Binecuvantata de Dumnezeu sa intalnesc oameni frumosi! In ultima vreme am calatorit mult in compania unor oameni deosebiti. Oameni care stiu sa spuna povesti. Daca cineva stie sa spuna povesti, pe jumatate sunt cucerita! Drumurile mi s-au parut atat de scurte ! Nia conducea spre Cluj, ploua afara si eu o rugam: "Mai spune-mi o poveste!"; Ce fel de poveste?" "O poveste cu un om din viata ta, un om frumos !" Asa am aflat povestea unui povestitor, Cornel Ciomazga, un jurnalist care s-a retras la manastire si isi petrece timpul in compania Domnului si a cartilor si a povestilor. A scris o carte pe care o citesc acum greu, pentru ca ma opresc sa ma gandesc dupa fiecare pagina....Cartea se numeste "Lucrarea" si pleaca de la un caz real, mediatizat cred pe la inceputul anilor '90. Apoi, povestea unei actrite frumoase, povestea unui tanar, povesti din copilarie, istorii fascinante...
M-am trezit dintr-o data pe dealul Feleacului, fara sa stiu cand trecuse timpul.
Apoi, alt drum, alti oameni. Prinsi de ninsoarea zdravana care a albit Branul, coboram spre Predeal si Sinaia incetisor, in coloana...Obositi si multumiti de munca noastra, am inceput sa povestim. "Spune-mi, Florian o poveste cu talc!". Florian zambeste si nu se lasa rugat mult. Povestea incepe. Sufletele noastre se destind. Marian conduce si asculta, Florian povesteste si eu sunt toata intre scaunele lor! Apoi ne spune si Marian o poveste, apoi eu, apoi iar Florian...Aproape intram in Bucuresti si inca nu ne saturasem de povesti. Mi-a ramas in minte una, in mod special, spusa de Florian. Este povestea unui beduin insetat, foarte insetat, care mergea prin desert. Isi simtea limba uscata, ochii arsi de praf si dogoare....cand deodata, da peste o apa curgatoare. Bea cu bucurie, recunoscator pentru acest dat neasteptat. Apa i se pare minunata, cea mai dulce si mai pura bauta vreodata! Ia din apa aceea la el, cu gand sa ii duca si califului orasului. Ajunge la calif si ii povesteste de apa. Califul gusta si se stramba. da si ministrilor sai si se stramba si ei. Apa era salcie si mocirloasa. Considerand ca beduinul isi bate joc de ei, califul decide sa il arunce in inchisoare. Omul nu intelege cu ce a gresit si sufera foarte tare. Dupa cateva zile insa, califul il viziteaza in inchisoare si ii reda libertatea si il coleseste cu daruri, pentru ca intre timp intelesese ca pentru omul acela insetat, apa aceea a fost cea mai pura si mai dulce cu putinta.
Morala povestii este ca adesea masuram dupa masura noastra, potrivim adevarurile noastre la realitatile altora si actionam fara sa incercam macar sa gandim si din perspectiva celuilalt.
Am vazut multe locuri si am cunoscut multi oameni in ultima vreme. S-au adunat atatea povesti in mine! Toate povestile sunt invaluite de sentimentul de recunostinta si bucurie, ma simt privilegiata ca am sansa de a petrece timp cu oameni in sufletul carora mai au loc povestile .
M-am trezit dintr-o data pe dealul Feleacului, fara sa stiu cand trecuse timpul.
Apoi, alt drum, alti oameni. Prinsi de ninsoarea zdravana care a albit Branul, coboram spre Predeal si Sinaia incetisor, in coloana...Obositi si multumiti de munca noastra, am inceput sa povestim. "Spune-mi, Florian o poveste cu talc!". Florian zambeste si nu se lasa rugat mult. Povestea incepe. Sufletele noastre se destind. Marian conduce si asculta, Florian povesteste si eu sunt toata intre scaunele lor! Apoi ne spune si Marian o poveste, apoi eu, apoi iar Florian...Aproape intram in Bucuresti si inca nu ne saturasem de povesti. Mi-a ramas in minte una, in mod special, spusa de Florian. Este povestea unui beduin insetat, foarte insetat, care mergea prin desert. Isi simtea limba uscata, ochii arsi de praf si dogoare....cand deodata, da peste o apa curgatoare. Bea cu bucurie, recunoscator pentru acest dat neasteptat. Apa i se pare minunata, cea mai dulce si mai pura bauta vreodata! Ia din apa aceea la el, cu gand sa ii duca si califului orasului. Ajunge la calif si ii povesteste de apa. Califul gusta si se stramba. da si ministrilor sai si se stramba si ei. Apa era salcie si mocirloasa. Considerand ca beduinul isi bate joc de ei, califul decide sa il arunce in inchisoare. Omul nu intelege cu ce a gresit si sufera foarte tare. Dupa cateva zile insa, califul il viziteaza in inchisoare si ii reda libertatea si il coleseste cu daruri, pentru ca intre timp intelesese ca pentru omul acela insetat, apa aceea a fost cea mai pura si mai dulce cu putinta.
Morala povestii este ca adesea masuram dupa masura noastra, potrivim adevarurile noastre la realitatile altora si actionam fara sa incercam macar sa gandim si din perspectiva celuilalt.
Am vazut multe locuri si am cunoscut multi oameni in ultima vreme. S-au adunat atatea povesti in mine! Toate povestile sunt invaluite de sentimentul de recunostinta si bucurie, ma simt privilegiata ca am sansa de a petrece timp cu oameni in sufletul carora mai au loc povestile .
Comentarii
:)
Ciomâzgă. O generaţie epuizată prea devreme. O generaţie uzată în frecuşuri deşarte.
Sau, poate, o mână de oameni având defectul bunului simţ în exces.
Dor de Tinerama.