Am incercat sa gasesc un cuvant care sa defineasca cumva atmosfera anului care se apropie de finish..m-am invartit printre cuvinte gen dificil, greu, normal, cu bune si rele…parca cu mai multe coborasuri decat suisuri, cu mai multe intoarceri umile in adancuri reci si umbrite, decat cu tasniri spre inaltul senin si insorit…
A debutat cu ceva nelinisti strecurate perfid in linistea zilelor mele petrecute acasa cu vladi- imi amintesc ca imi spuneam –ah, anul acesta o sa ma intorc la servici! Da, mai erau sase luni, insa pentru mine ele treceau ca un ceas, insuficiente sa imi linistesc fricile. Cu cine las copilul acasa, prea mic pentru gradinita? Cum o sa ma urc eu la volan, daca nu am deloc experienta? Cum sa gasesc timp si energie sa studiez? Asa au trecut ianuarie, februarie, martie….cautam, adunam informatii..In aprilie l-am dat pe Vladi la gradi si ceva s-a frant iremediabil in mine. A fost primul esec pe 2011-Vladi a racit rau, apoi si noi….toata luna aprilie am fost raciti toti. Tot in aprilie au intrat in viata mea doua femei speciale, la care tin enorm-Carmen M., si Dr Irina Vornicu, care mi-a facut cunostinta cu acupunctura.
In mai am inceput sa caut bona…nici nu vreau sa mai imi amintesc emotiile si gandurile de atunci. La inceputul lui iunie, deja ma simteam vlaguita, din ce in ce mai palida, mai stresata, mai speriata de perspectivele care se conturau. Se apropiau si examenele de final de master…faceam eforturi sa ajung si la spitalul Obregia pentru interviuri cu pacientii, se apropia si data reintoarcerii la servici…si de aici…alte ganduri si framantari…Cu doua zile inainte de data la care trebuia sa revin la birou, a sunat la usa o femeie blonda, energica, un taifun de energie, emanand siguranta si hotarare. Era Lucioasa, bona lui Vladi. Luci ne-a cucerit rapid, Vladi s-a atasat de ea…Ne bazam pe ea si ii multumim pentru tot ce face pentru noi. Gratie muncii ei, putem sa ne vedem de treburile noastre fara stres suplimentar. Cand a intrat ea in vietile noastre, eu renuntasem….eram disperata pur si simplu, insa renuntasem sa mai caut. Mi-am spus atunci ca poate asta este cheia-sa renunti, sa (te) abandonezi si abia atunci vei primi.
Am vandut vise.
Am cumparat si eu unul-mi-am cunoscut tatal natural. Intalnirea cu el mi-a adus linistea si a imprastiat unele fantezii/reminiscente din copilarie-gen tatal meu bun e asa si asa si cand o sa vina el o sa...Tatal meu e un om simplu, modest, bun, tatar la origine, cu niste ochi verzi superbi, pe care nu i-am mostenit (nu stiu pe ai cui ii am, ca nici ai mamei-caprui-verzui-aurii nu s-au lasat imprumutati). Ma privea cand ca pe o fetita, cu caldura si iubire, cand intimidat de femeia straina care statea in fata lui. La un moment dat a scos o poza cu mine dintr-un album, a privit-o o vreme, apoi mi-a dat-o si mie. Din poza ma privea o fetita cu ochi mari, seriosi, rochita scurta alba si doua codite strambe. Pe fetita din poza aceea o imbratisez adesea in gand si ii spun ca toate trec...toate si ca nu e singura niciodata si ca e iubita peste poate, sa creada asta..
Intre lumea lui si lumea mea sunt granite bine trasate, e greu sa aruncam punti. Nu ne-am apropiat, insa ne-am intalnit si asta a inchis in mine un cerc important.
Tot in iunie, am terminat formarea in psihanaliza cu bine. Se putea si mai bine…insa pana la urma, ramane bucuria calatoriei alaturi de niste oameni superbi..La mijlocul lunii am revenit la serviciu, un ghem de emotii, dublate de stresul de a conduce masina..In doua saptamani ma simteam oarecum in largul meu si la volan si la servici.
