Un articol in care povestesc despre Magda, prietena mea din copilarie, a aparut in revista Femeia, numarul din septembrie.
La rugamintea unei jurnaliste, Carmen Coman Musat, care imi citea blogul, am povestit pentru cititorii revistei Femeia despre prietena mea din copilarie.
Mai jos, textul meu integral si randurile Magdei, pentru ca de indata ce a auzit ca scriu despre ea, a pus mana pe..taste si a scris si ea despre mine, chit ca randurile ei nu au fost date la gazeta.
Eu despre Magda
Eram prin clasa a treia sau a patra cand parintii mei au decis ca avem nevoie de un apartament mai mare. Asa se face ca ne-am mutat intr-un bloc nou construit, plin de copii (spre deosebire de vechiul imobil din care veneam, plin de babe nesuferite, care ma tucau balos sau ma strangeau dureros de obraji).
Nu-mi amintesc exact cum am ajuns sa ma imprietenesc cu Magda. Ieseam afara, de indata ce auzeam larma zecilor de copii care locuiau in cele doua scari ale aceluiasi bloc. Mimi, Mary, Robi, Pia, Lola, Ile, adica Magda, Mihaela, Robin, Olimpia, Ilona, Ileana… Copiii de la bloc.
In perioada aceea, descoperisem cuvintele, citeam mult si ma pasiona sa aflu de unde vin cuvintele, numele, ce insemnau ele. Si asa m-am trezit ca ii intreb pe toti cum ii cheama de fapt. Mimi era un copil durduliu, blond, cu ochi mari, rotunzi, albastri ca cerul. Un copil fara griji, un bulgaras de lumina ce deborda de energie. O mica printesa razboinica nordica. Pe Mimi o chema de fapt Maria Magdalena, un nume care mi s-a parut atat de frumos, incat am decis ca ii voi spune numai asa. Mi se parea nobil, distins. Mimi era atat de frivol si suna atat de ascutit! Cred ca faptul ca ii spuneam “Magda”, spre deosebire de ceilalti copii, a creat o oarece legatura intre noi. Acum toata lumea ii spune Magda si imi place sa cred ca eu am initiat lucrul asta.
Ea locuia la etajul unu, eu la parter. Camera ei era deasupra camerei mele. Mobilate cam la fel. Si eu aveam masa de lucru in acelasi colt de camera ca si ea. Gasisem si un mod de comunicare inedit: batutul in teava. O bataie cu pixul insemna: esti acasa? Doua batai indicau dorinta de a vorbi: eu ma urcam pe masa, ea se baga sub birouasul ei si comunicam. Trei batai, coboara la mine sau urca. Depinde cine batea. Apropierea a fost fireasca: ne jucam cu papusile in fata blocului, pe un pres, stabileam a cui mama sa ne cumpere te miri de dulapior sau papusa, cand vedeam ceva nou in vitrina librariei de la gara… Primele carti de povesti le-am impartit cu ea si tot cu ea am baut prima cafea in adolescenta. Cu Magda am invatat cot la cot pentru teze si examene.
In adolescenta, Magda s-a subtiat incredibil, parul blond tuns mereu periuta a crescut pana la umeri, hainele au devenit mai feminine. Facea aerobic, spre deosebire de mine, care preferam sa stau acasa in varful patului si sa citesc rontaind un mar. Ne beam in continuare cafeaua impreuna, mergeam la cumparaturi impreuna, faceam planuri, visam, uneori stateam de vorba pana dimineata la 3-4…
Amandoua am facut facultatea de litere, ea la sectia franceza, eu la cea germana. Prin facultate, am inceput sa ne diferentiem din ce in ce mai tare. In vreme ce eu deveneam din ce in ce mai independenta, mai luptatoare, mai dornica de experiente noi, mai curajoasa si dornica de schimbari, unele dramatice, totale (eram in stare sa pun degetul pe harta, sa ma mut si sa o iau de la zero; inca mai ma simt in stare), Magda, devenita acum o tanara femeie frumoasa, prefera sa fie mai conservatoare, mai chibzuita, mai preocupata sa mentina intacte unele lucruri din trecut. In continuare suntem asa, eu imprevizibila si bataioasa, ea chibzuita si impaciuitoare. Daca eu prefer sa trag linie adanca intre trecut si prezent, ea reuseste sa le uneasca armonios. Daca eu schimb des jobul, pentru ca vreau sa cresc si sa invat de la toti, ea lucreaza in acelasi loc, inca din timpul facultatii. Eu ma imprietenesc oriunde, in avion, in tren, pe strada, ea e mai prudenta si mai selectiva. Daca eu sunt de o sinceritate franca, brutala, ea e mai diplomata si mai rezervata.
