Pielea mea este aramie. Cand sunt obosita, miros a frunze arse. Cand sunt odihnita si plina de energie, miros a verde. A lamai verzi. Numele meu este Ileana. Anaeli. Ileana-Anaeli, o moneda cu doua chipuri. Pentru cunoscuti, Ileana, pentru straini, Anaeli. Despre Anaeli nu ai cum sa afli multe, doar linii generale, detaliile sunt gravate pe cealalta parte. Detalii precum culoarea pielii sau mirosul ei.
Sunt o femeie tanara. Si libera. E important de precizat asta. Nu pentru ca as cauta pe cineva, vreo jumatate care sa ma completeze, ci libera sub cerul asta albastru. Ideea asta cu jumatatea, in paranteza fie spus, ma enerveaza. Daca admit ca imi caut vreo jumatate, ar insemna ca eu insami sunt o jumatate de om, jumatate de fiinta handicapata, incompleta, ori eu nu sunt . Ma simt intreaga, completa, bine definita. Mai sunt si altii de aceeasi parere, tocmai m-a fluierat admirativ unul. Zambesc si plec usor capul pentru a masca zambetul in faldurile salului . Imi port cu mandrie cei 30 de ani. Trec cu fruntea sus pe strada. Sunt pe Magheru, ma indrept spre o ceainarie mica si cam ponosita . Numai gandul ca in cateva minute voi deschide usa acolo, imi picura stropi de bine si de liniste in vene. Un local nu prea cunoscut, situat deasupra unei librarii. Imi place ceainicul din ceramica simpla, imi plac ulcelele minuscule in care imi serves mierea si laptele-ceaiul meu favorit, yoggy, se bea cu lapte, imi plac pernele si cartile vechi, parca salvate din poduri de boieri decazuti. Este un loc in care merg singura. Savurez incet ceaiul, inchid ochii si ascult muzica din fundal, privesc oamenii pe strada, citesc cate ceva. Ultima oara am citit o poezie de Michelangelo. Nu-mi mai amintesc nimic, decat ca m-a tulburat. L-as fi iubit pe Michelangelo asta daca as fi trait in acelasi timp cu el. Asta a fost gandul care mi-a ramas. Zambesc iar...femeie fara minte. Cum era?! Poale lungi si minte scurta. That's me today. Port o rochie in culoarea visinelor putrede, lunga si lejera pe corp si peste haina subtire, neagra, mi-am pus un sal. Am numarat 8 culori si doua nuante pe el. Ma plictiseam intr-o statie de autobuz si le-am numarat . E vesel, ca o partitura de muzica ciurli-burli. Nu cauta pe google, muzica ciurli burli e o inventie de-a mea. Cateodata si marsul lui Radetzky mi se pare ciurli-burli. Simt cum creste starea de joy in mine. O sa ma umfle rasul in curand si e cam ciudat sa rad singura. Rade prostul de ce-si aduce aminte, asa zicea mama. In cazul meu, rade prostul de ce creeaza. Gata, ma potolesc, simt ca imi stralucesc ochii si ca rasul meu e gata sa izbucneasca afara, de nebun. Scot repede telefonul din geanta, macar daca izbucnesc totusi in ras, sa creada lumea ca vorbesc la telefon cu cineva haios. Vorbesc cu mine, Ileana vorbeste cu Anaeli. Anaeli vorbeste cu Ileana. Fetelor, o sa ajungeti de mana la spitalul 9. Nu mai pot. Starea asta de joy interior, de ras ce galgaie aproape de buzele mele, ma termina.
E bun tare yoggy asta.
Sunt o femeie tanara. Si libera. E important de precizat asta. Nu pentru ca as cauta pe cineva, vreo jumatate care sa ma completeze, ci libera sub cerul asta albastru. Ideea asta cu jumatatea, in paranteza fie spus, ma enerveaza. Daca admit ca imi caut vreo jumatate, ar insemna ca eu insami sunt o jumatate de om, jumatate de fiinta handicapata, incompleta, ori eu nu sunt . Ma simt intreaga, completa, bine definita. Mai sunt si altii de aceeasi parere, tocmai m-a fluierat admirativ unul. Zambesc si plec usor capul pentru a masca zambetul in faldurile salului . Imi port cu mandrie cei 30 de ani. Trec cu fruntea sus pe strada. Sunt pe Magheru, ma indrept spre o ceainarie mica si cam ponosita . Numai gandul ca in cateva minute voi deschide usa acolo, imi picura stropi de bine si de liniste in vene. Un local nu prea cunoscut, situat deasupra unei librarii. Imi place ceainicul din ceramica simpla, imi plac ulcelele minuscule in care imi serves mierea si laptele-ceaiul meu favorit, yoggy, se bea cu lapte, imi plac pernele si cartile vechi, parca salvate din poduri de boieri decazuti. Este un loc in care merg singura. Savurez incet ceaiul, inchid ochii si ascult muzica din fundal, privesc oamenii pe strada, citesc cate ceva. Ultima oara am citit o poezie de Michelangelo. Nu-mi mai amintesc nimic, decat ca m-a tulburat. L-as fi iubit pe Michelangelo asta daca as fi trait in acelasi timp cu el. Asta a fost gandul care mi-a ramas. Zambesc iar...femeie fara minte. Cum era?! Poale lungi si minte scurta. That's me today. Port o rochie in culoarea visinelor putrede, lunga si lejera pe corp si peste haina subtire, neagra, mi-am pus un sal. Am numarat 8 culori si doua nuante pe el. Ma plictiseam intr-o statie de autobuz si le-am numarat . E vesel, ca o partitura de muzica ciurli-burli. Nu cauta pe google, muzica ciurli burli e o inventie de-a mea. Cateodata si marsul lui Radetzky mi se pare ciurli-burli. Simt cum creste starea de joy in mine. O sa ma umfle rasul in curand si e cam ciudat sa rad singura. Rade prostul de ce-si aduce aminte, asa zicea mama. In cazul meu, rade prostul de ce creeaza. Gata, ma potolesc, simt ca imi stralucesc ochii si ca rasul meu e gata sa izbucneasca afara, de nebun. Scot repede telefonul din geanta, macar daca izbucnesc totusi in ras, sa creada lumea ca vorbesc la telefon cu cineva haios. Vorbesc cu mine, Ileana vorbeste cu Anaeli. Anaeli vorbeste cu Ileana. Fetelor, o sa ajungeti de mana la spitalul 9. Nu mai pot. Starea asta de joy interior, de ras ce galgaie aproape de buzele mele, ma termina.
