Cum m-a afectat nunta regală



Când Kate Middleton intra în catedrală, eu treceam pragul unei clinici medicale pentru niște investigații.

În timpul acesta, acasă, băiețelul meu dormea ostenit de joacă, iar bona, îmi imaginam eu, respiră liniștită. Mă gândeam chiar cu satisfacție la liniștea pe care îmi imaginam că o savurează, la faptul că e curat și că nu are nimic de făcut.....

Asta era în mintea mea. Ajunsă acasă dupa aproximativ trei ore, găsesc o bonă nervoasă, care îmi cere să deschid laptopul (încercase și ea diverse parole, dar, evident, nu mersesera) ca să vadă rochia, mireasa, nunta - cuvintele astea ieșeau pe bandă din gura ei ! 

Am zâmbit, noi nu avem televizor, i-am înțeles curiozitatea și i-am deschis laptopul să vadă.  Chiar și eu mă oprisem la clinică pe un hol unde se adunase tot personalul medical pentru a o admira pe frumoasa Kate. Nu prea mai erau imagini cu mirii, rămăseseră cucuvelele bârfitoare prin studiori să comenteze, să deșire, să despice firul în patru și să împărtășească prețioasele lor impresii despre nuntă. În timpul acesta, puneam întrebări – dacă vrea să mâncăm împreună, dacă Vladimir a adormit greu fără mine etc., fără să observ norul negru de pe fața ei. 

Mi-a cerut voie să plece și plecată a fost, ezitândă și încărcată de resentimente-tocătura fină a nunții bănuiesc că se servește instalat confortabil acasă cu o cafeluță și o vecina alături eventual......Ne vedem luni, vă așteptăm cu drag......eu, cu o senzatie nelămurita în interior, dar cu gândul mai mult, recunosc, întors către durerea și anxietatea pe care le trăiesc din cauza unor noduli. Poate că dacă n-aș fi fost obosită și întoarsă mai mult decât firesc către mine, poate aș fi avut și azi bonă. Poate aș fi gestionat mai bine momentul ei de frustrare că a ratat evenimentul cel mai comentat de pe glob. Știrile de seară cred că au fost ca ciorba reîncălzită, lucru care i-a revelat probabil ce pierde....așa că ieri, sâmbătă, m-a sunat să mă anunțe rece că nu mai vine, că s-a gândit mai bine, că programul nu îi convine, că vrea de fapt să stea cu familia ei, plus că, la plecare, i s-a părut că "nu îmi convine că pleacă" și că  "am străpuns-o cu privirea". Partea asta cu privirea m-a făcut puțin să râd....cum o fi plecat ea străpunsă de privirea mea....adevărul e că am cercetat-o o secundă, pentru că vag simțeam că ceva nu e în regulă.. ...A, și că îi pare rău, că se atașase de Vladimir, că e un scump, dar că ea e gata să uite și să meargă mai departe!! (chiar cuvintele ei)... Și că două ore jumătate cât a dormit copilul a simțit că înnebunește...Ce experiență terifiantă, să fii tu cu tine, în liniște...

Ce să mai zic? Cred că lipsa televizorului va fi proba de foc în trierea viitoarei bone. Auzisem tot felul de povești cu bone și părinți și mă gândeam că sunt unii mai nevrozați ca alții....pare-se că am intrat în horă, numai că nevroza mea cu nevroza bonei nu s-a potrivit. Mai încercăm. Dacă cunoașteți pe cineva....dornic să lucreze ca bonă, let me know. Absolut esențial, nefumătoare și să reziste eroic fără televizor. Adio telenovela preferată, adio noră pentru mama sau mai știu eu ce. Doar Vladimir, casă, parcuri, joacă.....Cine are curaj?

Ar fi comic să cedez eu curând și să cumpăr naibii un televizor....:-))


Comentarii

ajnanina a spus…
of, bine ca ai scapat de ea...
trebuie sa apara de undeva una mai buna...
Andreea a spus…
Culmea e ca imi placea, suspect de mult, de acum o sa fiu mai circumspecta cand o bona o sa ma impresioneze pozitiv din prima, fara fapte! Bine ca nu ne-a lasat balta prin iunie...cand ar trebui sa revin la serviciu. Sa ne tii pumnii sa gasim pe cineva potrivit pentru Vladi!
Anonim a spus…
Asa e, lumea a ajuns sclava TV-ului...nici eu nu am TV, recunosc ca ma uit la filme pe calculator si ca mai deschid din cand in cand Antena 3 pe net...:)
Doamne fereste ca bona sa citeasca o carte in cele 2 ore ...
magdala a spus…
Iti doresc sa gasesti o bona asa cum trebuie (daca aud ceva, iti spun). E cam greu cu bonele astea, sincer..am auzit atatea povesti; poate ar merge un bon:p (asta sa mai facem putin haz de necaz)
Andreea a spus…
@Anonim-o carte? Macar o revista....erau cateva la indemana. Mi-a spus cu naduf-macar daca imi lasati ceva de facut...nu i-am dat nimic de facut, ma descurc cu menajul, mai am pe cineva care ma ajuta daca am nevoie de o curatenie generala, insa, daca stiam, faceam frumos o listaaa de sa nu o termine pana ma intorceam acasa...In fine....cine sa le mai inteleaga pe femeile astea! Dimineata mi-a adus placinta cu gutui, facuta special pentru mine fara ou si un buchet de margaritar, dupa amiaza a plecat suparata ca a ratat nunta...
@ Magdala: multumesc mult! Zona este Drumul Taberei. Sper sa nu imi piara curajul....cu bonele astea. Gradinita a picat momentan ca optiune, a racit foarte rau dupa primele doua zile. Am tratat bronsolita si conjuctivita toata luna aprilie!