Apoi…zilele s-au rostogolit iarasi…calatorii, zboruri, oameni, povestile lor, cursuri, impresii, mici lectii, condus masina din ce in ce mai bine, calibrat relatia cu bona…carti bune, care s-au asezat frumos in mine, indoieli si framantari....putin timp cu Vladi care creste repede…si mai putin timp cu sotul meu…(marea restanta a anului este poate relatia noastra..). Rutina, mici bucurii, multe lacrimi si intrebari fara raspuns….normalul unei vieti. O mica vacanta in strainatate, prima dupa multa vreme. Mici zvacniri din dorinta de a ordona cumva lucrurile care prea se rostogoleau repede…
Ultimele doua luni mi-au adus multa suferinta emotionala, multa furie, multe lacrimi, insomnie, dar si sfaturi bune, surprinzatoare, inclusiv o invitatie de a-mi vindeca copilul interior care sufera din cauza singuratatii si neincrederii cu care este tratat. Ce tema grea pentru final de an! De cata putere am nevoie sa cobor in mine sa imbratisez fetita care am fost si care s-a confruntat dintotdeauna cu singuratatea si cu neincrederea! Ce povara sa fii diferit, fara sa poti defini ce inseamna diferit!
La birou mi se spune de ani de zile Ghimpe. De cate ori sunt interpelata asa, imi spun in gand-da, Ghimpe, pentru ca sunt un trandafir. Cine mai are ghimpi?....
Sunt un trandafir rosu ca sangele. Un trandafir inghetat, neinflorit complet, cu ghimpi. Iti trebuie indemanare si determinare sa te apropii de mine. Daca te intepi, nu este vina mea….Eu…doar sunt. Nu fac nimic. Exist.
2011, ma bucur ca treci.
In 2012 o sa alerg spre mine. Unde am intalnire cu toata lumea.
A debutat cu ceva nelinisti strecurate perfid in linistea zilelor mele petrecute acasa cu vladi- imi amintesc ca imi spuneam –ah, anul acesta o sa ma intorc la servici! Da, mai erau sase luni, insa pentru mine ele treceau ca un ceas, insuficiente sa imi linistesc fricile. Cu cine las copilul acasa, prea mic pentru gradinita? Cum o sa ma urc eu la volan, daca nu am deloc experienta? Cum sa gasesc timp si energie sa studiez? Asa au trecut ianuarie, februarie, martie….cautam, adunam informatii..In aprilie l-am dat pe Vladi la gradi si ceva s-a frant iremediabil in mine. A fost primul esec pe 2011-Vladi a racit rau, apoi si noi….toata luna aprilie am fost raciti toti. Tot in aprilie au intrat in viata mea doua femei speciale, la care tin enorm-Carmen M., si Dr Irina Vornicu, care mi-a facut cunostinta cu acupunctura.
In mai am inceput sa caut bona…nici nu vreau sa mai imi amintesc emotiile si gandurile de atunci. La inceputul lui iunie, deja ma simteam vlaguita, din ce in ce mai palida, mai stresata, mai speriata de perspectivele care se conturau. Se apropiau si examenele de final de master…faceam eforturi sa ajung si la spitalul Obregia pentru interviuri cu pacientii, se apropia si data reintoarcerii la servici…si de aici…alte ganduri si framantari…Cu doua zile inainte de data la care trebuia sa revin la birou, a sunat la usa o femeie blonda, energica, un taifun de energie, emanand siguranta si hotarare. Era Lucioasa, bona lui Vladi. Luci ne-a cucerit rapid, Vladi s-a atasat de ea…Ne bazam pe ea si ii multumim pentru tot ce face pentru noi. Gratie muncii ei, putem sa ne vedem de treburile noastre fara stres suplimentar. Cand a intrat ea in vietile noastre, eu renuntasem….eram disperata pur si simplu, insa renuntasem sa mai caut. Mi-am spus atunci ca poate asta este cheia-sa renunti, sa (te) abandonezi si abia atunci vei primi.
Am vandut vise.
Am cumparat si eu unul-mi-am cunoscut tatal natural. Intalnirea cu el mi-a adus linistea si a imprastiat unele fantezii/reminiscente din copilarie-gen tatal meu bun e asa si asa si cand o sa vina el o sa...Tatal meu e un om simplu, modest, bun, tatar la origine, cu niste ochi verzi superbi, pe care nu i-am mostenit (nu stiu pe ai cui ii am, ca nici ai mamei-caprui-verzui-aurii nu s-au lasat imprumutati). Ma privea cand ca pe o fetita, cu caldura si iubire, cand intimidat de femeia straina care statea in fata lui. La un moment dat a scos o poza cu mine dintr-un album, a privit-o o vreme, apoi mi-a dat-o si mie. Din poza ma privea o fetita cu ochi mari, seriosi, rochita scurta alba si doua codite strambe. Pe fetita din poza aceea o imbratisez adesea in gand si ii spun ca toate trec...toate si ca nu e singura niciodata si ca e iubita peste poate, sa creada asta..
