Minunea mea de coach (din ianuarie incep sa ma vad cu o doamna raraita care este coach, unul care iti infuzeaza energie pozitiva transformatoare instant) insista sa practicam recunostinta, constient. Asa ca ma straduiesc sa tin minte si sa nu mai ratez niciun moment fara sa imi manifest recunostinta. Nu e greu deloc, mai ales ca motivele sunt la tot pasul.
Acum ceva ani, obisnuiam sa mananc foarte frugal, niciodata gatit. In casa mea mirosea mereu a bete de santal si lumanari parfumate. Pana intr-o zi, cand mama mi-a pregatit o oala cu sarmale, mi le-a trimis congelate cu rugamintea sa le fierb eu. Ca sa fie sigura ca nu le arunc, m-a anuntat ca in wk vin si ei, asa ca sa fac bine sa le pregatesc. Le-am pus la fiert...si mirosul de sarmale incepea sa invadeze casa...Degeaba am pus eu felii groase de cartofi deasupra lor, sa absoarba mirosul...degeaba am deschis toate geamurile...Suportam greu mirosul de mancare, nu stiu sincer ce aveam, eram eu intr-o faza mai zen cred. Ei, si cand nu mai stiam ce sa fac, ma pomenesc la usa cu un prieten. Il poftesc jenata in casa, explicandu-i tarasenia cu sarmalele, cand imi dau seama ca el nici nu ma asculta-amusina aerul pofticios, cu mustata lui carunta zbarlita si sprancenele intrebatoare, cu ochii lui albastri scanteind fericiti:"ah, miroase si la tine, in sfarsit, a casa de om!! " Am ras amandoi.
Aseara, am ajuns acasa...acasa, unde mirosea a casa, nu de om, ci de oameni- Lucioasa se intrecuse pe sine - facuse sarmale pentru mine cu ciuperci, orez si soia (inimaginabil de bune) si placinta aurie cu branza si caise (o minunatie si asta). Mancand, mi-a trecut prin cap un gand-ce bine sa fii barbat, deci asa se simt ei...vin acasa, gasesc copilul curat, hranit, jucandu-se frumos, oalele aburinde pe foc, vasele spalate...se aseaza si mananca bine, pupa nevasta....si gata. Ce viata! Doamne, stiu ca am venit femeie acum pentru ca am acumulat merite deosebite in alta viata, dar, dupa cum bine vezi, in viata asta, nu fac eu prea multe, asa ca tine cont de asta si trimite-ma data viitoare barbat!! Chiar si femeie fiind totusi, stai sa revin la sentimente mai bune, tot sunt recunoscatoare-pentru tot ce am, pentru tot ce primesc, chiar si pentru lectiile dureroase care m-au facut sa ma zbat navalnic in mine. Cei din jur...doar isi joaca magistral rolurile, ma ajut sa desavarsesc tesatura destinului meu. Recunostinta, doar ea sa imi scalde inima! O luasem pe aratura, nu e nimic simplu in exercitiile astea!
Si ca tot am ajuns aici, alt exercitiu cu care ma pregatesc de trecerea dintre ani, este cel al iertarii. Mi l-a trimis Monica Visan, de la editura For You si spune in mare cam asa: "daca eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un prizonier al gandurilor mele". Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si, mai devreme sau mai tarziu, se va comporta in asa fel incat sa-mi confirme perceptia despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinta a ceea ce gandesc despre ea si trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana. Este esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire. Propozitiile magice care trebuie repetate cu credinta, vizualizand persoana careia ii cerem iertare sunt urmatoarele:
Te rog, iarta-ma ca te-am facut prizonierul gandurilor mele.
Imi pare rau ca ceva din mine a creat acest lucru in tine.
Imi pare rau.
Te binecuvantez si te las sa pleci.
Te iubesc."
Cu unele persoane vizualizate, am reusit sa ajung pana pe la imi pare rau si apoi le trag un pumn! Respir adanc, le rechem in fata mea, ma straduiesc sa le mentin, fara sa le pulverizez in univers, si o iau de la capat. Am zis, nu e usor deloc.
Eu exersez. Si ma rog sa imi dea Dumnezeu suficienta smerenie si intelepciune sa imi invat lectiile.
Comentarii