Mi-a ajuns la urechi ca unii dintre voi credeti ca m-am lenevit cu scrisul. Ce pot sa zic? M-am cam lenevit... E drept ca mi se pare ciudat sa scriu fara feedback, intrati rar in dialog cu mine. Intrati, cititi si ma parasiti pas-pas. Nu stiu despre ce anume sa scriu, nu vreau sa va povestesc reflectiile mele de la metrou sau de pe strada...
In ultima perioada am trait si o stare de detasare. Nu m-am gandit la nimic, nu m-a framantat nimic, am simtit estompat, am urmarit numai cuminte, din spatele ochilor: oameni, stiri, vreme, pasari, ganduri, ale mele si ale altora. Ca Sorescu, v-as spune ca "am si sentimentul lânei (-Nu stiu de ce-ti spun asta, Probabil ca m-ai intrebat, Mi-ai cerut un inventar al Sentimentelor)."
De cateva zile ma bantuie sintagma Christinei si a lui Stanislav Grof-urgenta spirituala, asa ca ieri am cautat in biblioteca cartea si am recitit partea care trateaza urgenta spirituala. Inca imi staruie in minte, probabil ca ii voi dedica un post curand.
Am scos din biblioteca si dictionarul german, incep sa uit cuvinte. Noroc cu niste nemti cu care corespondez pe mail, gratie lor mai exersez. Uwe, un trainer din Munchen m-a invitat la un seminar tinut de el, poate ma duc prin iunie. Ar fi o ocazie buna sa imi dezleg limba. Pana atunci, mai citesc dictionarul si ceva stiri pe net in germana.
Ca sa dau dare de seama cat mai completa si sa imi pun si cenusa in cap...marturisesc ca am chiulit de la aikido, in parte din cauza proiectelor care m-au plimbat prin alte orase, in parte din cauza comoditatii- ador sa ajung acasa, sa ma demachiez, sa fac dus luuuuung, sa ma imbrac comod, sa mananc ceva bun si sa citesc sau sa bantui pe net fara griji. Comoditatea combinata cu detasarea care m-a luat prizoniera in ultima vreme au dus la chiulul de la aikido... In zilele in care am antrenament sunt mai nelinistita, spre seara ma apuca angoasa: mut kimonoul de colo colo, intr-o seara chiar l-am pus in rucsac, ma pregatesc psihic pentru intalnirea cu senseii si apoi brusc ma luminez: mi-e foarteee foameee, am de pregatit ceva pentru maine,daca vin iar cu energie multa si nu pot sa adorm pana tarziu ?!(si daca nu dorm eu, nu mai doarme nimeni in casa) etcetc, zeci de scuze ca sa aman antrenamentele. Nu stiu de ce fac asta, imi place aikido foarte mult si chiar progresasem. Shame on me!!
Aseara ma gandeam la ce am facut anul asta mai aparte (ca de exemplu seminarul de tantralife sau condusul masinii) si am ajuns la concluzia ca experientele care ma scot din propria coaja sunt cele mai benefice pe termen lung.
Imi pregatesc un calendar cu evenimente care sa ma provoace sa las garda jos!
De parca ar fi simtit ce intentionez, un prieten mi-a scris si m-a intrebat daca nu as vrea sa vin la niste meditatii no mind. 40 de minute oamenii vorbesc in sunete, fara cuvinte (cred ca e foarte haios sau scarry, depinde) si apoi alte 40 de minute stau in liniste. Why not? In copilarie, vorbeam pe afara in limbi inventate de noi, niste sunete acolo...cand imi amintesc cu cata seriozitate comunicam noi asa....Sunt prea serioasa in ultima vreme, 40 de minute de prosteala nu e mare lucru... Daca reusesc sa ajung la o astfel de seara, va povestesc cum m-am simtit dupa.
Pentru ultraortodocsii care ma viziteaza si apoi ma rastignesc pentru "devieri" de genul celei descrise mai sus, ma grabesc sa anunt ca rugaciunea este in mine constanta, galgaie ca un izvor inca de cand suna ceasul dimineata. Ma rog si multumesc pentru ziua noua, plina de posibilitati si minuni, inca dinainte de a deschide ochii si a rosti buna dimineata.
