Amintiri din copilarie

Ma uit si cercetez cu atentie: parca e mai lung aici, stai cuminte sa tund bine. Te fac frumoasa, da? O fetita de 6 anisori incuviinteaza cuminte din capsor. O alta fetita de 6 anisori (eu) se incrunta preocupata, tinand o forfecuta minuscula in mana dreapta. E o dupa amiaza tarzie de toamna, trebuie sa dau zor sa termin de tuns inainte sa vina mama si tata acasa. Hast de ici, hast de colo-gata. O cercetez cu atentie si ma declar multumita: fetita are o figura proaspata si o tunsoare frumoasa. Cam scurta, da ea a zis ca il vrea scurt.
Strangem impreuna scaunul cu spatar si cuvertura pe care o intinsesem pe jos, scuturam, chicotim si apoi vine timpul sa plece la ea acasa. Imi simt inima mare in piept, am facut o fapta buna! Zambesc cu intelepciune cand ma gandesc ce surpriza placuta va face ea acasa! Se vor bucura, mai ales tatal ei, ca nu va mai trebui sa cheltuiasca niciun ban la frizerie. Poate o sa vina mereu sa o tund eu. Si pe mama o tund eu, asa ca ma pricep. (mama are parul cret si uneori ma ruga sa ii tai cate un zuluf neastamparat. Nu se vedea niciodata “interventia” mea)

O seara linistita in familie e intrerupta de soneria de usa: lunga, amenintatoare. Mama isi sterge mainile de un sort si se duce sa deschida. Eu, dupa ea. In prag sta cealalta fetita cu tatal ei. E furios, iar ea e plansa si speriata. Tunsoarea ei nu mai mi se pare deloc draguta, o face sa arate ciudat, neajutorata. Ma uit uimita in ochii ei, din spatele mamei mele care asculta cu atentie ce spune barbatul acela furios. Face eforturi sa inteleaga ce s-a intamplat. Intr-un final, dupa ce arunca intai o privire fetitei, apoi mie, intelege pe deplin. N-am sa uit niciodata ce a spus, in timp ce tatal fetitei inca perora aprins: “asculta, domnule, a mea o fi proasta, nu zic nu, da’ a dumitale e si mai proasta!!” si cu asta i-a inchis usa in nas.

Zambeam mandra de ea si ii cautam privirea, cand a cazut prima palma. A doua zi, colega mea de banca era tunsa chilug, iar eu in greva foamei, pentru ca nu intelegeam de ce am fost pedepsita. In ziua aceea am fost amandoua tacute si solidare, atat de solidare, incat am simtit nevoia sa ne tinem de mana pe sub banca.
Noi doua impotriva adultilor. Cine sa ii inteleaga……:-)

