Că tot pomeneam de dusul crucii....ce poate fi mai odihnitor pentru suflet și minte decât un pelerinaj de o zi la mănăstirile rupestre Cetăţuia, Nămăieşti şi Corbii de Piatră?...Puteți lăsa grijile în colbul Bucureștiului, vă puteți acorda o zi de vacanță în care să vă refugiați în frumos și bine. Aș merge cu dragă inimă și eu dacă pruncul meu ar fi mai măricel ! Vă rog pe voi să mă purtați și pe mine, la întoarcere, prin poveștile și pozele voastre, în această călătorie.
(19 iunie 2010)
Plecarea la drum este un act profund liber. Pelerinul este de-a lungul secolelor omul care merge. A te aşterne la drum este un legământ, înseamnă ca cel ce pleacă în pelerinaj vrea să schimbe ceva în viaţa sa. Drumul pelerinului este “un dar al puterii noastre şi al timpului nostru, pe scurt o jertfă.” Drumul este locul modest de transfigurare a celor mai umile şi obişnuite experienţe omeneşti, acelea care trec neobservate de obicei. Se produce ceea ce numim o “convertire”, o transformare, o părăsire a sine-lui pentru “a ne reîntoarce” spre Dumnezeu. Pe acest drum se produce o noua naştere.
Această nouă naştere prin curăţirea privirii şi a sufletului celui ce păşeşte în locuri sacre, o vom căuta şi noi în cadrul pelerinajului către cele trei mănăstiri legendare, care formează un triunghi echilateral, cu fiecare latură a câte 20 de Km.
Vom porni mai întâi spre Cetăţuia, pe ruta Bucureşti-Târgovişte-Câmpulung, trecând prin nesfârşite livezi de cireşi tocmai copţi, prin păduri înmiresmate, prin câmpuri aurii împodobite măiestrit pe margine cu o bordură zglobie de maci şi alte frumoase flori de câmp. Peisajul devine cu adevărat seducător, mai ales dupa ieşirea din Târgovişte, când încep dealurile să crească şi să se transforme treptat-treptat în munţi. De la comuna Malul cu Flori şi până la Cetăţuia, drumul devine un adevarat răsfăţ pentru ochii privitorului. La un moment-dat, ajungem să vedem, cocoţate în vârf de munte turlele mănăstirii Cetăţuia, cu silueta lor care din departare te duce cu gândul la o mica fortăreaţă medievală.
Cetăţuia este construită pe urmele unui vechi aşezământ dacic, unde se spune că îşi avea peştera, alături de alţi sihaştrii însuşi marele preot, lucru confirmat de diferitele simboluri gravate în stâncă ce pot fi întâlnite la tot pasul, printre care şi una dintre ipostazele cele mai cunoscute ale cavalerului trac. Există multe indicii care susţin ipoteza că acolo se găsea unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dacice, datorită formelor de cult şi de ritual desfăşurate în acel perimetru.
Astăzi, pe locul vechiului lăcaş de cult dacic, s-a ridicat o mănăstire ortodoxă. Monahii care vieţuiesc astăzi în mica mănăstire din stancă, mărturisesc fenomenul,deja obişnuit pentru ei, al apariţiei aproape după fiecare ploaie a noi şi noi oseminte omeneşti – fapt care pare a confirma ipoteza că acolo s-ar fi aflat unul dintre spaţiile rituale de sacrificiu specifice credinţei dacice conform căreia jertfirea celor mai frumoşi, viteji şi drepţi feciori avea menirea de a-l îmbuna pe Zamolxe, pentru ca recoltele să fie îmbelşugate şi luptele triumfătoare. Special pentru cinstirea acestor oseminte, stareţul mănăstirii a hotărât fie săpat un mormânt comun şi să li se facă slujbe de pomenire, pentru odihna sufletelor lor. Aşa explică existenţa unei cruci în micul cimitir al mănăstirii pe care scrie: “Lut necunoscut, doar de Dumnezeu ştiut”.
