Curăţenie de primăvară . Răni.

Ce mă face să plâng uşor:

Gândul la un prieten din adolescenţa plecat prea devreme la îngeri şi gândul la un altul-înger aici pe pământ (mi-a vegheat nişte ani buni din viaţă şi poate că o face în continuare-aşa sper cel puţin….). Amândoi prea lucizi şi prea buni pentru lumea asta…

Balada lui Ciprian Porumbescu - pur şi simplu nu o pot asculta fără să plâng- mi-o cânta în copilărie sora mea la vioară şi mă sfâşia fără să ştiu de ce şi cum de fiecare dată şi mereu eu ii zambeam ei încurajator, asa că am adunat multe lacrimi in mine. Parcă ne văd – seara, în pijamalele de bumbac, închideam uşa la camera noastră, eu mă aşezam cu genunchii la gură rezemată de perne, în timp ce ea îşi pregătea serioasă vioara…..

Bătrânii cărora le tremură bărbia de plâns şi îşi duc mâna la ochi să oprească lacrimile…Nu văd prea mulţi în viaţa de zi cu zi, doar la televizor când şi când şi atunci schimb canalul, încercând cu disperare să mă protejez, însă nu reuşesc-imaginile mă bântuie şi atunci încerc să îi mângâi în gând pe mainile lor uscate şi muncite…

Gândul la o scenă din copilărie, când mama aproape că se stingea din cauza unui avort ilegal, făcut la domiciliu- atunci m-a chemat lângă patul ei şi mi-a spus că, în afară de ea, nu am pe nimeni pe lume şi că mă roagă să plec din Oltenia cu primul tren spre tatăl meu natural sau spre bunici dacă se întamplă ceva cu ea (toţi- figuri neclare pentru mine)….. Peste mine cădeau picuri grei, de plumb-mă apăsa brusc responsabilitatea propriei vieţi şi a propriului drum. Aveam doar 6 ani. Mi-am simţit sufletul greu atunci şi nimeni si nimic nu mi-a mai scos din cap apoi ideea că sunt singură pe lume. Ceilalţi sunt companioni o bucată din drum, o perioadă te pot însoţi şi bucura/ajuta/iubi….asta am înţeles atunci şi sufăr şi acum de spaima asta, cum că într-o zi cei dragi mă vor abandona într-un fel sau altul şi va trebui să umblu singură prin lume.

Mai nou-plâng când mă gândesc că poate nu voi şti cum să mă port cu fiul meu, plâng de frică că voi repeta tipare greşite, că nu voi fi pentru el oaza de iubire şi sprijin de care va avea nevoie în drumul lui aici, printre noi. Nici ăsta nu e un gând pe care să insist, plâng invariabil, spre disperarea lui tati care îmi spune ca sunt tare prostuţă uneori….

Mai am răni, mai profunde şi mai ascunse decât cele înşirate aici….însă dacă acestea îmi umplu ochii de lacrimi….nu simt că am puterea să le aduc la lumină pe celelalte..Intr-o zi însă o sa fac exerciţiul acesta, oricâte lacrimi m-ar costa. Presimt că am să mă simt atunci mai uşoară şi mai liberă, fără greul bagaj al durerilor bandajate pe întuneric .

Comentarii

Andreea a spus…
Multumesc, asemenea !
ajnanina a spus…
... si, pe langa celelalte motive, si hormonii :)
un pupic pe burtica, mama minunata ce esti si devii :))
Andreea a spus…
Ah, da, hormonii ! In primele doua trei luni de sarcina am fost un ocean nesecat de lacrimi, am plans pana si in metrou, plangeam scriind un mail...partea funny era ca ramanea o parte lucida in mine care se amuza detasata. Cum citisem undeva ca celulita inseamna lacrimi neplanse, ma gandeam ca e mai bine sa plang decat sa fac celulita :-P..
elena.n a spus…
---
din orice lacrima izvoreste la un moment'dat un mic zambet, TREBUIE !

