Scrisorile de altădată

Ieri am găsit un plic pe numele soțului meu, însă nimeni la expeditor! După ce ore bune am întors pe toate părțile plicul, l-am pus jos, apoi iar l-am luat, am cedat și l-am sunat să îi cer voie să îi deschid corespondența....Nu era nimic interesant înauntru (bine că nu era vreo factură, ce să zic), însă toată agitația mea în jurul unui banal plic alb mi-a amintit de vremurile de odinioară când inspectam zilnic căsuța poștală, de bucuria care mă năpădea când găseam nu unul, ci două, trei plicuri de la oameni pe care îi iubeam. Mi-am amintit cum mă refugiam cu ele în camera mea și citeam și râdeam și cum de multe ori, mă așezam imediat la biroul meu să și răspund! Cu câtă bucurie mă duceam la poștă! Azi, dacă trebuie să merg la poștă, trebuie să îmi fac curaj cu o zi înainte. Iar la clickul care deschide un mail nu am simțit niciodată aceeași bucurie și nerăbdare ca atunci când deschideam/rupeam plicul...Sigur, nu mai am nici vârsta de atunci și nici prietenii cu care împărtășeam cu atâta entuziasm toate ghidușiile nu mai fac parte din viața mea. Chiar regret că nu am păstrat cutiile cu scrisori. Oare ce ne spuneam în zeci de pagini? Scrise de mână? Scrisorile lui Shanny, în stilul lui caracteristic, plin de viață și spumos ca șampania, rândurile lui Zoli care aveau stilul childish din cauza confuziilor de gen în limba română-astfel că geamantanul devenea o ea și gara un el, rapoartele Marianei-spionul meu naiv și fidel, scrisorile lui Radu, care începeau cu draga mea Rază de soare (mereu mă topeam când citeam asta!) sau ale lui Andrei, scrise pe hârtia de calc pe care o folosea la proiectele lui de arhitectură și pe care trebuia să le întind pe jos ca să le pot citi.....rândurile sensibile ale oltencei mele pribegite prin Ploiești, olteancă sadea pentru care băteam satul bunicilor în lung și-n lat să adun cămăși și brâuri pentru că ea le colecționa din drag de originile ei oltenești....și mulți alții.....Dintre toți, doar Shanny a rămas și va rămâne în viața mea, numai că acum ne scriem mailuri scurte sau ne sunăm ca să râdem în hohote preț de câteva minute bune. Mi-e dor de emoțiile de atunci, de bucuria de a deschide și citi o scrisoare luungă, scrisă cu grijă cu stiloul cu peniță de aur....
Nu vrea nimeni să îmi trimită o scrisoare?....


PS Mint, mai citesc scrisori când îmi cumpăr o anumită marcă de dresuri. Bărbații nu vor înțelege, femeile știu despre ce vorbesc :-) Oare la nostalgii ca ale mele s-au gândit producătorii când au inserat în pachet scrisorile acelea? Hmmm!

Comentarii

Maya a spus…
in scrisorile pe care le trimit pun si putine insufletire, stiu sigur ca va ajunge
ps.nu vreau sa stric frumusetea scrisorii insa multe nu au ajuns din Germania in Romania, sau daca au ajuns, au fost desfacute si puse asa in cutia postala de am simtit ca mor
Andreea a spus…
Mai scrii scrisori? Din acelea de mana si puse in plic?
Ce spui cu deschisul...da, am mai auzit..urat, urat, urat!