Pe lângă abundenţa simbolurilor prezente la tot pasul în aceste locuri de legendă, un alt element care atrage invariabil atenţia pelerinului îl constituie prezenţa absolut inedită a unor uriaşe stânci zoomorfe sau antropomorfe. Datorită dimensiunilor lor impresionante, e greu de crezut că acestea ar fi putut fi sculptate de mâna omului. Curioasă este, de asemenea, reprezentarea de către acestea a unor animale imposibil de întâlnit în aceste locuri: maimuţe, papagali, elefanţi. Pline de mister sunt şi urmele de paşi încrustate în stânca dinspre crucea dorinţelor. Legenda spune că ar aparţine lui Negru Vodă, care, refugiindu-se din calea unui asediu otoman în acel vârf de munte, s-ar fi rugat împreună cu soţia lui atât de fierbinte cerând protecţia divină, încât tălpile au topit stânca, lăsând urme în ea.
După ce treci de aceste urme ţi se deschide la picioare un mic pod, la capătul căruia găseşti o cruce mare, la care se spune că, dacă aprinzi o lumanare şi iţi pui o dorinţă, aceasta se va împlini, poate şi pentru că în acel loc simţi cerul mai aproape decât oriunde altundeva.
Biserica nouă adăposteşte şi moaştele înmiresmate ale Sfântului Ioanichie de la Valea Chiliilor, care au fost descoperite în urma unui vis pe care l-au avut doi tineri pictori, găzduiţi la mănăstire peste noapte. Ei nu puteau avea copii şi veniseră să se roage chiar pentru acest lucru. În vis le-a apărut Sfântul. Dimineaţa au pictat imaginea văzuta în vis şi au arătat-o călugărilor, care au recunoscut chipul unui frate de-al lor care vieţuise acolo cu ceva vreme în urma şi care îşi avea osemintele chiar în cimitirul mănăstirii. Luând acel vis ca pe un posibil semn, au dezhumat trupul Sfântului şi l-au găsit neputrezit şi răspândind miros de bună mireasmă duhovnicească. La scurtă vreme, Sfântul a fost canonizat şi continuă să fie considerat un puternic ocrotitor al familiei.
În biserica veche, săpată în stâncă, se petrece un alt fenomen miraculos – din ziua de Izvorul Tămăduirii izvorăşte un mic fir de apă vindecătoare din peretele stâncos al altarului, care încetează să mai curgă în fiecare an la Adormirea Maicii Domnului.
După ce contempli şi te minunezi de toate aceste lucruri, cu greu te mai desprinzi de ele pentru a porni mai departe la drum. Dacă ştii însă că te aşteaptă şi alte locuri care urmează să-şi reveleze tainele, pleci totusi cu inima plină de pace şi de bucurie. Aşa vom face şi noi, pornind spre Mănăstirea Nămăieşti, tot rupestră, tot învăluita în vechi legende şi poveşti. Acolo se află o icoană a Maicii Domnului, despre care se spune că ar fi una dintre cele mai vechi, fiind adusă în vechea peştera de însuşi Apostolul Andrei şi pictata de Apostolul Luca, chiar dupa chipul real al Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Icoana, deşi estompată de negura vremurilor care au trecut peste ea, continuă să înfăptuiască minuni pentru cei ce i se închină cu credinţă şi cu inima curată. Şi aici eşti întâmpinat de un colţişor de rai, curat, plin de flori şi de pace, în care simţi cum rugăciunile pioaselor măicuţe plutesc parcă în aer, mângâindu-te cu sfinţenia lor.
De aici vom porni spre Corbii de Piatră. Ajunşi în centrul satului Corbii, vom traversa un mic pod şi vom face drepta. Nimic spectaculos, nimic fantastic sau iesit din comun până aici – satul arată ca oricare alt sat de deal, cu gospodării modeste, dar bine îngrijite. Dumul nu pare să promită ceva la capătul lui. Totuşi, apropiindu-ne de marginea sătucului, vom simţi o mare uimire, pentru ca din peisajul aparent banal se ridică la un moment dat, brusc şi neanunţată parca de nimic, o stâncă masivă, de felul celor de la Meteora, care adăposteşte în ea micul lăcaş de cult. Vom urca dealul domol până acolo şi, intrând în biserică vom simţi îmbrăţişarea răcorii blânde şi înmiresmate a lăcaşului boltit, din inima stâncii. Atmosfera de pace şi sfinţenie de acolo ne va aduce tihna şi dorinţa de a zăbovi.
