Analiza de duminica

Urmaream cu degetul cotoarele unor carti editate de editura Trei, in timp ce povesteam (cat se poate povesti) unui amic "Luni de fiere" a lui Bruckner. Esti plina de contradictii, mi-a spus el incet. Sunase ca o remarca mai mult pentru sine. I-am zambit. Degetul mi se plimba in continuare pe cotoarele cartilor, dar cu mintea inventariam momentele petrecute impreuna, incercand sa le vad cu ochii lui. De unde ii venise ideea asta ca sunt plina de contradictii?!
De cand ma stiu, am pledat pentru simplitate si simplificare, iar despre mine am crezut mereu ca sunt simpla, linistita si liniara, articulata intr-un mod usor de descifrat. De la punctul A la punctul B este o linie directa, logica, usor de urmarit. Asa ma vedeam eu.
Am iesit din librarie ganditoare. Mi-am amintit un desen facut pentru mine de M. , la inceputul relatiei noastre. Desenase mintea mea. Pe o coala de A4, liniile involburate si incalcite, ondulate si rasucite m-au lasat fara grai. Atunci mi-am zis ca nu ma cunoaste inca si e normal sa vada asa. Poate chiar incercase sa ma impresioneze desenand o minte atat de involburata. Nu avea de unde sa stie ca eu tanjeam dupa simplitate si asta se vedea peste tot: in mobilierul minimalist din casa mea, decoratiunile simple, putinul machiaj pe care il foloseam, nevoia de a imi intinde parul (tradatorul asta ondulat arata de fapt foarte SIMPLU cum e mintea mea), hainele simple, adesea in culori uni, putinele cuvinte pe care le foloseam (imi impusesem sa ma intreb inainte de a deschide gura: chiar e nevoie sa spui asta? Si cum adesea recunosteam ca nu ajuta nimanui cu nimic, ma abtineam).
Poate sa fie contradictia simpla? Nu. Incita, provoaca, se vrea dezlegata, e ca un mister dintr-un roman politist. Insemna ca ma mintisem singura? Ca sunt simpla numai in ochii mei? Nu ar fi fost prima data cand imi iesea pe dos. Cand sunt timida si imi tremura sufletul in mine, par aroganta si sigura pe mine. Paradox sau contradictie, nu stiu.

Fiti întelepti ca serpii si blânzi ca porumbeii este un dicton de baza in educatia mea . Simt ca ma apropii de nodul generator de contradictii. Mai ma gandesc. La mine in casa, am auzit foarte des ca D-zeu ii iubeste pe cei care se iau la tranta cu viata. O varianta la celebrul „d-zeu iti da, da nu iti baga si-n traista“. Pe de alta parte, am fost adesea scuturata de mana si pusa sa promit ca intotdeauna voi fi smerita si populara (exact asa se exprima bunica mea), ca voi sti sa vorbesc si cu tata Florica si cu boierii.
Ma apropii, ma apropii bine. Adica lui D-zeu ii plac luptatorii, orgoliosii care se iau la tranta cu viata, dar pe de alta parte, ii apreciaza pe smeriti si umili. In paranteza, smerenia e un cuvant pe care nu il inteleg nici azi foarte bine. M-am uitat si in dictionar, am intrat si pe cateva forumuri crestine, tot nu simt ca ii inteleg esenta . Evident, trebuie sa o simt in inima ca sa inteleg.

Ca sa ilustrez perfect natura mea plina de contradictii, iata, tocmai cand ma apropiam de un finish glorios, urma sa tai nodul gordian, sursa contradictiilor, ei bine, iata ca brusc ma accept asa cum sunt si ma opresc aici. Nu mai caut sa fiu nici simpla, nici complexa, nici liniara, nici plina de contradictii.
Nu mai caut decat sa fiu, Aici si Acum.
Sunt ca tine, ca tine si ca tine. Difera doar procentul.