Uneori, camerele de hotel ma deprima. Bagajul, mobilierul impersonal, prietenii departe, familia si mai departe, mancarea gatita fara suflet, orele de singuratate - toate ma imping in bratele d-nei Tristete. Uneori, nu mereu. Sa fie clar.
Cu cat ma ia in primire mai abrupt d-na Tristete, cu atat devin si eu mai abila in a o invinge. Azi, de exemplu, a luat o fata luunnga si m-a imbratisat strans, apoi a zambit satisfacuta de lacrimile mele. M-au sunat apoi cativa prieteni-prietenii buni te simt cand esti trist- unul mi-a spus ca e luna plina si de-aia sunt plangacioasa- aha, iata, draga Tristete deja se indrepta spre usa, altul m-a facut sa rad, am fost rasu-plansu si apoi mi-a spus ca se lumineaza parca si afara cand rad eu (sigur ca nu, dar Tristetii nu-i plac complimentele, vrea drame si lacrimi) , altul mi-a trimis povestea caprei cu un final neasteptat si un zambet garantat. Poftim, fac si poezii. Apropo de poezii, de la d-nul Brumaru am aflat ca : roua e-ndragostita de-un ciuperc rotund si de parca vestea asta nu m-ar fi naucit destul, am mai aflat si reteta ptr puritate . Nu m-as fi gandit niciodata la asta!
K.D Lang (descoperire din seara asta, nu mai auzisem de ea) m-a asigurat apoi ca nu voi mai merge niciodata singura, iar daca Mel C a gasit un motiv, si eu voi gasi !
Aici am admirat margele cu suflet, facute de un om special.
A batut cineva la usa. Nu, nu era tristetea, era o fetita blonda si frumoasa. Ne-am uitat zambind una la alta, apoi ea a alergat sa bata si la alte usi. M-am bucurat pentru ea ca poate face asta.
Eu bat la usile sufletelor si e mai greu. Dar e un privilegiu sa faci asta, asa ca promit ca nu mai ma plang niciodata ca o gasesc in camerele de hotel pe d-na Tristete.
Oricum, am invatat sa o droghez si sa o dau afara pe usa. Drum bun, tristete. Ai si tu partile bune, uite de cate lucruri frumoase m-am apropiat azi, gratie tie.