Eu, femeie

Eu, femeie. Femeia din mine. Eu-femeie. Cand si cum am devenit femeie? Sunt cateva momente de care imi amintesc bine, dar ele au fost doar momente, trepte pe calea devenirii mele de la copil la femeie. Poate inca nu sunt femeie pe deplin, inca nu am trait maternitatea, menopauza, batranetea. Despre fiecare am o imagine cu mine, dar cine stie daca asa voi fi? Ca mama, ma vad mana de fier in manusa de catifea, la menopauza cu siguranta voi fi interesata de orice program de relaxare si deconectare ca sa trec mai usor peste schimbari, iar ca batrana….ma vad band ceai cu pledul moale pe genunchi in timp ce ma uit la ceas, nerabdatoare, ptr ca trebuie sa soseasca tanarul student pe care l-am angajat sa imi citeasca Sandra Brown (o lectura pe care o rezerv batranetilor). Ziarele si alte carti mi le voi citi singura, dar Sandra Brown vreau sa imi citeasca un tanar intelligent si cu simtul umorului.

Cineva suna la usa. Alerg si deschid usa. “Saru-manaa!”, sar eu bucuroasa. „Saru-mana“, ingaima el surprins. Ceva nu e cum trebuie. De regula, replica colegului tatalui meu era “ce faci, gaza?“ . M-a confundat? Eu ii zic saru-mana, el imi zice saru-ma?? Mama ma scoate din incurcatura chiar in seara aia. Numai ca ce imi spune ea ma tulbura si mai tare. Ceea ce spune e certitudinea ca ceva s-a schimbat, dar cand si cum? Eu unde eram? Si cum de nu vad nimic? “De acum inainte, nu mai spui niciunui barbat saru-mana. Tu le vei spune simplu buna ziua si ei iti vor spune tie saru-mana !“ . In seara aceea am adormit cu febra. Cred ca aveam 10-11 ani. Si niciun semn ca sunt femeie.

Incepuse insa sa imi placa ideea, mai ales ca faza cu buna ziua si saru-mana functiona, de parca mama profetise. In paranteza fie spus, pentru ca e nascuta in ianuarie, de ziua Sf. Ioan Gura de Aur, cam ce zice ea, se implineste si eu capatasem cu timpul oarece respect pentru „profetiile“ ei.

Imi mai amintesc apoi, cronologic, de prima mea crema de fata : un tub ca cel de pasta de dinti, o crema de capsuni care se chema “Ada”.

Apoi, au inceput sa imi inmugureasca dureros sanii . De-a lungul evolutiei mele ca femeie, asta e perioada care m-a chinuit cel mai tare. Doua insule mici si dureroase imi aminteau zilnic ca sunt pe un drum fara de intoarcere-vreau, nu vreau, devin femeie! Pe langa ca ma dureau, eram terorizata pur si simplu de spaima ca vor tot creste si nu voi putea nicicum sa ii opresc! Mi se parea oricum, ca crescusera destul, asa ca in multe seri am adormit rugandu-ma la Dumnezeu sa nu imi dea sani prea mari ! Mi-a implinit dorinta si ii sunt recunoscatoare in continuare !

Brusc, lumea s-a impartit in fete si baieti. Pana atunci, fusesem amestecati, nu ne pasa prea tare ce suntem, ne jucam, urlam, alergam, ne consuma in fel si chip energia, fara sa observam ca suntem diferiti. Impartirea asta s-a produs intr-o iarna, intr-o zi cand a nins zdravan si baietii s-au grupat si ne-au inrosit obrajii cu zapada. Si faza asta m-a luat prin surprindere, pana ieri facusem cazemate de zapada impreuna, acum ce naiba i-a apucat ?! Cum adica ma place Toni?? Pe Toni asta deja il uram de moarte, pentru ca inexplicabil, la faza cu bataia cu bulgari, avusese ceva cu mine! Asa imi arata el ca ma place?! A urmat o perioada violenta-cu cat placeam cuiva sau pe cineva, cu atat mai crancene erau incaierarile si sicanele ! Nici asta n-am inteles, dar era, se pare, o portiune de parcurs pe drumul meu de femeie.

Intr-o lunga vacanta de vara, am inceput sa discut cu Magda, prietena mea, despre cum e sa saruti. Vazusem in filme cate ceva, asa ca am inceput sa exersam. Faza asta starneste hohote zdravene de ras prietenilor mei barbati, dar, multa vreme, eu am crezut ca toata lumea asa a invatat sa sarute “bine” ! Ne imaginam ca iubeam pe cineva si exersam sarutandu-ne languros, ca-n filme, propriul umar sau genunchiul. Radeti si voi ? Cred si eu !

Sunt deja la liceu. De la distanta femeie, de aproape inca copil. Mica mea comoara de femeie se compunea dintr-o brosa pretioasa de la mama mea (o mai am si acum), o crema hidratanta, mascara pentru gene (nu prea il foloseam, ma jena, acum nu mai ies din casa fara ), niste sandale Guban luate de mama pe sub mana (le probam zilnic, inca imi erau mari), o poseta mica, neagra si cateva esarfe.

Cand imi insiram comoara pe pat si probam coafuri, sandale si esarfe, sora mea se aseza cuminte pe marginea patului si ma urmarea cu un aer de respect si veneratie !

Tot nu ma simteam femeie, mi se parea ca joc un rol. Senzatia asta am avut-o de fapt pana de curand. Evident ca si momentul cand am devenit “si mai femeie” mi-a scapat. O prietena din Brasov remarca acum un an ca m-am schimbat, am devenit mai femeie. Atunci am realizat ca aveam de fapt 30 de ani si comparand pozele, am putut vedea si eu cum chipul meu isi pierduse din dulceata aceea naiva, cum trasaturile se rotunjisera si privirea devenise de femeie.

Am 31 de ani. Corp, inima, spirit de femeie. Acum nu mai simt ca joc un rol . Stiu ce am, stiu cine sunt, stiu, cel mai important, ce pot deveni. FEMEIE. Cuvantul asta seamana cu o esarfa lunga de matase valurita de adierea vantului. Am trecut de la copil la femeie, avand doar cateva momente-sclipiri, in care am inteles ca ceva s-a schimbat iremediabil . Diferenta e ca de acum inainte, de la cea care sunt la 31 de ani si batrana poznasa care voi deveni, voi fi constienta de toate trecerile.

Mai mult, eu le voi alege, eu le voi coordona, eu le voi provoca. Pe cele mai multe dintre ele. :-)