Acum locuim in orase diferite, eu in Capitala, unde tumultul si varietatea nu ma lasa sa ma plictisesc, ea in Craiova, unde este o ziarista apreciata si cunoscuta. Ne leaga insa o copilarie fericita, luminoasa, o copilarie inocenta, cu papusi si discuri cu povesti. Ne leaga anii in care am impartit casa si masa, cartile si gandurile, emotiile si grijile.
Ne leaga aproape 23 de ani de prietenie, ani in care am trecut impreuna prin de toate. Ca niste surori.
Magda despre mine
Eu îi spun Ile, de la Ileana, cel de-al doilea prenume al ei. Ile Bile Crocodile pentru mine (nici nu mai stiu cand a aparut rima asta draga mie…) şi Ileana Cosânzeana pentru baietii care o curtau în anii adolescentei, când, în sfârsit, si-a dat si ea seama ca nu-i deloc “ratusca cea urâta”. Pentru ceilalţi e Andreea…
De-atunci, din anii adolescentei naive, Ile si-a întiparit privirea în sufletul meu. De la Ile am învatat, spre exemplu, sa citesc: o carte, oamenii, lumea… Mai întai sa descopar autor după autor, uite asa lasand in urma Facultatea de Teatru – visul anilor mei de liceana – si îndreptându-ma spre Litere. Apoi, sa “citesc” mai bine oamenii, în privinţa carora eu mereu ma înşelam la prima vedere. În fine, sa am curajul să ies în lumea larga, sigura pe ceea ce sunt si ceea ce pot.
Ochii ei, când cuminţi, când curiosi, când ca de copil poznas (un fel de Nică prins smântânind oalele…), si zâmbetul inocent ma urmaresc atent si-acum, când exalt sau când îmi pierd echilibrul. Ca eu sunt în Craiova, iar ea în Bucuresti… nu mai conteaza. Port în suflet privirea aceea de copil poznas si, uneori, când o simt departe, nu trebuie decât sa caut adânc în mine.
Si înca mai sper ca într-o zi – ca atunci când nici nu s-a întors bine de pe un santier arheologic, arsa de soare ca un dracusor, m-a luat de mâna şi a facut cu mine drum intors la Sarmisegetuza – sa ne rezervam dreptul unui moment numai al nostru. Un fel de Thelma şi Louise, peste ani, de asta data…
La rugamintea unei jurnaliste, Carmen Coman Musat, care imi citea blogul, am povestit pentru cititorii revistei Femeia despre prietena mea din copilarie.
Mai jos, textul meu integral si randurile Magdei, pentru ca de indata ce a auzit ca scriu despre ea, a pus mana pe..taste si a scris si ea despre mine, chit ca randurile ei nu au fost date la gazeta.
Eu despre Magda
Eram prin clasa a treia sau a patra cand parintii mei au decis ca avem nevoie de un apartament mai mare. Asa se face ca ne-am mutat intr-un bloc nou construit, plin de copii (spre deosebire de vechiul imobil din care veneam, plin de babe nesuferite, care ma tucau balos sau ma strangeau dureros de obraji).
Nu-mi amintesc exact cum am ajuns sa ma imprietenesc cu Magda. Ieseam afara, de indata ce auzeam larma zecilor de copii care locuiau in cele doua scari ale aceluiasi bloc. Mimi, Mary, Robi, Pia, Lola, Ile, adica Magda, Mihaela, Robin, Olimpia, Ilona, Ileana… Copiii de la bloc.
In perioada aceea, descoperisem cuvintele, citeam mult si ma pasiona sa aflu de unde vin cuvintele, numele, ce insemnau ele. Si asa m-am trezit ca ii intreb pe toti cum ii cheama de fapt. Mimi era un copil durduliu, blond, cu ochi mari, rotunzi, albastri ca cerul. Un copil fara griji, un bulgaras de lumina ce deborda de energie. O mica printesa razboinica nordica. Pe Mimi o chema de fapt Maria Magdalena, un nume care mi s-a parut atat de frumos, incat am decis ca ii voi spune numai asa. Mi se parea nobil, distins. Mimi era atat de frivol si suna atat de ascutit! Cred ca faptul ca ii spuneam “Magda”, spre deosebire de ceilalti copii, a creat o oarece legatura intre noi. Acum toata lumea ii spune Magda si imi place sa cred ca eu am initiat lucrul asta.
Ea locuia la etajul unu, eu la parter. Camera ei era deasupra camerei mele. Mobilate cam la fel. Si eu aveam masa de lucru in acelasi colt de camera ca si ea. Gasisem si un mod de comunicare inedit: batutul in teava. O bataie cu pixul insemna: esti acasa? Doua batai indicau dorinta de a vorbi: eu ma urcam pe masa, ea se baga sub birouasul ei si comunicam. Trei batai, coboara la mine sau urca. Depinde cine batea. Apropierea a fost fireasca: ne jucam cu papusile in fata blocului, pe un pres, stabileam a cui mama sa ne cumpere te miri de dulapior sau papusa, cand vedeam ceva nou in vitrina librariei de la gara… Primele carti de povesti le-am impartit cu ea si tot cu ea am baut prima cafea in adolescenta. Cu Magda am invatat cot la cot pentru teze si examene.
