Despre blândețe

Ieri, în timp ce îl dădeam pe Vladimir într-un leagăn, nu-mi puteam desprinde privirea de la o femeie și de la fetița sa pe care o striga Steliana. Femeia vroia să plece spre casă, fetița ar mai fi rămas. Am urmărit cum o înduplecă, cu rugăminți și promisiuni. Nu am înțeles până acum ce anume mă atrăgea ca un magnet la toată povestea asta, până aici, desigur, nu e nimic neobișnuit. Mă rog, poate numele copilei, mai rar în zilele noastre, care m-a dus cu gândul la Sf Stelian, protectorul copiilor, dar nu asta era.
Mă fascina blândețea cu care femeia impregna fiecare vorbă, fiecare gest. Abia azi mi-am dat seama ce mă atrăgea la ea- modul blând de a fi, blândețea aceea care învăluie cald. Nimic căutat, ostentativ, strident. Doar blândețe, răbdare, tact.

M-am tot gândit azi la ce înseamnă să fii blând(ă)...Mi-au trecut prin fața ochilor cohorte de femei, colege sau necunoscute, la care puteai găsi orice, numai blândețe nu...Hotărâre, determinare, înverșunare chiar, iuțeală, spirit critic, acid, competitiv, chipuri atent machiate, dar nu-mi amintesc de blândețe....sau poate, am văzut pe ici pe colo, mai ales la femeile mai mature, însă doar mici accese repede mascate sau înnăbușite, căci nu, a fi blând azi este semn de slăbiciune...Verificați și voi, eu una am ajuns la concluzia că a fi blând este, în realitate, un semn de tărie morală, de putere interioară, de maturitate și înțelepciune.

Cum ar arăta relațiile noastre dacă am acționa cu mai multă blândețe? Cum ar arăta chipurile noastre? Cum am fi și ce am face daca duhul blândeții și al bunăvoinței ne-ar stăpâni inimile? În Biblie, la Proverbe, stă scris: o limbă blândă poate zdrobi un os. Ce ziceți de asta? Poate sunteți mai familiarizați cu zicala românească vorba dulce mult aduce? Cu un borcan de miere prinzi mai multe muște decât cu un butoi de oțet, mai ziceau bunii noștri....

Mulți asociază blândețea și bunăvoința cu blegeala, cu prostia, cu tot felul de chestii plictisitoare, uitând că ele sunt cele care le hrănesc/încălzesc îm mod autentic sufletele......

Vă las să reflectați la cuvintele a doi oameni mari-părintele Stăniloaie: blândețea este ușa iubirii, sprijinul răbdării și Mark Twain : blândeţea este limba pe care surdul poate să o audă şi orbul să o vadă.
Când vreți rezultate uimitoare, încercați .....cu blândețe. :-) Nu o mai ascundeți, nu o mai mascați, nu o mai uitați! Cultivați-o, folosiți-o, lăsați-o să se manifeste, avem cu toții de câștigat. Fiți blânzi ca porumbeii și înțelepți ca șerpii.