O poveste dulce-amaruie, de week-end

Gustul iubirii

Un baiat negricios, subtire si tacut m-a invatat odata sa mananc grapefruit. M-a invatat intai sa il cantaresc in palme, sa ii simt greutatea si plinatatea, atat cu stanga, cat si cu dreapta. Apoi sa ma uit la el in soare si sa il arunc in sus ca pe o minge. Ma gandeam ca oricum de altceva nu e bun. Atat de amar, chiar si cu zahar presarat din belsug peste el.

Vrei? ma intreaba mai mult din ochi baiatul negricios. Da! raspund eu zambind bucuroasa.
Bine, adu-mi un castron! zice el. Ii aduc, desi nu inteleg de ce ii trebuie un castron, doar jucam volei cu grapefruit-ul !

Imi zambeste in timp ce se aseaza. Degetele negricioase si lungi, netede, ferme inconjoara strans grapefruit-ul galben. Ma asez cu ochii tinta la degetele lui. Sunt fascinata. Coaja cade invinsa, degetele lungi sunt acum portocalii de la sucul din coaja.
Se insereaza afara, in camera vegheata de mesteacanul de la fereastra e liniste.

Baiatul imi zambeste cand si cand si imi atinge varful nasului cu degetele parfumate de gref. In castron se aduna labii mici si zemoase de gref rosiatic. Gusta, ma indeamna el zambind. Nu. Ma stramb si rad: e amaaar!! Nu este. Gusta! Imi intinde cateva felii din care siroia sucul. Cu ochii in ochii lui, bag in gura o felie moale de gref. Dulceata fructului ma ia prin surprindere si ochii mi se maresc de uimire.

De ce n-am stiut pana acum ca e atat de dulce ? Inchid ochii ametita. De ce n-am stiut? Baiatul subtire cu miros de gref ma saruta apasat. Sucul de gref imi aluneca pe barbie, buzele imi ard, apoi amortesc.

Nu-mi mai amintesc apoi mare lucru. In zilele urmatoare, buzele muscate si amortite, dureroase daca incercam sa vorbesc, dorul dulce din inima si cojile putin uscate de gref de pe masuta de cafea din camera mi-au certificat ca iubirea e dulce amaruie.

Ca un gref. Dorul de el, de un mesteacan alb, de niste maini negricioase cu degete netede, dorul de zambetul cald si tacerea atat de plina si grea de promisiuni.........dorul asta nu poate avea decat un gust: dulce amarui.

Comentarii

marius a spus…
Desi nu sunt eu in masura sa imi dau cu parerea pe acest subiect, caci nu pot spune ca ma pricep asa de bine in ale beletristicii(dar intrebarea ar fi, cine se pricepe cu adevarat?!), totusi eu as indrazni sa afirm ca reusesti sa creezi niste imagini(prin cuvinte simple, prin descrieri destul de generoase) care il determina pe cititor, in mod inevitabil, sa aiba o reactie, sa manifeste trairi, sentimente..si cam asta conteaza, in definitiv...adica, cititorul sa nu ramana indiferent. Si eu spun ca nu ramane. Parerea mea.
Andreea a spus…
Multumesc, Marius! Ce ai simtit citind povestea cu gust de gref?
marius a spus…
Simti ca traiesti...ca patrunzi intr-un loc linistitor, familiar, confortabil...de fapt, un loc normal, firesc....cel mai potrivit pentru a descrie acel loc e...*dulce amarui*...pentru ca asa poate fi caracterizata(cel mai succint) si viata insai...dulce-amaruie...dar asa si trebuie sa fie...cred, dar nu pot spune ca sunt convins de acest lucru.
Anonim a spus…
Raspund si eu la intrebarea pusa lui Marius : ochii mi s-au marit si mi s-au umezit; pe masura ce am citit, gustul de grapefruit a alungat cafeaua tare pe care doar ce o bausem si parca as bea incontinuu grapefruit... :)
Andreea, amintirile le simtim diferit si in functie de starea noastra de acum, de cand le evocam.
Schimba perspectiva si poate vei reusi sa simti numai dulce... ;)