In adolescenta, Magda s-a subtiat incredibil, parul blond tuns mereu periuta a crescut pana la umeri, hainele au devenit mai feminine. Facea aerobic, spre deosebire de mine, care preferam sa stau acasa in varful patului si sa citesc rontaind un mar. Ne beam in continuare cafeaua impreuna, mergeam la cumparaturi impreuna, faceam planuri, visam, uneori stateam de vorba pana dimineata la 3-4…
Amandoua am facut facultatea de litere, ea la sectia franceza, eu la cea germana. Prin facultate, am inceput sa ne diferentiem din ce in ce mai tare. In vreme ce eu deveneam din ce in ce mai independenta, mai luptatoare, mai dornica de experiente noi, mai curajoasa si dornica de schimbari, unele dramatice, totale (eram in stare sa pun degetul pe harta, sa ma mut si sa o iau de la zero; inca mai ma simt in stare), Magda, devenita acum o tanara femeie frumoasa, prefera sa fie mai conservatoare, mai chibzuita, mai preocupata sa mentina intacte unele lucruri din trecut. In continuare suntem asa, eu imprevizibila si bataioasa, ea chibzuita si impaciuitoare. Daca eu prefer sa trag linie adanca intre trecut si prezent, ea reuseste sa le uneasca armonios. Daca eu schimb des jobul, pentru ca vreau sa cresc si sa invat de la toti, ea lucreaza in acelasi loc, inca din timpul facultatii. Eu ma imprietenesc oriunde, in avion, in tren, pe strada, ea e mai prudenta si mai selectiva. Daca eu sunt de o sinceritate franca, brutala, ea e mai diplomata si mai rezervata.
Acum locuim in orase diferite, eu in Capitala, unde tumultul si varietatea nu ma lasa sa ma plictisesc, ea in Craiova, unde este o ziarista apreciata si cunoscuta. Ne leaga insa o copilarie fericita, luminoasa, o copilarie inocenta, cu papusi si discuri cu povesti. Ne leaga anii in care am impartit casa si masa, cartile si gandurile, emotiile si grijile.
Ne leaga aproape 23 de ani de prietenie, ani in care am trecut impreuna prin de toate. Ca niste surori.
Magda despre mine
Eu îi spun Ile, de la Ileana, cel de-al doilea prenume al ei. Ile Bile Crocodile pentru mine (nici nu mai stiu cand a aparut rima asta draga mie…) şi Ileana Cosânzeana pentru baietii care o curtau în anii adolescentei, când, în sfârsit, si-a dat si ea seama ca nu-i deloc “ratusca cea urâta”. Pentru ceilalţi e Andreea…
De-atunci, din anii adolescentei naive, Ile si-a întiparit privirea în sufletul meu. De la Ile am învatat, spre exemplu, sa citesc: o carte, oamenii, lumea… Mai întai sa descopar autor după autor, uite asa lasand in urma Facultatea de Teatru – visul anilor mei de liceana – si îndreptându-ma spre Litere. Apoi, sa “citesc” mai bine oamenii, în privinţa carora eu mereu ma înşelam la prima vedere. În fine, sa am curajul să ies în lumea larga, sigura pe ceea ce sunt si ceea ce pot.
Ochii ei, când cuminţi, când curiosi, când ca de copil poznas (un fel de Nică prins smântânind oalele…), si zâmbetul inocent ma urmaresc atent si-acum, când exalt sau când îmi pierd echilibrul. Ca eu sunt în Craiova, iar ea în Bucuresti… nu mai conteaza. Port în suflet privirea aceea de copil poznas si, uneori, când o simt departe, nu trebuie decât sa caut adânc în mine.
Si înca mai sper ca într-o zi – ca atunci când nici nu s-a întors bine de pe un santier arheologic, arsa de soare ca un dracusor, m-a luat de mâna şi a facut cu mine drum intors la Sarmisegetuza – sa ne rezervam dreptul unui moment numai al nostru. Un fel de Thelma şi Louise, peste ani, de asta data…
Comentarii
Putini oameni din anturajul meu au prieteni buni inca din anii copilariei. Am crezut mereu ca eu nu sunt in regula ca am doar o singura prietena de atunci si am pus asta pe seama faptului ca am schimbat la un moment dat orasul! Credeam ca toti oameni au prieteni vechi. Nu e insa tarziu niciodata sa initiezi si sa cultivi o prietenie frumoasa.Pana la urma, nu conteaza vechimea, ci calitatea.