Comentarii

impricinatul de corn, adica eu insumi a spus…
ah, asta cu tunsul mi se pare criminală! cel mai mult mi-ar fi plăcut să trag cu ochiul pe neve la voi două... gest de gest, cum făceaţi şi cum comentaţi în timp ce una o tundea pe cealaltă...
super!
adelaida a spus…
Super povestea, desprinsa parca dintr-o carte. Mi-a placut felul in care ai redat-o, cursiv, parca incadrata intr-un tablou.
Andreea a spus…
Ea nu m-a tuns pe mine, numai eu am tuns-o, cu forfecuta cu care isi potrivea taica-meu mustata. :-))Erau multi frati acasa, cred ca m-am gandit ca poate folosi altfel banii aia, de am convins-o sa se lase tunsa de mine. Nu mai imi amintesc cum o chema, am mers doar un an, clasa intai, la scoala aceea.
Imi amintesc camera, cuvertura intinsa cu atentie pe jos si scaunul plantat in mijloc, tacerea si micile discutii, usurarea cand am terminat operatiunea.
Andreea a spus…
@Adelaida: duminica, la masa cu prilejul cununiei, s-au apucat ai mei sa povesteasca diverse din copilaria mea si totul a plecat de la un ambalaj de cadou ales de tata. Era cu mos Craciun, ma rog Gerila, pe vremuri, si cand desfaceam cadourile, a trebuit sa povestesc oamenilor de ce a ales tata asa. Din punctul ala, nu i-am mai putut opri. A aflat Mihai o groaza de lucruri despre mine!! Chiar glumea, spunea ca daca stia macar un sfert, se mai gandea daca mai ma ia!!!
Anonim a spus…
Alina G.
Ai un fel de a povesti...fantastic!
Cred ca este doar firesc si sinceritate.
Am aflat si eu: sa fiti fericti si sa nu uitati niciodata duminica DA-ului cu tot ce-a cuprins ea!
marius a spus…
Pai niste amintiri spontane legate de copilarie ar fi: eu si cu un prieten(si vecin) faceam adevarate curse pentru a umple cu apa din casa sticlele pe care apoi le goleam in gradina de la parterul blocului, dupa ce plantasem in prealabil samburi de la fructele pe care le mancasem, seminte de tot felul...bine ca nu existau apometre pe vremea aceea...ca la cata apa duceam...; sau cand faceam un asa-zis ceai din diverse ierburi, buruieni fierte intr-un vas gasit pe undeva pe-afara la un foc improvizat tot de noi(iar ceaiul era - sau cel putin asa trebuia - servit de niste catelusi carora le facusem un mic adapost intr-o gradina de la parterul unui alt bloc); sau cand prindeam bondari, iar de picioarele lor(daca pot sa le numesc picioare-noi cel putin asa le consideram) legam un fir de ata, si apoi ne lasam purtati in directia in care ei tindeau sa zboare, considerand ca aveam un altfel de animal de companie.
Andreea a spus…
Ce copilarii frumoase am avut, Marius! Fara jucarii sofisticate si scumpe, dar cu atata bucurie si simplitate!
Meteor a spus…
Acum o saptamana am iesit cu cativa prieteni la un strand sa ne aerisim nitel...iarba verde, soare-umbra, fiecare cum si ce vroia... Eram 3 baieti si 2 fete. Ajunsi acolo am inceput cu un badminton, o papa, un suc/bere... volei, magarusul... Apoi cineva a venit cu o idee: haideti Ratele si vanatorii... De cand eram mic n-am mai jucat asa ceva, sa tot fi trecut cred vreo 20 de ani... daca nu mai bine. Ne-am amintit regulile si am inceput. A fost super fain. A doua zi vanatorii aveau o febra... :D
Zilele trecute, eram acasa cu prietena mea si ne-am adus aminte de joc... am inceput un "remember" cu toate jocurile care ne umpleau dupa-amiezele si duminicile si toata vara atunci cand eram mici: De-a v-ati ascunselea (ascunselea, pititea), Tara-Tara vrem ostasi, Matele-ncurcate, Sapte paiele, Lapte gros, Baza, Turca, Vamita, Gropita, Impuscatea, Ruble (mai stiti jocul ala cu cartoane de chebrituri si bidoane de ulei de masina ori de la diverse sampoane de atunci...). Pe unele le mai stiam, la altele doar fragmente : ceva cu...Flori, filme, fete sau baieti... Mamaliga cu malai cum te pun asa sa stai... ceva cu Omul negru... Ne aduceam aminte cum se umpleau scarile de bloc sau cate o poarta de casa cu copii, de povesti cu strigoi de la miezul noptii care pe cei mai mici ne faceau sa inghetam, de nazbatiile facute de noi sau fratii/prietenii nostrii.
Eram copii. Acum suntem robotei... si crestem robotei...
Hmmm acum 25 de ani cele mai tari jucarii electronice la noi erau niste masinute sau robotei electrici cel mult "teleghidati" cum ziceam atunci: prin fir. Azi asa ceva e de-a dreptul banal :)
marius a spus…
Cat adevar e in ultimul tau comentariu, Andreea! Referitor la “Fara jucarii sofisticate si scumpe, dar cu atata bucurie si simplitate!“...pai ma cam caracterizeaza sa gasesc bucurie cu preponderenta in lucruri simple. Si daca stau sa ma uit mai atent, afirmatia ta chiar e fireasca, logica as putea spune(cel putin pentru mine; asta nu inseamna ca pentru toti e la fel), adica: *sofisticat&scump*≠*bucurie*(nu intotdeauna, vreau sa zic, desi multi sustin opusul).
Multumesc pentru amintirile pe care le-am retrait, ca efect al acestui articol.
Andreea a spus…
Da, chiar ma gandeam zilele astea ca nimic din viata mea de adult nu mai este trait cu intensitatea si bucuria jocurilor din copilarie. Si osteneala aia fericita cu care puneam seara capul pe perna....
Modul in care ne mergea mintea sa inventam jocuri si jucarii..Satisfactia lucrului creat...bucuria ca il poti impartasi..
marius a spus…
Un alt soi de jucarii…create de adulti, pentru adulti(in principal)…sofisticate si scumpe(de data aceasta)…dar care, totusi, aduc bucurie.

http://travel.msn.com//Guides/MSNTravelSlideShow.aspx?cp-documentid=498870>1=41000
marius a spus…
Observ ca link-ul anterior a fost incomplet copiat.
http://travel.msn.com//Guides/MSNTravelSlideShow.aspx?cp-documentid=498870>1=41000
marius a spus…
si de data aceasta observ aceeasi eroare de copiere. asta e.
Andreea a spus…
Imi pare rau, nu stiu ce are. Vroiai sa vedem o tara sau ceva anume?
marius a spus…
Era vorba despre un colaj(niste slide-uri) intitulat *Wildest Architecture*; asa cum reiese si din titlu, apar o serie de constructii, cladiri(de prin toata lumea) putin cam...*wild*.