Un cadou traznit





Victor mi-a dat leapsa cu cel mai nostim si neobisnuit cadou de pana acum(asa am tradus eu "misto" :-D), asa ca dupa indelungi dezbateri si analize, m-am decis: de sf andrei, am primit de la colegii mei o surubelnita, o cutie de bijuterii din Ikea (pe care au vrut sa o asamblez singura) si un spray mov. Asta pentru ca am initiat niste schimbari la birou, gen un zugravit, un taiat birourile in doua ca sa cream spatiu ...in fine, un mic balamuc, cu rezultate frumoase. Cand santierul era in toi si colegii mei se refugiasera pe la mansarda, am racit si am stat acasa vreo doua zile. Cand am revenit, unul dintre oamenii de baza la proiectul Casa noastra-ca o floare!(:-P) mi-a zis, in loc de salut : "Gata?! Te-ai si facut bine?!?"

Hmm, cata iubire! :-)

Ieri a venit un preot sa sfinteasca casa....si eram cap de lista pe foaia cu numele noastre....ar trebui sa imi dea si asta de gandit!

Cam atat cu cadoul: in haiul general, am asamblat cu chiu cu vai cutia, m-au ajutat si fetele...de cate ori oftam a neputinta, imi replicau: "poftim, data viitoare sa te gandesti de doua ori inainte sa mai iti vina idei de-astea!".

Cateva poze, mai sus. :-)

Comentarii

erasmul a spus…
Ai ceva din GAUDI ! :)

Construiesti intr-un fel aparte...lasi ciucuri in sufletele oamenilor...colorate ce-i drept ! :)
victor a spus…
hehehe, chiar ca-i un cadou frumos.
Si te-ai descurcat cu brio :)
Anonim a spus…
da' nu ti-au spus si cine e delegat sa umple cutia ??? :-) inteleg ca de azi, acusi, esti in vacanta.....sa stai pe munte, la aer, sa te reintorci la tine si sa ai sufletul plin de lumina !
Andreea a spus…
Multumesc, asa fac, promit!
Cu umplutul cutiei....nu am nicio teama..se va umple ea...de asemenea, n-am nicio graba...voi fi femeie tot restul vietii mele, asa ca bijuteriile vor veni..inevitabil! :-))
Andreea a spus…
Astazi mi-am amintit de un cadou aparte: in copilarie, un vecin mi-a daruit un visin din curtea lui. In fiecare an, imi facea bunica mea compot din visinele MELE! Au fost perioade cand bunicii nu vorbeau cu oamenii in curtea carora crestea visinul meu, dar eu aveam permis de libera trecere sa imi vad visinul. Si ceea ce credeam ca e o copilarie...a fost lucru serios...pentru ca acum, dupa aproape 10 ani de cand n-am mai fost in sat...visinul meu ma astepta. Este tot al meu si mi-au spus ca de cate ori l-au cules s-au gandit la mine.