Pentru înscriri şi detalii organizatorice, ne puteţi contacta la office@atreiacafea.ro sau la numărul de telefon: 0742.231.304.
Costul pelerinajului este de 100 de ei/persoana.
Transportul se va realiza cu un autocar climatizat. Veţi beneficia de ghid specializat.
Itinerariul pelerinajului:
Mânăstirea Stelea, din Târgovişte, Mânăstirea Cetăţuia (Negru Vodă), Mânăstirea Nămăieşti, Câmpulung Muscel (unde se va putea lua şi masa de prânz, opţional), Mânăstirea Slănic (Ageş) şi Mânăstirea Corbii de Piatră.
Plecarea se va realiza în dimieaţa zilei de 19 iunie, la ora 8:00, din faţa crucii de la poalele Dealului Mitropoliei.
Sosirea în Bucureşti se va realiza în jurul orei 21:00.
Vă aşteptăm cu drag,
--
Monica Brânduşescu
Preşedinte "A treia cafea"
monica@atreiacafea.ro
monicabrandusa@yahoo.com
0742.231.304
atreiacafea.ro
http://monicabrandusescu.wordpress.com/
(19 iunie 2010)
Plecarea la drum este un act profund liber. Pelerinul este de-a lungul secolelor omul care merge. A te aşterne la drum este un legământ, înseamnă ca cel ce pleacă în pelerinaj vrea să schimbe ceva în viaţa sa. Drumul pelerinului este “un dar al puterii noastre şi al timpului nostru, pe scurt o jertfă.” Drumul este locul modest de transfigurare a celor mai umile şi obişnuite experienţe omeneşti, acelea care trec neobservate de obicei. Se produce ceea ce numim o “convertire”, o transformare, o părăsire a sine-lui pentru “a ne reîntoarce” spre Dumnezeu. Pe acest drum se produce o noua naştere.
Această nouă naştere prin curăţirea privirii şi a sufletului celui ce păşeşte în locuri sacre, o vom căuta şi noi în cadrul pelerinajului către cele trei mănăstiri legendare, care formează un triunghi echilateral, cu fiecare latură a câte 20 de Km.
Vom porni mai întâi spre Cetăţuia, pe ruta Bucureşti-Târgovişte-Câmpulung, trecând prin nesfârşite livezi de cireşi tocmai copţi, prin păduri înmiresmate, prin câmpuri aurii împodobite măiestrit pe margine cu o bordură zglobie de maci şi alte frumoase flori de câmp. Peisajul devine cu adevărat seducător, mai ales dupa ieşirea din Târgovişte, când încep dealurile să crească şi să se transforme treptat-treptat în munţi. De la comuna Malul cu Flori şi până la Cetăţuia, drumul devine un adevarat răsfăţ pentru ochii privitorului. La un moment-dat, ajungem să vedem, cocoţate în vârf de munte turlele mănăstirii Cetăţuia, cu silueta lor care din departare te duce cu gândul la o mica fortăreaţă medievală.
Cetăţuia este construită pe urmele unui vechi aşezământ dacic, unde se spune că îşi avea peştera, alături de alţi sihaştrii însuşi marele preot, lucru confirmat de diferitele simboluri gravate în stâncă ce pot fi întâlnite la tot pasul, printre care şi una dintre ipostazele cele mai cunoscute ale cavalerului trac. Există multe indicii care susţin ipoteza că acolo se găsea unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dacice, datorită formelor de cult şi de ritual desfăşurate în acel perimetru.
