M-am trezit brusc, cu pieptul zvâcnind de vise. Ochii limpezi. Gata să cerceteze tot ce se va ivi din dansul minutelor zilei.
O nouă zi este o nouă naștere. Exuvii. Noi șanse. Pot alege cum să mă simt, am nevoie doar de puțină concentrare, închid ochii și potrivesc cadrele, lumina, energia. Clocotește viața în trupul ăsta de 1,60. O temperez, să nu fac risipă. Vin idei, nebunești. Mă lupt cu rațiunea-mașteră să nu le alunge. Să mă lase măcar să le notez, să nu se piardă. M-am decis să experimentez, de toate, până și durerea de care fugeam desnădajduită până acum. M-a ros un pantof, durerea la călcâi e vie, pulsatilă, nu fac nimic să o vindec, doar sunt acolo, în călcâiul meu suferind, o las să mă străbată și ghici ce? Se estompează și dispare. Când trupul e slăbit, spiritul devine puternic. Nu la toți.
Oameni cu miez bun, hrănitor. E bine să ai în preajmă astfel de oameni și aici eu sunt norocoasă, am cunoscut câțiva. Cu ei alături, chiar și în gând, e tare bine.
Cu ei, pot visa, pot pune la cale ”șotii”, pot să tac zile întregi, pot să râd în hohote, pot să vorbesc sau să mă joc. Cu ei, rămân optimistă. ”Oricum, să încerc să fiu orice altceva, ar fi inutil.” (W. Churchill).
Comentarii