Am să scriu mai des. Zilele trecute am recitit, gratie unor comentarii nou apărute, doua postări mai vechi. Unul dintre posturi mi-a readus în prim plan o zi minunată, pe care am retrăit-o cu multă bucurie. Dacă nu o descriam, dacă nu găseam de cuviință să îi fac loc aici..s-ar fi pierdut poate definitiv. Am putut simți din nou liniștea si frumusețea acelei zile, mirosul primei mele plăcinte de mere, căldura și liniștea din casă, puritatea băiețelului meu cuminte ....
Am avut mereu dificultăți în a-mi reprezenta "publicul"-pentru cine scriu? De fapt, cu cât mai gândeam mai mult la asta, cu atât mă blocam mai tare. Nu mi-a fost clar niciodată cu adevărat pentru cine scriu. S-au decupat din mulțime, de-a lungul timpului, câteva chipuri frumoase, care s-au apropiat și dezvăluit, așa, ca mici indicii-uite pentru cine scrii...însă tot n-am fost convinsă.
Uneori, trebuie să străbați țara pentru câte un răspuns. Vorba vine. Zilele trecute, la Iași, o prietenă (adusă în viața mea de blog), mi-a răspuns mirată-cum pentru cine scrii? Scrii pentru tine. Punct. Mă pregăteam să dezbat, cred de fapt că i-am și mărturisit că mai fiecare post avea, în mintea mea, un adresant sau altul...și asta părea că funcționează întotdeauna. Rețeta asta funcționează de minune și pentru nume mari, precum Elisabeth Gilbert, care mărturisește în cartea "Și am spus da" că a avut dificultăți în a scrie această carte, date fiind așteptările mari generate de "Mănâncă, roagă-te, iubește". (v. op. cit, p.12-13). "În final, am descoperit că singura modalitate în care puteam scrie din nou era să limitez drastic-cel puțin în imaginația mea-numărul persoanelor pentru care scriu." (E. Gilbert, Si am spus da, p.13).
La asta mă gândeam în timp ce contemplam Iasiul de la fereastra unui restaurant. Pe de alta parte, prietena mea rostise cu atâta siguranță-cum pentru cine? Pentru tine scrii! - încât mi-am spus că trebuie să fie ceva mai mult de atât. Și atunci mi-am amintit de Debbie Ford, am retrăit uluirea în fața cuvintelor ei care spuneau, cu aproximație, că toți suntem unul și același. In diferite forme. "Tu ești oglinda mea și eu sunt oglinda ta. " (D. Ford.)
Și atunci da, are sens-scriind pentru mine, scriu și pentru tine. Oricine ai fi.
Am avut mereu dificultăți în a-mi reprezenta "publicul"-pentru cine scriu? De fapt, cu cât mai gândeam mai mult la asta, cu atât mă blocam mai tare. Nu mi-a fost clar niciodată cu adevărat pentru cine scriu. S-au decupat din mulțime, de-a lungul timpului, câteva chipuri frumoase, care s-au apropiat și dezvăluit, așa, ca mici indicii-uite pentru cine scrii...însă tot n-am fost convinsă.
Uneori, trebuie să străbați țara pentru câte un răspuns. Vorba vine. Zilele trecute, la Iași, o prietenă (adusă în viața mea de blog), mi-a răspuns mirată-cum pentru cine scrii? Scrii pentru tine. Punct. Mă pregăteam să dezbat, cred de fapt că i-am și mărturisit că mai fiecare post avea, în mintea mea, un adresant sau altul...și asta părea că funcționează întotdeauna. Rețeta asta funcționează de minune și pentru nume mari, precum Elisabeth Gilbert, care mărturisește în cartea "Și am spus da" că a avut dificultăți în a scrie această carte, date fiind așteptările mari generate de "Mănâncă, roagă-te, iubește". (v. op. cit, p.12-13). "În final, am descoperit că singura modalitate în care puteam scrie din nou era să limitez drastic-cel puțin în imaginația mea-numărul persoanelor pentru care scriu." (E. Gilbert, Si am spus da, p.13).
La asta mă gândeam în timp ce contemplam Iasiul de la fereastra unui restaurant. Pe de alta parte, prietena mea rostise cu atâta siguranță-cum pentru cine? Pentru tine scrii! - încât mi-am spus că trebuie să fie ceva mai mult de atât. Și atunci mi-am amintit de Debbie Ford, am retrăit uluirea în fața cuvintelor ei care spuneau, cu aproximație, că toți suntem unul și același. In diferite forme. "Tu ești oglinda mea și eu sunt oglinda ta. " (D. Ford.)
Și atunci da, are sens-scriind pentru mine, scriu și pentru tine. Oricine ai fi.
Comentarii
si pentru mine, si pentru oricine se poate oglindi in cuvintele tale. o bucurie impartasita creste, chiar daca nu vezi asta.
o zi minunata si inspirata!
Acum, cand facem un an de blog, scriu numai si numai pentru mine, neavand in cap nici un public, dar respectand regulile bunului simt, un limbaj care sa nu ma lezeze in primul rand pe mine.
Si eu tot cautam noutati in blogul tau, imi parea rau ca numai scrii. scrii atat de frumos... atat de profund. Publicul se cerne singur, cititorii vin catre tine si sunt aceea pe sufletul si trairile tale. Asa ca e pacat sa nu continui.
Cu multa prietenie si admiratie, vavaly.
Asa ca, mult spor si inspiratie in tot ceea ce vei scrie.
Te pup cu drag
Francesca