Astăzi, pe locul vechiului lăcaş de cult dacic, s-a ridicat o mănăstire ortodoxă. Monahii care vieţuiesc astăzi în mica mănăstire din stancă, mărturisesc fenomenul,deja obişnuit pentru ei, al apariţiei aproape după fiecare ploaie a noi şi noi oseminte omeneşti – fapt care pare a confirma ipoteza că acolo s-ar fi aflat unul dintre spaţiile rituale de sacrificiu specifice credinţei dacice conform căreia jertfirea celor mai frumoşi, viteji şi drepţi feciori avea menirea de a-l îmbuna pe Zamolxe, pentru ca recoltele să fie îmbelşugate şi luptele triumfătoare. Special pentru cinstirea acestor oseminte, stareţul mănăstirii a hotărât fie săpat un mormânt comun şi să li se facă slujbe de pomenire, pentru odihna sufletelor lor. Aşa explică existenţa unei cruci în micul cimitir al mănăstirii pe care scrie: “Lut necunoscut, doar de Dumnezeu ştiut”.
Pe lângă abundenţa simbolurilor prezente la tot pasul în aceste locuri de legendă, un alt element care atrage invariabil atenţia pelerinului îl constituie prezenţa absolut inedită a unor uriaşe stânci zoomorfe sau antropomorfe. Datorită dimensiunilor lor impresionante, e greu de crezut că acestea ar fi putut fi sculptate de mâna omului. Curioasă este, de asemenea, reprezentarea de către acestea a unor animale imposibil de întâlnit în aceste locuri: maimuţe, papagali, elefanţi. Pline de mister sunt şi urmele de paşi încrustate în stânca dinspre crucea dorinţelor. Legenda spune că ar aparţine lui Negru Vodă, care, refugiindu-se din calea unui asediu otoman în acel vârf de munte, s-ar fi rugat împreună cu soţia lui atât de fierbinte cerând protecţia divină, încât tălpile au topit stânca, lăsând urme în ea.
După ce treci de aceste urme ţi se deschide la picioare un mic pod, la capătul căruia găseşti o cruce mare, la care se spune că, dacă aprinzi o lumanare şi iţi pui o dorinţă, aceasta se va împlini, poate şi pentru că în acel loc simţi cerul mai aproape decât oriunde altundeva.
Biserica nouă adăposteşte şi moaştele înmiresmate ale Sfântului Ioanichie de la Valea Chiliilor, care au fost descoperite în urma unui vis pe care l-au avut doi tineri pictori, găzduiţi la mănăstire peste noapte. Ei nu puteau avea copii şi veniseră să se roage chiar pentru acest lucru. În vis le-a apărut Sfântul. Dimineaţa au pictat imaginea văzuta în vis şi au arătat-o călugărilor, care au recunoscut chipul unui frate de-al lor care vieţuise acolo cu ceva vreme în urma şi care îşi avea osemintele chiar în cimitirul mănăstirii. Luând acel vis ca pe un posibil semn, au dezhumat trupul Sfântului şi l-au găsit neputrezit şi răspândind miros de bună mireasmă duhovnicească. La scurtă vreme, Sfântul a fost canonizat şi continuă să fie considerat un puternic ocrotitor al familiei.
În biserica veche, săpată în stâncă, se petrece un alt fenomen miraculos – din ziua de Izvorul Tămăduirii izvorăşte un mic fir de apă vindecătoare din peretele stâncos al altarului, care încetează să mai curgă în fiecare an la Adormirea Maicii Domnului.
După ce contempli şi te minunezi de toate aceste lucruri, cu greu te mai desprinzi de ele pentru a porni mai departe la drum. Dacă ştii însă că te aşteaptă şi alte locuri care urmează să-şi reveleze tainele, pleci totusi cu inima plină de pace şi de bucurie. Aşa vom face şi noi, pornind spre Mănăstirea Nămăieşti, tot rupestră, tot învăluita în vechi legende şi poveşti. Acolo se află o icoană a Maicii Domnului, despre care se spune că ar fi una dintre cele mai vechi, fiind adusă în vechea peştera de însuşi Apostolul Andrei şi pictata de Apostolul Luca, chiar dupa chipul real al Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Icoana, deşi estompată de negura vremurilor care au trecut peste ea, continuă să înfăptuiască minuni pentru cei ce i se închină cu credinţă şi cu inima curată. Şi aici eşti întâmpinat de un colţişor de rai, curat, plin de flori şi de pace, în care simţi cum rugăciunile pioaselor măicuţe plutesc parcă în aer, mângâindu-te cu sfinţenia lor.
