat, dar am zâmbit și mi-am amintit de ambiția, chiar încăpățânarea lui de a trăi și de a merge iar la plimbare cu prietenii lui.
Foarte emoționant!
Ce te împlinește pe tine, ca om, dar și ca specialist kineto?
Ador să fiu înconjurată de oameni dragi, de familie, prieteni, să am activități sociale, să fac sport, să dansez, să ascult muzică, să râd, să fac baie în mare și să stau cu orele la plajă. Sunt o fire sociabilă, activă, dinamică și mă simt împlinită atunci când pot îmbina, într-o oarecare măsură și mereu ținând cont de priorități, viața mea personală cu cea socială și cu cea profesională. Pentru mine viața nu este cu sens unic și fac tot posibilul să o condimentez zilnic, fără să rămân chitită doar pe profesional, sau doar pe personal sau social. Profesional, mă simt împlinită doar când mă gândesc la profesia minunată pe care o am și evident, de fiecare dată când îmi văd pacienții zâmbind și cu chipul luminat, după o terapie sau după o ședință online de exerciții.
Îmi place mult să arunc o privire în culise. Ce faci tu pentru bunăstarea corpului tău? Cum arată o zi obișnuită pentru tine? Eu sunt mamă de doi, viața mea se învârtește în general în jurul orarului copiilor, uneori e un pic haos, așa că, te rog, fă-mă invidioasă: o fată tânără, frumoasă, sub cerul albastru al Greciei, cu marea aproape....
Fac multă mișcare. Cel puțin o oră pe zi este dedicată sportului, sub orice formă – stretching, yoga, alergare, tenis, exerciții calistenice, programe cardio. Încerc să le îmbin astfel încât să îi ofer corpului meu tot ce are nevoie. Fac tot posibilul ca 6 zile pe săptămână șă fac sport și o zi fac pauză. Chiar și în perioadele mai aglomerate, reușesc să îmi dedic măcar 45 de minute pe zi pentru sport. Pe lângă asta, am grijă la alimentație și mănânc cât de sănătos pot, deși la dulciuri, care sunt slăbiciunea mea, spun foarte greu nu. Tot pentru bunăstarea corpului meu, am grijă de gândurile și de emoțiile mele, mă înconjor de oameni dragi, mă plimb mult, ascult muzică, fac meditație și râd mult.
Nu sunt cea mai matinală persoană, mai ales în perioada asta, așa că zilele mele încep în jur de ora 9 și de cele mai multe ori încep cu sportul despre care am vorbit mai sus, cu un suc de țelină și lămâie și cu micul dejun. Apoi de cele mai multe ori îmi îmbrățișez laptopul și încep ședințele online pe care le îmbin cu scrisul – articole, postări, scripturi pentru cursurile online, e-mail-uri.
După-amiază aproape zilnic merg să mă plimb la mare, care din fericire este la doar câteva minute de mers pe jos de casa.
Plimbarea este mereu combinată cu partea de socializare – o prietenă, un prieten, oameni dragi în general și câteodată de ceai sau cafea, depinde de zi sau de stare. Seara încerc să o rezerv pentru relaxare și pentru socializarea cu oamenii dragi care nu sunt lângă mine (mama mea, care acum locuiește în Canada, prieteni din România sau din alte țări) și îmi închei ziua cu citit, seriale, filme, sau direct somn, în funcție de cum mă simt. Cam așa arată o zi din viața unei tinere frumoase, sub cerul albastru al Greciei, în timpul lockdown-ului ☺) Pentru povești despre taverne, mare, plajă, muzică grecească, sper să îți pot povesti după luna mai.
Ce carte ai pe noptieră? Nu ratez niciodată să adresez această întrebare, n-ai scăpat nici tu :))
„Arta de a trăi fericit într-o lume zbuciumată” – Dalai Lama
Este prima carte atât de stufoasă și de amplă pe care o citesc în limba greacă și trebuie să recunosc faptul că sunt tare fericită și îmi place la nebunie. În unele nopți nu mă pot dezlipi de ea și încerc să nu mai citesc dacă deja este târziu pentru că altfel, nopțile sunt mai lungi și diminețile mai grele ☺)
Ce planuri de viitor ai?
Sunt o visătoare din fire, așa că la capitolul ăsta stau foarte bine. Voi începe cu planurile profesionistului Alexandra și voi încheia într-un ton mai relaxat, cu cele ale omului, femeii Alexandra. În octombrie anul acesta încep Școala de Osteopatie din București – care durează 5 ani și pentru care o dată la două luni voi veni în București – am încredere că voi reuși să fac asta, chiar și în timpul pandemiei.
Acum lucrez la un nou proiect online, alături de Roxana, prietena și colaboratoarea mea – o platformă online – zenconnect academy, pentru care vom crea împreună cursuri online care combină partea de psihologie cu cea de kinetoterapie, în vederea gestionării stresului la nivel fizic, mental și emoțional
.
În același timp, visez ca centrul pe care îl avem acum aici să prindă forma unei clinici dar una mai... alternativă – unde să îmbinăm tehnicile psihosomatice pe care deja le facem, cu osteopatia, cu yoga, nutriție – să fie o abordare complexă, care să ofere oamenilor oaza de liniște interioară de care au nevoie pentru a trăi liniștiți și fericiți cu ei înșiși. Un alt plan pe care îl am și pe care îl voi concretiza în viitorul apropiat este să creez cursuri online pentru profesioniști – tocmai am început colaborarea cu platforma www.physio.ro lansez la finalul lunii primul curs și sunt nerăbdătoare pentru cele care vor urma și vor fi dedicate profesioniștilor din domeniul kinetoterapiei. O trecere între profesional și personal o face pasiunea mea pentru yoga. Practic de aproximativ un an, constant și visez să devin profesoară de yoga – atât pentru mine (sunt sigură că este o experiență profundă, care îmi va ajuta dezvoltarea personală), cât și pentru a îmbina cunoștințele acumulate cu cele din domeniul kinetoterapiei – astfel voi putea oferi o experiență complexă persoanelor cu care lucrez.
Acum hai să trecem la părțile mai relaxante. Visez să merg în Santorini și în insulele grecești care sunt renumite pentru faptul că ajungi doar cu barca și nu au mașini, iar oamenii se plimbă pe jos sau cu măgarii. Mi se pare o experiență foarte frumoasă la care visez cu ochii deschiși. Îmi doresc tare mult să ajung în India și să particip la retreat-uri de yoga. Îmi doresc și eu la fel ca tine, să fiu soție și mamă a doi copilași cărora să le ofer momente frumoase și de care să mă bucur în cel mai frumos mod. Îmi doresc să am o casă de vacanță micuță și drăguță, exact pe malul mării, unde să ne retragem cu familia și prietenii și să creăm amintiri frumoase. Visez să sar cu parașuta sau să fac bungee-jumping și să zbor cu balonul. Aș putea continua...ți-am spus că sunt o visătoare…
Mulțumesc că ne-ai deschis ușa sufletului tău! Îți doresc să ți se împlinească toate visele!
Oricine dorește să lucreze cu Alexandra, o poate contacta pe email la: k.alexandranicola@gmail.com sau pe whatsapp la numărul 00306907464114.
Comentarii