Intre lumea lui si lumea mea sunt granite bine trasate, e greu sa aruncam punti. Nu ne-am apropiat, insa ne-am intalnit si asta a inchis in mine un cerc important.
Tot in iunie, am terminat formarea in psihanaliza cu bine. Se putea si mai bine…insa pana la urma, ramane bucuria calatoriei alaturi de niste oameni superbi..La mijlocul lunii am revenit la serviciu, un ghem de emotii, dublate de stresul de a conduce masina..In doua saptamani ma simteam oarecum in largul meu si la volan si la servici.
Apoi…zilele s-au rostogolit iarasi…calatorii, zboruri, oameni, povestile lor, cursuri, impresii, mici lectii, condus masina din ce in ce mai bine, calibrat relatia cu bona…carti bune, care s-au asezat frumos in mine, indoieli si framantari....putin timp cu Vladi care creste repede…si mai putin timp cu sotul meu…(marea restanta a anului este poate relatia noastra..). Rutina, mici bucurii, multe lacrimi si intrebari fara raspuns….normalul unei vieti. O mica vacanta in strainatate, prima dupa multa vreme. Mici zvacniri din dorinta de a ordona cumva lucrurile care prea se rostogoleau repede…
Ultimele doua luni mi-au adus multa suferinta emotionala, multa furie, multe lacrimi, insomnie, dar si sfaturi bune, surprinzatoare, inclusiv o invitatie de a-mi vindeca copilul interior care sufera din cauza singuratatii si neincrederii cu care este tratat. Ce tema grea pentru final de an! De cata putere am nevoie sa cobor in mine sa imbratisez fetita care am fost si care s-a confruntat dintotdeauna cu singuratatea si cu neincrederea! Ce povara sa fii diferit, fara sa poti defini ce inseamna diferit!
La birou mi se spune de ani de zile Ghimpe. De cate ori sunt interpelata asa, imi spun in gand-da, Ghimpe, pentru ca sunt un trandafir. Cine mai are ghimpi?....
Sunt un trandafir rosu ca sangele. Un trandafir inghetat, neinflorit complet, cu ghimpi. Iti trebuie indemanare si determinare sa te apropii de mine. Daca te intepi, nu este vina mea….Eu…doar sunt. Nu fac nimic. Exist.
2011, ma bucur ca treci.
In 2012 o sa alerg spre mine. Unde am intalnire cu toata lumea.
Comentarii
Acum vad ca tu chiar esti un pic de tatar, la propriu - nu mi-ai povestit.
Oricum ideea e ca eu inca vreau povesti... asa cum numai mama mea stia sa imi spuna, acum ceva vieti !
Teme posibile : singuratatea, prietenia, cavaleri, eroi, prima zapada etc.
La multi ani!
Me & ...
Pai nu ti-am povestit de originile mele tataresti, pentru ca am aflat si eu de curand...si nu prea multe, de fapt. Tatal meu natural nu este activ in nicio comunitate de tatari. Parintii lui erau cunoscuti in sat ca Tatarusii :-)
In rest...nu stiu ce sa zic..eu numai inaltimea o am de tatar, in rest nimic! Si setea de libertatea, de spatii deschise..poate tot de acolo sa vina..Culmea e ca atunci cand am jucat in Vanzatorii de vise, mi-am petrecut timpul in culise cu o tataroaica superba, o soprana, Elmira. Cu niste ochi verzi si ea....Am stat mult impreuna, poate sangele se recunoaste, ce zici?
O sa ma gandesc la povesti...
" Cand vrem sa cercetam totul,
Soptim : Doamne!
Cand trebuie sa simtim totul,
Murmuram : Doamne!
Cand trebuie sa rabdam totul,
Oftam : Doamne!
Cand, in fine ne e dat sa intelegem,
Rasuflam : Doamne!
Cand ne e dat sa murim nesfarsitul,
Exclamam : Doamne! "
"Am vrut sa slujesc omenirea , dar nu de la inaltimea tronului, ci din imediata apropiere, langa inima ei "
- Carmen Sylva -
Si eu sunt un trandafir tepos rau. Ghimpii sunt doar o parte din mine, nu? Ce frumoase sunt mecanismele astea compensatorii :-)), la care ma pricep eu de minune!
hmmm... mai ai ceva tataresc... te-ai nascut mitica, ai navalit peste olteni, i-ai cucerit si p-aia, apoi te-ai mai uitat tu asaaa... peste tara si ai zis sa iei si Brasovul... dupa care ce ti-ai spus... mai bine sa te stabilesti la Bucuresti din nou si sa faci incursiuni in toata tara, nu?
Curat tatar... han Ilinca!
Me & my army of angels
;)