Noli me tangere

Noli me tangere, noli me tangere!......

Dacă mă atingi, mă sting. Mă sparg în bucăți mici, mici. Ascuțite. Am înghețat așteptând. Visând cu ochii larg deschiși. Acum am pupilele fixe, dilatate. Buzele vineții, reci. Mâinile albe, fără viață. Trupul rigid. Diagnostic intern-stare catatonică. Un singur lucru mai mă însuflețește- fiul meu. Care nu e al meu. Copiii voştri nu sunt copiii voştri / Ei sunt fiii şi fiicele năzuinţei Vieţii spre ea însăşi / Ei vin prin voi, dar nu de la voi.Şi, deşi ei sunt cu voi, ei nu vă aparţin (.....) Voi sunteţi arcurile din care copiii voştri, ca săgeţi vii, sunt trimişi înainte.... Kahlil, poetul

Sunt arcul din care va porni săgeată copilul meu. Rezist pentru el. Îmi repet mereu în minte-un arc bun e un arc bine întins, rigid, dar și flexibil, nici nou, neuzitat, nici prea vechi, obosit. Un arc bun.....dintr-un lemn bun....îmi place mesteacănul......da, cred că pot să fiu un arc bun.

Mă întrebi dacă îl sperie starea mea catatonică ? Nu ți-am spus ?! Nu îl sperie, nu bănuiește nimic. Pe dinafară am pielea calda, buzele moi, prin vene circulă sângele, nu ca altădată, însă curge. Port ochelari, nu-mi vede ochii. E bine că nu-i vede, ar înțelege și n-ar înțelege. Adică ar înțelege cum sunt și ce efort fac ca să fiu arcul lui bun, dar n-ar înțelege cum am ajuns așa. Și n-aș ști să-i explic. N-aș ști.
Mă descurc deocamdată, atâta doar- nu mă atinge ! Ți-ar îngheța lacrima în colțul ochiului......