In sala de curs, ii remarc repede. Sunt timizi. Se inrosesc puternic cand vorbesc, le tremura glasurile si mainile, transpira. In pauze, unii ma intreaba ce ar putea face sa scape de timiditate...si eu raspund invariabil- pentru ca asta a functionat la mine-expune-te. Anticipeaza ce s-ar putea intampla mai rau. Pregateste-te mental pentru cat mai multe situatii. Alege mental cum ai fi, cum ai reactiona, ce ai face, cum ai simti. Stiu, presupune un pic de disciplina interioara si de determinare, dar merita.
De cate ori imi vorbeste un om timid, din inima mea se revarsa automat efluvii de intelegere, caldura, tandrete. Unii tremura atat de tare, incat am senzatia ca numai o imbratisare mare i-ar putea linisti. Altora le pun mana mea peste mana lor, sperand ca asa ii ajut sa isi mentina echilibrul sufletesc precar. Pe altii, ii deschid incet, treptat, cu rabdare. Ma fac ca nu vad cat sunt de timizi, le acord timp sa se obisnuiasca cu mine, cu mediul. Fac totul ca ei sa se simta cat mai in siguranta.
In chestionarele de evaluare, invariabil, timizii imi marturisesc cat au apreciat/admirat dezinvoltura, naturaletea mea. Ca e minunat sa fii asa. Direct, transparent, fara ascunzisuri, fara false pudori (doar tot ce e omenesc mi-e cunoscut). Curajos, bataios, dezinhibat. Suntem incurajati de mici sa privim oamenii direct in ochi si sa le spunem verde-n fata ce gandim.
Zilele trecute citeam pe undeva pe net, un lucru atat de frumos incat am decis sa il impartasesc cu voi, cei timizi. Noi, astia, deschisi si directi, cu sufletele-n palme, devenim plictisitori la un moment dat. Nimic nu potenteaza misterul, ce e-n gusa, si-n capusa. Dupa ce ai citit cu nesat cartea, o inchizi si cauti alta. Suntem precum copacii fara umbra. It is like trees without shadows. Asa scria acolo. Precum copacii solitari si golasi.
Si continua: oamenii timizi au umbre lungi, cu ajutorul carora ei pastreaza ascunsa, de ochii intrusilor, o mare parte din frumusetea lor.
"Stangaciile si timiditatea au un farmec discret prin surprizele pe care le provoaca, prin panica naiva pe care o raspandesc." (Mircea Eliade)
Comentarii
Oamenii deschisi, senini si siguri pe ei sunt impresionati de timiditate si stangacie.
Echilibrul sufletesc precar de care vorbesti pare un handicap si are nevoie de o energie compensatoare. Acei oameni au nevoie si de a-si constientiza "handicapul sufletesc" si de a gasi singuri in ei resursele bucuriei si increderii. E minunat faptul ca-i ajuti sa se inteleaga.
Dar e ciudata si nedreapta solitaritea acelor copaci care de fapt ofera umbra si protectie reala, umbrele oamenilor timizi fiind doar mijloace de aparare, esor egotice :) Poate ma insel, dar in "triunghiul dramatic", victima este de fapt calaul :)
http://www.empower.ro/inteligenta-emotionala/jocuri-in-trei-triunghiul-dramatic/
nu inteleg cum poate fi timiditatea un handicap... :) e vorba despre un banal comportament, chit ca de multe ori deranjant, si nicidecum de ceva ce ar exista la nivelul identitatii.
concret, timiditatea apare atunci cand in timpul unei discutii atentia persoanei este orientata asupra sinelui, asupra emotiilor si gandurilor proprii in loc sa fie orientata spre exterior. de aici si solutia... timiditatea dispare rapid prin orientarea atentiei catre cealalta persoana :)
@Tymo-Ca orice lucru de pe lumea asta, are si parti bune si parti rele timiditatea. Nu am zis ca este vreo virtute sa fii timid sau ca este usor sa traiesti cu timiditatea scai lipita de tine (crede-ma ca stiu prea bine, am lucrat mult la acest aspect). Doar ca, privita din afara, are un farmec al ei, dulce, naiv.
Exercitiile mentale se fac oricand, seara inainte de culcare, pe strada, sub dus etc, nu insa fix inaintea actiunii :))! Inaintea unei actiuni care are un grad de stres pentru tine, trebuie deja sa fii antrenat mental.
@Burdibox-Asa este.
Oamenii timizi au un aer ingenuu.
Si-mi pare rau de confuzia : timiditate-handicap. In fapt m-am referit la "echilibrul sufletesc precar" mentionat in articol ca fiind o forma de suferinta personala. Sunt termeni diferiti :)
Poate sunt eu mai limitat, dar nu vad unde este aceasta 'frumusete' a timiditatii? Tot ce spuneti voi este ca in filmele ieftine americane cu adolescenti timizi, dar in viata de zi cu zi n-am intalnit nici o persoana timida care sa fie multumita de ea insasi, tot timpul aceste persoane sunt complexate de aceasta problema. E foarte greu pentru o persoana timida sa se integreze intr-un colectiv, sa poarte o discutie in fata unui grup de persoane, sa intre in vorba cu cineva, o asemenea persoana, de exemplu, nu poate sa fie un sef la servici (n-are sens sa enumar motivele).
Nu vad decat niste timizi care incearca sa-si amageasca psihicu` cu niste argumente false.
Chiar handicap nu i-as zice, e doar un prilej, o invitatie de a te cunoaste mai bine, de a lucra mai constiincios asupra unor abilitati...
pe de alta parte, asa este, timiditatea poate incurca in multe alte situatii. cred ca e fain daca am putea jongla cumva cu ea, sa o folosim doar atunci cand vrem. strategic! :)