In fine, who cares?...
In ultima perioada am trait si o stare de detasare. Nu m-am gandit la nimic, nu m-a framantat nimic, am simtit estompat, am urmarit numai cuminte, din spatele ochilor: oameni, stiri, vreme, pasari, ganduri, ale mele si ale altora. Ca Sorescu, v-as spune ca "am si sentimentul lânei (-Nu stiu de ce-ti spun asta, Probabil ca m-ai intrebat, Mi-ai cerut un inventar al Sentimentelor)."
De cateva zile ma bantuie sintagma Christinei si a lui Stanislav Grof-urgenta spirituala, asa ca ieri am cautat in biblioteca cartea si am recitit partea care trateaza urgenta spirituala. Inca imi staruie in minte, probabil ca ii voi dedica un post curand.
Am scos din biblioteca si dictionarul german, incep sa uit cuvinte. Noroc cu niste nemti cu care corespondez pe mail, gratie lor mai exersez. Uwe, un trainer din Munchen m-a invitat la un seminar tinut de el, poate ma duc prin iunie. Ar fi o ocazie buna sa imi dezleg limba. Pana atunci, mai citesc dictionarul si ceva stiri pe net in germana.
Ca sa dau dare de seama cat mai completa si sa imi pun si cenusa in cap...marturisesc ca am chiulit de la aikido, in parte din cauza proiectelor care m-au plimbat prin alte orase, in parte din cauza comoditatii- ador sa ajung acasa, sa ma demachiez, sa fac dus luuuuung, sa ma imbrac comod, sa mananc ceva bun si sa citesc sau sa bantui pe net fara griji. Comoditatea combinata cu detasarea care m-a luat prizoniera in ultima vreme au dus la chiulul de la aikido... In zilele in care am antrenament sunt mai nelinistita, spre seara ma apuca angoasa: mut kimonoul de colo colo, intr-o seara chiar l-am pus in rucsac, ma pregatesc psihic pentru intalnirea cu senseii si apoi brusc ma luminez: mi-e foarteee foameee, am de pregatit ceva pentru maine,daca vin iar cu energie multa si nu pot sa adorm pana tarziu ?!(si daca nu dorm eu, nu mai doarme nimeni in casa) etcetc, zeci de scuze ca sa aman antrenamentele. Nu stiu de ce fac asta, imi place aikido foarte mult si chiar progresasem. Shame on me!!
Aseara ma gandeam la ce am facut anul asta mai aparte (ca de exemplu seminarul de tantralife sau condusul masinii) si am ajuns la concluzia ca experientele care ma scot din propria coaja sunt cele mai benefice pe termen lung.
Imi pregatesc un calendar cu evenimente care sa ma provoace sa las garda jos!
De parca ar fi simtit ce intentionez, un prieten mi-a scris si m-a intrebat daca nu as vrea sa vin la niste meditatii no mind. 40 de minute oamenii vorbesc in sunete, fara cuvinte (cred ca e foarte haios sau scarry, depinde) si apoi alte 40 de minute stau in liniste. Why not? In copilarie, vorbeam pe afara in limbi inventate de noi, niste sunete acolo...cand imi amintesc cu cata seriozitate comunicam noi asa....Sunt prea serioasa in ultima vreme, 40 de minute de prosteala nu e mare lucru... Daca reusesc sa ajung la o astfel de seara, va povestesc cum m-am simtit dupa.
Pentru ultraortodocsii care ma viziteaza si apoi ma rastignesc pentru "devieri" de genul celei descrise mai sus, ma grabesc sa anunt ca rugaciunea este in mine constanta, galgaie ca un izvor inca de cand suna ceasul dimineata. Ma rog si multumesc pentru ziua noua, plina de posibilitati si minuni, inca dinainte de a deschide ochii si a rosti buna dimineata.
In fine, who cares?...
Comentarii
Nu l-am vazut, o sa il caut. Meryl Streep e una dintre preferatele mele.
Ma bucur ca ti-a placut.