Cum imi aleg cartile


Sunt intrebata adesea cand mai am timp sa mai si citesc. Imediat dupa aceasta intrebare, mai pica una: cum imi aleg cartile pe care le cumpar si le citesc?
Prima intrebare ma cam descumpaneste, pentru ca nu am un raspuns multumitor-cum adica cand mai am timp? Dar voi cum de aveti timp pentru trei mese zilnice, pentru televizor si barfe cu prietenii, etc.? Cartea este hrana pentru suflet, ii acord aceeasi grija si atentie ca si trupului...
In ce priveste modul in care selectez cartile, e mai simplu.
In primul rand, primesc newslettere de la diverse edituri si asa aflu ce carti au mai aparut. Daca descriere cartii mi-a starnit interesul, ii notez autorul, titlul si editura intr-un carnetel pe care il port mereu in geanta. In al doilea rand, citesc diverse cronici de carte pe internet sau in reviste. La fel, daca ceva ma impresioneaza, notez si caut. Apoi, se intampla sa se vorbeasca mult despre o carte sau un autor, fie in anturajul meu, fie in presa. Alteori, vreun prieten/vreo prietena, in ale carui gusturi am incredere, imi vorbeste de vreo carte care merita citita. Si, modul cel mai pagubos financiar, dar cel mai savuros prin spontaneitate si placere, e sa intru in librarii fara sa caut ceva anume si sa plec cu cateva carti, alese oarecum la intamplare-dupa ce scrie pe coperta din spate, dupa autor sau dupa primele pagini rasfoite. De exemplu, ultima oara am intrat in librarie cu o lista pe care se gaseau trei carti (Scafandrul si fluturele, Transformarea sentimentelor si Secretele oamenilor impliniti-ultimele doua le cautam pentru ca pregateam workshopul de la Sala Palatului) si am sfarsit prin a iesi cu mult mai multe, pe langa cele cautate: Sapunul lui Leopold Bloom, de Nora Iuga, Masurarea lumii, de Daniel Kehlmann, Zarva in livada de guave de Kiran Desai, Comunicarea sociala a emotiilor de Bernard Rime si Decizii hotaratoare care au schimbat vieti, de Daniel R. Castro.

Pe lista din carnetelul din geanta asteapta cuminti sa fie bifate: Versetele satanice, Salman Rushdie, Secretul fericirii, de Alice Walker, Inima atat de alba, de Javier Marias, In cautarea unui posibil dans, de A.L. Kennedy, Omonim, de Jhumpa Labiri, Middlesex, de Jeffrey Eugenides, Povestiri africane, de Doris Lessing, Retete vegetariene si Copilul vegetarian, ambele de Elena Pridie. Mai caut si cartea de povesti Cercul mincinosilor, de Jean Claude Carriere, pe care am citit-o, dar vreau sa o si cumpar, sa o am la indemana.

Au fost si perioade in viata mea cand o carte ajungea la mine imprumutata de la prieteni sau de la biblioteca orasului...iar intratul in librarii era, din cauza salariului mic, un act de extravaganta si dezmat...O revista pe luna si un iaurt mare de fructe imi asigurau cateva clipe in care uitam de lume...Micul meu moment de lux si rasfat se rezuma la atat.
Acum, cand imi permit sa ies din librarie cu orice carte sau album vreau, imi amintesc cu drag de perioada in care visam zilele acestea. Imi spuneam: intr-o zi, o sa imi cumpar toate cartile pe care le vreau, fara sa imi numar banii din portofel si fara sa ma gandesc la ziua de maine si la facturi! Acum, visez la o casa in care sa am o camera-birou, o camera care sa gazduiasca toate cartile mele, un fotoliu in care sa stau multe ore cu o carte in brate, laptopul si alte nimicuri incantatoare.

Comentarii

Anonim a spus…
Ei, păi să-ţi explic eu la o cafea. cândva, cum se aleg cărţile după cât costă şi cât de groase sunt. Să nu uiţi să mă întrebi, când o fi.
Mi-aduc şi acum aminte: "30 RON? Asta trebuie să fie bună!".
Andreea a spus…
Daaa, am auzit si eu de-astea. Sau dupa liniutele de dialog...rasfoia cineva zilele trecute o cartea de-a mea si dupa cateva secunde decreteaza : ah, asta se citeste usor, nu? si astepta incuviintarea. Cum n-am reusit sa afisez nimic clar-nedumerire, perplexitate, neintelegere.., mi-a explicat rationamentul: pai te intreb, pentru ca am vazut ca are mult dialog. Aha. Deci asta se cheama carte usor de citit.
Pe vremuri cica se cumparau si carti la metru, ca sa umpli biblioteca sau comandau numai copertile. N-am informatii in ce perioada se facea asta, imi inchipui ca pe vremea comunismului, imi imaginez comunuistii fara carte si parveniti...desi, nu bag mama in foc ca astfel de apucaturi erau specifice numai perioadei aceleia...
Anonim a spus…
Da, aşa se făcea :) Din nefericire, anumite apucături au mai rămas şi azi. Dovada, în rândurile noastre de mai sus. Ce să mai spui...
Cinabru a spus…
In perioada de inceput a potentatilor comunisti bibliotecile sa faceau la metru patrat. Erau cateva reguli : sa fie frumos legate, sa se potriveasca la culori si sa includa, obligatoriu, clasicii marxism-leninismului.

Anticarii inca in libertate - mai ales celebrul Radu Sterescu - puteau castiga astfel enorm, alcatuind adesea librarii din ciurucuri, frumos legate si aspectuoase. Totul - la metru patrat. Nu este o gluma. :)

Plozii personajelor de gen ne guverneaza astazi.
Andreea a spus…
Din pacate...