De ceva vreme mă zbat ca peștele pe uscat. Caut calea de mijloc între a fi și a face. Ni se cere cel mai adesea să facem, nu să fim, cum bine punctează Elena Francisc în interviul luat minunatului John Welwood.
Vladimir m-a învățat picătură cu picătură să fiu, nu reușesc mereu, învățată să fac și să desfac, așa că ba ”am fost”, senină și prezentă, ba am alunecat în angoasa celui care stă pe margine, este out din business etc, biciuită de imperativul lui a face. Acum, culmea, sunt pe punctul de a înclina decisiv balanța către a fi, însă ceasul ticăie...sistemul așteaptă să mă aspire în imensul lui angrenaj, aducător de satisfacții mentale, mai degrabă, decât sufletești...
Am început să mă rog, să primesc semne, să știu care e calea care mă face fericită, care mă conectează la sursa de vitalitate și împlinire interioară deplină...și de câteva zile, primesc semne...Unul este acest interviu.
”Facem “ce trebuie”, nu “ce simțim”. Asta ne face nefericiti. Avem nevoie de o revolutie a inimii la scara planetară." (John Welwood) .
Dacă aleg să fac ce simt, voi cădea precum soldații din prima linie? Dacă îmi ascult inima, ce se va întâmpla cu mine? Niște exemple și povești personale încurajatoare ar fi binevenite.
Alt semn...am scos din raft o carte citită demult; e vorba de Grație și forță, scrisă de Ken si Treya Killam Wilber. Pasaje întregi, cu gândurile Treyei, pe marginea aceluiași subiect...a fi/a face. Iată unul: ”Abandon versus preluare a controlului-este, desigur, doar o altă versiune a lui a fi versus a face, acea polaritate primordială a lui yin și yang, care capătă o mie de forme diferite și nu se epuizează niciodată. Nu este vorba că numai yin sau numai yang este corect, că a fi este mai bine decât a face, este o chestiune de găsire a echilibrului, de descoperire a armoniei naturale dintre yin și yang, pe care chinezii o numeau Tao. Descoperirea echilibrului dintre a fi și a face, control și acceptare, rezistență și deschidere, luptă și capitulare...”
Vreau să fiu, vreau să îmi simt inima bucuroasă, plină, să nu mai simt strângerea aceea rău prevestitoare și totuși să fie nevoie să fac...
Tare sunt singur, Doamne, și pieziș....
Vladimir m-a învățat picătură cu picătură să fiu, nu reușesc mereu, învățată să fac și să desfac, așa că ba ”am fost”, senină și prezentă, ba am alunecat în angoasa celui care stă pe margine, este out din business etc, biciuită de imperativul lui a face. Acum, culmea, sunt pe punctul de a înclina decisiv balanța către a fi, însă ceasul ticăie...sistemul așteaptă să mă aspire în imensul lui angrenaj, aducător de satisfacții mentale, mai degrabă, decât sufletești...
Am început să mă rog, să primesc semne, să știu care e calea care mă face fericită, care mă conectează la sursa de vitalitate și împlinire interioară deplină...și de câteva zile, primesc semne...Unul este acest interviu.
”Facem “ce trebuie”, nu “ce simțim”. Asta ne face nefericiti. Avem nevoie de o revolutie a inimii la scara planetară." (John Welwood) .
Dacă aleg să fac ce simt, voi cădea precum soldații din prima linie? Dacă îmi ascult inima, ce se va întâmpla cu mine? Niște exemple și povești personale încurajatoare ar fi binevenite.
Alt semn...am scos din raft o carte citită demult; e vorba de Grație și forță, scrisă de Ken si Treya Killam Wilber. Pasaje întregi, cu gândurile Treyei, pe marginea aceluiași subiect...a fi/a face. Iată unul: ”Abandon versus preluare a controlului-este, desigur, doar o altă versiune a lui a fi versus a face, acea polaritate primordială a lui yin și yang, care capătă o mie de forme diferite și nu se epuizează niciodată. Nu este vorba că numai yin sau numai yang este corect, că a fi este mai bine decât a face, este o chestiune de găsire a echilibrului, de descoperire a armoniei naturale dintre yin și yang, pe care chinezii o numeau Tao. Descoperirea echilibrului dintre a fi și a face, control și acceptare, rezistență și deschidere, luptă și capitulare...”
Vreau să fiu, vreau să îmi simt inima bucuroasă, plină, să nu mai simt strângerea aceea rău prevestitoare și totuși să fie nevoie să fac...
Tare sunt singur, Doamne, și pieziș....
Comentarii