Am impresia ca m-am blocat la varianta mea cea mai proasta, imi spui nedumerita si suparata. Pufnesc in ras, imi imaginez un cerc de femei ...variatiuni pe aceeasi tema si un ac de ceas indicand-o pe cea mai veche si stearsa de ploi si vant, cea mai inexpresiva si decrepita dintre ele. Iti impartasesc imaginea, de care te aperi protestand-nu, nu! Inexpresiva? Nu! Din contra, varianta mea cea mai proasta este si cea mai remarcabila, ca sa zic asa-eu rad iarasi, stiu ca suferi, insa incepe sa semene a comedie, ma astept acum sa aud ispravi de toata frumusetea. Adica ce faci? o intreb, vazand ca ispravile amuzante pe care le preconizam nu se mai lasa spuse. Nimic, imi spui cu capul plecat, nimic, tocmai asta este, ca nu fac nimic, trec zilele una dupa alta si nu fac nimic. Parca am sub talpi o peltea lipicioasa care devine mai vascoasa pe zi ce trece. Ce ai vrea sa faci? Intreb cu sufletul greu, sperasem la o sueta vesela, insa dadusem peste nelinisti metafizice greu de mestecat. Nu stiu, imi raspunzi dand din umeri mohorata. Incep parca sa simt si eu pelteaua aia sub talpi, as schimba bucuroasa subiectul, doar ca am senzatia ca astepti de la mine ceva, un capat de lume colorata, o speranta, un hohot de plans, o inghetata, nu stiu.

Cum stii ca nu faci nimic? te intreb inspirata brusc, vocea nepoatei mele imi rasuna in cap presarandu-mi cum stii asta, cum stii ailalta, chiar asa, cum stiu eu unele lucruri, este cea mai buna intrebare posibila, iar nepoata mea cea mai atipica zgatie, cand toti intreaba de ce, ea vrea sa stie cum! Si cata dreptate are, ce mai conteaza de ce, conteaza cum, la fel ca si in cazul de fata.

Te uiti la mine surprinsa, ma bucura licarul ala din ochii tai, scanteia aia imi spune ca acolo, in tine, pelteaua nu a patruns totusi, lucrurile sunt curate inca. Cum adica cum stiu, incerci sa tragi de timp. Pai da, cand spui ca nu faci nimic, pe ce te bazezi? Trec clipe lungi, defileaza incolore intre noi pana cand deschizi din nou gura. Astept bucuroasa intruparea cuvintelor, stiu ca te-ai gandit bine si ca nu ma vei trimite asa, pe carari intelenite cu filozofii marunte, stiu ca in clipele alea stravezii ti-ai facut inventarul rapid si a reiesit clar ca faci de fapt multe lucruri, deci nu despre asta este vorba. 

In minte imi tot apare cuvantul sens, setea de sens, a da sens, a avea sens, l-as pronunta ca sa scap de el, insa vreau sa astept cuvintele tale, rezultatul inventarului tau facut sever si pe repede inainte. Crezi ca sufar de o lipsa de sens, ma sochezi atunci cu o intrebare. Te suspectez ca te joci un pic cu mine, ca de fapt despre mine e vorba aici, nu despre tine, asa ca ma uit in ochii tai si plusez iarasi cu o intrebare. A cui viata are sens dupa tine? Cine ce face cu sens? Ai chef de filozofii, imi arunci vag ironica si eu simt cum ma revolt. Mi-a trecut de filozofii din astea din liceu, am chef de o inghetata de struguri, asta da si inca mai sper ca asa ne vom incheia seara, mancand hulpav inghetata..dar tu ai acum dileme metafizice si iti incerci norocul cu mine. Nu iti spun toate astea, iti spun doar sa te gandesti la ce te-am intrebat si tu ma iei in serios si cazi iar pe ganduri. Te privesc si am impresia ca stii de mult raspunsul, insa tragi de timp acum sa para testul meu mai greu. Un singur lucru are sens pentru mine, imi spun mie, unul singur rezista din cele multe pe care le-as putea insira cuiva. As vrea sa nu vorbim despre asta totusi, seara asta mai are o sansa totusi sa fie frivola asa cum imi doream..Ma ridic, de parca inghetata visata e doar la un metru de mine. Imi dau seama ca habar n-am de fapt unde ma duc, m-am ridicat instinctiv, sa schimb energia aia care risca sa ne acapareze si tu m-ai urmat, murmurand-imi doresc un copil, asta ar da sens, ce zici de asta? Pantecele meu tanjeste dupa un copil, imi suna ceasul biologic, completezi in urma mea. Ma surprinde folosirea atat de poetica a cuvintelor tale, apoi imi zic ca ai avut destul timp de gandire ca sa imbraci asa frumos in cuvinte ce simteai. "Il caut pe dumnezeu, mama si nu il gasesc"...imi apar in fata ochilor cuvintele Paulei, fiica Isabelei Allende. Ai senzori, ceva paranormal al tau, caci imediat imi sari in fata si ma anunti-te asteptai la altceva, este? Ce vrei, eu sunt femeie, cu majuscule, tu esti asa, mai calugarita, te gandesti numai la dumnezeu, stiu eu. Si calugaritele sunt femei, iti spun zambind. Si oricum, numai calugarita nu sunt, dar nu-ti mai spun, ai fi inceput cu intrebari incomode, gustul pentru cancan este nealterat, indiferent prin ce stari mai treci. Pelteaua aia pe care o simtisem si eu brusc sub talpi a disparut fara urma, seara redevine seara, isi recapata albastreala frivola. Crezi ca si lor le ticaie ceasul asta biologic? Sau se calugaresc dupa ce sunt sigure ca nu se mai aude ceasul asta? Sau spun rugaciuni multe, una dupa alta cu voce tare ca sa nu mai auda ceasul? Cum crezi? Na ca a invatat sa intrebe! Ma amuz in sinea mea. Nu am raspunsuri, oricum, bune intrebari. Intr-o zi o sa ma gandesc la chestiunile astea mai serios. Acum ma bucur ca ai revenit iarasi printre noi, ca ai lasat ceturile metafizice si pelteaua aia in care ziceai ca esti. Sa te vad eu mancand inghetata cu pofta, lingand lingurita languros si atragand inevitabil atentia asupra ta si o sa fiu sigura ca macar pret de cateva clipe, nu o sa mai auzi ceasul ala de care mi-ai pomenit.