Au înflorit pomii. Miros dumnezeiește, a casă curată de zeu/zeiță. La zoo azi, mirosul pomilor înfloriți care refuza să se amestece cu cel al cuștilor și animalelor. Mirosuri care se profilau distincte în aer. Mai toate animalele ”hibernau”, vegetau, dormeau-ce verb vreți voi, ignorând mâncarea din recipiente sau lumea care se perinda prin fața cuștilor. Le-am înțeles, eu știu ce refugiu disperat poate fi somnul. Și când nu mai e somn, atunci....abandonul, letargia, somnolența....ce altceva să faci sau unde să te duci.
Struții mai mari și coralii mai delicați și mai vii și mai uimitori decât mi-i imaginam.
Apoi ploaie, podul Grant, muzică și Vladimir care mi-a adormit în brațe. Sper să nu uit câte zile voi avea moliciunea și greutatea trupușorului lui adormit, zâmbetele din timpul somnului, obrăjorii rumeni și rotunzi.
Gânduri....ce mai înseamnă viața mea, ce să fac cu darurile mele, mâine am cursuri, săptămâna asta am preparat sucuri verzi și băieților le-au plăcut, să îmi cumpăr un germinator, să nu uit să scot bani să am să plătesc cărțile comandate (Germinarea, Studiul China, Când imposibilul devine posibil, Ești ceea ce mănănci, Povestiri de psihoterapie românească.19 cazuri inedite), de ce părintele Cleopa a scos hotărât carnea din meniul mănăstirii, dacă e creștinește să mănănci carne că așa a lăsat Dumnezeu (numai eu știu de câte ori am auzit ”argumentul” ăsta), oare dacă mai apare și al doilea copil cum ți se împarte inima, cum îl iubești (am întrebat azi o prietenă care are doi copilași micuți și răspunsul a fost că fiecare copil vine cu iubirea lui care e diferită, însă la fel de mare), nu știu, nu știu, nu știu, o să simt eu cândva, dacă va vrea Dumnezeu, acum îi aparțin doar lui Vladimir, my sis caută melci-actori (uhh?), i-am zis că vor apărea pe strada noastră curând, oricum, cine are ochiul ager și vrea să îi dea o mână de ajutor, să dea un semn, mie nu îmi plac melcii de aproape, ce-o mai face Demaio, săptămâna viitoare vine prietena mea din Brașov, îmi fac griji, pentru că pierde sau încurcă rău trenurile, nu mai există nimeni ca ea, ultima oară a plecat de la noi la 7 dimineața și a ajuns la Brașov la două noaptea, e mai rău decât vă puteți imagina, comic rău până la urmă, când afli detaliile poveștii, până și ea râde, iar săptămână cealaltă vine prietena mea din copilărie, de care mă leagă atâtea amintiri/emoții, acum, că au trecut, ușoare și colorate ca baloanele, poate cumpăr bilete la teatru, oare Vladimir ar rezista cuminte la o piesă, ce idee bună, poate ieșim doar noi două, ca pe vremuri, doar că de data asta voi conduce mașina și voi alege scurtături ca să îl mai prind pe Vladi treaz, să îl țin în brațe și să îi murmur rugăciunea, viața ta e bună până la urmă, uite câte lucruri frumoase ți se întâmplă, îmi spune soțul meu ghicind neliniștea și dorul din mine (unde sunt, unde sunt? și apoi, ai dreptate, e privilegiată, eu m-am schimbat mult, nici măcar blondă nu mai sunt, ha!, pe dinăuntru nu mai zic), orele de analiză mă relaxează pentru că am încredere că îmi aduc răspunsuri sau imagini întregite, chiar dacă uneori nu acolo, pe loc, însă e ca și când am nevoie de mâna terapeutei să mai lărgească nodul la cravata mea (masculină imaginea, nu?)....să facă loc lucrurilor să curgă liber, până la urmă ce atâta control, viața te duce oricum unde trebuie să te ducă și ține de tine dacă înțelegi ceva și înțelegi sigur dacă nu pierzi din vedere că scopul e să evoluezi, să te îndumnezeiești (nu detaliez că sunt sub influența celor 20 de pricini pentru care trăim pe Pământ, via părintele Cleopa), dacă ar trebui să mă îmbrac mâine office mi s-ar face silă rău (poate ar trebui să abordez la terapie subiectul ăsta, pare grav la prima vedere), ce se întâmplă, știrile astea au devenit necroloage, la finele unei zile, am în cap o listă de morți și detaliile bine surprinse ale împrejurărilor lor și nici nu mă uit la știri, doar schimb canalele și chiar și așa mă simt plină ca o paletă veche de muște ucise la nimereală, mă relaxez citind bloguri scrise de călători, ultimul descoperit aici, aștept să se facă și mai cald să plantez flori pe terase, nu am stare, săptămâna asta am mâncat aproape numai crudități și am și mai multă energie decât de obicei, păcat că nu o canalizez concret spre ceva, marele Ceva, ce anume să fac? că de aici pornisem....Vedeți cum sunt lucrurile? Ciclice, așa că răbdare. Mai adăuga părintele Cleopa-și milostenie. În cazul de față, milostenie față de propria persoană.
