Marturisesc

Imagine preluata de pe vrbrasov.ro

In Brasov, aerul este tare. In Brasov se aud clopotele. In Brasov se aud pasarile. In Brasov ceaiul are gust, aroma si chiar rost. Acela de a-ti infuza pacea si binele in trup. Mancarea se transforma in energie.

In Brasov gasesc rochii din jerse. Feminine si comode.

In Brasov nu ma atinge nimeni, ca din greseala, pe strada sau in magazine. 

In Brasov, laserul de pe Tampa care cerceteaza noaptea neobosit orasul, ma face sa ma simt in siguranta. Cam ca atunci cand parintii lasau o lumina aprinsa pe hol doar ca sa dorm eu mai linistita. In Brasov aud pe strazi maghiara si germana-doua limbi pe care le iubesc si care ma relaxeaza si ma topesc intr-un zambet plin de incredere. In Brasov, probabilitatea de a intalni pe strada un prieten sau un cunoscut este infinit mai mare decat va fi vreodata in Bucuresti sau oriunde aiurea. In Brasov, ma cunosc toate strazile si stradutele si eu pe ele. In Brasov, desi nu am o casa doar a mea, am deschise pentru mine cateva. Oricand. In Brasov sunt acasa. ACASA.

Pentru ca Brasovul are forma sufletului meu. Sau sufletul meu a avut dintotdeauna forma Brasovului.

Poate ca ACASA s-ar putea defini ca locul in care vrei sa mori. Pentru ca eu as vrea sa mor, candva, batrana si implinita, la Brasov. Pentru ca acolo, in aerul tare, bat clopotele la fix si la si jumate, sfintind cu vibratiile lor tot orasul.