Azi am divortat. De o buna bucata din mine (zilele urmatoare fac inventarul, sa vad ce a mai ramas, poate aflu si incotro ma indrept, pentru ca desi am divortat, nu m-am oprit o secunda). Am divortat de unele lucruri, de cateva carti, cateva haine, un cd-player, cateva vaze si mici lumanari trandafirii. Divortul de lucruri s-a terminat urat-le-am dus la ghena. Urmeaza sa divortez si de frigider. Este mic, argintiu-murdar-metalic si nu se mai inchide bine. Seamana cu un batranel, cu mainile tremurande, murdare si lovite de artrita, care se chinuie sa tina dreapta farfuria plina.
Zicea cineva intr-o carte: calatoria mea s-a transformat in ratacire. Inteleg perfect. Si eu m-am ratacit. Cu oricine ma intalnesc insa, pare la fel de ratacit ca si mine si asteapta sa stiu eu drumul. Deocamdata sunt in divort, imi permit sa mai ratacesc. Inca nu am facut inventarul personal. S-ar putea ca toate divorturile astea de bucati inutile, atrofiate din mine si din casa mea sa imi dea o lumina speciala si sa imi usureze pasii. S-ar putea. Sau s-ar putea sa rog pe cineva sa tina lanterna inaintea mea, sa ma ghideze sa ies de pe drumul asta pe care ratacesc atatia. De asta nu gaseam eu oameni normali si tonici, mai toti bantuiau pe aici. Desi e multa lume, sper sa nu raman mult. Nici pentru ei nu imi doresc sa ramana aici. Ce Dumnezeu, „inima omului e facuta sa impace cele mai flagrante contradictii“. Oare David Hume la ce se gandea cand a zis asta?
Schimbarile, singura constanta in univers. Le accept cu curiozitate, teama si bucurie (nu stiu cand s-au imprietenit cele doua, dar la meciul asta le vad umar langa umar).