Mi-am dat seama brusc ce timpuri de grație trăiesc, azi dimineață, după ce am întins pe terasă hăinuțe colorate de copil. Pășind peste prag, înapoi în casă, zgribulită de frig și cu picuri reci de ploaie în păr, am simțit cum mi se destinde sufletul, se expandează de bine, prea bine. În casă era cald, plăcut, iar aerul era parfumat de plăcinta cu mere și scorțisoară de la cuptor, Vladimir silabisea cu poftă, iar eu...singura mea grijă era să mă gândesc ce lucru frumos să aleg-o carte, un film, netul? ...
Aș vrea uneori să opresc stop cadru momentele acestea de claritate, de recunoștință. Nu o fac, pentru că așa m-aș priva de altele, viitoare, la fel de frumoase.
Vladimir împlinește curând șase luni, este din ce în ce mai frumos de petrecut timpul cu el-a devenit afectuos cu mine, mă pupă (adică se repede cu mânuțele în părul meu și mă bălește cu foc pe obraji), îmi explorează chipul cu mâinile, râde cu poftă (ieri dimineață am făcut tae bo cu el spectator și a râs încontinuu, lucru care însă nu m-a descurajat!)...
Mai mă gândesc uneori în cursul zilei, unde aș fi fost și ce aș fi făcut altă dată la ora asta....aș fi așteptat metroul și aș fi sperat timid să nu fie prea aglomerat....., aș fi mâncat mâncarea servită în caserolele serviciilor de catering, aș fi plecat de la servici fără multă energie, sperând să îmi revin la aikido, încăpățânându-mă să am și viața mea, doar a mea, dincolo de servici...., aș fi cumpărat din marketuri supă taiwaneză la plic (o știți, cea vegetală, cu tăiței-am păstrat o punguță, ca tristă amintire) și chestii tartinabile....iar pe o vreme rece și ploioasă ca cea de azi, m-aș fi consolat cu un duș mai fierbinte, o cană de lapte cu cacao și un film...mi-aș fi încălzit sufletul cu vreo discuție cu vreo prietenă sau cu vreun mesaj frumos de la vreun participant pentru care a însemnat ceva, orice, întâlnirea cu mine....Cam așa ar fi fost viața mea....Cu bune și rele, ca a multora dintre noi..Acum ...aș caracteriza-o ca sterilă, deși am călătorit mult, am cheltuit mulți bani doar pentru mine, am cunoscut mulți oameni cu care am petrecut clipe frumoase în cafenele și restaurante fancy, am alergat, luptat, muncit, sperat.....am pus suflet peste tot pe unde am trecut, însa tot sterilă mi se pare când mă uit în urmă. Nu regăsesc nicăieri bucuria și căldura de acum-nu știu câți dintre voi puteți înțelege cum este să te trezești în gângurit de copil cuminte și frumos, cum este să faci prima plăcintă din viața ta sau prima supă adevărată, nu la plic, cum este să îmbrățisezi un trupușor cald, compact de ursuleț vioi sau cum este să decorezi o casă mare și frumoasă, astfel încât să devină cămin confortabil și primitor...
Temeri, da, am și temeri.....nu știu unde și cum voi fi peste încă un an jumate, cînd se va încheia perioada aceasta de grație....nu știu dacă și cum îmi voi mai găsi locul. Nu mă gândesc prea mult la asta, am încredere că toate se vor aranja la timp, ca de atâtea alte ori. Se vor deschide drumuri, vor apărea oameni....iar eu, va trebui doar să aleg. Cu inima.
PS Titlul este cel al unei cărți, singura pe care am avut-o în casă în prima copilărie. Nu am citit-o niciodată, am reușit să o fac ferfeniță încercând din răsputeri să o citesc (pe atunci știam doar literele mari și munceam din greu cu ea în fiecare zi.....) Mi-a rămas titlul în minte, pentru că zilnic luam cartea asta groasă în mâini și îi citeam nedumerită titlul.....Avea un leu pe copertă...o știe cineva? ..
Aș vrea uneori să opresc stop cadru momentele acestea de claritate, de recunoștință. Nu o fac, pentru că așa m-aș priva de altele, viitoare, la fel de frumoase.
Vladimir împlinește curând șase luni, este din ce în ce mai frumos de petrecut timpul cu el-a devenit afectuos cu mine, mă pupă (adică se repede cu mânuțele în părul meu și mă bălește cu foc pe obraji), îmi explorează chipul cu mâinile, râde cu poftă (ieri dimineață am făcut tae bo cu el spectator și a râs încontinuu, lucru care însă nu m-a descurajat!)...