Mi-a placut !
Anonim a spus…
iti raspund, pt ca stiu ca am deschis o cutie cu buna stiinta. in cele din urma a venit iluminarea...este coplesitor. din pacate, limbajul nu poate fi decat o usa, daca nu cel mult o cheie. sunt lucruri pe care le simti, le traiesti. iti sunt recunoscator pt ceea ce am invatat langa tine, chiar impreuna. tu mai ai inca, iar copilul iti vine ca raspuns al fricilor tale, din cauza asta, stiindu-te, veti creste impreuna. sa te astepti la orice, oricand, oricum. e o experienta fantastica,pur personala, in care alegem sa implicam sau nu persoane, amintiri... tot ce trebuie sa vizualizezi este simplu. trebuie spart absolut tot si asimilat intr-o noua forma. nu iti pot insira ce se intampla, pt ca deja reprezentarile sunt total diferite, alergam dupa himere o viata intreaga...dumnezeu, iubiri,pamant, rai, iad. e atat de simplu, incat nu putem nici macar observa portile lasate la indemana. porti pe care nu poti pasi atata vreme cat nu te identifici, iar cata vreme ai asteptari...e si mai rau. buddha din cauza asta radea. ai potentialul, ai dorinta, ai mijloacele. de aici iti stii calea. si da, ideea de maestru e mult mai complexa. trebuie sa te identifici cu el. suntem antagonici, nebuni, aprinsi in sentimente, frici.
inchei spunandu-ti ca mai intai trebuie sa spargi absolut tot, in deplina cunostinta si luciditate. nu te astepta la minuni, atata vreme cat nu vezi ca tu esti minunea. Si da, toti avem aripi si coarne deopotriva, nu doar unii dintre noi.
Evolutie frumoasa. Te astept.
Ti-am scris ce era mai important nu in cuvinte, nici printre randuri. Acopera-ti ochii, astupa urechile, leaga-ti mainile si doar respira. Incredibil de simplu. QY era doar o mica parte, infima. Dar tot o poarta....

Acelasi...nou
Anonim a spus…
toti ar trebui sa practicam asa o "curatenie de primavara" ! te felicit draga Andreea pentru curajul tau si iti doresc sa fii la fel de curajoasa in continuare pt tine si bebeul tau...ai rabdare si ai sa vezi ca nu o sa te mai simti niciodata singura...daca vei intinde o mana fie pt a ajuta fie pt a cere ajutorul cineva ti-o va intinde ! te pup si ai grija de voi! Felicia
Andreea a spus…
Anonim - tu ai ajuns aici procesand multa durere si exersand multe renuntari. Eu nu ma simt capabila de asa ceva. Iti admir taria si detasarea si sper sa ramai in viata mea, prezenta care ma vegheaza discret, pentru ca am mare nevoie de tine.
Andreea a spus…
@Felicia- multumesc mult ! E cea mai dificila curatenie, insa ma gandesc ca pe geamul pe care il deschid sa iasa praful, va intra apoi soarele si lumina..
Sper ca baietelul pe care il astept cu atatea emotii sa lumineze fiecare coltisor intunecat din mine. Ideal ar fi sa reusesc singura, pana vine el....O sa ma gandesc la asta, mai ales ca de maine sunt...lasata la vatra, sa dospesc in liniste ..
calinvd a spus…
Sper ca blogul www.nobine.ro sa te ajute sa fii o mamica buna.

Calin
Anonim a spus…
Da.
Nu stiu ce sa'ti zic...parca te'as lua in brate:). Asa imi vine cand dau de oameni plangand.
Andreea a spus…
@Calin- multumesc mult pentru link, este o comoara pentru noi ! Sa va traiasca pustiul !
Mund a spus…
Asa, pardon, ca nu semnai...
Andreea a spus…
@Off, Mund, multumesc! :-)
Nu stiu ce sa zic...Cred ca trebuie sa ne tinem noi insine in brate, sa ne vindecam atat cat se poate singuri..
Anonim a spus…
Greseli vei face,e in firea mamelor sa-si ocroteasca exesiv odorul! Sa dea Domnul sa fie copilul inzestrat cu un fond sufletesc bun si atunci nu va profita de slabiciunile tale!
Pe curand, poate!
Andreea a spus…
Sa dea Dumnezeu ! Una dintre spaime, apropo de fondul bun al copilului, e temerea ca e posibil sa nu imi placa copilul meu-fizic, ca si personalitate...o fi de la hormonii care joaca tontoroiul cu nervii si emotiile mele...Oare toate mamele au trecut prin spaimele astea? O fi posibil sa nu iti placa propriul pui?