Calatoare prin lume

Imi fug gandurile, oricat m-as stradui sa le echilibrez intre cele doua coperte de carte...Azi mi-am cumparat dintr-o librarie micuta si cam intunecata doua carti: Cine suntem, de Dan Puric si Eat, pray, love, de Elizabeth Gilbert. Am inceput-o pe cea de-a doua si dupa 30 de pagini i-am zambit cu recunostinta ingerului meu pazitor care m-a condus spre ea. Practic a fost prima carte pe care am pus mana cand am intrat in librarie. In mod normal, din cauza titlului, nici nu m-as fi uitat.

Pe o straduta din apropierea hotelului, canta un om la vioara. Firicelul acela de cantec nu ma lasa sa ma concentrez. E atat de trist, incat imi face sufletul ferfenita si imi umple ochii de lacrimi. Las cartea deoparte , ma imbrac in blugii mei vechi si cam grosi pentru vremea asta si ies. E a patra oara cand ies din hotel in dupa amiaza asta. Am aterizat in N. la 9 dimineata si deja am intrat si iesit de cateva ori, cu sau fara scop. O data m-am dus sa ridic un pachet. A doua oara, am iesit cu gandul sa ma plimb agale prin magazine, sa obosesc ca sa dorm bine. Mi-am cumparat o pereche de pantaloni. Dupa ce i-am luat, am vazut ca sunt din colectia pentru adolescente. Sunt frumosi, dar m-a necajit un pic alegerea mea...pentru ca in urechi mi-a sunat iar vocea Lui: Cand ai sa devii si tu femeie? Offfff. Cum o arata femeia din mintea lui? Cea pe care o intrevede in mine, dar care refuza, in ciuda varstei, sa i se arate in toata frumusetea si splendoarea ei de femeie? Ma incrunt si bomban. Ma intorc la hotel. Cel cu vioara a plecat, poate acum canta sub alte ferestre sau poate numara banii dati de alti calatori ca mine, disperati si intristati de cantecele lui. Stau intinsa pe spate, imbracata si incaltata pe patul cu baldachin. Am ocazia asa sa admir in voie panza crem subtire si perdelutele bleu infasurate pe cei patru stalpi. La noapte o sa le desfasor, sa vad cum e. Mai bine zis, sa vad cat de claustrofoba esti! Imi da replica nesuferita aia de voce subtirica. Ma ridic agitata din nou. Nu am stare. Nu am mancat azi, ce-ar fi sa ies, imi iau cartea cu mine, comand o pizza, citesc un pic, mananc si ma intorc la hotel? Zis si facut. Din nou in strada, geanta e mai grea, soarele ma bate in cap, blugii sunt prea grosi pentru vremea asta. E prima oara cand ii port anul asta si tocmai pe canicula asta m-am gasit! Nu stiu incotro sa ma indrept, nu cunosc pe nimeni in orasul asta. Nici macar un prieten al unui prieten. Traversez cateva strazi, un fel de patrat mare, pana gasesc o pizzerie intr-o curte umbroasa. Ma asez la masuta de fier forjat, scot cartea si telefonul. Ma suna mama. Vorbesc cu ea, rasfoiesc meniul, ma ridic, vorbesc cu ea, ies din curte fara sa mai comand nimic. Nu mi-e foame. Inapoi la hotel. De data asta, stau vreo doua ore. Rad in hohote pe messenger cu un prieten. Apoi, discut cu El. Ma infurii, asa ca ies pentru a patra oara. De data asta chiar nu stiu incotro sa o iau. Cumpar un maieu de vara, sa mearga cu pantalonii de adolescenta. Apoi, o iau pe o strada neatragatoare, merg cativa pasi si ma intorc. Ma decid sa caut un supermarket, o sa imi cumpar ceva bun. Dupa ce ma indruma cineva, imi cumpar struguri negri si branza cu mucegai, o ciocolata neagra cu alune si suc de gref, o cutie mare pe care a trebuit sa mi-o dea de pe raft un domn. Nu ajungeam. Ma gandesc cu gelozie la siluetele prelungi ale fetelor din reviste.
Ma intorc la camera mea albastra, cu patul mare cu baldachin si la cartea d-nei Gilbert, si ea calatoare prin lume. Si eu am sa mananc si am sa ma rog. Partea cu „iubeste“ lipseste. Nu se stie pana cand.