azi corpul meu m-a facut sa rad. Credeam ca ne cunoastem, dar ne cunoastem poate asa cum se cunosc vecinii pe palier sau colegii in birou.
Astazi, am mers la primul antrenament de aikido (data trecuta doar am privit). Prima parte , de incalzire a fost primita bine de corpul meu. Saritura pe loc-oohhhh, ce biiiine, atata energie statuta, apoi tot felul de miscari ....bine tintite (nu stiu cum sa le zic altfel, da fiecare avea efectul ei benefic). Pana aici, corpul meu a fost cu mine si probabil chiar recunoscator ca il supun la asa ceva .
Am fost data in grija unui invatator, un practicant avansat, care sa ma invete tumbe. Cu siguranta nu li se zice tumbe, probabil mai aproape de adevar ar fi caderi (au niste nume in japoneza, da nu le-am retinut). De aici incolo, corpul meu s-a transformat intr-un personaj natang, buimac, dar dornic sa imi faca totusi pe plac. Master, yes master ! Please master!! Asa master?! Mi-l imaginam ca pe un personaj din filmul “Vizitatorii” .
Mintea ii suradea calma, timp in care bietul trup buimac asuda si facea tumbe, unele bunicele (cand se relaxa), altele de-a dreptul periculoase , se impleticea ametit si batut ca un mar pe alocuri . Mai stam aici? Cat o fi ceasul ? Yes master, nu mai comentez si nici nu mai incerc sa chiulesc pe margine, nu master, nu am obosit, sunt cam ametit, e drept, de ce am venit aici, master? Lasati, nu mai conteaza, mi-a iesit bine tumba asta, adica nu m-a durut nimic!
L-am privit curioasa, tremura de incordare si nesiguranta, transpira, dar executa cu…aplomb, iar si iar, ptr ca simțea mintea surazatoare, dar ferma, poruncitoare si calma si stia ca nu are nicio scapare.
Ma simt bine, ca si cand m-as fi intors acasa si as fi redevenit capul familiei. Ceva de genul asta. M-am intors poate pentru prima data catre corpul meu, pentru prima data suntem in dialog, chiar daca comic pe alocuri (o sa facem echipa buna pana la urma, dupa ce o sa ne cunoastem mai bine). Doar aikido e calea armoniei. Armonie pentru si intre corp si minte…
PS. Domo arigato gozaimashita (m-am uitat pe net ) Cristi, pentru rabdarea cu care mi-ai explicat si aratat “tumbele”, Carmen si Mihai pentru incurajari si zambete luminoase . Ne revedem luni.
Astazi, am mers la primul antrenament de aikido (data trecuta doar am privit). Prima parte , de incalzire a fost primita bine de corpul meu. Saritura pe loc-oohhhh, ce biiiine, atata energie statuta, apoi tot felul de miscari ....bine tintite (nu stiu cum sa le zic altfel, da fiecare avea efectul ei benefic). Pana aici, corpul meu a fost cu mine si probabil chiar recunoscator ca il supun la asa ceva .
Am fost data in grija unui invatator, un practicant avansat, care sa ma invete tumbe. Cu siguranta nu li se zice tumbe, probabil mai aproape de adevar ar fi caderi (au niste nume in japoneza, da nu le-am retinut). De aici incolo, corpul meu s-a transformat intr-un personaj natang, buimac, dar dornic sa imi faca totusi pe plac. Master, yes master ! Please master!! Asa master?! Mi-l imaginam ca pe un personaj din filmul “Vizitatorii” .
Mintea ii suradea calma, timp in care bietul trup buimac asuda si facea tumbe, unele bunicele (cand se relaxa), altele de-a dreptul periculoase , se impleticea ametit si batut ca un mar pe alocuri . Mai stam aici? Cat o fi ceasul ? Yes master, nu mai comentez si nici nu mai incerc sa chiulesc pe margine, nu master, nu am obosit, sunt cam ametit, e drept, de ce am venit aici, master? Lasati, nu mai conteaza, mi-a iesit bine tumba asta, adica nu m-a durut nimic!
L-am privit curioasa, tremura de incordare si nesiguranta, transpira, dar executa cu…aplomb, iar si iar, ptr ca simțea mintea surazatoare, dar ferma, poruncitoare si calma si stia ca nu are nicio scapare.
Ma simt bine, ca si cand m-as fi intors acasa si as fi redevenit capul familiei. Ceva de genul asta. M-am intors poate pentru prima data catre corpul meu, pentru prima data suntem in dialog, chiar daca comic pe alocuri (o sa facem echipa buna pana la urma, dupa ce o sa ne cunoastem mai bine). Doar aikido e calea armoniei. Armonie pentru si intre corp si minte…
PS. Domo arigato gozaimashita (m-am uitat pe net ) Cristi, pentru rabdarea cu care mi-ai explicat si aratat “tumbele”, Carmen si Mihai pentru incurajari si zambete luminoase . Ne revedem luni.
Comentarii
In fine, mi-au iesit si cateva caderi...unele chiar aproape de perfectiune...modesta de mine ! :-)