O zi ...

Îmi place toamna. I-am dat binețe dimineața devreme - am fost cu Vladimir la biserică, apoi la piață, apoi ne-am dat în leagăne, eu în unul roșu, el în unul albastru, eu pământ ars, el cer albastru infinit..., el serios, eu zâmbitoare.

Vântul face frunzele să foșnească tare, dacă nu mi-ar fi teamă să nu fiu prea prețioasă, aș spune că e ca un dirijor de muzică simfonică; îmi cer să fiu prezentă, să relaxez umerii, să respir adânc aerul răcoros, să ascult dansul frunzelor, să las puțin capul pe spate să simt pe obraji aerul amestecat, molatec, de vară târzie, nostalgică, cu toamna răcoroasă. E bine, vântul îmi răvășește părul tuns scurt, pare nedumerit-aici erau plete, unde sunt pletele?!- așa că revine iar și iar, Vladimir râde de mine. Cu cât e mai mare nebunia afară, cu atât se așterne liniștea în mine. Cu cât vântul răscolește lumea exterioară, cu atât întrebările și fricile mele pleacă alungate, lăsând pacea și lumina stăpâne. Apropo de întrebări, uneori mă cercetez cu coada ochiului în vreo vitrină sau în vreun geam de mașină, curioasă să văd dacă arăt ca un semn de întrebare ! Atâtea întrebări port în mine.


Rețeta pentru o oră de fericire: o piersică coaptă, un copil sătul care doarme liniștit și muzica lui Tudor Gheorghe și Grigore Leșe.

Comentarii

Anonim a spus…
Deja mi-e dor de parc, de vant, de aer curat, de legane, tobogane....
Roxana
Andreea a spus…
Stiu ca va veni ziua cand si eu ma voi hrani din amintirile de genul asta...
Falvo a spus…
Salut, dorim sa-ti facem o propunere comerciala. Daca esti interesat trimite un e-mail la office@falvorotarybids.ro
Andreea a spus…
Multumesc, nu sunt foarte interesat, insa cine stie...scrieti-mi voi pe adragomir@web.de :-)