Voi ce mai faceți?
Struții mai mari și coralii mai delicați și mai vii și mai uimitori decât mi-i imaginam.
Apoi ploaie, podul Grant, muzică și Vladimir care mi-a adormit în brațe. Sper să nu uit câte zile voi avea moliciunea și greutatea trupușorului lui adormit, zâmbetele din timpul somnului, obrăjorii rumeni și rotunzi.
Gânduri....ce mai înseamnă viața mea, ce să fac cu darurile mele, mâine am cursuri, săptămâna asta am preparat sucuri verzi și băieților le-au plăcut, să îmi cumpăr un germinator, să nu uit să scot bani să am să plătesc cărțile comandate (Germinarea, Studiul China, Când imposibilul devine posibil, Ești ceea ce mănănci, Povestiri de psihoterapie românească.19 cazuri inedite), de ce părintele Cleopa a scos hotărât carnea din meniul mănăstirii, dacă e creștinește să mănănci carne că așa a lăsat Dumnezeu (numai eu știu de câte ori am auzit ”argumentul” ăsta), oare dacă mai apare și al doilea copil cum ți se împarte inima, cum îl iubești (am întrebat azi o prietenă care are doi copilași micuți și răspunsul a fost că fiecare copil vine cu iubirea lui care e diferită, însă la fel de mare), nu știu, nu știu, nu știu, o să simt eu cândva, dacă va vrea Dumnezeu, acum îi aparțin doar lui Vladimir, my sis caută melci-actori (uhh?), i-am zis că vor apărea pe strada noastră curând, oricum, cine are ochiul ager și vrea să îi dea o mână de ajutor, să dea un semn, mie nu îmi plac melcii de aproape, ce-o mai face Demaio, săptămâna viitoare vine prietena mea din Brașov, îmi fac griji, pentru că pierde sau încurcă rău trenurile, nu mai există nimeni ca ea, ultima oară a plecat de la noi la 7 dimineața și a ajuns la Brașov la două noaptea, e mai rău decât vă puteți imagina, comic rău până la urmă, când afli detaliile poveștii, până și ea râde, iar săptămână cealaltă vine prietena mea din copilărie, de care mă leagă atâtea amintiri/emoții, acum, că au trecut, ușoare și colorate ca baloanele, poate cumpăr bilete la teatru, oare Vladimir ar rezista cuminte la o piesă, ce idee bună, poate ieșim doar noi două, ca pe vremuri, doar că de data asta voi conduce mașina și voi alege scurtături ca să îl mai prind pe Vladi treaz, să îl țin în brațe și să îi murmur rugăciunea, viața ta e bună până la urmă, uite câte lucruri frumoase ți se întâmplă, îmi spune soțul meu ghicind neliniștea și dorul din mine (unde sunt, unde sunt? și apoi, ai dreptate, e privilegiată, eu m-am schimbat mult, nici măcar blondă nu mai sunt, ha!, pe dinăuntru nu mai zic), orele de analiză mă relaxează pentru că am încredere că îmi aduc răspunsuri sau imagini întregite, chiar dacă uneori nu acolo, pe loc, însă e ca și când am nevoie de mâna terapeutei să mai lărgească nodul la cravata mea (masculină imaginea, nu?)....să facă loc lucrurilor să curgă liber, până la urmă ce atâta control, viața te duce oricum unde trebuie să te ducă și ține de tine dacă înțelegi ceva și înțelegi sigur dacă nu pierzi din vedere că scopul e să evoluezi, să te îndumnezeiești (nu detaliez că sunt sub influența celor 20 de pricini pentru care trăim pe Pământ, via părintele Cleopa), dacă ar trebui să mă îmbrac mâine office mi s-ar face silă rău (poate ar trebui să abordez la terapie subiectul ăsta, pare grav la prima vedere), ce se întâmplă, știrile astea au devenit necroloage, la finele unei zile, am în cap o listă de morți și detaliile bine surprinse ale împrejurărilor lor și nici nu mă uit la știri, doar schimb canalele și chiar și așa mă simt plină ca o paletă veche de muște ucise la nimereală, mă relaxez citind bloguri scrise de călători, ultimul descoperit aici, aștept să se facă și mai cald să plantez flori pe terase, nu am stare, săptămâna asta am mâncat aproape numai crudități și am și mai multă energie decât de obicei, păcat că nu o canalizez concret spre ceva, marele Ceva, ce anume să fac? că de aici pornisem....Vedeți cum sunt lucrurile? Ciclice, așa că răbdare. Mai adăuga părintele Cleopa-și milostenie. În cazul de față, milostenie față de propria persoană.
Voi ce mai faceți?
Comentarii