E bun tare yoggy asta.
Comentarii
iar tu? ce crezi ?
Mare lucru ! Nu ?
Tz, tz, tz !!!
De citit: iacov 3:8
Cand ti se fac prea multe complimente, ajungi sa nu mai deosebesti binele de rau.
De altfel esti constienta ca fluieratul admirativ pe strada e un gest marlanesc si intelegi ca ai gafat amintind despre el.
Nu are legatura cu religia ci cu autocunoasterea. Esti mult mai buna decat multi altii, dar nu aluneca spre megalomanie. Nu te pozitiona in centrul Universului fiindca e o responsabilitate mult prea mare si n-o sa-i faci fata.
Am folosit prea multe propozitii imperative ca rezultat al senzatiei de ignoranta lasat de indemnul tau.
Comentul se vroia a fi de fapt un semnal de alarma :) si nu o critica.
N-am "gustat" nici chestia cu jumatatea de care n-ai nevoie. Oare chiar asa o fi ? Copiii tai vor fi creati in eprubeta ?
Ia să vedem...
Pe domnul anonim nu cred că trebuie să-l evoc, nu de alta, dar domnia sa s-a aruncat singur la groapa de gunoi, neavând curajul de a se semna. Îmi plac persoanele care se ascund în spatele relativităţii unei identităţi ascunse, de unde flegmează, pentru că asta este tot ceea ce ştiu mai bine.
Cineva.Eu, dacă asta ai înţeles din rândurile acelea, eu consider că este jale. Nu numai că nu puteau fi citite de facto, ci trebuiau mai ales citite rândurile dintre cele aşternute de Andreea. Ai dat greş în ambele ipostaze. Asta ar trebui să ne înveţe că internetul ne dă tuturor acces la informaţie, doar că nu suntem la fel de mulţi cei care mai avem şi forţa de a procesa ceea ce primim.
Mihai, tu chiar m-ai speriat. Nu de alta, dar văd că ai luat-o razna pe câmpii, când acolo sunt dealuri. Ai construit o teorie a egocentrismului, pornind de la nimic care să-ţi susţină raţionamentul şi trecând prin construcţii care ţi se par ciclice, dar pe care eu nu am cum să le legitimez nici dacă aş şti că ai băgat ceva iarbă în tine. Observ că este plin internetul de doctori. Noroc că nu suntem în situaţia de a ne lăsa pe mâna voastră, că am ajunge să ne pierdem organele, pe modelul doctorului Ciomu. Numai că de data asta ne-aţi scoate sufletele, afectivitatea, bunul simţ şi căldura cu care suntem capabili să funcţionăm. Eu îţi sugerez ca înainte de a le pune altora diagnostice, să te uiţi la tine şi să faci experienţele astea pe tine. Vor fi utile, garantez, şi data viitoare nu vei ajunge să mai postezi cretinisme ca acela pe care ni l-ai adus la cunoştinţă.
O zi bună, tuturor. România este splendidă, oferă tuturor loc.
Atunci,hai pe Magheru la un yoggy.
Poate il luam si pe dl. Demaio sa te pazeasca de doctori ;)
Stiu ca femeia aia se vedea 7 intr-una.
Evident ca nu e vorba de tine.
Scrii foarte frumos !
:)
De ce să ies să păzesc? Nu este nevoie. Era vorba de cu totul altceva aici.
As avea doar doua lucruri de adaugat.
1. Fiecare are dreptul la o opinie, un drept elementar de care faci uz din plin. Altfel, nu inteleg de ce ar mai exista blogul. Banuiesc ca fiecare si-ar scrie impresiile intr-un caiet pe care l-ar ascunde intr-un sertar. Dar din moment ce Andreea publica pe blog micile ei eseuri inseamna ca asteapta o parere, un feed-back...
2. In general critica este un lucru bun chiar daca nu este ceea ce ne vrem sa auzim. Uneori poate duce la progres. Andreea poate sa decida in ce fel priveste mesajul celor doi. In definitiv e blogul ei.
In rest toate bune. Si bafta la prezidentiale.
Toate mesajele sunt binevenite, chiar si cele critice. Cu urmatoarele conditii: sa fie semnate, scrise corect gramatical si sa fie constructive, sa intelegem cu totii ceva.