Prima poruncă: Să aştepţi oricît.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.
(Octavian Paler, Viata pe un peron)
Later edit:
Ar fi interesant, ca exercitiu, sa ne cream propria tablita cu cele zece porunci proprii....A mea ar incepe cam asa:
Prima porunca : Nu irosi timpul
A doua porunca: Experiente cat mai multe si mai variate
A treia porunca: Nu rani pe nimeni
A patra porunca: Traieste in armonie cu tine insuti
A cincea porunca: Schimba unde si cat poti
A sasea porunca: Simplifica
samd.
Comentarii
Ti-amintesti DeMaio cand ti-am trimis poruncile acum vreun an jumate? erai tare descumpanit. Iar tu m-ai bagat la scurt timp la persoane nongrata :P
Dar, se cuvine o completare in stilul Paler, daca imi permiti, Andreea :
"...exista, poate, o Elada pentru oricare dintre noi, daca stim unde s-o cautam, daca pe tarmurile strivite de soare suntem hotarati sa nu trisam niciodata. Si cu cat ne va semana mai mult, aceasta Elada va fi mai adevarata. Pentru ca ea va fi o intelepciune traita, o frumusete traita si nu un paradis pierdut."
A sasea iubire/ Scrisori imaginare
Eu cred că pentru a împlini porunca iubirii este nevoie să credem că îi spunem totul în două cuvinte "Doamne, miluieşte!" .
Acum douazeci de ani lucram ca taximetrist ca sa ma intretin.
Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM , cladirea era acoperita in intuneric, cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.Asadar,am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea.
Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca dintr-un film din anii '40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea. Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
" Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea."Doctorul spune ca nu mai am mult timp..."
In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras.
Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca liftiera.
Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima raza de soare s-a aratat la orizont, mi-a spus dintr-odata: "Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere la adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, o casa mica, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi,cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati asupra fiecarei miscari pe care o facea femeia.
Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa .
Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
"Dar trebuie si tu sa te intretii."
"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
"Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. "Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti...
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.
Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:"Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul Show pe care il jucam.
Pe curand, poate!
Abia mi-am revenit din depresie acum cateva luni, simt ca iar ma scufund in namol. Fuckin` life.
@Gabi-Frumoasa completarea!
@Anonim-Porunca iubirii....interesant..
@Anonim-Povestea nu iti apartine, am mai citit-o mai demult undeva...
Ca vorbeam de porunci, asta este porunca ta: "ziua de azi este o zi speciala!" ?
@Tymo: viata este ciclica, suntem cand sus, cand jos. Din fericire, atitudinea este interioara si poate fi aleasa...Ideea este ca trebuie sa fim pregatiti psihic si pentru vremuri mai putin bune, face parte din jocul vietii..
Fiecare zi e speciala in viata mea, nu se repeta; nici serviciul nu este monoton!
Chiar si atunci cand plang, la un film sau auzind o poveste trista, sufletul meu nu e sfasiat de durere, din contra, parca se completeaza cu ce a avut lipsa pana atunci!
E destul de complicat sa va explic cum sunt, dar sunt bine!
Pe curand, poate!