Me, and my... of angels!
Andreea a spus…
E bun grapefruit-ul !
Este doar o poveste inventata, nu o asociati cu mine neaparat, desi candva, am avut un mesteacan subtire la balcon...:-)
Si eu cred ca viata are gust de gref, dulce-amarui....
Ella a spus…
De ce nu scrii mai mult? Ai face o avere din asta!
Andreea a spus…
:-)
Lucrez intr-o banca, sunt mai mereu pe drumuri, prin alte si alte orase...scriu cand simt ca imi da tarcoale depresia sau cand ma provoaca ceva sau cineva..De exemplu, povestirea asta cu greful am scris-o in Suceava, muream de plictiseala si urat singura in hotel...asa, imi tin mintea ocupata. Ca sa scriu o carte, ma gandesc ca ar trebui sa am in minte o poveste, ori eu nu am...sau s-o inventa pe masura ce scriu...nu stiu. Daca as avea mult timp liber, cu asta mi l-as ocupa-e relaxant si distractiv, recunosc.
Ella a spus…
Si eu am scris candva din necesitate. Eseuri si povesti. Acum nu mai simt foarte acut nevoia de a scrie dar simt nevoia sa fac ceva care sa ma bucure si vreau sa-mi fac din asta o meserie. Mihaela de la serviciu nu are nici o legatura cu cealalta Mihaela. La serviciu sunt tehnica si precisa. Dar nu sunt eu in totalitate. O sa vina si la tine un moment in care o sa simti ca trebuie sa-ti urmezi chemarea. E pacat sa nu scrii. Eu sunt o mare cititoare si greu gasesc pasaje din carti care sa-mi creeze atata placere, bucurie si seninatate ca cele pe care le citesc pe blogul tau.Poate numai Rosamunde Pilcher.
marius a spus…
Am vazut zilele acestea un film pe care l-as fi privit, probabil, cu alti ochi daca nu as fi vazut si filmuletul intitulat “Viitorul Alimentatiei”(unul din mai multe) recomandat de tine la un moment dat(filmulete care se gasesc pe ecotv.ro). Filmul se numeste *Michael Clayton*, iar rolul principal este interpretat de George Clooney. Facand asocierea(in mod inevitabil) intre cele doua filme(caci nu stiu daca e potrivit sa-l numesc pe cel mentionat initial ca fiind filmulet, pentru ca sunt comparabile ca si durata), vine intrebarea: oare chiar asa stau lucrurile? Sau sunt doar niste simple scenarii de film? Nu stiu, dar mi-a placut maniera in care George Clooney a dat viata personajului din film.
Anonim a spus…
Si eu te citesc cu placere!Exista o nuanta a Sandra Brown (nu stiu daca am scris corect numele autoarei din care se pare ca am citit 2-3 romane dupa Revolutie :P) ex: "In castron se aduna labii mici si zemoase de gref rosiatic"
Ai o tendinta de a-ti asterne gandurile intr-o maniera erotica. Poate fi comercial aceste stil.
Si poate ca, a fi profund nu e tocmai ceea ce-ti doresti.
Sa ma insel ?
Multa bafta, orice ai face!
Andreea a spus…
Nu am citit Sandra Brown, e o lectura rezervata batranetilor (vezi textul mai vechi Eu, femeie).:-)

Insa, daca tu ai citit si zici ca seamana...asa o fi.

Intotdeauna mancarea a fost asociata cu sexualitatea, nu cred ca e nimic nou.

in plus, sper ca poti face diferenta intre "ganduri" si "poveste"-literatura inventata. Daca nu poti, cauta in arhiva blogului si vei gasi si "ganduri". Nu stiu daca ca si profunzime te vor satisface...ele sunt doar atat, ganduri. Si povestea asta este doar atat-o poveste, fara pretentii literare sau/si comerciale (!).
Nu am de gand in viitorul apropiat sa traiesc din scris.
Anonim a spus…
Da, te-am citit!
Esti vesela "cip-cirip"; uneori trista, dar nu grava :)
Profunzimea ar veni dintr-o cunoastere de sine.
Dar nu e un bai.
Ideea e sa fii multumita de tine.
Andreea a spus…
Plimba-te, te rog! Daca esti si multumit(a)de tine, cu atat mai bine.
Poate ne ierti apoi, pe noi, astia care nu posedam o atat de profunda cunoastere de sine! Nu-i bai, avem o VIATA inainte, spre deosebire de altii, care mor prematur...

Cauta pe net, cand revii din plimbare, desi sper sa nu, sigur gasesti ce cauti...
marius a spus…
Andreea, banuiesc ca ti-ai asumat riscul sa ai parte si de pareri “contra”(referitor la ce scrii pe blog in general, si la cel mai recent articol in special)...asa ca ramane la aprecierea ta daca sa dai explicatii sau nu referitor la ce scrii pe blogul TAU-fie ca e vorba de nuante de Sandra Brown sau nu, nuante asupra carora nu ma pot pronunta din moment ce nu am nici cea mai vaga idee despre scrierile autoarei cu pricina(parerea mea e ca nu ar trebui sa dai prea multe explicatii...mai ales ca e vorba de blogul TAU...si fiind blogul TAU iti rezervi dreptul sa postezi ce vrei TU, fie ca are caracter personal, sau doar pur comercial...cine nu digera continutul blogului, risca sa faca indigestie daca va continua sa consume articole care nu-i sunt pe plac...si o face pe riscul lui/ei...si nu vad de ce ar trebui sa cada vreo urma de raspundere in sarcina ta!).
Andreea a spus…
@Marius-stii personajul Toulouse din "Pisicile aristocrate"? Toulouse uneori se mai zbarleste, maraie amenintator..
M-am simtit Toulouse toata ziua! M-am zbarlit cu pofta si nici pana acum nu mi-a trecut!
Specia pasiv-agresivilor, in care se incadreaza minunat si anonimul/anonima, nu reuseste de regula sa ma irite, din contra, mi se par amuzanti. Astazi insa nu am avut chef sa fiu buna si draguta, pur si simplu.
marius a spus…
Asa ca se confirma doza de *dulce-amarui* prezenta in mai toate lucrurile...inclusiv in gustul lasat de comentariile venite la articolele tale.
Andreea a spus…
Da :-) Sa stii..
marius a spus…
*Critica este un lucru pe care poti sa-l eviti nespunand nimic, nefacand nimic si nefiind nimic.* Nu imi mai amintesc autorul citatului..sau poate ca e vorba de un anonim(nu stiu sigur)...dar daca scriam anonim, riscam sa se produca o confuzie....si nu era tocmai bine.
Anonim a spus…
Te "zemuiesti" aiurea si stropesti si pe cine nu trebuie :)
Pastreaza-ti zeama pentru sotul tau.
Mie mi s-au umezit ochii :P de atata ras !
Florin
Andreea a spus…
@Marius- Macar daca era critica...