Stop suferinţei emoţionale

Am spus tuturor, cu orice ocazie, cu orice training susţinut, că putem să ne alegem starea interioară, că e adevărat că nu putem controla atmosfera din lume, însă pe cea din mintea noastră da. Am susţinut mereu că ţine numai de noi dacă permitem “torţionarilor “ noştri emoţionali să ne rănească, să ne fure agresiv energia atunci când ei sunt obosiţi şi/sau nemulţumiţi sau să joace ping-pong după bunul plac cu emoţiile noastre. Ce nu am spus mai niciodată a fost răspunsul la întrebarea CUM să ne protejăm, cum să ne păstrăm seninătatea interioară şi energia ….
Am lăsat la latitudinea fiecăruia să îşi găsească propriile căi de protecţie, uitând cât este de greu să vezi vreo cale de ieşire atunci când eşti prins în vârtejul distructiv al emoţiilor negative.

Este greu pentru că de regulă, “torţionarii “ emoţional, pe care ii percepem ca fiind şi cei mai agresivi, sunt şi cei mai apropiaţi de noi-se numără printre persoanele cele mai dragi , în faţa cărora suntem expuşi şi vulnerabili.
Este greu, pentru că avem aşteptări – vrem ca celălalt să empatizeze, să fie mereu plin de grijă şi consideraţie faţă de nevoile noastre, să fie capabil să îşi recunoască starea de oboseală şi să nu se lupte inutil cu noi pentru o farâmă de energie….Puţini dintre noi sunt atât de centraţi pe propria persoană-fără vreo umbră de egocentrism-încât să scape complet neafectaţi de proasta dispoziţie sau de agresivitatea partenerului…
Este greu, pentru că la nivel emoţional, înţeleapta zicală populară cu "să nu-ţi pui toate ouăle în acelaşi coş", nu funcţionează. Inima se dăruieşte toată, se bucură şi suferă plenar, nu ştie jocuri.. ..
Este greu, pentru că nimeni nu ne-a învăţat de mici cum să ne gestionăm emoţiile. Cum să ieşim din impas, cum să lăsăm durerea să treacă prin noi, fără să facă ravagii, fără să ne epuizeze, să ne îmbolnăvească, să ne urâţească, să ne umbrească existenţa şi aşa destul de ….umbrită.
Este greu, pentru că avem răni vechi, necicatrizate şi neînchise complet care se activează iar şi iar, târându-ne din ce în ce mai adânc în abisul suferinţei.
Este greu, pentru că adesea, intenţiilor pure li se răspunde şocant cu judecăţi, critici, acuze-rostite cu ton ridicat, răstit.
Nu mai contează, până la urmă, răspunsurile la întrebarea de ce este atât de greu. Ajunge că este greu.

Ce ar putea însă face diferenţa… este modul în care alegem să trăim în interiorul nostru. Acolo este templul lui Dumnezeu…şi în toate templele este curăţenie şi linişte. De ce am permite cuiva să intre cu mizerie şi gălăgie?

Pe mine mă ajută respiraţia (mă izolez dacă pot) şi respir adânc, mă ajută rugaciunea sau repetarea unei mantre, mă ajută să vizualizez peisaje vaste, ample, mă ajută iubirea şi grija pe care o port celui/celei care, cu intenţie sau nu, mă agresează emoţional…, mă ajută să (îmi) plâng un pic de milă sau de durere, mă ajută gândul că sunt un om liber, atât de liber încât nimeni nu îmi poate face vreun rău cu adevărat. Mă ajută prietenii care sunt mereu acolo, dacă nu pe aproape fizic, cu braţele larg deschise pentru o îmbraţisare vindecătoare, atunci undeva în spaţiul online, gata să îmi ofere o vorbă bună, un compliment, un zâmbet.

Toate astea, doar mă ajută. Nu mă salvează, nu îmi dau vreun soi de imunitate princiară. Poate exerciţiul, disciplina interioară, autocunoaşterea şi maturitatea emoţională să îmi/ne ofere şi imunitatea … dar atunci nu vom mai avea nevoie, vom fi deja ca Buddha, eliberaţi.