Curiozitate

La birou vorbim mereu de criza . In avion spre Oradea, am discutat cu un medic - ghiciti despre ce-tot despre criza. Cu mama mea la telefon, tot despre criza vorbesc (e speriata de ce vede la televizor, zice ca nu de ea ii e, ci de noi, tineretul asta , ce se va alege de noi).

Incepand cu prezicerile lui Edgar Cayce-profetul adormit (care se cam adeveresc, in paranteza fie spus), pe care le-am citit acum multi ani, aproape imediat dupa revolutie, si terminand cu stirile despre concedierile masive din tara si din lume, criza a inceput sa faca parte din cotidianul meu . Numai ca doar la nivel de idee, de subiect fierbinte de discutie, oriunde si oricand, fara insa sa pot spune cu mana pe inima ca simt acut pe propria-mi piele efectele ei. Sunt doar o idee mai atenta la cumparaturi, aleg produse romanesti si poate ma gandesc mai des la o casa la tara si o gradina in care sa imi plantez propriile legume si verdeturi. (planul meu de backup)

Sunt curioasa, de la voi cum se vede criza ? Ce plan de backup aveti? Aveti? Cum va ganditi la criza? Exceptand dobanzile mai mari la creditele pe care poate le aveti, pe unde mai identificati efectele crizei ? Vedeti si partile bune sau sunteti doar inspaimantati? Oare tineretea noastra, optimismul sunt paravane suficient de protectoare ?


In rest......"toate-s vechi si noua toate"..., cum bine zicea Eminescu in Glossa...
Cititi "Leac de criza", de I.L. Caragiale. Iata o mostra aici :
"Criza, vezi dumneata, drăguţă, este paregzamplu, cum să zic? pardon, ca o boală, ca o bubă... coace, coace mereu; coace pe dedesubt şi te prăpădeşte. Care va să zică, dacă o spargi, te-ai uşurat...".....

Comentarii

Anonim a spus…
Prefer să nu o iau în seamă. Până acum, aş spune că nu am fost afectat mai deloc, iar de aici aş putea crede că mulţi dintre speriaţii momentului sunt idioţi sau panicarzi. Dar, na, o fi criză, ce să mai zic.
Plan de rezervă? Da. Peste câteva luni, aşa.
Anonim a spus…
@ demaio...nu cred ca stii despre ce vorbesti. Lucrez in sistemul bancar si simt pe pielea mea toate aceste evenimente, sunt la curent cu orice stire sau zvon si mai mult, stau de vorba cu clientii mei..directori de IMM-uri care sunt pe cale sa intre in faliment si sute de oameni deja au intrat in somaj...pentru unii nu e chiar roz situatia...pentru altii n-are nici o importanta !
Intr-un fel sau altu pe toti ne afecteaza mai mult sau mai putin !
Cum zicea un profesor de economie ..."despre criza din 2008 o sa se scrie in manualele de economie" :).
Anonim a spus…
Tymo, nu discutam de situaţiile reale, care există, pe unele dintre ele cunoscându-le personal. Discut despre tona de retardaţi care sunt la adăpost, dar fac disponibilizări preventive, aşa cum l-am auzit pe unul dintre ei. Că na, poate vine criza şi la ei şi să nu-i prindă plătind mai mult decât este cazul. Culmea în situaţia asta nu este că se concediază aiurea, ci faptul că firma ar putea scăpa. Dar asta nu contează. Oricum, de sacrificat vor fi sacrificaţi purceluşii care vor să crească.
Dar continuă, ai dreptate...nu ştiu ce vorbesc. Alte păreri minunate despre mine ai? Poate mai lămurim câteva dintre ele.
Apropos...ai dreptate în ce spui. Asta aşa, că poate nu mă mai consideri cretin.
Anonim a spus…
@ demaio...nu te consider cretin...de unde ai scos-o pe asta? pur si simplu nu eram de acord cu ce-ai afirmat si am argumentat asta ! Nu o lua personal !
Anonim a spus…
Eu sunt unul dintre cei mai speriati, ingroziti, etc.
Fiind o persoana ce "asculta" mult de "imboldurile interioare" (inteligenta emotionala), sunt prevenit de mult de niste efecte foarte grave.
Efectele "ce le simt" ca vor veni sunt mult mai sumbre decat cele prevestite de analisti si facute publice.
Nu vreau sa fiu un panicard, deja am inceput sa scriu de blog-ul meu si anumite solutii. Chiar ieri am scris post-ul "Ce conteaza"... Gata! M-am laudat suficient :) !
Anonim a spus…
per ansamblu, mie criza imi convine.
chit ca proprietatile isi pierd din valoare, chit ca piata incepe sa gafaie chiar sonor, exista si castiguri.
caldura data pana nu demult de imprumuturile luate de la banci se diminueaza, re-echilibrarea "termica" facandu-se prin cresterea caldurii din cadrul famililei. criza asta practic vitaminizeaza conceptul de familie, ceea ce pe termen mediu-lung va duce la o noua constructie a valorilor personale. nu poate fi decat bine :)

la nivel de business, probabil va merita investit in lucruri ce sunt mana in mana cu valorile familiei. o sa ma gandesc la ceva concret :)