Gânduri....sau Note, stări, zile...

ca să fim în ton cu dl Pleșu
Ieri....
Am primit de ziua mea, printre altele, și mult doritul Curs de miracole. Danke, Laura!! O carte grea, la propriu și la figurat. La propriu, e atât de grea, că nu mă pot deplasa prin casă și cu ea și cu Vladimir în brațe. Am răsfoit-o ieri....și am dat peste propoziția a da și a primi totuna este...Am închis-o, că aveam de gândit.
Lungită lângă Vladi semiadormit, le potrivesc în fel și chip: avem așa: toată lumea știe că suntem de fapt unul și același, little sparks of light, cum frumos spunea cineva, deși părem diferiți, așa că, dăruind cuiva ceva, de fapt, îți dăruiești ție. Mai avem apoi bucuria - se bucură cel ce primește, însă când vezi ce bucurie a produs darul tău, te bucuri și tu și atunci, iară, a da și a primi e la fel, aceeași bucurie. Hmm, mă simt ca un începător, intuiesc și alte valențe, însă nu mă duce capul să le deslușesc, sunt la nivelul de bază cu înțelegerea pe palierul acesta plin de adevăruri năucitoare.
Azi
Cald.....Vladi îmi oferă zâmbitor din mărul lui, mușc puțin, el zâmbește fericit...Mergem la piață să cumpărăm fructe. Mă uit la ceas, nu e nici măcar 9 și deja e cald. Mai avem puțin până la piață, îmi abat gândurile de la căldură, mă relaxez, îmi spun că măcar eu merg agale, fără griji, nu alerg că întârzii la servici, nu îmi sună telefonul.....îmi aduc aminte să respir adânc, din abdomen, de minim 60 de ori pe zi spunea Ligia într-un articol. Respir. Ca în pernă. Mi s-a făcut dor de respiratul sub Tâmpa, dimineața....să simt cu adevărat aerul în plămâni.
Cumpăr caise, nectarine, castraveți, vișine....ajunge, trebuie să le și pot căra. La întoarcere, popas în parc, Vladi o tratează cu spatele pe micuța Eva sosită tocmai din America....e clar, e obosit, nici măcar nu i-a zâmbit. Împing căruciorul și rostesc mantrele mele preferate. Pe drum ne întâlnim cu David, vecinul nostru de doi anișori și tatăl lui- un om de o bunătate impresionantă. Sporovăim despre copii...conversație ușoară, în spatele căreia pot respira în voie alte gânduri....despre  iertare de exemplu. Am discutat ultima oară la terapie despre iertare. Am citit mult despre iertare, m-am străduit să aplic, însă ....zic că am iertat, însă nu uit....ori dacă nu uit, nu șterg cu buretele definitiv, cum aș fi putut ierta? Nu m-am iertat pe mine pentru multe mărunte, nu îi iert pe alții pentru multe și mai mărunte....refuz să accept că tot ce se întâmplă servește unui scop....pe care îl văd când și când, scurte flashuri de înțelegere, că totul mă modelează, că nimeni nu are nicio vină....
Cu gândurile astea am rămas și după ce a adormit Vladi. L-am privit îndelung..i-am mângâiat obrăjorii dulci și burtica plină..e atât de mulțumit, doarme cu aerul acela de înger îndopat cu plăcinte.
Vagabondaj pe net, cum spunea dl Pleșu...și ce găsesc? Hmmmm, cu câtă iubire mă înconjori tu, Doamne, și eu mă încăpățânez să nu văd, să nu aud? Citit cu inima ...chiar te încarcă pozitiv.

Comentarii

Maya a spus…
nici eu nu pot ierta si ma simt superficiala :(
Andreea a spus…
Măcar nu esti singura :-) Lasa ca om invata noi cumva, candva...
croco a spus…
@Maya: nu poti ierta sau nu stii cum s-o faci? :)

@Andreea: spun unii ca o parte din procesul iertarii consta in lucrul cu obiectiile pe care le ai de a ierta o anumita persoana. ca pe undeva a nu ierta este de fapt un fel de a te proteja. ca pe undeva exista ascunsa o credinta de genul "daca voi ierta atunci ceva rau se va intampla". cele mai intalnite obiectii ar fi :
- "cealalta persoana nu merita iertarea"
- "furia ma face sa ma simt puternic. nu vreau sa renunt la ea"
- "refuz sa iert si sa uit"
- "daca il iert, atunci o sa creada ca nu conteaza si o sa faca din nou ce-a facut"