De aici vom porni spre Corbii de Piatră. Ajunşi în centrul satului Corbii, vom traversa un mic pod şi vom face drepta. Nimic spectaculos, nimic fantastic sau iesit din comun până aici – satul arată ca oricare alt sat de deal, cu gospodării modeste, dar bine îngrijite. Dumul nu pare să promită ceva la capătul lui. Totuşi, apropiindu-ne de marginea sătucului, vom simţi o mare uimire, pentru ca din peisajul aparent banal se ridică la un moment dat, brusc şi neanunţată parca de nimic, o stâncă masivă, de felul celor de la Meteora, care adăposteşte în ea micul lăcaş de cult. Vom urca dealul domol până acolo şi, intrând în biserică vom simţi îmbrăţişarea răcorii blânde şi înmiresmate a lăcaşului boltit, din inima stâncii. Atmosfera de pace şi sfinţenie de acolo ne va aduce tihna şi dorinţa de a zăbovi.
Pentru înscriri şi detalii organizatorice, ne puteţi contacta la office@atreiacafea.ro sau la numărul de telefon: 0742.231.304.
Costul pelerinajului este de 100 de ei/persoana.
Transportul se va realiza cu un autocar climatizat. Veţi beneficia de ghid specializat.
Itinerariul pelerinajului:
Mânăstirea Stelea, din Târgovişte, Mânăstirea Cetăţuia (Negru Vodă), Mânăstirea Nămăieşti, Câmpulung Muscel (unde se va putea lua şi masa de prânz, opţional), Mânăstirea Slănic (Ageş) şi Mânăstirea Corbii de Piatră.
Plecarea se va realiza în dimieaţa zilei de 19 iunie, la ora 8:00, din faţa crucii de la poalele Dealului Mitropoliei.
Sosirea în Bucureşti se va realiza în jurul orei 21:00.
Vă aşteptăm cu drag,
--
Monica Brânduşescu
Preşedinte "A treia cafea"
monica@atreiacafea.ro
monicabrandusa@yahoo.com
0742.231.304
atreiacafea.ro
http://monicabrandusescu.wordpress.com/
Comentarii
"In an intellectual tour de force and a series of books, Laszlo has explored a wide range of disciplines, including astrophysics, quantum-relativistic physics, biology, and psychology (Laszlo 1993, 1995, 1999, 2003, 2004, Laszlo and Abraham 2004). He pointed out a wide range of phenomena, paradoxical observations, and paradigmatic challenges, for which these disciplines had no explanations. Drawing on revolutionary advances of twentieth century’ science, he offered a brilliant solution to the anomalies and paradoxes, which currently plague many of its disciplines. Laszlo achieved that by formulating his “connectivity hypothesis,” the main cornerstone of which is the existence of what he called the “psi-field” and, more recently, the Akashic field.” (Laszlo 1993, 1995, 2003, 2004). He describes it as a subquantum field, which holds a holographic record of all the events that have happened in the phenomenal world."(pag.1-2)
"In its farther reaches, individual consciousness can identify with cosmic consciousness or the Universal Mind known under
many different names - Brahman, Buddha, the Cosmic Christ, Keter, Allah, the Tao, the Great Spirit, and many others. The ultimate of all experiences appears to be identification with the Supracosmic and Metacosmic Void, the mysterious and primordial emptiness and nothingness that is conscious of itself and is the ultimate cradle of all existence. It has no concrete content, yet it contains all there is in a germinal and potential form." - pag.11
"The existence and nature of transpersonal experiences violates some of the most basic assumptions of mechanistic science. They imply such seemingly absurd notions as relativity and arbitrary nature of all physical boundaries, non-local connections in the
universe, communication through unknown means and channels, memory without a material substrate, non-linearity of time, or consciousness associated with all living organisms, and even inorganic matter. Many transpersonal experiences involve events from the microcosm and the macrocosm, realms that cannot normally be reached by unaided human senses, or from historical periods that precede the origin of the solar system, formation of planet earth, appearance of living organisms, development of the nervous system, and emergence of homo sapiens."(pag. 14)
http://www.scribd.com/doc/19348353/Stanislav-Grof-Ervin-Laszlo-Akashic-Field