Mai mă gândesc uneori în cursul zilei, unde aș fi fost și ce aș fi făcut altă dată la ora asta....aș fi așteptat metroul și aș fi sperat timid să nu fie prea aglomerat....., aș fi mâncat mâncarea servită în caserolele serviciilor de catering, aș fi plecat de la servici fără multă energie, sperând să îmi revin la aikido, încăpățânându-mă să am și viața mea, doar a mea, dincolo de servici...., aș fi cumpărat din marketuri supă taiwaneză la plic (o știți, cea vegetală, cu tăiței-am păstrat o punguță, ca tristă amintire) și chestii tartinabile....iar pe o vreme rece și ploioasă ca cea de azi, m-aș fi consolat cu un duș mai fierbinte, o cană de lapte cu cacao și un film...mi-aș fi încălzit sufletul cu vreo discuție cu vreo prietenă sau cu vreun mesaj frumos de la vreun participant pentru care a însemnat ceva, orice, întâlnirea cu mine....Cam așa ar fi fost viața mea....Cu bune și rele, ca a multora dintre noi..Acum ...aș caracteriza-o ca sterilă, deși am călătorit mult, am cheltuit mulți bani doar pentru mine, am cunoscut mulți oameni cu care am petrecut clipe frumoase în cafenele și restaurante fancy, am alergat, luptat, muncit, sperat.....am pus suflet peste tot pe unde am trecut, însa tot sterilă mi se pare când mă uit în urmă. Nu regăsesc nicăieri bucuria și căldura de acum-nu știu câți dintre voi puteți înțelege cum este să te trezești în gângurit de copil cuminte și frumos, cum este să faci prima plăcintă din viața ta sau prima supă adevărată, nu la plic, cum este să îmbrățisezi un trupușor cald, compact de ursuleț vioi sau cum este să decorezi o casă mare și frumoasă, astfel încât să devină cămin confortabil și primitor...
Temeri, da, am și temeri.....nu știu unde și cum voi fi peste încă un an jumate, cînd se va încheia perioada aceasta de grație....nu știu dacă și cum îmi voi mai găsi locul. Nu mă gândesc prea mult la asta, am încredere că toate se vor aranja la timp, ca de atâtea alte ori. Se vor deschide drumuri, vor apărea oameni....iar eu, va trebui doar să aleg. Cu inima.
PS Titlul este cel al unei cărți, singura pe care am avut-o în casă în prima copilărie. Nu am citit-o niciodată, am reușit să o fac ferfeniță încercând din răsputeri să o citesc (pe atunci știam doar literele mari și munceam din greu cu ea în fiecare zi.....) Mi-a rămas titlul în minte, pentru că zilnic luam cartea asta groasă în mâini și îi citeam nedumerită titlul.....Avea un leu pe copertă...o știe cineva? ..
Comentarii
Oare viata mea o sa capete vreodata un astfel de sens?
La mine intrebarile sunt multiple. O sa il gasesc pe el, cel sortit si asteptat, pe care sa il iubesc asa cum imi imaginez? Oare o sa pot depasi situatia mea de-acum legata de sanatate si o sa pot face copii, asa cum imi doresc de cand ma stiu, de cand imi amintesc? Oare o sa inlocuiesc orele de birou si feedbackuri de la participanti cu sentimentul ca dragostea de bebe o sa imi sparga pieptul?
Ma gandesc ca nu stii niciodata si ca minunat despre viata este ca poate deveni minunata in fiecare moment. Nu stii niciodata...
Sa-mi tii pumnii, Andreea.
Daca mi-ai cunoaste povestea...ai crede cu usurinta ca orice este posibil. Noi alegem, activ, nu asteptand sa vina timpul sau sa se intample, intelegi? Alege din aproape aproape. Dupa fiecare alegere drumul se reconfigureaza si poti alege iar si iar pana ajungi acolo unde vroiai.
As vrea sa imi spui daca ce ti-am scris acum are sens pentru tine....sper sa aiba efectul de tip..linie si de la capat!
Ceea ce spui se potriveste mult. Cel mai bine se potriveste partea cu dorul. Imi este atat de dor de ei (de el si de copiii impreuna), incat uneori imi vine sa ies pe strada si sa ii astept. Sa mijesc asa, ochii, in zare, ca sa ii pot vedea de la distanta.
Curand suna bine :-)
Despre cartile recomandate de tine...le-am citit pe ambele, plus multe in plus. Stiu unde sa caut. In mine. E un proces lung, greu, pe care sper din suflet sa il trec cu bine si, la sfarsitul lui, sa ma iubesc si sa ma vad pe mine, asa cum sunt.
N-am un tipar anume. Imi doresc ca el sa fie un om bun. Un om cu care sa pot sa vorbesc si sa cresc, chiar daca crescutul inseamna schimbare si scuturat din temeri vechi.
Multumesc si pentru nodul tau de plans din gat. E frumos sa stii ca cineva se intristeaza cu tine si spera cu tine. Mai ales ca tu ai trecut prin asta...si acum uite...minuni frumoase. O sa aveti un Craciun ca-n povesti :-). Sau chiar mai bine decat in povesti :-).
Foile sunt din comert, eu doar am pregatit merele..na, ca am recunoscut public...cumfac eu placinte cu mere! :-))
Flavio, esti primul om pe care il gasesc si care nu numai ca stie cartea, dar a si recitit-o de cateva ori bune! Hai ca o caut si eu, acum sunt curioasa de-a binelea.
Cat despre desenul de pe coperta... Banuiesc ca nu avea cum sa fie dacat editia veche, de prin... '82?... Leoaica si, in interiorul ei, cam... toate bucuriile curate despre care e vorba in roman. Mai putin cafeaua, dar... sa nu dezvalui prea mult.
Lectura placuta!