exista mai multe metode de a lucra cu aceste convingeri, asta e singura certitudine :)
Anonim a spus…
Croco, ai dreptate, desigur, insa cum ajungi sa recunosti, simplu si onest, care este credinta aceea care guverneaza din adanc? Ca aici e problema majora, intr-adevar.
croco a spus…
@Anonim: daca e pe onestitate, atunci iti poti pune intrebarea ce obtii bun pentru tine neiertand pe respectiva persoana. raspunsul posibil sa fie chiar convingerea. :p
Maya a spus…
@croco: nu pot.am incercat urmand recomandarile din cartile religioase.cu toate ca eu nu cred in "nu pot", in lumea mea exista "nu vreau", asadar nu am gasit o puternica motivatie care sa ma determine sa fiu "mai buna"
croco a spus…
@Maya. citisem undeva de faptul ca exista multi oameni carora le place sa urmeze reguli, sa stie intodeauna unde se afla si ce au acolo de facut. acesti oameni sunt tare faini cum deltfel sunt si cei care, din contra, prefera sa traiasca in spatii mentale mai deschise, cu mai putine reguli si uneori cu mai multa creativitate. poate ca acestora din urma cartile religioase le induc, fara ca ei sa isi dea mereu seama, o usoara stare de razvratire, caci separarea binelui de rau nu pare a fi flexibilitatea atat de draga lor. faza misto e ca iertarea este o tipa plina de viata, ba chiar de gashca :), si in afara cadrului religios, numai ca aici ea nu mai este o regula, ci este o optiune. tu alegi cand vrei sa mergi cu ea la un suc. interesant este ca orice ai alege, tu nu vei fi "mai buna" sau mai putin buna, ci doar mai autentica pentru ca nu in fiecare zi avem chef sa iesim la suc. poate ca azi vrem doar sa citim un blog :)
Andreea a spus…
@Croco- sa zicem ca in cazul meu ar fi valabila ultima chestie-daca il iert, o sa creada ca nu conteaza si o sa faca din nou..sa zicem ca am identificat cumva asta, de aici incolo cum fac? Ca nici faptul ca recunosc asta nu ma prea ajuta, sincer.
croco a spus…
@Andreea. deci persoana e in viata. uf, e o adevarata usurare. pe bune! atatia oameni se zvarcolesc noapte de noapte si nu pot dormi linisiti si nu stiu cum sa faca sa dea cumva timpul inapoi... oribila suferinta.
vazut altcumva, faptul ca persoana "de neiertat" traieste inseamna ca nu te-a suparat nedefinit de tare si ca amandoi recunoasteti ca e loc sub soare pentru toti. e un aspect important :). ca o samanta a impacarii. una dintre multele seminte pretioase pe care le avem langa noi. mai mult, comunicarea intre cei vii este teoretic mai la indemana. de ce teoretic? pentru ca eu de exemplu, cand sunt nervos comunic prost. dar prost de tot. si ori ceilalti nu inteleg ce vreau sa spun, ori nu ma baga prea mult in seama. si eu fac la fel cu cei nervosi. las ca vorbele lor sa treaca pe langa mine pentru ca sunt vorbe deseori grele dar care nu rezista mult. si am vazut ca atunci cand sunt calm stiu sa ma fac mult mai usor inteles si unii oameni chiar se schimba.
Andreea, spui ca "daca il iert, o sa creada ca nu conteaza si o sa faca din nou".. traducand, tu vrei ca el sa stie cat de rau ti-a fost astfel incat sa nu mai faca. Oare cum ar putea afla aceste lucruri importante? :)
Andreea a spus…
Mda, iata ca ajunseram la comunicare. Nu stiu si nu vreau sa comunic direct si ochi in ochi cu persoana in cauza, pentru ca sunt ranita si furioasa. Si risc sa ma ranesc si mai tare sau sa ma infurii si sa fac vreo pozna si mai regretabila.
Ce propui Croco?
croco a spus…
@Andreea. am trait in timpul liceului o antipatie reciproca cu profa' mea de romana. sau cel putin asa aveam senzatia. aveam 2 ghinioane la acea vreme. primul era timiditatea mea. al doilea, plasarea intr-o relatie elev-profesor caracteristica sistemului de invatamant de atunci, relatie in care elevul se uita in sus la profesor, iar profesorul se simte un fel de mic zeu. imi ramanea asadar doar imaginatia ca avantaj. si acolo, in imaginatia mea, imi eliberam cum puteam frustrarea, inchipuindu-ma cum ii dau replici profei. au trecut anii si am avut intalnirea de 10 ani. schimbarea a fost majora pentru ca acum ma uitam la profa de la egal la egal. am avut un scurt schimb de cuvinte si dintr-o data am realizat ca tocmai disparusera ca prin farmec toate emotiile si gandurile revansarde de pana atunci. ma eliberasem. o eliberare spontanee venita din simplul fapt ca in mintea mea ma repozitionasem pe un nivel de egalitate cu profa. a fost foarte placut :)