Sa ne primenim sufletele cu povesti

Iubesc povestile de cand ma stiu.

Simt inca in nari parfumul de regina noptii si trandafiri al serilor de vara in care stateam  la poarta, in satul bunicilor olteni, ascultand povesti pana tarziu.

Cerul spuzit de stele, lumina lunii pe care o zaream printre ramurile dudului batran sub care ne adunam in fiecare seara de vara, greierii neobositi, parfumul florilor din gradini si vocile celor dusi azi din aceasta lume povestind cate si mai cate….povesti despre facerea lumii, despre treburile lui Dumnezeu si ale sfantului Petru, despre plantele medicinale care odata au fost tineri feciori si mandre domnite, transformati prin farmec in plante…povesti care imi inghetau sangele in vene despre strigoi si tigani si caini salbatici sau serpi care iti intra in gura daca adormí pe camp ( !!) sau povesti despre magarul lui nea Gheorghe, vecinul care ma deochea de cate ori ma privea, povesti despre tatal lui Cornelus, tata disparut undeva in lumea larga, prea larga sa o pot eu cuprinde si intelege ceva din ea…povesti din razboi, povesti de viata adevarata…

Le ascultam cu nesat, vrajita de farmecul neasemuit al lumii in care traiam, le ascultam imbatata de frumusetea firului narativ, impresionata de talcul lor rascolitor, le strangeam cu patima pe toate in sufletul meu de copil, stiind, poate, ca, iata, din ele, candva, voi continua sa ma hranesc si sa cresc.

Tremuram de nerabdare - cinam in curte, eu cu bunicii,  in jurul masutei scunde rotunde, ne primeneam si netezeam hainele pe trupurile spalate de colbul zilei cu apa de ploaie incalzita de soare, apoi, cand  noaptea devenea ca cerneala, imi strecuram mana in mana bunicului meu si ne indreptam solemni spre poarta, asa cum ai merge spre biserica….Incercam sa imi potrivesc pasii cu ai bunului meu slabit de boala, mi se parea ca merge prea incet, insa ma straduiam sa imi stapanesc tremurul, ciuleam urechile sa aud orice soapta de poveste…ma temeam  mereu ca vor  incepe fara mine!  Ne asezam sub dudul batran si povestile incepeau firesc….

Pe toate mi le amintesc …ele traiesc inca in mine, mi le mai spun uneori singura, sa nu le uit. 

Povestile pe care ni le spunem astazi sunt despre criza, munca, stres, trafic, revolte, crime, nedreptati..si uneori...povesti despre copiii nostri, povesti cu care ne mai descretim fruntile. Unde si cand am pierdut sirul povestilor de altadata, povesti din care invatam cu mic cu mare, povesti cu miez si talc profund, povesti cu parfum de caise coapte si miros de iarba cruda? 

Mie mi-e dor tare de povesti adevarate. Si m-am saturat sa le citesc. Ieri am postat pe facebook-vreau o poveste, stie cineva o poveste. Din cei aproape 300 de oameni-prieteni, doar unul mi-a dat un link catre o carte de povesti, 350 de pagini de povesti! Nimeni nu s-a incumetat sa scrie macar un inceput de poveste.....Vreau sa aud povesti, sa spun povesti, sa ma las invaluita in panza lor fermecata. 

Vreau sa merg prin frigul iernii acesteia catre primavara care va veni cu sufletul primenit si infrumusetat de povestile cele noi care isi vor gasi locul in mine. 

Daca dorul meu de povesti spuse prin viu grai s-a cuibarit si in sufletul tau, da-mi de stire. O sa gasim un loc si cateva ore de tihna sa bem un ceai, sa ne cunoastem si sa povestim. 

Am sa revin curand cu mai multe detalii.