Eram la un workshop si ea ne-a cerut sa ne grupam in echipe. O echipa era formata din copii unici, alta din frati mai mari, alta din mezini, alta din mijlocii. Cu totii aveam de pregatit o petrecere cu un buget dat. Apoi, am prezentat modul in care am ales sa se deruleze petrecerea si modul in care am organizat-o. Ceea ce a rezultat a fost grozav, practic se verificau rezultatele studiilor psihologice care spuneau in felul urmator: primul nascut are calitati de lider, este realist, organizat, pragmatic, atent la detalii, eficient. Este perfectionist si ii displac surprizele. Mijlociul este maleabil, adaptabil se intelege bine cu toata lumea, generos si impaciuitor. Are reale aptitudini de negociator, cu atat mai mult cu cat nu agreeaza conflictele. Analizeaza lucrurile din mai multe puncte de vedere si ia in calcul si ce ar putea merge bine si ce nu, venind cu planuri de rezerva. Mezinii sunt sociabili, prietenosi, se integreaza usor, le place sa riste, dand uneori dovada de lipsa de maturitate, se plictisesc repede, au nevoie de multa atentie.Va ramane mereu un pic copil. Cam dezorganizat, obisnuit sa depinda de altcineva. Copilul singur la parinti este matur, echilibrat, constiincios, isi asuma responsabilitati. Fiind unica speranta a parintilor lui, el trebuie sa reuseasca. Poate fi egoist, nefiind obisnuit sa imparta nimic-camera, jucariile, banii de buzunar sau afectiunea parintilor. Mai multe aici
Atunci cand se formau echipele, imi amintesc ca eu si un baiat, V., am avut momente de ezitare, lucru care a atras atentia psihologului-cum adica, voi nu stiti al catelea sunteti nascut? Mda, pai stiu, dar soarta a vrut sa joc toate rolurile in viata mea de copil-am fost mezina, nascuta la 4 ani dupa fratele meu, Dan. Am jucat rolul acesta cativa ani. Apoi, parintii au divortat. Dan cu tata, eu cu mama. Inca cativa ani, copil unic. Apoi s-a nascut sora mea, asa ca m-am trezit copilul mai mare. Peste ani, ne-am reunit, eu devenind mijlocia, intre Dan si Cristina, fratii mei….Asa ca se explica ezitarea mea initiala. La V. situatia era un pic comica-avea 20 de ani cand s-a nascut fratiorul lui, despre care spunea ca este “cantitate neglijabila”, deci el intra in echipa unicilor sau a fratilor mai mari?
Desi uneori, la prima vedere, greu poti gasi, ca si copil, avantaje in divortul parintilor, iata, ca peste ani, se reliefeaza tot felul de beneficii insemnate. Rolurile pe care le-am jucat, intai ca mezin primii ani din viata, apoi alti cativa ani copil unic mi-au adus o baza emotionala sanatoasa, afectiune, libertate si atentie. Rolul de copil mai mare, incepand cu varsta de noua ani - m-a responsabilizat, m-a maturizat, mi-a dezvoltat spiritul pedagogic si matern, si acum, de ce nu, terminand in echilibru, ca si mijlociu, capabil sa inteleaga toate taberele si sa medieze intre ele.
De curand, mi-a spus cineva in pauza unui curs ca simte ca am in mine un nucleu echilibrat si puternic-iata acum si geneza lui…Asa mi-am amintit de jocul propus candva de Anda, cu impartirea pe rolurile din familie.
Inteleg ca mai este o carte interesanta pe acest subiect: Ordinea nasterii. Ce spune pozitia din familie despre caracterul tau, Linda Blair. Nu am citit-o, insa daca o gasiti si aflati detalii interesante, povestiti-mi si mie.
Voi ce rol jucati? Ce v-a adus, cu bune si rele? Credeti ca este importanta ordinea aceasta, adica ne ampreteaza atat de puternic felul de a fi? Am in minte pe cineva drag, copil unic, nascut si la oarece etate a parintilor, rasfatat si obisnuit sa primeasca totul usor. Eram cu toii in casa unui prieten si taiam un pepene. Unicul nostru a decupat frumos miezul cu aerul cel mai firesc din lume si se pregatea sa il savureze, in timp ce noi ne uitam perplecsi. Imi amintesc ca l-am aparat atunci, intelegand brusc ca omul toata viata lui primise miezul rosu, fara samburi...Nu era rau intentionat sau bruta egoista cum ii tipau prietenii nostri, ci doar...copil unic.
Prietenii pot tine loc de frati mai mici sau mai mari? Pana in ce punct? Adica, ce nu te invata fratii, te pot invata prietenii, cum s-a intamplat in povestea pe care v-am spus-o?
Imi mai amintesc de I., o alta prietena, careia i-am oferit intr-o seara de iarna o portocala. Ea una, eu una. Mi-a spus mai tarziu ca a fost prima portocala din viata ei pe care n-a impartit-o cu nimeni, mai ales cu sora ei, asa cum se intampla in familie. Si nu pentru ca nu aveau doua portocale, ci pentru ca asa fusese educata.
Acum ma intreb-oare eu am reminiscente puternice din perioada mea de unic? ...sau ma activez pe roluri, in functie de contexte? Stiu doar ca nu imi trecuse prin cap sa desfac doar o portocala...si sa o impart!
PS Mie, rolurile jucate mi-au adus si o doza sanatoasa de egoism. :-)
Comentarii